Prima ninsoare mai abundentă din acest sezon a făcut ca majoritatea drumurilor județene să fie acoperite cu zăpadă în straturi cu grosimi de până la 30 de centimetri. În această dimineață, pe toate drumurile județene se circulă în condiții de iarnă și nu există tronsoane de drumuri blocate. Se acționează cu 25 de utilaje ( autolame și sărărițe), care au răspândit peste 22 de tone de material antiderapant și lucrează pentru înlăturarea zăpezii de pe carosabil. Până la această oră, stratul de zăpadă care atinge dimensiuni de până la 30 de centimetri se înregistrează pe DJ 155F ( axial), dar datorită intervenției de peste noapte, pe sectorul de drum circulația nu este blocată.
„Consiliul Județean Neamț tratează cu prioritate și cu maximă seriozitate toate aspectele privind circulația în sezonul de iarnă pe drumurile județene. Ne preocupă starea carosabilului astfel încât să nu existe probleme și am cerut celor implicați direct să nu facă rabat de la nici un efort – zi și noapte- pentru a asigura degajarea drumurilor județene de câte ori situația o impune.„- a declarat Daniel-Vasilică Harpa, Președintele Consiliului Județean Neamț.”

VIDEO:
https://www.facebook.com/cjneamt/videos/3834509033533957