Astăzi celebrăm Ziua Bibliotecarului din România și Ziua Internațională a Cărții și a Dreptului de Autor, două momente dedicate importanței cărții, lecturii și celor care le dau viață.
Cu această ocazie, Biblioteca Județeană G. T. Kirileanu organizează o serie de activități menite să sublinieze rolul esențial al bibliotecilor în cultură și educație. Printre acestea se numără lansări de carte, un omagiu adus regretatului scriitor Cristian Livescu, precum și prezentarea proiectului „Dezvoltarea competențelor digitale de bază în cadrul bibliotecilor din județul Neamț”, proiect implementat de Consiliul Județean Neamț în parteneriat cu Biblioteca Județeană, finanțat prin PNRR.
„La mulți ani tuturor celor care își dedică viața iubitorilor de carte, celor care ghidează cititorii și celor care, prin pasiunea lor, păstrează o parte importantă din cultura noastră. Să aveți parte de cât mai mulți cititori fideli și de realizări frumoase în această profesie nobilă!”, a transmis Daniel Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.
Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1299384922329240&set=a.222031133397963