28 septembrie la 17:41 ·
27 septembrie la 17:18 ·
Președintele Consiliului Județean Neamț a lansat o invitație către toți iubitorii de sport să vină la Gala Dynamite Fighting Show, pe 19 octombrie, pentru un eveniment deosebit.
27 septembrie la 10:49 ·
Momentul de astăzi a venit în continuarea celui de la începutul anului, atunci când, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România, în cadrul proiectului «O echipă. Un steag. Un ideal», Echipa Naţională Montană constituită la nivelul structurilor montane ale Jandarmeriei Române a desfăşurat o activitate aniversară în judeţul nostru, constând într-o ascensiune pe timp de iarnă a masivului Ceahlău și ridicarea Drapelului României pe Vârful Toaca.
Sunt bucuros că am contribuit la organizarea acestui eveniment și fericit că am trăit astfel de momente!“, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
26 septembrie la 13:56
M-am bucurat să-i revăd la acest eveniment pe beneficiarii din centrele noastre din Roman și Tîrgu Neamț, dar și pe tinerii din Asociația Luceafărul din Piatra Neamț.
Le mulțumesc și pe această cale colaboratorilor noștri din Bavaria, cei care ne susțin la fiecare ediție, atât logistic cât și prin sponsorizarea evenimentului!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Aflat la cea de-a patra ediție, festivalul constă în organizarea de competiții de darts, volei, traseu psihomotric, atletism, fotbal și proba specială de întrecere cărucioare.
26 septembrie la 08:47 ·
În urma demersurilor inițiate de către Consiliul Județean Neamț pe lângă Guvernul României au fost alocate 5,2 milioane de lei pentru refacerea digului, iar la acest moment a fost realizată expertiza tehnică și a fost dat ordinul de începere a lucrărilor, cursul apei fiind deviat pe malul stâng pentru execuția acestora.
O lucrare amplă, de mare importanță pentru județul nostru, deoarece asigură securizarea alimentării cu apă a orașului Tîrgu Neamț și a comunelor arondate. Mulțumesc Guvernului României că și de această dată a fost alături de noi și a tratat cu prioritate această investiție!“, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
25 septembrie la 19:51 ·
Alături de colegii mei consilieri județeni am aprobat și o serie de teme de proiectare și documentații tehnico-economice pentru obiective de investiții de interes județean, precum cele trei case de tip familial de la Roman, care urmează să găzduiască 39 de persoane cu dizabilități, trei stații de pompieri, câte una în orașul Bicaz și comunele Dragomirești și Poiana Teiului. De asemenea, am aprobat documentația tehnico-economică pentru Centrul de Radioterapie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, un proiect de amploare și de o importanța deosebită pentru județul Neamț dar și pentru întreaga regiune.
Le mulțumesc și de această dată colegilor mei consilieri județeni pentru dezbaterea și votul de astăzi!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
25 septembrie la 15:37
Reabilitarea drumului național 15D, Neamț – Vaslui
Reabilitarea drumului național 15 D, Neamț – Vaslui
Reabilitarea drumului național 15 D, Neamț – VasluiSunt extrem de mulțumit că am reușit să-mi îndeplinesc încă o promisiune făcută nemțenilor!De data aceasta vorbim despre reabilitarea drumului național 15 D, ce leagă județul Neamț de județul Vaslui, drum ce reprezenta una dintre cele mai mari probleme pentru infrastructura de drumuri din județul nostru.Mi-am asumat de la preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean Neamț să le pun la dizpoziție nemțenilor și celor care ne vizitează județul o infrastructură rutieră de calitate, fie că vorbim de drumuri județene, comunale sau naționale și iată că, având sprijinul Guvernului României, reușesc acest lucru.Ionel Arsene, președinte Consiliul Județean Neamț
Publicată de Consiliul Județean Neamț pe Luni, 24 Septembrie 2018
13 septembrie
O bucurie pentru mine să fiu astăzi alături de pompierii nemțeni la ședința festivă a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și la ceremonia organizată pentru a marca această zi.
Vreau să vă adresez și pe această cale mulțumiri tuturor celor care aveți ca misiune apărarea și salvarea vieții semenilor și care, prin faptele voastre de zi cu zi, dați dovadă de eroism și sacrificiu de sine.
Să aveți reușite în profesie și în viață!
Ionel ARSENE, președintele Consiliului Județean Neamț
10 septembrie
începeți astăzi un nou an școlar, unul care va fi sigur plin de rezultate bune și la finalul căruia veți fi mult mai înțelepți. Nu vă dau sfaturi, vă spun doar să aveți încredere în voi și în visurile voastre, să munciți și să luptați pentru ele în fiecare zi! Și mai vreau să vă spun că nu sunteți singuri. Să nu uitați niciun moment că pe lângă părinţii şi prietenii voştri, sunt mulți alți oameni care se gândesc şi sunt alături de voi. Eu sunt unul dintre aceştia.
Dragi profesori, vreau să vă mulţumesc încă o dată pentru toată energia și dăruirea pe care le investiți în fiecare generație, an după an. Datorită dumneavoastră și eforturilor dumneavoastră, școala nemțeană se păstrează fruntașă. Vă doresc putere de muncă și răbdare nelimitată cu copiii noștri.
Dragi părinţi, deşi mă adresez astăzi în calitate de preşedinte al Consiliului Județean, la rândul meu sunt părinte şi vă înțeleg și emoțiile și temerile. Să contribuim cu toții la rezultatele copiilor, iar la final să ne mândrim cu ei!
Sunt alături de voi şi vă doresc tuturor un an şcolar plin de realizări!
Ionel ARSENE, președintele Consiliului Județean Neamț
9 septembrie
Să vă fie rugăciunile ascultate și dorințele împlinite!
Ionel ARSENE, președintele Consiliului Județean Neamț
Centrul de Excelență Radioterapie-Oncologie, la Neamț
8 septembrie la 09:55
La mulți ani tuturor celor care sunteți binecuvântați să-i purtați numele! Maica Domnului să vă asculte rugăciunile!
Ionel ARSENE, președintele Consiliului Județean Neamț
7 septembrie
Romanul reprezintă o comunitate extrem de importantă pentru județ, și implicit pentru mine, și va avea întotdeauna atenția și sprijinul meu, indiferent de funcția pe care o voi ocupa“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
6 septembrie
Gata documentația necesară la CNI, pentru Centrul de Excelență Radioterapie-Oncologie
Exponatele strânse de alpinistul Lăcătușu în expediții, în curând la dispoziția publicului
1 septembrie
Pregătim o nouă ediție a Galei Ambasadorilor Nemțeni, proiect prin care recunoaștem oamenii speciali de lângă noi, din ținutul Neamț, cunoscuți în țară și în străinătate, datorită meritelor lor profesionale!
Prin această gală, un eveniment pe care îl susțin și apreciez în mod deosebit, fiind o inițiativă a membrilor Consiliului Consultativ în Domeniul Tineretului, dorim să ridicăm la rangul de ambasadori, aducându-i în fața dumneavoastră pe cei care reprezintă „valoarea“ în județul nostru! Pentru a-i cunoaște, pentru a-i identifica, vă cerem ajutorul! Aveți la dispoziție adresa de email galaambasadorilornemteni2018@yahoo.com, unde vă rugăm să ne transmiteți o prezentare a candidatului pe care îl propuneți dumneavoastră și o fotografie a lui. Categoriile pentru care așteptăm nominalizările sunt: artă vizuală, artă plastică, literatură, educație și cercetare, tinere valori, sănătate, voluntariat, antreprenoriat, asistență socială, sport, seniori remarcabili, mecenat. Ultima zi în care se primesc nominalizări este 1 octombrie 2018.
Fiți colaboratorii noștri în realizarea acestui frumos eveniment, care îmi doresc să devină o tradiție în județul Neamț!
Până la anunțarea finaliștilor vă propun să ne fiți alături la toate evenimentele pe care le organizăm în cadrul Campaniei Ambasadorilor Nemțeni!
Vă mulțumesc!
31 august
Proiectul de aproape 3,5 milioane de euro va presupune amenajarea unui amfiteatru în aer liber, zone speciale pentru sport, dotarea cu mobilier urban și amenajare de spații verzi.
„Mă bucur pentru tîrgnemțeni și pentru toți turiștii care aleg să vină la Tîrgu Neamț că vor avea această nouă posibilitate de a-și petrece timpul liber și mai ales pentru faptul că această investiție va crea noi locuri de muncă pentru locuitorii orașului“, a mai spus președintele Arsene.
30 august
„Ca de fiecare dată, sunt alături de tineri și le sprijin inițiativele, vocea lor fiind una de maximă importanță pentru mine, pentru administrația publică, dar mai ales pentru viitorul României. Vreau să îi salut și pe această cale pe reprezentanții celor peste 1.000 de structuri de și pentru tineret, care vor fi prezenți în aceste zile în județul Neamț și le urez mult succes în vederea derulării activităților din programul conferinței!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
30 august 2018
Îl felicit pe primarul Daniel Harpa pentru această inițiativă și pentru faptul că este primul primar din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est care semnează un contract pe această axă“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
29 august
„Am aprobat alături de colegii mei consilieri județeni o serie de teme de proiectare și documentații tehnico-economice pentru obiective de investiții de interes județean, precum înlocuirea învelitorii acoperișului de la Complexul de Servicii Romanița din municipiul Roman, construirea împrejmuirii interioare la Liceul Tehnologic Special din Comuna Ștefan cel Mare și documentația privind consolidarea drumului axial, DJ 155 F, sectorul de la Izvorul Muntelui la Bicaz.
Tot în ședința de astăzi am aprobat încheierea unui acord de cooperare cu Raionul Drochia din Republica Moldova și aderarea Județului Neamț, în calitate de membru, la Asociația „Rețeaua Destinațiilor Europene de Excelență“ – Rețeaua EDEN, cu scopul de a contribui la consolidarea imaginii și a profilului Europei ca destinație turistică durabilă. Le mulțumesc colegilor mei pentru dezbaterea și votul de astăzi!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
29 august
Să trăim această zi așa cum Biserica rânduiește, în post și doliu, iar Sfântul Prooroc să ne dea gândul cel bun!
Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț
Drumul de la Bicaz la Lacu Roșu, a fost complet reabilitat
„Infrastructura de drumuri ce traversesază județul Neamț este o prioritate pentru mine de la preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean și mă preocupă reabilitarea lor indiferent dacă vorbim de drumuri județene, comunale sau naționale. Mulțumesc Guvernului României că a tratat cu prioritate solicitările noastre și cu sprijinul său voi reuși să-mi duc la îndeplinire toate promisiunile făcute nemțenilor!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
21 august
„Am început deja să turnăm covor asfaltic de la kilometrul 0 până la kilometrul 12, de la Bistricioara până în stațiunea Durău, cu fonduri proprii. În următoarea etapă, cu sprijinul Guvernului României, prin Programul Național de Dezvoltare Locală II, vom reabilita axialul integral, până la Izvorul Muntelui. Contractul de finanțare a fost deja semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, iar în perioada următoare vom lansa licitația publică pentru execuția lucrărilor. Drumul axial este unul extrem de important pentru economia județului, dar mai ales extrem de căutat de nemțeni și turiști și mă bucur că am reușit să conving Guvernul României de utilitatea reabilitării lui“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
20 august
Președintele legislativului județean a fost alături de comunitățile din Piatra Șoimului, Cândești, Podoleni, Borlești, Dobreni, Bodești și Grumăzești, comuna sa natală. În timpul vizitelor, Ionel Arsene a stat de vorbă cu cetățenii, primarii și consilierii locali ai comunelor aflate în sărbătoare, a discutat despre proiectele aflate în derulare în respectivele zone și despre cele care urmează a fi implementate în comunele în care s-a deplasat în cursul zilei de duminică.
„Mulțumesc domnilor primari pentru că ați ținut să vă fiu alături la aceste sărbători importante pentru comunitățile nemțene și vă sunt recunoscător pentru primirile prietenoase de care m-am bucurat din partea dumneavoastră! Vă asigur pe toți și pe fiecare în parte de prețuirea mea și vă asigur că veți avea în continuare sprijinul meu în toate demersurile voastre de a îmbunătăți viața locuitorilor din comunele pe care le păstoriți! La mulți ani!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
20 august
Investiția de peste 12,5 milioane de lei a presupus reabilitarea a șase kilometri de drum, supralărgirea acestuia cât și realizarea elementelor de protecție și a celor de siguranță pentru a aduce traseul la standardele unui drum județean.
„Mulțumesc Guvernului României pentru sprijinul acordat în vederea realizării acestei investiții mult dorite și așteptate de nemțeni“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
15 august
Ne dorim ca fiecare dintre dumneavoastră să ajungeți pe acest tărâm de poveste reprezentat de Masivul Ceahlău!
Pentru a vă ușura drumul spre unul dintre cele mai frumoase piscuri ale sale, Consiliul Județean Neamț a reconstruit scara spre Vârful Toaca, scara veche fiind distrusă de timp, iar riscul producerii de accidente era foarte mare din cauza pietrişului pe care se alunecă uşor.
Peste cinci sute de trepte, 60 de tronsoane a câte trei metri lungime, de la altitudinea de 1.771 la 1.893 de metri, o lucrare făcută cu eforturi supraomenești, menită a vă înlesni accesul către acest loc magic.
Drumeție plăcută și amintiri de neuitat vă dorim!
15 august
Județul Neamț, printre multele sale frumuseți, are și „Marea dintre Munți“, așa cum mai este numit Lacul Bicaz! Cu bucurie mă adresez celor care astăzi merg la marea sărbătoare organizată aici, le doresc petrecere frumoasă, să vă bucurați de sănătate, de împliniri, de viață liniștită, fie ea pe apă ori pe uscat!
La mulți ani, tuturor celor ce aparțin Marinei Române! Sfânta Fecioară Maria să vă ocrotească mereu! – a transmis Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, de Ziua Marinei Române.
14 august
Cei dintâi implicați sunt tinerii, care se vor reuni la Neamț, pentru o analiză fină a istoriei și pentru a trasa proiecte de viitor pentru România. „Dintotdeauna am fost un susținător al tinerilor, am avut încredere în ideile și inițiativele lor, motiv pentru care susțin o nouă activitate a acestora, în minunatul nostru județ, în an de sărbătorire a Centenarului, în cadrul unui amplu proiect pe care îl derulează Consiliul Județean Neamț – «Gala Ambasadorilor Nemțeni»“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Proiectul este susținut și de către Ministerul Tineretului și Sportului și de trei parteneri importanți – Consiliul Tineretului din România, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România și Consiliul Național al Elevilor.
„Sunt încântat că datorită implicării noastre, a Consiliului Județean, în perioada 30 august – 2 septembrie 2018, se va desfășura la Neamț, Conferința Națională a Liderilor Tineri, având pe agenda de lucru subiecte de mare interes, referitoare la trecutul istoric al României și la viitorul acesteia. Sunt convins că încă o dată tinerii noștri vor demonstra că dau dovadă de maturitate, de dorință de implicare și prin voința lor vor reuși să aducă schimbări în bine pentru viitorul țării noastre!
Le doresc succes în dezbateri și să se simtă bine în județul Neamț, unde îi aștept cu drag să revină de câte ori vor dori!“, a mai precizat președintele Ionel Arsene.
9 august
„Ne dorim ca prin sprijinirea proiectelor din portofoliul RIS să încurajăm dezvoltarea companiilor inovative, valorificarea infrastructurilor de cercetare și stimularea parteneriatului între instituții de cercetare și companii, în domeniile agro-alimentar, textile și noi materiale, biotehnologii, TIC, energie și mediu, turism și sănătate.
Am încredere că proiectele depuse și aprobate vor duce la o dezvoltare uniformă a tuturor județelor din Regiunea de Nord Est și am început deja pregătirea exercițiului bugetar 2021-2027, astfel încât distribuirea surselor de finanțare să se facă în raport cu necesitățile regiunii“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
8 august
8 august
7 august
Cătălin Chiței a preluat mandatul de administrator public al Consiliului Județean Neamț și în prima zi de activitate a avut o întrevedere cu Ionel Arsene, președintele instituției, prilej cu care au discutat despre atribuțiile pe care le va avea în calitate de membru al echipei de conducere a Consiliului Județean Neamț. „Mult succes și un mandat plin de realizări țin să îi urez lui Cătălin Chiței, noul administrator public al județului Neamț. Am încredere că experiența și viziunea sa vor contribui esențial la îmbunătățirea activității Consiliului Județean și îmi va fi un sprijin de nădejde în implementarea tuturor proiectelor pe care le-am gândit pentru județul nostru“, a precizat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
6 august
Am dezbătut regulamentul de organizare a proiectului, la care după prima ediție am primit recomandări de la cei implicați, în sensul adăugării unor secțiuni noi. Tot la întâlnirea de lucru de azi am stabilit și activitățile din cadrul campaniei. O idee foarte bună care s-a desprins în cadrul discuției este aceea de a înființa o fundație din care să facă parte toți acei nemțeni care sunt desemnați ambasadori ai Neamțului, astfel încât comunitatea să beneficieze cât mai mult de pe urma acestei campanii.
