Serviciul Salvamont din cadrul Consililui Județean Neamț are, ca în fiecare an, un program încărcat în perioada sărbătorilor de iarnă. Căderile masive de zăpadă din zona înaltă a Masivului Ceahlău au necesitat degajarea traseeleor de arborii căzuți și instalarea plasei de delimitare a traseului Curmătura Lutul Roșu -Dochia în zona Jgheabului Cabanei, pentru evitarea accesului în zona cu risc de producere a avalanșelor și închiderea, până la primăvară, a traseelor Cascada Duruitoarea – Piciorul Șchiop-Cabana Dochia și Izvorul Muntelui -Poiana Maicilor – Ocolasul Mic – Cabana Dochia.
În spiritul sărbătorilor de iarnă, salvamontiștii au participat și la o acțiune umanitară, ducând daruri unor familii nevoiașe din Bicazul Ardelean, Izvorul Alb, Ceahlău, Poiana Teiului și Borca.
Salvamont Neamt va lucra la foc continuu pe întreaga perioadă a sărbătorilor, asigurând permanență în Baza Salvamont Durău și la altitudine, iar punctul de prim-ajutor calificat din stațiune va funcționa pe pârtiile de sanie și de schi din Durău Parc zilnic, între orele 10 și 18.

Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=929381135996289&set=pcb.929381289329607/