Unul dintre cele mai prezente obiective din județul Neamț pe rețelele de socializare este scara din Masivul Ceahlău, care le înlesnește iubitorilor de înălțime să ajungă pe Vârful Toaca.
„Scara a fost realizată de către Consiliul Județean Neamț, fiind dată în funcțiune în toamna anului 2018. Este o structură metalică, formată din 60 de tronsoane și 523 de trepte. Această scară pleacă din apropierea Staţiei Meteo, de la altitudinea de 1.771 de metri, şi ajunge la 1.893, aproape de înălțimea maximă a Vârfului Toaca. Acest vârf, de o frumusețe covârșitoare și extrem de atractiv pentru turiști, este al doilea ca înălțime din masiv, măsurând 1.904 metri. Cel mai înalt este Vârful Ocolașul Mare, 1.907 metri.
De la darea în funcțiune a scării către Vârful Toaca, nu există zi în care să nu apară în spațiul public imagini extrem de frumoase cu pitorescul crestelor montane, imortalizate de către turiști, de pe această structură metalică. Este o dovadă că această investiție a instituției noastre e foarte eficientă și utilă pentru iubitorii de înălțimi montane. Mulțumim tuturor celor care aleg să posteze imagini și să vorbească despre scările de pe Toaca, drum ce duce către înaltul cerului, în renumitul masiv despre care se spune că era considerat muntele sacru al dacilor”, a declarat Ion Asaftei, Președintele Consiliului Județean Neamț.
Conform raportărilor oficiale, Parcul Național Ceahlău a fost vizitat în 2023 de 83.392 de persoane, care au plătit bilet de acces. Cei mai mulți au ajuns în Durău și apoi au urcat pe munte – 45.185. Alte 17.448 de persoane au folosit ca poartă de acces Izvorul Muntelui și 19.199 de vizitatori au ajuns în masiv prin Confluența Bistrelor.
Anul 2023 s-a sfârșit cu un aflux extrem de mare de turiști în Stațiunea Durău. Media pe zi, pe sfârșit de săptămână, a fost de peste 500 de persoane, iar media zilnică a celor care au urcat spre Vârful Toaca, la Cabana Dochia, Cabana Fântânele și Cascada Duruitoarea, a fost de aproximativ 300 persoane. În primele opt luni ale acestui an, 51.788 de persoane au călcat pe „muntele sfânt”.
Atractivitatea zonei a crescut semnificativ după ce Consiliul Județean Neamț a modernizat Axialul, drumul care leagă localitatea Izvorul Muntelui de Stațiunea Durău, DJ 155F. Participanții la traficul pe această rută, care străbate Parcul Național Ceahlău, au posibilitatea de a parcurge 20 de kilometri pe un drum de o frumusețe rară, indiferent de anotimp.
FOTO:
https://www.facebook.com/photo/?fbid=862311989369871&set=pcb.862313532703050