Am încredere că ediția din acest an va fi chiar mai reușită decât cea de anul trecut și mă bucură nespus să văd că acest proiect reușește să strângă în jurul său un număr din ce în ce mai mare de nemțeni“, a declarat Ioenl Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
6 august
În cadrul proiectului semnat astăzi se vor reabilita termic clădirile care găzduiesc secțiile Psihiatrie, Medicina Legală și Boli Infecțioase.
Proiectul presupune lucrări de intervenții și dotări cu rol în diminuarea consumului de energie primară și emisiilor de CO2, dotarea cu instalații de climatizare, răcire și ventilare cu recuperarea căldurii, lucrări de intervenție pentru a răspunde exigențelor privind securitatea în vederea autorizării lucrărilor de intervenție, de igienă, sănătate și mediu înconjurător.
6 august
Astăzi, pe 6 august, sărbătorim unul dintre cele 12 praznice împărătești, Schimbarea la Față a lui Iisus Hristos.
Să ne amintim de minunea de pe muntele Tabor, când Hristos și-a descoperit dumnezeirea și să avem o sărbătoare binecuvântată!
5 august
Printre cei care s-au bucurat de eveniment s-a aflat și președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, care a petrecut în cursul zilei de duminică, 5 august, câteva ore în stațiunea Durău. Alături de localnici și turiști, șeful administrației județene a participat la marea sărbătoare a Muntelui Ceahlău, organizată de Consiliul Județean Neamț în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Ceahlău.
„Ziua de azi a fost dedicată folclorului românesc și internațional, dansului popular și unei frumoase parade, pe străzile Durăului, a costumelor tradiționale din mai multe colțuri ale lumii. Și dacă la poalele muntelui, sărbătoarea s-a desfășurat în acorduri muzicale, sus pe Ceahlău, pe această «piatră nestemată» a Moldovei turiștii au urcat pentru a vedea cele două fenomene unice în lume: Umbra Piramidei și Calea Cerului. A fost o sărbătoare care a făcut mare bucurie celor care am participat. O sărbătoare care ne-a lăsat amintiri de neuitat și pe care Consiliul Județean Neamț o va susține și pe viitor!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
4 august
Aseară, cele 12 ansambluri din întreaga lume au fost prezente pentru câteva ore la Tîrgu Neamț, unde au oferit iubitorilor de tradiții un program artistic de excepție ce a debutat cu tradiționala paradă a portului și un concert susținut de Mioara Velicu, o artista mult iubită și apreciată de târgnemțeni.
Duminică, 5 august, întregul eveniment va fi dedicat Zilei muntelui Ceahlău, zi devenită, de multe decenii, una de sărbătoare a localnicilor, cei care, cu această ocazie, aduc un omagiu tradiției străvechi moștenită din vremea dacilor, care venerau acest munte asemănat de Dimitrie Cantemir ca fiind ceea ce este Olimpul pentru greci: „Cel mai înalt dintre munţi este Ceahlăul, care, dacă ar fi intrat în basmele celor vechi, ar fi fost atât de vestit ca şi Olimpul“.
4 august
Un moment extrem de emoționant în cadrul sfintei Liturghii a fost sărbătorirea familiilor care împlinesc anul acesta 25 sau 50 de ani de căsătorie, aceștia reînnoindu-și jurământul de fidelitate făcut în ziua căsătoriei şi primind o binecuvântare specială. La mulți ani în iubire vă doresc!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Au fost prezenți la evenimentul de la Nisiporeşti PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, dr. Oana-Maria Goţia, profesor la Institutul Pontifical „Ioan Paul al II-lea“ pentru Ştiinţe despre Căsătorie şi Familie, din cadrul Universităţii Pontificale din Lateran, Italia, care a și ținut cateheza principală a zilei, pentru familii.
3 august 2018
Reprezentanta Guvernului, alături de președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, primarul Lucian Micu și conducerea unității medicale au stabilit liniile de acțiune ce urmează a fi realizate, cu sprijinul ministerului și al Consiliului Județean Neamț, spre binele unității sanitare. „Alături de ministrul Sorina Pintea, voi susține memoriul înaintat de către conducerea spitalului, prin care ne dorim ca la următorul apel de finanțare pentru reabilitarea unităților de primiri urgențe să fie eligibile și spitalele municipale de urgență, nu doar cele județene.
O altă temă abordată în cadrul discuției a fost structura de paturi, dar și nevoia de dotare cu aparatură medicală a secțiilor ATI și bloc operator. Mă bucur să vă pot anunța că am obținut sprijinul Ministerului Sănătății și pentru rezolvarea acestor aspecte.
Romașcanii pot avea certitudinea că pot conta oricând pe mine și că le sunt cel dintâi partener în toate proiectele ce presupun dezvoltarea municipiului Roman și a comunității de aici“, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
3 august 2018
Anunțul a fost făcut de către ministrul Sănătății, Sorina Pintea, care a răspuns invitației ce i-a fost lansată de către Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, cu scopul de a vizita unitățile spitalicești nemțene.
„Alături de Sorina Pintea, Ministrul Sănătății, am efectuat astăzi vizite de lucru la principalele spitale din județul Neamț, începând cu spitalul din Bicaz, unitate medicală extrem de importantă pentru județ deoarece deservește o mare parte din pacienții de pe Valea Muntelui. Am inventariat împreună cu medicii și primarul orașului, Nicolae Sălăgean, investițiile necesare astfel încât activitatea de aici să se desfășoare în cele mai bune condiții. Am obținut în urma discuțiilor sprijinul ministerului sănătății pentru achiziționarea unui ecograf nou, investiție absolut necesară spitalului orășenesc Bicaz“, a declarat președintele Ionel Arsene.
În ceea ce privește Spitalul Sfântul Dimitrie de la Tîrgu Neamț, în timpul vizitei ministeriale s-a constatat că este nevoie de o suplimentare a numărului de paturi pe anumite secții dar și de dotarea cu aparatură de specialitate. „În urma analizei efectuate cu directorul spitalului și primarul Daniel Harpa, am convenit să trimită Ministerului Sănătății solicitările respective, iar ministrul Pintea și-a asumat finanțarea acestora. Îi mulțumesc și pe această cale doamnei ministru, care și-a exprimat toată disponibilitatea pentru a sprijini unitățile medicale din Neamț“, a mai precizat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
2 august 2018
Principala preocupare pentru mine din acest punct de vedere o reprezintă Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, cea mai importantă unitate medicală din județ.
I-am prezentat Ministrului Sănătății, Sorina Pintea, în contextul vizitei de lucru de astăzi de la Neamț, principalele impedimente cu care ne confruntăm, am vizitat secțiile vulnerabile din spitalul de urgență și am avut o întâlnire cu toți șefii de secții pentru ca doamna ministru să afle direct de la sursă problemele pe care le întâmpină spitalul.
Am reușit să obțin în urma acestei vizite promisiunea fermă a ministrului Pintea că investițiile începute și proiectele noi propuse Ministerului Sănătății de către SJU Piatra-Neamț vor primi finanțările necesare. Vom reuși astfel să finalizăm lucrarea de reabilitare a Secției Pediatrie, vom continua lucrarea de la blocul operator și vom extinde și moderniza Unitatea Primiri Urgențe, acestea fiind principalele vulnerabilități ale Spitalului Județean la acest moment“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
1 august 2018
„A fost o plăcere pentru mine să particip la vernisajul expoziției «Un pictor de front. Aurel Băeșu (1896-1928). Portrete», ce reunește peste 100 de lucrări de pictură și grafică. Opera de front a artistului Aurel Băeșu cuprinde compoziții ample în ulei care surprind scene de luptă, momente din viața militarilor participanți la Marele Război, dar mai ales lucrări de grafică, consacrate ființei umane, pe care cu drag vă invit să le vizionați în cadrul Muzeului de Artă Piatra-Neamț, până pe data de 19 septembrie“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
În cadrul vernisajului a fost lansat și catalogul expoziției, care conține patru studii introductive, cele peste 100 de lucrări expuse, dar și lucrări care nu au intrat în expunerea finală, din patrimoniul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I“, care vin în completarea cercetării operei de front aparținând lui Aurel Băeșu.
„Țin să felicit Complexul Muzeal Județean Neamț pentru această inițiativă cât și pe colaboratorii săi, Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Național Cotroceni, Muzeul Militar Național «Regele Ferdinand I», Complexul Muzeal Național «Moldova» Iași, Complexul Muzeal Județean «Iulian Antonescu» Bacău, Muzeul de Artă «Ion Irimescu» Fălticeni și importanți colecționari particulari“, a mai precizat președintele Ionel Arsene.
31 iulie
Îmi doresc ca acest centru de la Neamț să ofere bolnavilor cele mai bune condiții de tratament dar să fie și un mediu prietenos și propice unei însănătoșiri grabnice! Arhitecții și noi, în calitate de beneficiari ai proiectului, suntem extrem de atenți la fiecare detaliu care ar putea contribui la atingerea obiectivului propus.
Sunt conștient de cât de sensibile sunt cazurile afectate de această boală, iar ideea acestui centru a apărut tocmai din dorința de a sustine necondiţionat pacienții cu afecțiuni oncologice din județul nostru și din regiune, prin servicii medicale de specialitate, profesionalism și devotament“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
29 iulie
De-a lungul anilor, „Deșteaptă-te, române!“ a reușit să ne inspire, insuflându-ne curajul de care avem nevoie datorită mesajului de patriotism și libertate pe care îl poartă în el.
La mulți ani de Ziua Imnului Național al României!
26 iulie
În urma ședinței din această săptămână a Executivului, județul nostru a primit
suma de 9.539.000 de lei, din Fondul de Intervenție, pentru reabilitarea drumurilor, podurilor și podețelor din 44 de comune care au fost afectate de ploile și furtunile care s-au abătut asupra Neamțului.
„Mă bucur că și de această dată am găsit înțelegere la Guvernul României și acesta a aprobat sumele solicitate pentru refacerea infrastructurii în cel mai scurt timp!“, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
24 iulie
s-au aprobat, printre altele, lista produselor care vor fi distribuite în cadrul Programului pentru școli al României și a măsurilor educative aferente, pentru anul școlar 2018-2019 și un protocol de colaborare între Județul Neamț și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Neamț în vederea organizării unei tabere pentru copii și tineri din județul nostru și care provin din familiile afectate de calamitățile naturale din acest an, beneficiari ai proiectului național de tabere „Solidaritatea“.
În cadrul aceleași ședințe, consilierii județeni, la propunerea președintelui Ionel Arsene, au aprobat și organizarea celei de-a doua ediții a proiectului de interes public județean „Gala Ambasadorilor Nemțeni“ și asocierea cu orașul Bicaz pentru organizarea Zilei Marinei din acest an.
21 iulie
„De ani de zile atrag atenția celor responsabili cu menținerea curățeniei pe Lacul Bicaz în legătură cu disconfortul vizual pe care deșeurile plutitoare de pe luciul apei îl provoacă celor care vin în zonă, dar și asupra efectului pe care acestea îl au asupra mediului.
Nu îmi mai doresc să ne confruntăm vreodată cu situația din ultima perioadă, în care lacul să fie de-a dreptul sufocat de deșeuri iar autoritățile sa-și transfere responsabilitatea de la una la alta! Pentru a evita această problemă, voi începe demersurile ca Lacul Bicaz să fie preluat în administrarea Consiliului Județean Neamț și ne vom asuma noi această răspundere! Mai mult decât atât, vom iniția un amplu program de dezvoltare a turismului din zonă care să ducă la transformarea acestui potențial într-o adevărată oportunitate!“, a opinat șeful CJ Neamț, Ionel Arsene.
20 iulie
Președintele Consiliului Județean, Ionel Arsene, a făcut o vizită în teren, în zonele afectate. La finalul deplasării, șeful CJ Neamț a precizat„Din discuțiile pe care le-am avut la vizita în teren cu autoritățile locale și oamenii afectați s-a desprins aceeași concluzie – și anume – cauza problemelor este și în această zonă, ca și pe Valea Muntelui, neamenajarea torenților și lipsa lucrărilor hidrotehnice necesare. Aștept evaluările comisiilor și voi identifica resursele necesare pentru a acoperi și aceste daune iar infrastructura de drumuri și poduri distrusă să fie refăcută“.
20 iulie
„Am insistat atunci pe necesitatea consolidării podului de la Preluca, unul dintre punctele vulnerabile ale rețelei de drumuri din Neamț și care provoacă probleme mai ales agenților economici de pe Valea Muntelui din cauza restricțiilor de greutate impuse de starea de degradare a acestuia. Iată că, lucrarea a demarat iar constuctorul mi-a dat asigurări la vizita de astăzi din teren că luna septembrie va găsi lucrarea finalizată“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Șeful CJ Neamț face apel la înțelegerea conducătorilor auto care tranzitează zona să respecte culoarea semaforului și restricțiile impuse pentru a nu îngreuna munca celor care lucrează la pod.
20 iulie
Vă urez tuturor nemțenilor care purtați numele Sfântului să vă fie viața plină de prietenie și reușite!
La mulți ani!
20 iulie
De asemenea, după cum am promis, am inițiat un proiect de hotărâre pe care l-am aprobat în ședința ordinara de ieri prin care am alocat 700.000 de lei pentru dotarea Spitalului Municipal Roman cu aparatură medicală și pentru realizarea unor lucrări de reparații capitale. Spitalul Municipal Roman va putea acum să realizeze lucrările de executare a inelului pentru hidranți interiori și exteriori, astfel încât să obțină autorizația de securitate la incendiu, măsură trasată unității medicale de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență, cu termen de realizare până la finalul acestui an“, a precizat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
19 iulie
„Am aprobat proiecte de hotărâre menite să îmbunătățească activitatea aparatului de specialitate al CJ Neamț, a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului cât și ale centrelor din structura și subordinea acesteia.
Sunt bucuros să vă anunț că tot în ședința de astăzi am aprobat și proiectul privind reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Unității Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, participarea într-un proiect extrem de important, respectiv în cel de achiziție de mijloace de transport public, autobuze electrice, cât și rectificarea bugetului Județului Neamț pe anul 2018“, a pecizat Ionel Arsene, președintele Cosniliului Județean Neamț
19 iulie
Autoritățile județene își exprimă încredere că mobilizarea din aceste zile nu este un eveniment izolat și după această experiență se va reuși identificarea de soluții care să rezolve pe fond această problemă.
18 iulie
Investiția de peste 12,5 milioane de lei a presupus reabilitarea a șase kilometri de drum, supralărgirea acestuia cât și realizarea elementelor de protecție și a celor de siguranță pentru a aduce drumul la standardele unui drum județean.
„Mulțumesc Guvernului României pentru sprijinul acordat în vederea realizării acestei investiții mult dorite și așteptate de nemțeni! Am ajuns la momentul în care unul dintre zecile de proiecte de investiții pentru care am muncit este finalizat. Vă asigur ca vor urma multe altele, astfel încât să nu rămână vreo promisiune neonorată dintre cele pe care le-am făcut la preluarea mandatului!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
16 iulie
Pentru asta, Consiliul Județean Neamț împreună cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și Consiliul Național pentru Întreprinderi Private Mici și Mijlocii din România implementează proiectul „Startup Activator“, finanțat prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
„Startup Activator“ își propune încurajarea antreprenoriatului prin susținerea înființării de întreprinderi cu profil nonagricol în zona urbană din regiunea Nord-Est iar prin acest proiect vor fi selectate 500 de persoane din regiune, care vor participa la cursuri de dezvoltare a competențelor antreprenoriale și care vor avea posibilitatea să participe la un concurs de planuri de afaceri în urma căruia primele 75 de planuri, în ordinea punctajului obținut la evaluare, vor fi finanțate cu 160.000 lei fiecare, o finanțare 100% nerambursabilă.
