Consiliul Județean a semnat contractul pentru actualizare Documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie (faza D.A.L.I.) pentru obiectivul de investiții „Conservarea, protejarea și promovarea Muzeului de Istorie Bicaz”, monument istoric de interes local aflat în proprietatea UAT Județul Neamț și în administrarea Complexului Muzeal Național Neamț.
La cea mai recentă ședință a forului legislativ nemțean, cu un vot acordat în unanimitate, consilierii au aprobat tema de proiectare pentru implementarea acestui proiect.
„Depunem toate eforturile pentru ca în județ, obiectivele turistice, culturale, întreaga noastră zonă să fie atractive, să fie accesibile pentru turiști, pentru cei interesați de a le vedea. În urmă cu câțiva ani au fost întreprinse toate măsurile necesare ca Muzeul de Istorie Bicaz să intre într-un amplu proces de reabilitare. Întrucât finanțarea asigurată la nivel național pentru astfel de obiective nu a fost suficientă, deși proiectul a îndeplinit toate condițiile pentru a fi finanțat, a rămas pe o listă de așteptare. Anii au trecut și pentru ca acest obiectiv să nu se degradeze și mai mult, am reluat demersurile pentru reabilitarea sa, în sensul de aducere la zi a documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie (D.A.L.I.), inclusiv obţinerea Certificatului de urbanism și a tuturor avizelor şi acordurilor și studiilor specifice solicitate prin acesta, pentru obiectivul de investiții «Conservarea, protejarea și promovarea Muzeului de Istorie Bicaz». Deocamdată asigurăm fondurile necesare din bugetul județului, dar în intenția noastră este obţinerea unei finanțări nerambursabile din programele ce vor fi disponibile în actualul exercițiu financiar, până în 2027.“, a declarat Ion Asaftei, Președintele Consiliului Județean Neamț.
Documentaţia în formă actualizată va prezenta soluţiile de restaurare, protecţie, conservare şi valorificare durabilă a monumentului istoric din Bicaz.
Potrivit Raportului de evaluare-expertiză tehnică realizat în anul 2023, construcția prezintă degradări vizibile la nivel structural și arhitectural; ansamblul anvelopei clădirii prezintă elemente de închidere degradate (uși, ferestre) și este necesară înlocuirea instalațiilor sanitare, termice și electrice cu care a fost inițial dotată clădirea, acestea fiind parțial dezafectate. De asemenea, s-a mai constatat că există zone de decolorări și desprinderi locale de tencuială la nivelul fațadelor, sunt fisuri verticale și înclinate la nivelul tencuielilor interioare, sunt vizibile tencuieli umede și igrasie la nivelul tavanului, acoperișul prezintă deficiențe, motivate de lipsa de etanșeitate a învelitorii.
„Scopul intervențiilor ce se vor executa este acela de consolidare, conservare, protejare și promovare a monumentului istoric, dar și de promovare a patrimoniului cultural mobil al județului publicului larg, prin creșterea atractivității turistice.
Reintroducerea în circuitul muzeal și economic a obiectivului de patrimoniu care va fi restaurat va impulsiona dezvoltarea economică locală, valorificarea patrimoniului cultural, contribuind la crearea de locuri de muncă și, nu în ultimul rând, va aduce plus valoare pentru turismul nemțean, muzeul fiind un obiectiv de interes care poate atrage mult mai mulți vizitatori în zonă.“, a precizat Răducu-Adrian Păduraru, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț.
Muzeul de Istorie Bicaz este de o valoare inestimabilă pentru atât pentru județul Neamț cât și la nivel național. Cea mai mare parte a colecţiilor muzeului sunt constituite din materialele arheologice rezultate în urma investigaţiilor efectuate de grupul de cercetări al Academiei Române, în anii ’50, dar şi din piese paleolitice rezultate în urma săpăturilor de pe terasa Ciungi – Bicaz (1964, 1967, 1969) şi Izvorul Alb (1979, 1980).
Prin achiziţii şi donaţii, la muzeu s-a constituit o colecţie etnografică valoroasă şi o colecţie de lucrări de artă reprezentând epopeea barajului care a dus la formarea Lacului de acumulare Izvorul Muntelui. Pictorița Iulia Hălăucescu a pictat 200 de tablouri care surprind istoria, aşa cum a fost trăită de martorii oculari. Jumătate din colecţie a fost expusă la Muzeul de Istorie Bicaz încă din 2001, când a fost inaugurată expoziţia permanentă „Epopeea Bicazului”. Astăzi, numărul de piese ale muzeului a ajuns la peste 8.000.
FOTO:
https://www.facebook.com/photo?fbid=877431904524546&set=pcb.877432487857821