Mai multe detalii despre proiect și despre oportunitățile pe care acesta le oferă găsiți pe site-ul proiectului: http://startup-activator.ro/
13 iulie
Prin construirea Spitalului Regional de la Iași, alături de Spitalul Județean de Urgentă Piatra-Neamț, care va beneficia de investitii majore, ne vom îndeplini promisiunea făcută nemțenilor, aceea de a le pune la dispoziție un sistem de sănătate performant, la care ei să apeleze cu toată încrederea“, a declarat președintele Ionel Arsene.
12 iulie
La aceeași întâlnire au fost prezentate și dezbătute cu membrii consiliului proiectele de dezvoltare a sistemului de sănătate din județul Neamț și s-a discutat despre oportunitatea organizării unui eveniment dedicat cadrelor medicale nemțene în cadrul Campaniei „Ambasadori Nemțeni“.
10 iulie
Din cauza schimbării cursului Siretului, o mare parte din pod este inutilizabil. De-a lungul timpului au mai fost făcute consolidări, însă efectele incidentului tehnic din 1998, care a afectat unul dintre piloni, alături de schimbarea cursului Siretului, nu au putut fi rezolvate.
„Soluția pe care am identificat-o pentru a rezolva definitiv această problemă și pe care a agreat-o de altfel și ministrul Deneș, este defrișarea unei zone forestiere care împiedică scurgerea optimă a apei în zona podului de la Ion Creangă, precum și realizarea unui dig de susținere a malului.
Am obținut promisiunea ministrului Deneș ca această lucrare să fie urgentată astfel încât creșterile de debit ale Siretului să nu mai afecteze satele din zonă iar podul de care depind cinci localități să nu mai fie erodat“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
9 iulie
9 iulie
În acest sens, au avut loc vizite de lucru în toate regiunile județului pentru a prioritiza zonele critice vechi și a le identifica pe cele nou apărute, pentru a interveni urgent și a preveni pe cât posibil în viitor pagubele produse de căderile abundente de precipitații care aproape anual produc dezastre în Neamț.
„Ne-am început deplasare în orașul Roznov acolo unde Apele Române derulează o lucrare de amenajare hidrotehnică a canalului de dirijare a Cracăului pentru protejarea satului Slobozia. Lucrarea a fost realizată în proporție de 70%, însă nefinalizarea ei crează de fiecare dată amenințarea ca magistrala de gaz ce deservește întreg municipiul Piatra-Neamț și comuna Săvinești să fie afectată. Am obținut promisiunea ministrului Deneș că lucrarea va fi reluată și finalizată cât de repede posibil astfel încât să eliminam în totalitate acest risc.
O altă problemă extrem de stringentă pentru județ și pe care am ținut să i-o prezint ministrului apelor este cea a decolmatării salbei de lacuri Pângărați, Vaduri, Bîtca Doamnei, deosebit de importantă pentru județ având în vedere că aici funcționează captarea de suprafață ce asigură rezerva de apă pentru municipiul Piatra-Neamț. Am luat în discuție toate variantele pentru a rezolva această problemă, inclusiv pe cea care presupune trecerea în administrarea Consiliului Județean de la Hidroelectrica, astfel încât să putem interveni cât mai rapid. Voi stabili în acest sens o întâlnire cu toți factorii decizionali pentru a tranșa această situație“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
6 iulie
La Farcașa, s-au așezat la aceeași masă primarii localităților cu risc crescut de inundații și factorii de decizie din domeniul apelor și al pădurilor, pentru a găsi soluții astfel încât nemțenii care locuiesc în această zonă și bunurile lor să fie în siguranță. Discuția a fost una extrem de utilă, în primul rând pentru că s-a reușit să se identifice zonele critice noi, riscante, pe care le-au și vizualizat oficialii, în teren, astfel încât să fie avute în vedere pentru lucrări de investiții.
„Principala concluzie care s-a desprins în urma discuțiilor este că orice amenajare hidrotehnică devine inutilă în condițiile în care nu vom executa lucrări de colectare a torenților. Voi propune Guvernului României inițierea unui program național prin intermediul căruia să finanțeze aceste amenajări de torenți deoarece costurile unor astfel de lucrări depășesc cu mult posibilitățile administrațiilor publice locale.
Trebuie să abordăm cauza problemelor nu doar efectele lor și nu mai putem permite ca în fiecare an oamenii din aceste zone să-și piardă bunurile și în anumite cazuri chiar și viețile!“, a spus președintele Consiliului Județean Neamț, după discuții și vizite în teren, la Farcașa.
3 iulie 2018
Pentru gestul său, la 8 iunie 1983, Statul Israel si Institutul Yad Vashem din Ierusalim i-au acordat, post mortem, doamnei Viorica Agarici diploma şi titlul de „Drept între popoare“, un arbore fiind plantat în memoria ei pe „Aleea Celor Drepţi“.
1 iulie 2018
„Este prioritar acum să începem cât mai repede evaluarea pagubelor și cu sprijinul Guvernului României să accesăm Fondul de Intervenție al Guvernului, mai ales că inundațiile au afectat inclusiv elemente de infrastructură. Pagubele înregistrate sunt importante, dar cu ajutorul autorităţilor locale vom finaliza rapoartele în timp util, astfel încât să fie elaborate proiectele de hotărâre pe care să le înaintăm Executivului, pentru alocare de sume din fondurile aflate la dispoziția Guvernului. Îi asigur pe toți nemțenii afectați că le sunt alături și împreună vom trece și peste această încercare!“, a anunțat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
30 iunie 2018
Din nefericire, ploile din ultimele zile au provocat daune în județul Neamț, dar situația este sub control și se intervine pentru diminuarea efectelor.
Cele mai grave probleme se întâlnesc în comuna Farcașa, acolo unde au început pregătirile pentru evacuarea a 132 de persoane. La acest moment au fost create condițiile necesare în școli și săli de sport și au fost solicitate ajutoare de la rezervele statului.
În ceea ce privește infrastructura rutieră, se lucrează pentru redarea în circulație a drumului național 15, Călugăreni-Bistricioara, care a fost rupt de viitura de azi-noapte. Consiliul Județean Neamț ține permanent sub observație podurile de la Tupilați, Ion Creangă și Luțca și va interveni pentru remedierea problemelor apărute pe DJ 209 B, Borca-Sabasa, acolo unde mai multe poduri au fost afectate.
Reprezentanții Consiliului Județean Neamț anunță că utilajele societății Drupo sunt pregătite să intervină în orice moment vor exista solicitări și vor oferi sprijin autorităților locale imediat ce se va solicita.
29 iunie 2018
La mulți ani Pavel!
Să fiți sănătoși și împliniți toți cei care purtați numele Sfinților Apostoli, doi dintre cei mai importanți oameni care au luat parte la Biserica lui Hristos și pe care azi îi prăznuim!
Să ne fie sărbătoarea liniștită iar cei dragi aproape de noi!
28 iunie 2018
Județul Neamț este fruntaș în România în ceea ce privește gradul de absorbție a fondurilor europene în sectorul agriculturii, acesta fiind și motivul pentru care delegația din Republica Moldova a ales județul nostru pentru această activitate.
„Am avut ocazia, ca prin intermediul APIA Neamț, să le împărtășim din experința noastră privind accesarea de fonduri europene, să le facem cunoscute programele guvernamentale pe care Ministerul Agriculturii din România le derulează și totodată să le prezentăm și câteva ferme, exemple de bună practică în agricultură la noi în județ“, a precizat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
28 iunie 2018
Aceasta acțiune a fost lansată în contextul celei mai mari mișcări civice de curățare a mapamondului și care va avea loc în luna septembrie.
Cei interesați să participle la acest demers sunt așteptați duminică, începând cu ora 10, la RubikHub, pentru a stabili traseele și de asemenea să poată descărca aplicația „World Cleanup“ și să o folosească atunci când descoperă mormane de deșeuri în cadrul deplasărilor pe care le fac în județ sau oriunde în România, astfel încât să reușim ca până la evenimentul din septembrie să avem o bază de date cât mai completă.
27 iunie 2018
„În acest sens, am avut astăzi o nouă întâlnire de lucru cu grupul de specialiști, medici, economiști și arhitecți, care lucrează la acest proiect și care totodată gândesc o reconfigurare a întregului spital și a circuitelor aferente pentru eficientizarea activității, astfel încât acesta să corespundă tuturor nevoilor pacienților și medicilor de aici. Mi-am asumat în acest mandat ca prioritate domeniul sănătății și să le pun la dispoziție nemțenilor un spital de urgență modern, dotat corespunzător, atractiv pentru medicii și în care să se trateze cu toată încrederea, iar prin investițiile atrase vom reuși cât de curând acest lucru“, a ținut să precizeze președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
26 iunie 2018
„Consiliul Județean Neamț s-a implicat pentru ca această activitate să fie o reușită iar anul viitor numărul celor care vor veni în Tabăra Oglinzi să fie și mai mare.
Mulțumesc reprezentanților celor două ministere care au decis ca județul Neamț să găzduiască aceste tabere, le doresc oaspeților noștri să se bucure de o ședere plăcută pe meleagurile noastre și să se întoarcă acasă cu amintiri de neuitat!“, a precizat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
26 iunie 2018
Astăzi, de Ziua Drapelului Național, dată aleasă în amintirea zilei când, în timpul revoluției de la 1848, tricolorul roșu-galben-albastru a fost adoptat ca simbol al națiunii noastre, să ne sărbătorim tricolorul așa cum se cuvine, indiferent unde ne aflăm!
Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț
24 iunie 2018
Să nu uităm că Sfântul Ioan Botezătorul este și ocrotitorul spiritual al orașului Piatra-Neamț, prilej cu care pietrenii își sărbătoresc orașul în fiecare an.
La mulți ani Piatra-Neamț!
La mulți ani pietreni!
Vă doresc ca sărbătoarea iubirii și a fertilității să vă aducă sănătate și belșug în gospodării!
Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț
22 iunie 2018
La vizita de lucru de ieri a președintelui Consiliului Județean Neamț a fost prezent și antreprenorul general al lucrării, cu care s-a stabilit graficul de lucrări pentru perioada următoare și detalii legate de expertiza care cuprinde lucrările suplimentare și care trebuie să corecteze erorile descoperite pe parcurs în proiect.
„Îmi doresc să finalizăm cât mai repede lucrările de aici, astfel încât micii pacienți și însoțitorii lor să fie tratați în cele mai bune condiții, iar șederea în spital să le fie cât mai ușor de suportat“, a spus Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
21 iunie 2018
Antreprenorii și autoritățile locale din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est au avut astfel posibilitatea să obțină direct de la sursă informații utile pentru afacerile și proiectele lor. Au fost explicate programele guvernamentale de sprijinire a IMM-urilor, instrumentele de garantare și contragarantare pentru finanțarea firmelor și au fost prezentate modele de succes în antreprenoriat, cu precădere IMM-uri care au reușit accesând Programul Start Up Nation 2017.
„Mă bucur că județul nostru a găzduit această întâlnire care a reușit să faciliteze un dialog consistent cu mediul de afaceri nemțean, cu autoritățile administrațiilor locale din regiunea Nord-Est și pentru care țin să-i mulțumesc și pe această cale prietenului meu Alexandru Petrescu, Directorul General al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri“, a precizat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
21 iunie 2018
„Împreună am stabilit ca în 2019 să organizăm în județul Neamț Raliul Moldovei Retromobil. Ne dorim ca la eveniment să participe cât mai mulți posesori de automobile de colecție astfel încât nemțenii să se poată bucura de prezența la raliu a unui număr cît mai mare de mașini istorice“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Raliul Moldovei Retromobil se va desfășura la nivel județean, pe parcursul a două zile, pe un traseu care să cuprindă orașele Piatra-Neamț, Roman, Tîrgu Neamț și Bicaz. În perioada următoare se va stabili traseul exact și perioada în care va avea loc acest inedit raliu al mașinilor de epocă.
20 iunie 2018
21 iunie
Antreprenorii și autoritățile locale din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est au avut astfel posibilitatea să obțină direct de la sursă informații utile pentru afacerile și proiectele lor. Au fost explicate programele guvernamentale de sprijinire a IMM-urilor, instrumentele de garantare și contragarantare pentru finanțarea firmelor și au fost prezentate modele de succes în antreprenoriat, cu precădere IMM-uri care au reușit accesând Programul Start Up Nation 2017.
„Mă bucur că județul nostru a găzduit această întâlnire care a reușit să faciliteze un dialog consistent cu mediul de afaceri nemțean, cu autoritățile administrațiilor locale din regiunea Nord-Est și pentru asta țin să-i mulțumesc prietenului meu Alexandru Petrescu, Directorul General al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
21 iunie
Împreună am stabilit ca în 2019 să organizăm în județul Neamț Raliul Moldovei Retromobil. Ne dorim ca la eveniment să participe cât mai mulți posesori de automobile de colecție astfel încât nemțenii să se poată bucura de prezența la raliu a unui număr cît mai mare de mașini istorice. În perioada următoare vom stabili traseul exact și perioada în care va avea loc acest inedit raliu al mașinilor de epocă“, a declarat președintele Consiliului Județena Neamț, Ionel Arsene.
Raliul Moldovei Retromobil se va desfășura la nivel județean, pe parcursul a două zile, pe un traseu care să cuprindă orașele Piatra-Neamț, Roman, Tîrgu Neamț și Bicaz.
20 iunie
Pe acest tronson de drum vor fi reabilitate de asemenea, cu sprijinul Guvernului României, prin Programul Național de Dezvoltare Locală II, trei poduri, iar cu fonduri proprii, podul mare de peste Ozana.
„După finalizarea lucrărilor de asfaltare, urmează a fi imediat realizate completările de acostamente, marcajele, semnalizarea rutieră și totodată amenajarea unei parcări la Mănăstirea Secu pentru credincioșii care vin aici.
Tratăm cu prioritate drumurile ce asigură accesul către obiectivele turistice din județul nostru, cu atât mai mult cu cât suntem renumiți pentru turismul ecumenic ce se practică în zona noastră“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
20 iunie
19 iunie
„Am inventariat cu această ocazie nevoile cu care se confruntă pacienții și cadrele medicale și am convenit câteva măsuri pentru îmbunătățirea activității de aici.
Sper ca într-un timp cât mai scurt să identificăm soluții pentru mărirea curții interioare unde pacienții petrec multă vreme dar și să procurăm un mijloc de transport cu care să aibă posibilitatea de a face excursii“, a precizat președintele Ionel Arsene, la finalul vizitei prin instituția aflată în subordinea Consiliului Județean Neamț.
19 iunie
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, și directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord Est, Vasile Asandei, au semnat, marți, 19 iunie, la Roman, un proiect cu finanțare europeană de aproape șase milioane de lei pentru reabilitarea energetică a Spitalului de Psihiatrie „Sfântul Nicolae“.
Prin proiect vor fi realizate lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă, de reabilitare a sistemului de încălzire și a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu, lucrări de instalare/ reabilitare/ modernizare a sistemelor de climatizare și ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior, de reabilitare și modernizare a instalațiilor de iluminat.
Cu această ocazie vor fi reparate elementele de construcţie ale faţadei, ale acoperişului tip terasă, vor fi refăcute finisajele interioare și va fi înlocuită instalația de distribuţie a apei reci și a colectoarelor de canalizare menajeră şi pluvială din subsolul și demisolul clădirii spitalului până la căminul de canalizare și vor fi create facilități pentru persoanele cu dizabilităţi.
„Este un proiect de amploare ce va schimba fața Spitalului de Psihiatrie și va îmbunătăți major condițiile pentru pacienți și cadrele medicale ce muncesc aici. Mulțumesc echipei mele de la Consiliul Județean pentru toată munca depusă, colegilor mei consilieri județeni care au susținut proiectul și astăzi și-au găsit timp să-mi fie alături la semnarea contractului și Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est care ne-a fost permanent alături“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
18 iunie
Din anul 1675, când domnitorul Dumitrașcu Cantacuzino a pus în aplicare ordinul turcilor de a o distruge, sătenii din împrejurimi s-au aprovizionat cu piatră pe care au folosit-o la construcția fundațiilor pentru case și fântâni. Astăzi, Cetatea Nouă a Romanului este doar o ruină fiind acoperită integral cu pământ în anii ’70 și ’80. Istoricii și arheologii spun că Cetatea Nouă a Romanului este cel mai important monument de arhitectură medievală din Moldova.
„Un astfel de munument, cu o așa mare încărcătură istorică pentru județul Neamț și pentru România, trebuie redat publicului! Am inițiat deja demersurile pentru trecerea obiectivului în patrimoniul Consiliului Județean Neamț de la Ministerul Culturii și identificarea de resurse financiare pentru reconstruirea cetății în vederea introducerii acesteia în circuitul turistic național. Îmi doresc ca toate simbolurile istorice aflate în județul Neamț să fie puse în valoare așa cum se cuvine!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
16 iunie
Să ne rugăm și să ne amintim astăzi faptele, vorbele sale și poate astfel vom reuși să ne mai alinăm dorul de Părintele Iustin, un adevărat mărturisitor al credinței sale și aprig iubitor de neam, țară și unitate.
Veșnică pomenire Părintelui Iustin Pârvu!
15 iunie
Vă doresc să fie una frumoasă, în care să vă bucurați de fiecare zi, să savurați libertatea și lipsa oricărei griji! Celor ce trec în această vară prin examene, multă baftă! Succes la Bacalaureat, la admitere la liceu, facultate!
Pe dumneavoastră, stimate cadre didactice, vă felicit pentru străduința unui nou an școlar și vă doresc putere pe mai departe!
Vară frumoasă, tuturor!
15 iunie
Proiectul va presupune realizarea anvelopării a două corpuri de clădire, realizarea unui sistem de ventilare cu recuperare de caldură, modernizarea energetică a instalațiilor interioare, instalarea de panouri fotovoltaice care vor asigura o parte din energia electrică necesară funcționării spitalului dar și instalarea de pompe de căldură ce vor asigura o parte din energia necesară pentru încălzire și pentru prepararea apei calde de consum.
„Este un proiect important, de 12,5 milioane de lei, pentru care țin să îl felicit pe primarul Nicolae Sălăgean, un edil cu adevărat dedicat comunității sale și pe conducerea spitalului, o echipă performantă, care își respectă meseria!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
La mulți ani, Ziar Piatra Neamț!
Vă mulțumesc pentru modul profesionist în care vă faceți treaba și pentru abordarea serioasă pe care o aveți asupra meseriei voastre. Numărul mare de cititori pe care îi aveți confirmă aceste lucruri și vă validează ca fiind cea mai obiectivă și demnă de interes publicație!
Felicitări Robert Iosub pentru modul în care ai gândit și implementat proiectul «Ziarpiatraneamt» și sper să-ți menții același entuziasm și în proiectele viitoare!
Să aveți parte de numeroase bucurii alături de cititorii voștri și să vă continuați cu același drag misiunea față de comunitate!
La mulți ani!“, este mesajul președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, la împlinirea de către publicația Ziar Piatra Neamț a 8 ani de existență
14 iunie
A fost o bucurie pentru mine să iau parte la Liturghia pontificală celebrată de Excelenţa Sa, PS Petru Gherghel, Episcopul Diecezei de Iaşi, în comuniune cu părintele paroh Petrică Dăncuţ, cu părintele vicar Cazimir Cimpoeşu şi cu ceilalţi preoţi invitaţi. Fie ca toți crinii sfințiți la acest eveniment special, să aducă binecuvântare în casele credincioșilor!“, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
13 iunie
Printre cele 21 de familii se găsesc și rudele victimelor cumplitului accident petrecut în luna aprilie, când nouă nemțeni și-au pierdut viața după ce microbuzul în care se aflau s-a prăbuşit, peste un pod, în canalul colector
13 iunie
Iată că am reușit să rezolvăm și această problemă, cu sprijinul Guvernului României, la acest moment fiind date deja în lucru elementele metalice de consolidare a podului și emis ordinul de începere a lucrărilor. Dacă lucrurile vor decurge conform așteptărilor noastre, podul va fi total consolidat și reabilitat până la sfârșitul acestei veri“, a declarat președintele Ionel Arsene.
11 iunie
Sper ca rezultatele muncii din ultimii ani să fie pe măsura așteptărilor voastre!
Vă țin pumnii!
8 iunie
Fotografiile și-au găsit un loc potrivit pentru a fi admirate de angajații instituției, dar și de iubitorii de fotografie care vor să vadă Ținutul Zimbrului prin lentila unui aparat foto.
„Mulțumim Foto Club Neamț pentru această bucurie și abia aștept să văd rezultatele următoarei ediții!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
7 iunie ’18
Pentru a vedea care este situația la fața locului, Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a văzut o vizită la unitatea sanitară. „Am vrut să mă asigur că totul este în ordine cu computerul tomograf și tot cu ocazia acelei vizite am verificat și stadiul lucrării la încăperea ce va găzdui aparatul RMN, pentru livrarea căruia Spitalul Județean de Urgență a fost programat în luna septembrie. Am mai vizualizat și câteva suprafețe de teren care s-ar preta la construcția imobilului de locuințe de serviciu pentru medicii din SJU Piatra-Neamț.
Am permanent în atenție tot ceea ce înseamnă sistemul sanitar nemțean și continuu voi căuta soluții la problemele care apar, pentru binele pacienților și a cadrelor medicale din spitalele nemțene“, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
7 iunie 2018
Să ne vedem peste șapte centenare la o ședință de sumar!
Succes și știri fierbinți!
7 iunie
Din păcate însă, niciunul dintre proiectele înscrise nu a întrunit punctajul necesar adjudecării premiului prevăzut în Regulament, întrucât juriul a decis, în unanimitate, că niciunul dintre cele 20 de proiecte depuse nu a reușit să răspundă cerințelor din temă și să obțină un punctaj care să permită acordarea distincțiilor.
Totuși, cinci proiecte au obținut peste 60 de puncte, apropiindu-se de minimul necesar acordării premiului III, pentru trei dintre ele s-a decis acordarea a tot atâtea mențiuni, constând în diplome, iar două proiecte s-au evidențiat prin soluțiile prezentate, însă nu au respectat tema propusă în Regulament și anume crearea unui portal/arcadă peste drum.
Rezultatele concursului sunt afișate pe site-ul Consiliului Județean Neamț şi pe pagina de Facebook „Porțile Neamțului“, iar lucrările participanţilor vor fi expuse în perioada 11-15 iunie 2018, la sediul Consiliului Județean Neamț.
„Mulțumesc celor care au trimis propuneri, juriulului de specialitate și tuturor nemțenilor care ai urmărit acest concurs și au votat proiectele propuse pentru tot sprijinul și implicarea lor!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
6 iunie la 18:02
Tuturor succes și o binemeritată vacanță frumoasă!“, le-a transmis participanților, în cadrul festivității, președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
6 iunie
Astfel, în perioada ce urmează, va fi identificată o zonă propice cu o climă potrivită pentru astfel de activități și accesibilă pentru un număr cât mai mare de vizitatori.
„Prin acest festival ne dorim să completăm calendarul de evenimente al Consiliului Județean și care au menirea de a aduce bucurie unui număr cât mai mare de nemțeni și vizitatori ai județului“, a mai spus președintele Ionel Arsene.
5 iunie 2018
5 iunie
Vă doresc să aveți parte de cât mai multe realizări în plan profesional şi putere de muncă pentru a construi împreună marile performanţe ale celor mici!“, este emsajul președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, cu ocazia Zilei Învățătorului.
4 iunie
Evenimentul „IA Românească“ a fost un succes, delegații noștri prezentând chiar în deschidere expoziția de ii din zona Neamț, aducând față în față modele de ii vechi de peste 100 de ani, cu unele cusute în prezent, punând în evidenta transformările iei de-a lungul timpului.
Apoi intervenția violonistul Călin Corai cu o doină cântată cald, live, a emoționat audiența. Solista de muzica populară Paula Andrei a venit în completarea programului, ceea ce i-a făcut pe cei din sala să iasă la o horă moldovenească.
Ne bucurăm că am reușit să ducem acolo o bucată de Românie, de care acestor români de departe le este atât de dor!
1 iunie la 15:46 ·
Sunt mulțumit că le-am putut face copiilor o bucurie, oferindu-le această excursie la prietenii noștri din Moldova, ocazie să-și facă prieteni și să sărbătorească această zi așa cum se cuvine.
Îți mulțumesc Veaceslav pentru invitație și vă așteptam, pe tine și copiii din Criuleni, la noi, la Neamț!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
1 iunie la 10:26 ·
Să le dăm copiilor noștri toată afecțiunea şi atenția noastră, să îi educăm şi să avem grijă de ei, deoarece aşa va arăta şi țara în care locuim. Să fim responsabili cu copiii României şi să îi ocrotim în fiecare zi.
La mulți ani plini de zâmbete!“, a declarat președintele Ionel Arsene, de ziua copilului.
31 mai la 20:26 ·
Legat de aceste probleme, s-a dezbătut cu reprezentanții Prefecturii, reprezentanți ai serviciilor descentralizate și ai patronatelor, oportunitatea susținerii unor propuneri de modificări sau completări de acte normative care reglementează Codul Silvic și legea proprietății formulate de către Direcția Silvică Neamț.
Pe fond, modificările formulate sunt menite să evite o potențială criză a lemnului de foc pe piață și totodată să conducă la scăderea prețului la masa lemnoasă pentru populație. O altă propunere pe care au agreat-o tot participanții și au hotărât să o susțină se referă la completarea legii astfel încât masa lemnoasă confiscată să fie donată către fundații, asociații, parohii sau persoane fizice care trec prin situații deosebite, precum incendiile
31 mai la 17:06
„O bucurie pentru mine să mă aflu în mijlocul comunității catolice de aici și să asist la celebrarea Sfintei Liturghii, la procesiunea pe străzile satului și la binecuvântarea din biserica noua catolică din Gherăiești, aflată în construcție.
A fost o atmosferă înălţătoare, de rugăciune şi reculegere și pentru care îi sunt recunoscător părintelui Petru Gherghel, episcop de Iași, cel care mi-a adresat invitația de a lua parte la acest eveniment religios deosebit, ce s-a bucurat de prezența Arhiepiscopului Mitropolit de București, Dr. Ioan Robu și a Episcopului Auxiliar, Mons. Aurel Percă. Vă multumesc încă o dată pentru invitație și pentru momentele pline de emoție pe care le-am trăit astăzi!“, a declarat președintele Ionel Arsene.
31 mai la 09:35
A fost de asemenea o plăcere să asist la concertul Ansamblului de Muzică Tradițională Icoane Moldave Piatra-Neamț, organizat cu această ocazie.
Vă doresc încă o dată să aveți parte de o viață profesională plină de proiecte frumoase și una personală plină de împliniri! Să faceți din profesia voastră o artă iar noi, nemțenii, să ne mândrim și să ne bucurăm de munca voastră!“, a fost mesajul președintelui Ionel Arsene, la momentul festiv dedicat absolvenților Academiei de Muzică Gheorghe Dima Cluj-Napoca, extensia Piatra-Neamț.
30 mai la 20:55
În ședință au fost votate proiecte de hotărâre care contribuie la îmbunătățirea activității Consiliului Județean și a instituțiilor subordonate, dar și proiecte care vizează aprobarea temelor de proiectare pentru obiective de investiții de interes județean sau cele privind măsuri ce vor fi luate pentru întreținerea și repararea drumurilor județene.
„Mă bucur că, de asemenea, colegii consilieri județeni au votat în unanimitate proiectul de hotărâre pe care l-am propus pentru acordarea de sprijin financiar unor unități de cult din județul Neamț aparținând cultelor religioase. Apreciez contribuția Bisericii în comunitățile nemțene și mă bucur să constat că de aceeași părere sunt și colegii mei din CJ Neamț.
Țin să îl felicit și pe această cale pe colegul meu Adrian Diaconu pentru alegerea în funcția de vicepreședinte al CJ Neamț. Am încredere că domnul Diaconu va avea o contribuție importantă la buna desfășurare a activității în Consiliul Județean, dată fiind experiența sa în administrația locală, iar alături de vicepreședintele Asaftei vom fi o echipa de conducere performantă“, a mai spus președintele Consiliului Județean Neamț.
30 mai la 18:04 ·
Lucrarea de reabilitare a celor 23 de kilometri de drum de pe DN 15 D, care asigură legătura între județele Neamț și Vaslui, va fi finalizată în maximum două săptămâni. Lucrarea constă în refacerea covorului asfaltic, realizarea marcajelor și a elementelor de siguranță, astfel încât acest tronson de drum să îndeplinească toate condițiile unui drum sigur, modern, european.
„Mi-am asumat ca una dintre priorități ale acestui mandat infrastructura rutieră și mă țin de cuvânt! Nemțenii și cei care vor călători la Neamț vor avea drumuri sigure, drumuri reabilitate, îndiferent că vorbim de cele comunale, județene sau de cele naționale care îl traversează“, a precizat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
30 mai la 11:04
Vizita a avut loc în contextul aniversării a 45 de ani de activitate și a fost un bun prilej de a discuta despre proiecte de succes, dar și despre proiecte nefinalizate, despre probleme actuale dar și despre soluții posibile. O discuție utilă, cu oameni care au dovedit că în ciuda tuturor impedimentelor, în România se pot face afaceri într-un mod sănătos și profitabil.
„Felicitări și la mulți ani tuturor celor care de-a lungul timpului au pus umărul la construirea și menținerea acestei afaceri. Așa cum am dovedit și până acum, vă sunt sprijin în demersurile voastre care contribuie la binele comunității nemțene!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
27 mai 2018
Împreună cu locuitorii din comună am rememorat eforturile făcute de eroii locali pentru crearea României Mari, pentru a obține Unirea și de a păstra țara întreagă.
Mulțumesc Garnizoanei Piatra-Neamț, domnului primar Vasile Mărculeț și Consiliului Local Timișești pentru invitație și pentru momentele oferite!
27 mai
Mi-am întărit această convingere încă o dată, după vizita pe care am făcut-o sâmbătă, la incubatorul de afaceri Rubik Hub din Ștrandul Tineretului, unde tinerii din regiune s-au adunat pentru a se informa despre programele de finanțare disponibile pentru business-ul lor și pentru a vedea cum funcționează deja câteva start-upuri.
Sunt încântat de evoluția hub-ului și de echipa de aici, care au reușit să creeze o lume plină de inovație și perspective noi de a face lucrurile.
Profit și de această ocazie pentru a va ura „La mulți ani!“ și a vă felicita pentru toată activitatea voastră. Să aveți mințile pline de idei și gânduri bune și de parteneri credibili în proiectele voastre!
26 mai 2018
Vă felicit pe toți cei care v-ați adus contribuția la realizarea acestui eveniment, vă respect pentru că datorită muncii dumneavoastră sunt îmbinate perfect activități care duc la creșterea calității educației românești și prin eforturile pe care le depuneți faceți cunoscut în țară și în străinătate succesul învățământului.
Ca nemțean, sunt mândru că județul Neamț este cunoscut pentru rezultatele excepționale înregistrate de-a lungul anilor la olimpiadele naționale și internaționale de astronomie și că este gazdă pentru astfel de evenimente!
26 mai
De asemenea, la începutul săptămânii viitoare va fi gata documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru spațiul în care va fi amplasat aparatul RMN.
Spitalul Județean a fost programat în graficul de livrare de la Ministerul Sănătății pentru luna septembrie și vreau să mă asigur că până atunci spațiul va fi amenajat corespunzător, astfel încât nemțenii să aibă acces la aceste servicii cât mai repede.
25 mai 2018
În anul Centenar al Unirii noastre, specialişti de la muzee renumite din ţară aduc în atenţie monumente și tradiţii din tezaurul național, sub genericul Patrimoniu etnografic românesc.
O ediție reușită, cu un număr mare de expozanți din țara și Republica Moldova, la care vă invit cu mare drag să participați!
25 mai
M-am bucurat să le fiu aproape medicilor romașcani la cea de-a treia ediție a Zilelor Spitalului Municipal de Urgență Roman, moment atât de important pentru ei cât și pentru întreaga comunitate romașcană.
Sănătatea este o prioritate pentru mine și pentru Consiliul Județean Neamț și țin să-i asigur și pe această cale pe romașcani că voi sprijini toate proiectele care contribuie la îmbunătățirea condițiilor din spitalele din Roman.
La mulți ani și mult succes în toate proiectele voastre!
24 mai 2018
Dezvoltarea satului românesc a reprezentat un scop pentru mine, indiferent de funcțiile pe care le-am ocupat și consider că agricultura poate fi un veritabil motor de creștere economică și o sursă de locuri de muncă pentru județul nostru și pentru România.
Cred cu tărie că și în acest domeniu județul Neamț poate deveni fruntaș!
24 mai
Sunt convins că acest parteneriat va fi unul de succes și va reuși să aducă la Neamț iubitori de muzică de pian din întreaga țară.
Ediția din acest an se va desfășura la începutul lunii septembrie și va reuni artiști de top care au evoluat în festivalul George Enescu de la București.
23 mai
Alături de membrii juriului am văzut astăzi proiectele propuse urmând ca în perioada următoare să aibă loc jurizarea proiectelor, votul publicului şi punctajul final. După anunțarea rezultatelor, pe 6 iunie, vom organiza festivitatea de premiere.
Proiectul „Porțile Neamțului“ are scopul de a face vizibile, încă de la intrarea în județ, elemente specifice zonei, care să exprime identitatea județului. Acestea vor avea menirea să întâmpine și să transmită vizitatorilor sau celor care tranzitează județul, mesajul comunității nemțene.
Mult succes vă doresc tuturor și vă mulțumesc pentru interesul pe care l-ați arătat pentru acest proiect de suflet pentru mine!
23 mai 2018
Sunt convins că prin acest proiect, județul Neamț va avea foarte multe beneficii, pentru că vom asigura condițiile esențiale pentru investitorii interesați de a dezvolta afaceri în zonă.
21 mai
La mulți ani Elena!Sfinții Împărați cei “întocmai cu Apostolii” să vă călăuzeazcă mereu, să aveți sănătate și judecată înțeleaptă!
18 mai
Investiția de peste 12,5 milioane de lei a presupus reabilitarea a șase kilometri de drum județean, supralărgirea acestuia cât și realizarea elementelor de protecție și a celor de siguranță pentru a aduce drumul la standardele unui drum judetean.
La vizita pe care am făcut-o ieri pe șantier, se turna deja ultimul strat de uzură și am primit promisiunea fermă a constructorului că în maximum o lună de zile lucrarea va fi complet finalizată.
17 mai 2018
Îi mulțumesc primarului Dan Lupu și Consiliului Local Trifești pentru invitație și îi asigur pe trifeșteni și pe această cale că le voi fi alături în toate proiectele ce pot aduce progres și bunăstare în comuna lor.
La mulți ani Trifești!
La mulți ani trifeșteni!
17 mai
Astfel, prin înălțarea la cer, se încheie activitatea sa de răscumpărare a neamului omenesc din robia morții și a păcatului.
Hristos s-a Înălțat!
12 mai la 09:16 ·
Așa cum am susținut și la acel moment, acest drum este de o importanță majoră pentru județul nostru, mai ales din punct de vedere turistic.
Mă bucur că v-am putut da încă o dovadă a faptului că mă țin de cuvânt îndeplinindu-mi promisiunea făcută, și anume, că voi pune la dispoziția nemțenilor drumuri sigure, reabilitate și modernizate, indiferent că vorbim de drumuri județene, comunale sau naționale!
11 mai la 17.45
Din fondurile respective urmează a fi refăcută rezerva de apă, instalațiile electrice și grupul electrogen, cât și sistemul de hidranți. Tot în perioada imediat următoare vom realiza și un lift pentru transportul materialelor de sterilizare și va fi reabilitată instalația de fluide medicale, lucrări absolut necesare pentru o bună funcționare a spitalului.
Am fost plăcut impresionat de condițiile pe care le-am găsit la spitalul din Bicaz, lucru pentru care țin să felicit echipa managerială și pe primarul Nicolae Sălăgean, care este permanent implicat pentru ca bicăjenii să fie bine tratați. Îi asigur și cu această ocazie de întreg suportul meu, pentru ca pacienții de pe Valea Muntelui să aibă cele mai bune servicii medicale.
11 mai
Îi felicit pe cei de la „Comunitatea Noastră“, cât și pe cei care îi susțin în activitatea lor, și îi asigur că vor găsi în mine un sprijin de fiecare dată când vor avea nevoie. Implicarea de care dau dovadă în viața orașului este remarcabilă și mai mult decât binevenită!
10 mai
Puteți admira în cadrul expoziției Coroana regilor României, „coroana României Mari“ și mantiile încoronării din 15 octombrie 1922, creații de excepție ale tezaurului patrimoniului cultural național, aflate în colecțiile Muzeului Național de Istorie a României și Muzeului Național Peleș,i care poposesc începând de astăzi la Piatra-Neamț.
Adresez sincere felicitări tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei manifestări și îmi exprim speranța că publicul nemțean se va bucura într-un număr cât mai mare de această unică ocazie de a admira prețioasele piese la el acasă!
La mulți ani Românie Centenară!
La mulți ani românilor de pretutindeni!
10 mai 2018
Am analizat rapoartele tehnice și financiare pe fiecare sistem local de apă, pentru a identifica măsurile de implementat pentru optimizarea serviciilor publice de apă și canalizare.
Personal, nu agreez varianta modificării tarifelor și consider că putem găsi soluții alternative, cum ar fi creșterea numărului de abonați ai companiei sau reduceri de cheltuieli pe care să le facă societatea. Înțeleg nevoia de resurse a Companiei Apa Serv pentru a derula proiectele ce vor dezvolta și îmbunătăți rețelele de apă și canalizare, dar sper totodată să reușim să evităm modificarea tarifelor către populație.
Tot în cadrul întâlnirii de astăzi, le-am făcut și o informare domnilor primari în legătură cu fondurile europene disponibile prin Programul Operațional Capital Uman, un program extrem de util și de care vă recomand tuturor să profitați.
10 mai 2018
Concertul a fost un nou eveniment organizat de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Neamț, împreună cu partenerul său tradițional – Academia de Muzică Gheorghe Dima.
Mă bucur de fiecare dată când Consiliul Județean Neamț găzduiește astfel de evenimente ce aduc bucurie în comunitatea noastră.
9 mai la 17:46
Tot în cadrul ședinței de astăzi am aprobat o serie de asocieri cu orașul Bicaz pentru realizarea unor lucrări și dotări la Spitalul Orășenesc „Sf. Ierarh Nicolae“, cât și cu Colegiul Național de Informatică în vederea organizării unei acțiuni de interes public județean.
Am aprobat, de asemene,a taxa de vizitare a expoziției temporare „Însemne ale regalității române și Marea Unire“, o expoziție deosebită, pe care vă recomand tuturor să o viziteze, începând de pe 10 mai și până pe data de 10 iunie.
9 mai la 14:12
Datorită acestor repere esențiale din istorie avem șansa de a trăi într-o țară liberă, recunoscută de toate statele lumii, și într-o uniune care ne face puternici, care ne asigură un viitor sigur pentru noi și pentru generațiile viitoare.
Cinste acelor înaintași cărora le datorăm independența de astăzi!
La mulți ani, nemțeni!
La mulți ani, România!
La mulți ani, Europa!
8 mai 2018
Astăzi, la Consiliul Județean, am avut o întâlnire cu reprezentanți ai Institutului Regional de Oncologie Iași, medici de specialitate și fizicieni care stăpânesc acest domeniu și care ne pot ajuta să luăm cele mai bune decizii în realizarea acestei investiții.
Îmi doresc ca viitoarea secție de radioterapie/oncologie să fie un centru de excelență în acest domeniu, care să trateze pacienți atât din România cât și din țările învecinate. Susțin în continuare că sistemul de sănătate este prioritar iar nemțenii trebuie să aibă posibilitatea de-a se trata la ei acasă, fără a mai fi nevoiți să bată drumurile pentru a avea servicii medicale de calitate.
7 mai 2018 – 2
Evenimentul a fost o bună oportunitate de a promova imaginea județului nostru, tema de prezentare a standului fiind portul popular, tradițiile și obiceiurile specifice Neamțului.
Și de această dată, Consiliul Județean Neamț, prin Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“, a fost la înălțime! Standul județului Neamț a fost printre cele mai apreciate de vizitatori!
7 mai 2018 – 1
Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ este din nou în sărbătoare, astăzi debutând o noul ediție a Zilelor ei, un eveniment de tradiție adresat iubitorilor de carte.
Începând de astăzi, timp de o săptămână, la instituția subordonată Consiliului Județean Neamț, veți avea parte de un program bogat și divers, din care nu vor lipsi dezbaterile, lansările de carte, vernisajele, conferințele, proiecțiile de film, momentele muzicale, atelierele de lectură și pictură dedicate copiilor, concursurile școlare organizate cu ocazia zilei de 9 Mai și multe alte activități educative și recreative.
Vă așteptăm cu drag!
http://www.bibgtkneamt.ro/images/pdf/program_zilele_bibliotecii_2018.pdf
4 mai 2018
În perioada imediat următoare vom începe lucrările pe toate drumurile laterale ce intersectează acest tronson de drum, la execuția șanțurilor, podețelor și a elementelor de siguranță a circulației.
Această investiție atinge valoarea de 11 milioane de lei și mi-am propus ca până la finalul verii să recepționăm întreg tronsonul, unul extrem de important pentru locuitorii din zonă, deoarece asigura legătura cu comunele Tupilați, Bîrgăuani și Dulcești.
3 mai 2018
Am profitat de această deplasare pentru a verifica și stadiul lucrărilor de la bucătăria spitalului, acolo unde efectuăm reparații curente și igienizare în această perioadă. Conform estimărilor constructorului, aceasta va fi dată în folosință săptămâna viitoare.
Mă bucur să văd că eforturile depuse și fondurile investite de la preluarea mandatului încep să aibă rezultate vizibile și aștept cu nerăbdare demararea noilor proiecte care vor transforma spitalul de la Piatra-Neamț într-unul de referință pentru regiunea noastră.
3 mai 2018
Vă asigur de aprecierea și respectul meu pentru contribuția pe care o aveți în comunitatea noastră, o presă liberă şi independentă fiind esenţială pentru o societate democratică.
Să fiți sănătoși și înțelepți!
2 mai 2018
Să aveți o tinerețe plină de bucurii și proiecte mărețe!
La mulți ani de Ziua Națională a Tineretului și să nu uitați niciodată că România se bazează pe voi!
29 aprilie 2018
Mă înclin în fața dumneavoastră, oameni care purtați pe trupuri și în suflete cicatrici adânci, provocate de gloanțe sau de pierderea celor dragi!
27 aprilie la 13.52
Consultantul mi-a prezentat viziunea de ansamblu asupra cazuisticii oncologice specifice județului Neamț, metodele de profilaxie și cele de tratament prin radioterapie, pentru bolnavii de cancer. Consultantul propune realizarea, prin proiect, a două buncăre în care să funcționeze două aparate de tratament cu anexele aferente, așa cum se impune prin legislația în vigoare.
Vă asigur că voi face tot ce ține de mine pentru a realiza acest proiect esențial pentru salvarea sau ameliorarea pacienților cu cancer și județul Neamț va avea Centrul de Radioterapie, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț.
27 aprilie la 09.32
Am aprobat, de asemenea, proiecte de hotărâre privind patrimoniul județului Neamț, cum ar fi completarea inventarului bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al județului și transmiterea unui teren din proprietatea municipiului Roman în cea a județului Neamț.
Mă bucur că am reușit tot în ședința de ieri să aprobăm temele de proiectare pentru mai multe obiective de investiții de interes județean, cât și proiectul privind reabilitarea termică a unor clădiri din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț.
Vreau cu această ocazie să-i mulțumesc domnului consilier și vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, Laurențiu Dulamă, pentru activitatea desfășurată în cadrul instituției, mandatul acestuia încetând prin ordin al prefectului începând cu data de 26 aprilie 2018. Apreciez eforturile domnului Dulamă cât și-a desfășurat activitatea în cadrul Consiliului Județean Neamț și îi doresc mult succes în proiectele viitoare!
26 aprilie 2018
Inițiativa s-a dovedit una extrem de utilă pentru tinerii nemțeni pasionați de domeniu și o putem considera o noua reușită a Clubului Rotaract Piatra-Neamț.
Vă felicit și pe această cale pentru implicarea de care dați dovadă în viața comunității prin acțiunile voastre și vă asigur încă o data că vă voi fi alături de câte ori veți derula noi proiecte!
3 aprilie 2018
La ceas aniversar, le doresc tuturor jandarmilor nemțeni să aibă parte de satisfacții profesionale, să își îndeplinească misiunile cu onoare și să aibă parte de sănătate și de împliniri!
Îi asigur de tot respectul și susținerea mea, pentru buna desfășurare a activității!
La mulți ani, Jandarmeriei Române!
2 aprilie 2018
În cursul anului trecut am cerut Companie Naționale de Investiții să îl introducă pe lista de finanțare proiectul pentru realizarea unui centru de radioterapie pentru Spitalul Județean Neamț și solicitarea noastră a fost aprobată. Zilele trecute am mers cu consultantul și am văzut terenul pe care va fi realizată Centrul de radioterapie și în perioada următoare ne va prezenta variantele atât pentru realizarea fluxului medical, cât și posibilitățile de realizare a unor spații de cazare pentru pacienți, în regim de coplată.
Consiliul Județean asigură în cadrul acestui proiect terenul și utilitățile, iar cu fonduri de la Compania Națională de Investiții se va realiza întreaga construcție.
Țin foarte mult la realizarea acestui proiect, care pentru județul Neamț înseamnă creșterea complexității serviciilor medicale, dar și un ajutor imens dat celor care au nevoie de radioterapie în tratarea afecțiunilor lor.
1 aprilie 2018
Ne aflăm în ultima duminică de dinaintea Paştelui și sărbătorim, pe lângă intrarea Domnului în Ierusalim, un semn al biruinţei împotriva morţii!
Să serbăm împreună speranţa ce ne-a fost dată, să nu ne pierdem credinţa şi să ne putem bucura, alături de cei care astăzi își aniversează onomastica, de fiecare zi a vieții noastre!
Sărbători Pascale binecuvântate tuturor credincioșilor romano-catolici!
31 martie 2018
Sunt foarte bucuros că pentru cadrele medicale am găsit teren în imediata apropiere a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, unde vor fi realizate 36 de locuințe, iar pentru angajații din administrație, vor fi construite 60 de apartamente, pe un teren de pe strada 1 Decembrie 1981, lângă Palatul Justiției.
Urmează la Consiliul Județean să pregătim în regim de urgență documentațiile tehnice prevăzute de legislație, după care, tot în sarcina noastră va fi asigurarea utilităților pe cele două terenuri. Restul ține de ANL, de unde vor veni fondurile pentru realizarea ambelor proiecte.
Am reușit astfel să facem primii pași în concretizarea a două proiecte extrem de importante pentru mine, prin care căutăm să asigurăm cele esențiale specialiștilor, pentru a-i avea „acasă“!
30 martie 2018
Tot astăzi, am aprobat organizarea evenimentelor de turism din acest an și tema de proiectare pentru viitorul complex de agrement „Ținutul lui Creangă“. Alte trei proiecte votate, pe care le consider de mare importanță, vizează principalele unități sanitare din Neamț – spitalul din orașul Tîrgu Neamț, la care se vor efectua lucrări de reparații la Obstetrică – Ginecologie, spitalul din Roman, pentru care am alocat bani cu care se va achiziționa un aparat Roentgen mobil, și Spitalul Județean, pentru care am aprobat documentația tehnico-economică necesară reabilitării, extinderii și dotării UPU.
Am alocat 2,6 milioane de lei pentru finanțări nerambursabile, pentru activități non-profit de interes județean, iar 18 lăcașuri de cult au primit finanțare pentru finalizarea unor lucrări.
Tot astăzi a primit votul și proiectul privind atribuirea și încheierea contractului „Delegarea prin concesiunea gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare a unităților administrativ-teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECONEAMȚ zona 2, județul Neamț“.
Din păcate, sunt nevoit să vin în fața dumneavoastră și cu vești proaste în urma ședinței Consiliului Județean Neamț de astăzi.
Din cauza unor consilieri care nu și-au înțeles menirea în CJ Neamț, reprezentanți ai PNL și PMP, o serie de proiecte de importanță majoră pentru județ și așteptate de mult timp de nemțeni nu pot fi realizate deoarece în incapacitatea lor de a trece peste hărțuiala politică au votat împotriva lor.
Unul dintre proiectele care nu a întrunit numărul de voturi se referă la rectificarea bugetară ce ar fi trebuit să asigure fondurile necesare realizării documentațiilor pentru organizarea centrului de radioterapie și reabilitarea secției de oncologie din cadrul SJU Piatra-Neamț, cât și reabilitarea și restaurarea Casei Iordache Cantacuzino din comuna Ștefan cel Mare, a clădirii atelier de producție aparținând Teatrului Tineretului din Piatra Neamț și a casei Celibidache de la Roman. Toate aceste obiective vor fi realizate cu bani de la Compania Națională de Investiții, Consiliul Județean Neamț având în sarcină elaborarea documentațiilor necesare. Din nefericire, va trebui să amânăm demararea acestor proiecte din pricina rea-credinței și incapacității de înțelegere a realităților de către consilierii PNL și PMP. Tot din același motiv vom avea din nou întârzieri la lucrarea de reabilitare a secției Pediatrie, votul negativ pe proiectul de rectificare bugetară împiedicând CJ Neamț să se folosească de fondurile alocate de Ministerul Sănătății în acest scop.
Și proiectul de înfrumusețare a intrărilor în județ a fost sabotat de aceeași consilieri prin votul negativ dat proiectului de hotărâre prin care inițiam concursul de idei “Porțile Neamțului”.
Este de neconceput pentru mine cum este posibil ca acești oameni sa-și bată joc în asemenea fel de voturile și încrederea cu care au fost investiți de nemțeni și de județul pe care ar trebui sa-l apere și pentru care să muncească.
30 martie 2018
Să profităm cu toții de acest moment pentru a rememora trecutul și a reflecta asupra alegerilor pe care le avem de făcut în viitor, pentru binele Romanului și al locuitorilor săi. Sunt alături de romașcani și de autoritățile locale pentru a dezvolta proiecte care sa ducă la înfrumusețarea continuă a orașului și pentru ca romașcanii să fie multumiți și fericiți că locuiesc aici!
Vă rog să primiți dragi romașcani sincerele mele felicitări și calde urări de la mulți ani!
29 martie 2018
Dumnezeu să vă binecuvânteze fiecare zi și să aveți puterea de a călăuzi pașii credincioșilor către Sfânta credință, propovăduind valorile creștine în rândul acestora!
28 martie 2018
A fost emoționant pentru noi toți, oaspeți și gazde, pentru că pe lângă sentimentele de fraternitate care ne leagă, iată, acum avem și o unire administrativă! Le mulțumesc colegilor din administrațiile județene de peste Prut care ne-au onorat cu prezența și au semnat aceste acorduri cu noi, în cinstea evenimentului măreț de acum 100 de ani, când Basarabia s-a unit cu România Mare!
Îi asigur că înfrățirile de astăzi nu vor rămâne doar la stadiul de teorie, ci împreună vom dezvolta nenumărate proiecte, care ne vor aduce mai aproape pe unii de alții! Și pentru că frații se simt bine împreună, ansambluri folclorice ale oaspeților și al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ ne-au cântat și încântat!
27 martie 2018
Printr-un proiect ambițios, s-a realizat o înfrățire în domeniul educației, între 120 de școli din Neamț și de peste Prut!
Îi felicit pe toți cei care au avut această inițiativă, pentru că nicăieri altundeva ideea de unire nu poate fi mai potrivită decât printre elevi! Ei sunt purtătorii idealurilor noastre!
Fie ca unirea școlilor să fie începutul unei mari uniri!
27 martie 2018
A fost un moment special, pentru că, iată, momentul aniversării a 100 de ani de la unirea României Mari cu Basarabia ne-a prins împreună, asemeni fraților într-o familie!
M-am bucurat să aud mesajele membrilor delegațiilor de peste Prut, mesaje încărcate de emoție, de dorința de a nu fi dezbinați și de a avea idealuri comune!
Ca președinte al Consiliului Județean Neamț le-am transmis și dorința noastră de a fi mereu împreună, pentru că toți suntem români, și de a ne bucura de valorile tradiționale!A fost emoționant pentru noi toți, oaspeți și gazde, pentru că pe lângă sentimentele de fraternitate care ne leagă, iată, acum avem și o unire administrativă! Le mulțumesc colegilor din administrațiile județene de peste Prut care ne-au onorat cu prezența și au semnat aceste acorduri cu noi, în cinstea evenimentului măreț de acum 100 de ani, când Basarabia s-a unit cu România Mare!
Îi asigur că înfrățirile de astăzi nu vor rămâne doar la stadiul de teorie, ci împreună vom dezvolta nenumărate proiecte, care ne vor aduce mai aproape pe unii de alții! Și pentru că frații se simt bine împreună, ansambluri folclorice ale oaspeților și al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ ne-au cântat și încântat!
26 martie 2018
Începând de astăzi, nemțenii iubitori de literatură americană vor avea la dispoziție o secțiune specială la Biblioteca Județeană, unde pot găsi peste 300 de titluri aparținând literaturii americane, acesta fiind și prilejul vizitei delegației americane la Neamț. La „Raftul american“ găsiți literatură americană clasică și contemporană, literatură pentru copii și tineret sau lucrări de specialitate ce se adresează cititorilor de toate vârstele!
Mulțumesc și pe această cale Ambasadei SUA că a contribuit la îmbogățirea patrimoniului Bibliotecii Județene de la Neamț cu această donație de carte!
25 martie 2018
Sărbătoarea Bunei Vestiri ne aduce aminte că Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a întrupat pentru a înnoi firea omenească și astfel, neamul omenesc ce mergea spre moarte ca urmare a păcatului părinților noștri Adam și Eva a fost salvat.
Să trăim ziua de astăzi așa cum se cuvine, deoarece ea este mai sfântă decât toate zilele veacurilor, anunțând mântuirea în toată lumea.
Sărbătoare binecuvântată să avem!
16 martie 2018
În cadrul ultimei vizite pe care am făcut-o la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț am reușit să identific un spațiu propice ridicării unui imobil ce va cuprinde 36 de apartamente pentru tinerii medici din echipa spitalului. Proiectul este deja aprobat, va fi realizat cu fonduri de la ANL și va fi amplasat chiar în fața Spitalului Județean.
Voi face tot ce este posibil din funcția pe care o ocup ca medicii din județul nostru să fie multumiți de viața lor iar un loc de muncă la Spitalul Județean Neamț să fie atractiv pentru tinerii absolvenți, despre care sunt conștient că pot aduce suflul nou de care unitatea medicală are nevoie.
16 martie 2018
Deja am depus solicitare de finanțare la Compania Naționala de Investiții pentru acest obiectiv iar din fonduri proprii ale Consiliului Județean Neamț vom realiza studiul de fezabilitate. De asemenea, am vizitat Spitalul Județean de Urgență Bacau, acolo unde există o astfel de secție pentru a identifica etapele de realizare a acestui obiectiv iar în cursul zilei de ieri am și identificat terenul cel mai potrivit la Spitalul Judetean din Piatra Neamț în care să fie construita viitoarea secție de radioterapie.
Am susținut din toate funcțiile publice pe care le-am ocupat ca sistemul de sănătate este prioritar iar nemțenii trebuie să aibă posibilitatea de-a se trata la ei acasă, fără a mai fi nevoiți să bată drumurile pentru a avea servicii medicale de calitate. Îmi doresc ca toate investițiile pe care le-am atras către Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț să fie de natură a le reda pacienților încrederea în actul medical prestat aici.
15 martie 2018
Am profitat de această deplasare pentru a verifica și stadiul lucrărilor la spațiul în care va funcționa aparatul RMN pe care Spitalul Județean Neamț l-a primit de la Guvernul României și m-am bucurat de asemenea să văd finalizată și lucrarea de modernizare a Secției Sterilizare, secție extrem de importantă pentru întreaga activitate medicală din spital.
Sunt bucuros că am reușit să mă țin de promisiunea făcută nemțenilor de a le asigura un spital de încredere în care să fie tratați în cele mai bune condiții. Sunt sigur că până la finalul acestui mandat de președinte al Consiliului Județean voi reuși prin investițiile atrase ca spitalul de urgență de la Neamț să devină unul de referință pentru regiunea noastră
15 martie 2018
Proiectul se va derula în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Neamț, Asociația Română de Literație Iași, Inspectoratul Școlar Botoșani și cel din Harghita. Din județul nostru beneficiază copii și cadre didactice de la CSEI Al. Roșca și Școala Gimnazială Bozieni.
Se are în vedere o abordare integrată, prin programe pentru copii de toate vârstele, dar și reabilitări și dotări în școli, organizarea de activităţi inovative și incluzive, consiliere și educaţie parentală, programe de sprijin pentru accesul la educaţie, combinate cu programe de tip „A doua șansă“, programe de tip „Școala după școală/ Școala de weekend“, sesiuni de formare a cadrelor didactice. Sper ca prin acest proiect, copiii și cadrele didactice din județul Neamț care se regăsesc în proiect să se bucure de facilități astfel încât șansa la educație și la realizarea unei educații de calitate să crească.
9 martie
Intervențiile la Corpul C al secției sunt finalizate, fiind spațiul unde se desfășoară activitatea specifică urgențelor, în prezent se lucrează la Corpul B și la final va intra în modernizare Corpul A.
A fost necesară o prelungire de contract, din cauza neîncadrării în graficul inițial pentru realizarea unor lucrări, dar îi asigur pe nemțeni, pe angajații unității sanitare și nu în ultimul rând pe pacienți și aparținătorii lor, că mă voi implica în continuare pentru ca Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț să ajungă unul modern, dotat și cu specialiștii de care are nevoie pentru buna desfășurare a activității.
25 Ianuarie 2018
12 obiective de investiții extrem de importante pentru nemteni vor fi implementate cu ajutorul Guvernului României prin Programul Național de Dezvoltare Locală II.
„Am semnat astăzi, în prezența secretarului de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Adrian Gâdea, contracte de aproape 70 de milioane de lei în domeniile infrastructurii rutiere și de sănătate. Cea mai mare parte din acești bani, peste 50 de milioane, sunt destinați Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamt, în vederea construirii pavilionului secții medicale, o construcție ce va asigura aproape 300 de paturi și care va adăposti secțiile ce acum funcționează în Spitalului Vechi și care nu mai prezintă siguranță pentru pacienți și cadrele medicale.
Îi felicit de asemenea pe primarii din Piatra Neamț, Zănești, Bârgăoani, Rediu, Țibucani, Mărgineni, Borca, Grumăzești, Piatra Șoimului, Tașca, Dochia, Gârcina, Bălțătești, Dămuc, Bahna și Brusturi, care au semnat astăzi contracte pentru finanțarea de proiecte ce vor conduce la dezvoltarea și modernizarea localităților pe care le conduc.
Prin implementarea proiectelor din Neamț care au obținut finanțare, județul nostru va trece cu adevărat la un alt nivel. Aceste proiecte vor asigura premisele necesare unei dezvoltări economice durabile, vor transforma județul într-unul în care nemțenilor să le placă să trăiască, iar pentru investitori va deveni mult mai atractiv“, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
24 Ianuarie 2018
Conducători curajoși și devotați României au înfăptuit dorința de decenii a românilor iar aceștia au arătat lumii întregi că au ultimul cuvânt când vine vorba de țara lor. Mica Unire ne-a învățat că atunci când conducătorii își reprezintă națiunea, conducătorii reușesc!
Cinstire marelui Cuza, recunoștință pentru curajul dovedit!
23 Ianuarie 2018
A fost aprobat și un proiect care se referă la participarea Consiliului Județean Neamț la Tâgul de Turism al României, în februarie 2018. Va fi un nou prilej pentru noi de a face cunoscut participanților potențialul turistic al județului Neamț, în scopul creșterii atractivității acestuia ca destinație turistică.
Din păcate, pentru a doua oară, proiectul care vizează atribuirea și încheierea contractului „Delegarea prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare a unităților administrativ-teritoriale membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECONEAMȚ din zona 2“ nu a avut susținerea necesară pentru a fi aprobat.
Sper ca la viitoarea ședință, colegii din opoziție să își reconsidere poziția și împreună să le demonstrăm nemțenilor că interesele lor primează în activitatea noastră!
10 Ianuarie 2018
Pentru aceasta, în cursul zilei de astăzi, președintele Ionel Arsene a efectuat o vizită la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, pentru a se convinge că există spațiul potrivit în care va funcționa noul aparat pentru investigații RMN. „În cadrul vizitei de astăzi de la Spitalul Județean am identificat alături de medici spațiul cel mai potrivit pentru montarea și punerea în funcțiune a acestuia cât mai repede, pentru ca pacienții să nu mai fie nevoiți să apeleze la unități medicale din alte orașe pentru astfel de investigații.
Transformarea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț într-o unitate medicală de încredere prin modernizarea infrastructurii și stimularea personalului medical rămâne unul dintre proiectele mele prioritare!
Acest demers se înscrie în direcțiile trasate de programul de guvernare PSD, program votat masiv de români și datorită căruia Partidul Social Democrat se află la guvernarea României“, a sps Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
9 Ianuarie 2018
Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț va primi un aparat cu care se vor efectua investigații RMN, datorită unui contract semnat de Ministerul Sănătății pentru câteva unități spitalicești din țară.
„Sunt bucuros să-i anunț pe nemțeni că județul nostru se regăsește încă o dată pe lista județelor în care se fac investiții importante, de data aceasta fiind vorba despre investiții în infrastructura medicală.
Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț va primi, datorită guvernării actuale, echipamente de imagistică, în baza unui contract semnat astăzi, astfel încât, unitatea medicală de la Piatra-Neamț să poată asigura servicii medicale de calitate tuturor pacienților care vor necesita investigații RMN.
Prin semnarea contractului de astăzi, am dovedit încă o dată că suntem consecvenți și ne onorăm promisiunile făcute românilor, că tratăm cu prioritate domeniul sănătații astfel încât pacienții să apeleze cu toată încrederea la spitalele din România, iar medicii să fie mulțumiți de mediul lor de muncă“, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
7 Ianuarie 2018
Biserica îl cinstește pe Sfântul Ioan ca pe cel mai mare dintre sfinți, după Fecioara Maria, considerându-l mijlocitor pentru păcatele oamenilor.
Sunt fericit să port și eu acest nume! Tuturor sărbătoriților zilei vă doresc să aveți parte de sănătate, de bucurii și de realizări depline, alături de cei dragi!
La mulți ani!
6 Ianuarie 2018
În rugăciune, în toate bisericile, cu puterea Duhului Sfânt, preoții sfințesc apa, pentru a deveni agheasma cea mare.
Vă doresc ca prăznuirea Bobotezei, când „închinarea Treimii s-a arătat“, să vă lumineze viaţa, iar apele sfințite să ne curețe de păcate!
1 Ianuarie 2018
Este considerat unul dintre cei mai importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi unul dintre cei mai mari teologi creştini, despre care se spune că este „păzitor de duhuri rele“!
Sărbătoriților zilei le doresc să poarte cu mândrie acest nume, al primului sfânt din calendar!
Fiți sănătoși, bucurați-vă de împliniri, de putere și înțelepciune! Sfântul Vasile să vă ferească de cele rele!
La mulți ani, Vasile!
La mulți ani, Vasilica!
31 Decembrie 2017
27 Decembrie 2017
E datoria noastră să-l cinstim pe Sfânt prin fapte bune și rugăciuni iar ca semn al respectului pe care i-l purtăm, Biserica ne îndeamnă să-i iertam pe cei cu care suntem certați.
O mare onoare și responsabilitate aveți cei care vã numiți dupã Sfântul Ștefan! Vã doresc putere și înțelepciune sã gândiți și sã înfăptuiți lucruri pe măsura numelui pe care îl purtați!
La mulți ani, Ștefan!
24 Decembrie 2017
22 Decembrie 2017
Spiritul Crăciunului a fost dus astăzi, 22 decembrie, de către președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, la Centrul Social „Împreună“ din Piatra Neamț. Liderul CJ a împărțit daruri copiilor, iar aceștia, drept mulțumire, l-au colindat cum au știut ei mai bine.
În a doua parte a zilei, liderul CJ Neamț a participat la un concert de caritate, care avea menirea de a strange fonduri pentru salvarea unui copilaș de numai 10 ani. „Am văzut copii cărora le-au sclipit ochii de fericire! Și la fel li se va întâmpla și altora, care vor primi cadouri nesperate, zilele viitoare, datorită campaniei umanitare «Dăruiește iubirea!», ce are loc în cadrul Târgului de Crăciun la Neamț!
Prin bunăvoința unor copii cu suflet mare din județul nostru, a fost posibilă strângerea a sute de jucării de pluș. Pe unele dintre ele le-am împărțit joi după-amiază, celor care trăiesc în Centrul Social «Împreună» din Piatra Neamț! A fost o întâlnire emoționantă, pentru că acei copii nu știau că voi ajunge la ei cu daruri! S-au bucurat enorm și au simțit nevoia să facă la rândul lor ceva: m-au colindat! Magia Crăciunului ne-a cuprins pe toți, bucurându-ne laolaltă de gesturile de omenie care fac viața frumoasă!
De asemenea, am participat aseară, la un concert caritabil, găzduit de Consiliul Județean, în organizarea Tineretului Social Democrat Neamț! Sper ca și în cazul lui Damian, copilul diagnosticat recent cu mai multe afecțiuni grave, să se întâmple o minune și viața să îi poată fi salvată! Sper ca unica dorință a lui Damian, care la 10 ani se roagă să trăiască, să se îndeplinească!“, a povestit Ionel Arsene, după evenimentele la care a participat pe parcursul zilei de astăzi.
21 Decembrie 2017
Consiliul Județean Neamț a fost prins de atmosfera Sărbătorilor de Iarnă, astăzi, 21 decembrie. Un spectacol cu program specific acestei frumoase perioade, susținut de ansamblul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“, aflat în subordinea CJ, ședința ordinară a lunii decembrie, la finalul căreia conducerea Consiliului Județean și consilierii județeni au ciocnit o cupă de șampanie, urători, mai mari și mai mici – toate au făcut ca ziua să fie una specială pentru toți angajații instituției.
La sfârșitul programului, președintele Ionel Arsene a declarat: „Am avut astăzi o zi deosebită, dată de mai multe evenimente frumoase care s-au succedat. Dimineață m-am bucurat de o întâlnire cu colegii din Consiliul Județean, alături de care am urmărit un spectacol cu tradiții și obiceiuri de Crăciun și Anul Nou, oferit de Ansamblul „Floricică de la Munte“. Apoi am ciocnit o cupă de șampanie cu angajații din Consiliului Județean Neamț, ne-am felicitat pentru ceea ce am realizat cu toții în acest an și le-am transmis că mizez pe ei, pe profesionalismul lor, pentru a face și în 2018 administrație în folosul nemțenilor.
Apoi am primit colindători la sediul Consiliului Județean, iar după-amiază am condus ultima ședință ordinară din acest an. După proiectele supuse la vot, la final am avut parte de o surpriză deosebită, primind alți urători și colindători, care ne-au introdus în atmosfera de sărbătoare. Am încheiat ședința într-o atmosferă relaxantă, mulțumindu-le colegilor că mi-au fost alături pentru susținerea proiectelor în interesul județului și reprezentanților presei pentru că sunt atenți la activitatea noastră. Spre seară am mai primit un grup de urători, condus de Costache Lupu. O nouă ocazie de a ne simți minunat!“
19 Decembrie 2017 II
Lucrările vizează îmbunătățirea infrastructurii acestui obiectiv esențial în patrimoniul cultural al județului Neamț, al României, precum și oferta pentru turiștii interesați de ținutul nostru.
Prin astfel de proiecte reușim să dezvoltăm turismul nemțean și să punem în valoare patrimoniul local cu care județul nostru se mândrește în țară și în lume“, a declarat președintele Consiliului Județean Ionel Arsene.
19 Decembrie 2017
Sute de copii din județul Neamț au trăit bucuria de a primi daruri de la Moș Crăciun, prin intermediul pastorului Liviu Axinte, în prezența președintelui Ionel Arsene, la Consiliul Județean Neamț.
La finalul acestui emoționant eveniment, președintele Ionel Arsene a declarat: „Să credem în minunile Crăciunului! Sute de copii nemțeni au primit astăzi, prin intermediul pastorului Liviu Axinte, de la Biserica Penticostală Elim, daruri care le-au adus un strop de fericire în suflete.
Îi mulțumesc pastorului Liviu Axinte pentru implicarea, an de an, în viața celor cu un nivel de trai modest și primarului comunei Petricani, Vasiliu Ion Ticușor, care le este alături.
Felicitări elevilor de la Țolici pentru programul prezentat în fața a sute de colegi din județ!
Mulțumesc tuturor celor care s-au implicat, pentru a-l aduce pe Moș Crăciun mai aproape de copiii nevoiași și îi asigur de tot respectul și admirația mea!
Sărbători fericite!“
18 Decembrie 2017 II
Cum momentul împodobirii bradului este unul dintre cele mai speciale momente ale Sărbătorilor de Iarnă, președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, și-a dorit să-l trăiască alături de unii dintre cei mai speciali nemțeni, copiii de la Centrul pentru Educație Incluzivă Alexandru Roșca din Piatra Neamț.
„Bradul Târgului de Crăciun de la Neamț este mult mai frumos de astăzi, deoarece e încărcat nu doar cu globuri și ghirlande, ci și cu emoțiile copiilor minunați de la centru, care mi-au făcut bucuria de a-l primi împreună pe Moș Crăciun.
Sunt sigur că mulți dintre dumneavoastră ați trecut măcar o dată pragul unui astfel de centru și îmi înțelegeți emoția, iar cei care nu ați apucat încă, vă sfătuiesc din suflet să o faceți! Astfel de trăiri vă vor ajuta cu siguranță să regăsiți acea stare pe care am trăit-o în copilărie și pe care cu toții o căutăm, mai ales acum, în pragul Nașterii Pruncului Iisus!“, a spus Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
18 Decembrie 2017
Am ales anul acesta să dăm startul acestei sărbători cu un concert oferit de Faydee, artist internațional mult îndrăgit, care a reușit să ne introducă pe toți în atmosfera de sărbătoare specifică perioadei. Mare mi-a fost bucuria să văd că ați ales într-un număr atât de mare să fiți alături de noi aseară, la debutul Târgului de Crăciun, loc unde tradițiile românești, meșteșugurile și voia bună vor anima județul pentru următoarele săptămâni.
Am muncit în acest an să găsiți la Târgul de Crăciun tot ce vă puteți dori pentru a vă putea bucura la maximum de magia Sărbătorilor de Iarnă, iar bucuria dumneavoastră este pentru mine cea mai mare mulțumire!
Haideți să fim împreună și serile următoare la Curtea Domnească, unde artiști dragi nouă, precum Paula Seling, Holograf, Randi, Fuego și Dorian ne vor aduce starea de care avem nevoie pentru a întâmpina mai senini și mai voioși Sărbătorile din acest an!“, a declarat Ionel Arsene, după ce a anunțat deschiderea evenimentului.
Președintele Consiliului Județean Neamț le mulțumește tuturor colaboratorilor și celor care au pus umărul la organizarea acestei ediții, precizând că le apreciază eforturile și că se bazeză pe toți colegii săi pentru a le oferi nemțenilor cel mai reușit Târg de Crăciun din țară!
17 Decembrie 2017
Dragi nemțeni și vizitatori ai Neamțului rezervați-vă seara asta pentru a fi împreună la deschiderea Târgului de Crăciun de la Neamț, cel mai reprezentativ eveniment al sezonului din regiunea noastră!
Vă aștept, la Curtea Domnească din Piatra Neamț, la a doua ediție a acestui grandios eveniment, pe care Consiliul Județean Neamț îl organizează pentru dumneavoastră!
Târgul de Crăciun este sărbătoarea care ne aduce împreună la sfârșit de an, o sărbătoare a bucuriei, pe care vreau să o împărtășim, să ne cuprindă sufletele și împreună să dăruim iubire!
Vedete de peste graniță, din țară și din frumosul nostru județ ne vor crea seri de neuitat!
Vă aștept cu drag!
12 Decembrie 2017 II
„A fost un eveniment de înaltă ținută, organizat de Inspectoratul Școlar Județean și susținut de Consiliul Județean Neamț!
M-am bucurat să văd laolaltă acești oameni care fac cinste educației nemțene, oameni care țin învățământul nostru în topul învățământului național și internațional!
Îi felicit pentru toate realizările lor, pentru devotament, pentru bucuria pe care ne-o fac, aducând județului zeci de trofee, diplome și medalii, obținute în competiții de prestigiu național și internațional!“, a precizat președintele Ionel Arsene.
12 Decembrie 2017
Printr-o rectificare de buget am alocat fonduri cu care susținem implementarea unor proiecte de interes județean și asigurăm buna funcționare a Consiliului Județean Neamț și a instituțiilor subordonate.
De asemenea, am alocat suma de 100.000 lei pentru Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, pentru a efectua intervențiile necesare obținerii acreditării de la Ministerul Sănătății, iar două lăcașuri de cult – Parohia Pipirig 2 și Mănăstirea „Schimbarea la față“ din satul Nechit, Borlești – au primit fonduri pentru soluționarea unor probleme urgente.
Sunt fericit că prin votul de astăzi vom reuși să aducem bucurie în sufletele credincioșilor care trec pragul bisericii și al mănăstirii de la Nechit.
Au fost mai multe proiecte supuse aprobării, fiecare important în felul său.
Le mulțumesc colegilor consilieri pentru că mi-au fost alături!
29 Noiembrie 2017 II
Cu aprobarea consilierilor județeni, pe data de 7 decembrie, la ora 17, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț va avea loc festivitatea de premiere a Galei Ambasadorilor Nemțeni.
Pe 12 decembrie, cu sprijinul Consiliului Județean Neamț, va avea loc „Sărbătoarea Școlii Nemțene 2017“, eveniment creat pentru elevii și dascălii care fac cinste învățământului nemțean.
Pe 14 decembrie, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, beneficiind de susținere financiară de la Consiliul Județean, va organiza „Premierea celor mai buni sportivi din județul Neamț“.
Pe 15 decembrie, pentru toți locuitorii județului nostru vom deschide „Târgul de Crăciun la Neamț“, eveniment pentru organizarea căruia alături de finanțarea asigurată de la bugetul județului va contribui și Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“.
De asemenea, împreună cu colegii consilieri județeni, am aprobat repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit.
Și tot pentru nemțeni, pentru a le bucura sufletele, a fost acordată suma de 770.000 de lei, pentru 27 de unități de cult care au cerut sprijin pentru lucrări de modernizare, dotări, bună funcționare.
Mă bucur că prin ședința de astăzi am reușit să găsim soluții pentru unele dintre problemele județului nostru!
29 Noiembrie 2017
Prichindeii de la clasa pregătitoare A „Steluțele zâmbitoare“ a Liceului Tehnologic „Spiru Haret“ au adus jucării de pluș, care vor ajunge la semenii lor, la care Moș Crăciun merge mai greu sau niciodată! „Le mulțumesc micuților pentru gestul nobil pe care l-au făcut, având puterea de a renunța la o jucărie care le bucura sufletele, pentru a-i ferici pe alții! Prin gestul lor mare au arătat că tema Târgului de Crăciun la Neamț – «Dăruiește iubirea!» – este una cât se poate de adevărată!“, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
28 Noiembrie 2017 II
Proiect de 5 milioane de euro, câștigat de Consiliul Județean Neamț pentru reabilitarea Muzeului de Istorie și Arheologie
Aproximativ 5 milioane de euro a câștigat Consiliul Județean Neamț, pentru „Conservarea, protejarea și promovarea Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra Neamț“. „Astăzi am semnat contractual de finanțare, alături de directorul ADRNE, Vasile Asandei, pentru acest proiect. Lucrările vor fi în valoare de 20.666.351 lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 20.253.024 de lei, iar contribuția Consiliului Județean este de 413.327 de lei.
În perioada următoare voi semna contractele de finanțare pentru alte două proiecte – Conservarea, protejarea și promovarea Muzeului Memorial „Ion Creangă“ Humulești și pentru Muzeul „Calistrat Hogaș“ din Piatra Neamț. Este extrem de important faptul că aceste proiecte se derulează cu finanțare europeană“, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
Consiliul Județean Neamț a mai depus în cadrul aceleiași axe alte două proiecte, pentru Muzeul de Istorie Bicaz și Muzeul de Istorie Roman – Casa Nevruzzi.
28 Noiembrie 2017
Avantajele oferite de zona noastră țin de cadrul natural deosebit pe care îl avem, dar și de celelalte investiții aflate în diverse faze de implementare, iar noi, la rândul nostru, suntem interesați să beneficiem de experiența acestor specialiști în construirea și managementul unor astfel de centre expoziționale.
După materializarea discuțiilor de astăzi, ne vom putea bucura, acasă, de concerte susținute de vedete internaționale și de alte evenimente de anvergură.
Am convingerea că acest proiect va fi o completare a celorlalte pe care le vom implementa în Ținutul Neamțului, pentru dezvoltarea județului nostru și lansarea turismului“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
23 Noiembrie 2017
Ieri am condus o nouă ședință extraordinară a Consiliului Județean Neamț, pentru că două probleme importante pentru județul nostru nu suportau amânare.
Primul proiect de pe ordinea de zi a vizat aprobarea proiectului „Conservarea, protejarea și promovarea Muzeului Memorial «Calistrat Hogaș» Piatra Neamț“, în conformitate cu ultima formă a bugetului rezultat în urma etapei de evaluare și selecție.
Prin al doilea proiect de pe ordinea de zi s-a rectificat bugetul județului Neamț pe anul 2017.
Le mulțumesc consilierilor județeni pentru că au fost alături de mine, susținând împreună proiecte pentru binele nemțenilor!
16 Noiembrie 2017
Standul cu care participă Consiliul Județean Neamț la Târgul de Turism al României se bucură de un mare succes din partea participanților la eveniment. Tema aleasă de către autoritățile județene pentru această ediție este „Târgul de Crăciun la Neamț!“. „Județul Neamț sclipește la Târgul de Turism al României, la Romexpo! Ceea ce anunțam la începutul mandatului de președinte al Consiliului Județean Neamț prinde contur! Noua ediție a «Târgului de Crăciun la Neamț» și frumusețile județului nostru sunt temele cu care ne prezentăm în fața zecilor de mii de vizitatori la Romexpo! Sunt bucuros să văd că vizitatorii știu deja de tradiția pe care vrem să o împământenim la Neamț pentru Sărbătorile de Iarnă! «Târgul de Crăciun» este un eveniment care crește de la an la an și care va face din Neamț un brand!
Deja s-a vorbit despre județul nostru, în presa națională! http://a1.ro/…/targul-de-turism-al-romaniei-1619-noiembrie-…“, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
15 Noiembrie 2017
Prognoza meteorologică anunță că în această toamnă nu vor mai fi condiții optime pentru astfel de lucrări, dar apreciez că s-a intervenit în forță în acest an în modernizarea multor căi de rulare, iar din primăvară, drumurile județului vor deveni adevărate șantiere.
Sunt mulțumit de cum a decurs această lucrare, prin care punem la punct un traseu extrem de important, care asigură legătura cu Spitalul de Pneumoftiziologice Bisericani, pornind din DN 15, de la Viișoara“, a declarat președintele Ionel Arsene.
Acest traseu are o lungime de 6,15 km. Proiectul, cu o valoare de aproape 13 milioane de lei, presupune reabilitarea întregului sistem rutier, prin supralărgirea și aducerea la parametrii corespunzători ai unui drum județean.
14 Noiembrie 2017
Sunt mulțumit de cum se prezintă situația pe acest traseu extrem de important pentru participanții la trafic, care se deplasează pe ruta Roman – Vaslui.
Vreau ca până la instalarea sezonului rece, cât mai multe drumuri care trec prin Neamț să fie reparate și modernizate, iar promisiunile mele față de locuitorii județului nostru să fie onorate.
Pentru mine, asigurarea unei infrastructuri rutiere de calitate este o prioritate și urmăresc cu maxim interes tot ce se desfășoară în acest domeniu, pentru că vreau să avem drumuri bune în toate zonele județului“, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
DN 15 D pe care se fac reparații traversează localitățile Gâdinți, Poienari, Pâncești și Bozieni.
8 Decembrie 2017
„Gala Ambasadorilor Nemțeni“, un eveniment de o reală valoare, încă de la prima ediție.
Consiliul Județean Neamț, prin Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“, a organizat, joi, 7 decembrie 2017, prima ediție a Galei Ambasadorilor Nemțeni, eveniment extrem de apreciat atât de către nominalizații pentru statutul de „ambasador“, cât și din partea publicului prezent în sală sau a celui care a votat on-line, susținându-și favoriții în competiție. „Neamțul și-a recunoscut și sărbătorit aseară valoarea! Nu succesul, nu faima, ci acele principii și pe acei oameni care ne fac o comunitate specială și apreciată peste tot în lume.
Pentru prima dată, am avut oportunitatea, prin această Gală de excepție, să ne arătăm recunoștința față de nemțenii care sunt și vor rămâne pentru mult timp, poate veșnic, factori de coeziune pentru întreaga comunitate și modele de curaj, inițiativă și demnitate pentru fiecare dintre noi în parte. Rămâne de datoria noastră să le înțelegem pe deplin moștenirea!
Le mulțumesc tinerilor nemțeni ce fac parte din Consiliul Consultativ în domeniul Tineretului pentru idee, celor care și-au rupt din timpul lor pentru a ne fi alături la eveniment, cum sunt doamna senator Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației; Ilan Laufer, ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat; IPS Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului; Victor Negrescu, ministru delegat pentru Afaceri Europene, îndrăgita actriță Draga Olteanu Matei și renumita sportivă Doina Melinte!
Le mulțumesc membrilor juriilor locale și tuturor celorlalți participanți!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Ambasadorii Neamțului, nominalizați după prima ediție a Galei, sunt: Lucian Strochi – Artă; Monica Sofron – Asistență Socială; Dan Țârdea – Educație și Cercetare; Dan Gabriel Arvătescu – Sănătate; Valentin Gavril – Sport; Eliza Chirilă – Tinere Valori; Sebastian Cătănoiu – Voluntariat!
„Vă sunt recunoscător, stimați ambasadori ai Neamțului, pentru reperele pe care le stabiliți în comunitate! Ne vedem la anul, la o nouă ediție de Gală, cu alți ambasadori, oameni care fac cinste județului în țară și în străinătate!“, a mai spus președintele Ionel Arsene.
7 Decembrie 2017
De asemenea, am participat la panelurile ce vizează «Specializare inteligentă în Regiunile din România», fiind un proiect promovat de Comisia Europeană, Directoratul General pentru Dezvoltare Regională, în colaborare cu Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene, în cadrul acțiunilor preparatorii complementare ale Parlamentului European, ce au ca scop creșterea capacității administrative a regiunilor de a gestiona fonduri europene structurale și de investiții“, a spus președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
6 Decembrie 2017
Fie ca atmosfera adusă de Moș Nicolae să vă umple tuturor sufletele de emoție și cu mare drag să așteptați și celelalte minunate sărbători ale acestui sfârșit de an!
Aniversaților zilei vă adresez frumoase și sincere urări de bine!
La mulți ani!
1 Decembrie 2017
La Mulţi Ani, dragi nemţeni!
La Mulţi Ani, România!
16.11.2017
În data de 29 noiembrie 2017, ora 11, Consiliul Județean Neamț împreună cu reprezentanții ADI EURONEST organizează o întâlnire în sala Ion Creangă cu cetățenii și organizațiile care au activități dedicate românilor din diaspora pentru a prezenta activitățile proiectului
„ReCONNECT DIASPORA – Reconectarea resurselor umane active din diaspora la comunitățile de origine prin susținerea antreprenoriatului.”
Proiectul se va derula pe parcursul a 36 de luni înbeneficiul membrilor fondatori: Consiliul Județean Bacău, Consiliul Județean Botoșani, Consiliul Județean Iași, Consiliul Județean Neamț,Consiliul Județean Suceava și Consiliul Județean Vaslui și, în final, al persoanelor care au resedința în mediul urban sau rural în Regiunea de Nord-Est, care intenționează să inițieze o afacere în mediul urban și fac dovada domiciliului sau rezidenței în străinătate în ultimele 12 luni până la momentul încrierii în grupul țintă.
OBIECTIV GENERAL
Încurajarea antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu prin susținerea înființării a 30 de întreprinderi cu profil non-agricol în zona urbană din Regiunea Nord-Est de către persoane aflate în Diaspora.
OBIECTIVELE specifice ale proiectului vizează:
1. Dezvoltarea competențelor antreprenoriale a 250 de persoane din grupul țintă prin furnizarea de cursuri de formare antreprenorială în scopul de a genera un numar cât mai mare de afaceri la nivelul Regiunii Nord-Est;
2. Facilitarea și sprijinirea demarării, dezvoltării și funcționării afacerilor înființate de către membrii grupului țintă prin acordarea a 30 de ajutoare de minimis pentru cele mai bune planuri de afaceri din Regiunea Nord-Est;
3. Dezvoltarea și promovarea unei analize a mediului antreprenorial la nivelul Regiunii Nord-Est;
4. Dezvoltarea mediului antreprenorial în Regiunea Nord-Est prin oferirea de asistență de specialitate/ consiliere/ mentorat pentru îmbunătațirea cunostințelor și aptitudinilor dobândite în cadrul formării antreprenoriale pentru 30 de beneficiari ai ajutorului de minimis;
5. Cresterea gradului de informare a 30 de beneficiari ai ajutorului de minimis privind temele orizontale si temele secundare ale programului;
6. Asigurarea sustenabilității în ultimele șase luni ale proiectului prin monitorizarea afacerilor finanțate, dezvoltarea de mecanisme de susținere și promovare a acestora și integrarea rezultatelor și a experienței acumulate în cadrul proiectului în politicile și strategiile solicitantului, partenerilor și/ sau autorităților publice locale.
INDICATORII proiectului:
– 250 persoane care beneficiază de sprijin în cadrul proiectului – minimum 20 de persoane din fiecare județ;
– 30 IMM-uri nou create si funcționale la 6 luni după terminarea sprijinului – minimum 2 firme în fiecare județ;
– Minimum 60 de locuri de muncă nou create.
GRUPUL ȚINTĂ:
Persoanele care vor fi selectate în grupul țintă vor îndeplini cumulativ următoarele condiții:
a) intenționează să înființeze o afacere nonagricolă în mediul urban;
b) au reședinta sau domiciliul în mediul rural sau în cel urban, în regiunea mai puțin dezvoltată Nord-Est;
c) au vârsta de minimum 18 ani;
d) posedă cetățenia română;
e) fac dovada domiciliului sau rezidenței în străinătate în ultimele 12 luni până la momentul înscrierii;
f) – demonstrează experiența antreprenorială prin documente de înființare a unei societăți comerciale în străinătate, precum și prin documente care să ateste experiența specifică în domeniul în care dorește să inițieze o afacere prin intermediul programului, sau
– demonstrează capacitatea tehnică și profesională printr-un contract de muncă sau de colaborare ori alt document similar, în domeniul în care dorește să inițieze afacerea vizată în cadrul proiectului, sau
– demonstrează cunoștintele de specialitate prin documente recunoscute de statul român, care să ateste absolvirea de studii de specialitate în cadrul unor instituții de învățământ superior din străinatate, ori prin alte documente ce certifică absolvirea unor cursuri de scurtă durată în domeniul în care dorește să inițieze afacerea vizată în cadrul proiectului.
Categoriile de persoane vizate de proiect sunt șomerii, persoanele inactive (cuprinse între 18 și 65 de ani), persoanele care au un loc de muncă și înființează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă. NU pot face parte din grupul țintă tinerii NEETs (care nu urmează nicio formă de învățământ și nici nu au un loc de muncă) cu vârsta între 16 – 24 de ani.
Urmare a derulării unui curs de formare antreprenorială, se vor întocmi planuri de afaceri care să propună:
o activități ce vor promova concret sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor; sau
o măsuri ce vor promova concret inovarea socială; sau
o măsuri ce vor promova concret utilizarea şi calitatea TIC prin implementarea unor soluții TIC în procesul de producție/ furnizare de bunuri, prestare de servicii și/sau execuție de lucrări; sau
o măsuri ce vor promova concret consolidarea cercetării, a dezvoltării tehnologice și/sau a inovării, sau
o alte idei de afaceri.
Planurile de afaceri vor fi selectate în cadrul unui concurs și se vor înființa 30 de firme care vor fi finanțate cu maximum 40.000 euro/firmă.
Informatii suplimentare pot fi găsite pe http://adieuronest.ro/wp-content/uploads/2017/07/prezentare-ReCONNECT-DIASPORA-2.pdf
Persoana de contact: Simirad Irina, Tel/ Fax: 0232/273.814
20.09.2017
Am anuntat astazi, în cadrul unei conferințe de presă, lansarea campaniei „Gala Ambasadorilor Nemțeni“. Susțin acest eveniment, inițiat de Consiliul Consultativ în domeniul Tineretului, pentru că vreau ca prin votul nemțenilor și decizia unui juriu național, să îi cunoaștem pe cei care fac cinste județului, care aduc plus-valoare vieții sociale și culturale, care fac din ținutul nostru unul cunoscut în țară și străinătate!
Pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, la Teatrul Tineretului vor fi omagiate elitele nemțene! Vă invit să ne fiți parteneri prin nominalizările pe care le veți înainta, pentru a putea face alegerile cele mai bune!
08.09.2017
Comunicat de presă
Ref: participarea președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, la cea de-a XXVII-a ediție a Forumului Economic din Krynica, PoloniaPreșdintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a participat în perioada 5-7 septembrie la Forumul Economic din Krynica, Polonia. Evenimentul a fost unul de amploare, fiind unul dintre cele mai reprezentative în domeniu din Europa, la care au luat parte peste 3000 de participanți din 60 de țări.
“Mă bucur că am ales să particip la acest Forum Economic deoarece am reușit să deschid dialoguri ce mă vor ajuta să identific parteneri și să dezvolt relații solide în cadrul cărora să exploatăm la maxim potențialul investițional al județului nostru. Unul dintre cele mai importante evenimente în domeniul economic din Europa, Forumul a beneficiat de prezența președintelui Republicii Polonia, Andrzej Duda, de cea a președintelui Georgiei, Giorgi Margvelashvili și Gjorge Ivanov, președintele Republicii Macedonia. În contextul actual, când interesele statelor membre ale Uniunii Europene trebuie armonizate mai mult decât oricand, astfel de reuniuni sunt absolut necesare. Premisele dezvoltării economice ale Romaniei, ale Regiunii de Dezvoltare Nord-Est și implicit ale județului nostru sunt strâns legate de cele ale Uniunii Europene iar direcția de urmat trebuie să fie una comună pentru a ne dezvolta într-adevăr durabil și sustenabil. Am profitat de acest prilej pentru a participa la mai multe sesiuni de informare și conferințe în care le-am prezentat participanților oferta investițională a județului Neamț și potențialul acestuia din punct de vedere al investițiilor. Am susținut în cadrul conferinței despre potențialul industriei creative și culturale, o prezentare a județului Neamț din această perspectivă, cu accent pe proiectul Consiliului Județean Neamț privind constucția Ținutului Creangă, un parc tematic de mari dimensiuni care să recreeze atmosfera din poveștile și povestirile autorului iar în cadrul conferinței în domeniul turismului am prezentat proiectele Consiliului Județean Neamț în acest sector, cum ar fi cel al Stațiunii de Schi Durau, Parcul “Cetate” și Ștrandul Orașului Tîrgu Neamț cât și despre proiectul Stațiunea Băile Oglinzi. M-a bucurat entuziasmul și încrederea cu care au fost primite aceste proiecte și mai ales interesul pe care am reușit să îl stârnesc față de ele celor prezenți”, Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Pe parcursul celor trei zile de Forum s-au derulat cinci sesiuni plenare și aproximativ 150 de discuții și mese rotunde pe diverse teme de actualitate.
31.08.2017
Comunicat de presă
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a efectuat astazi, împreună cu directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, Ovidiu Laicu, vizite de lucru în teren la drumurile naționale care provoacă probleme participanților la trafic.
„Am stabilit astăzi împreună cu directorul Laicu un program de intervenție pe drumurile naționale care traversează județul Neamț. Așa cum le-am promis nemțenilor, tronsonul de drum de la intrarea în Piatra-Neamț dinspre Bicaz, în zona Ursuleți, va fi tratat cu prioritate, el urmând a intra în reparații în maxim două săptamâni. Mai mult decât atât, am susținut ca acesta să fie supralărgit și prevăzut cu o platformă cu cântar, având în vedere traficul intens al mașinilor de mare tonaj pe acest tronson. Mă bucură că după ani de zile de încercări am reușit să rezolv această problemă care afecteză atât șoferii care folosesc acest drum cât și pe nemțenii care au locuințe în zonă”, Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Un alt sector de drum vizitat astăzi de către președintele Arsene a fost cel de pe drumul național 15 B, Piatra-Neamț – Tîrgu Neamț, în zona Ocol și care de asemenea urmează a fi reabilitat tot în luna septembrie.
O atenție deosebită a fost acordată în cadrul discuțiilor podului de la Straja, care le crează probleme șoferilor și în special agenților economici din zonă care nu își pot transporta marfa din pricina restricțiilor de trafic impuse de starea de deteriorare în care se află acest pod. Și pentru acest obiectiv de investiții, președintele Consiliului Județean a primit asigurări ferme că procedurile vor fi inițiate în cel mai scurt timp.
30.08.2017
Am primit astazi cu mare placere vizita presedintelui Consiliului Raional Criuleni, Veaceslav Burlac, pentru a pune la punct detaliile infratirii dintre Raionul Criuleni, Republica Moldova, si Judetul Neamt.
Am convenit in cadrul vizitei semnarea unui acord comun pentru dezvoltarea relatiilor de colaborare in domeniile economic, social si cultural cat si realizarea in parteneriat de activitati reciproc avantajoase. Incurajez stabilirea unor astfel de colaborari, rezultatele acestora fiind evidente pentru comunitati, cu atat mai mult cand vorbim despre comunitati din Republica Moldova.
Traim azi timpurile cand trebuie sa vorbim de infratire. Atat eu, cat si presedintele Veaceslav Burlac, credem in acest lucru sfant si cu siguranta o sa avem de invatat unul de la altul, iar impreuna o sa reusim sa pastram valorile neamului romanesc.
22.08.2017
Comunicat de presă
Consiliul Județean Neamț a emis certificatul de urbanism pentru construirea autostrăzii Tîrgu Mureș – Tîrgu Neamț, solicitat de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere București. La momentul de față, legătura Moldovei cu Transilvania se desfășoară cu dificultate, prin două trasee dificile care nu pot prelua fluxurile sporite de trafic generate de dezvoltarea socio-economică. Această autostradă va reuși să satisfacă cererea actuală și viitoare de trafic și totodată va crește gradul de atractivitate pentru traficul internațional de tranzit care se va desfășura între coridoarele PAN Europene IV și IX.
….
Cititi comunicatul de presa integral
Vizualizati certificatul de urbanism
06.08.2017
La 100 de ani de la cea mai importantă operaţiune militară a Armatei Române din Primul Război Mondial am onorat la Mărăşeşti memoria celor care au luptat şi s-au jertfit pentru o Românie unita.
La invitatia colegului meu Marian Oprisan, presedintele Consiliului Judetean Vrancea, pe care il felicit pentru modul impecabil in care a organizat evenimentul “Vrancea eroica”, am participat alaturi de inalti oficiali ai Statului Roman, diplomati si presedinti ai partidelor politice, la manifestarile organizate pentru comemorarea eroilor care au luptat in cele mai grele batalii din Primul Razboi Mondial.
Acum, mai mult decat oricand, este momentul ca noi toti romanii, politicieni, oameni de cultura, oameni de stiinta sa ne constientizam responsabilitatea de a continua demersul inaintasilor nostri de a construi o Romanie unita si puternica.
Glorie vesnica Eroilor Neamului Romanesc!
https://www.cjneamt.ro/massmedia/Lists/Evenimente/Attachments/357/2.JPG
https://www.cjneamt.ro/massmedia/Lists/Evenimente/Attachments/357/3.JPG
https://www.cjneamt.ro/massmedia/Lists/Evenimente/Attachments/357/4.JPG
https://www.cjneamt.ro/massmedia/Lists/Evenimente/Attachments/357/5.JPG
https://www.cjneamt.ro/massmedia/Lists/Evenimente/Attachments/357/6.JPG
31.07.2017
Judetul Neamt a fost selectat de catre Guvernul Romaniei sa faca parte din cele trei judete pilot in care va derula campania “Informare acasa! Siguranta in lume!”.
Astfel, pe 11 august, judetul nostru va fi gazda reprezentantilor ministerelor pentru Românii de Pretutindeni, ai Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe cat si pentru cei ai Corpului Diplomatic la București, îndeosebi ambasadori care provin din țări în care sunt comunități semnificative de români, precum Italia, Spania, Marea Britanie, Germania și Franța.
Acestia le vor oferi nemtenilor care doresc sa locuiasca, sa munceasca si sa studieze in afara granitelor tarii toate informatiile asupra drepturilor pe care le au în țările membre UE, precum și asupra riscurilor la care se expun odată cu decizia de a munci în străinătate.
http://gov.ro/ro/guvernul/sedinte-guvern/informare-acasa-siguranta-in-lume-campanie-de-informare-pentru-romanii-care-doresc-sa-munceasca-in-afara-granitelor
19 iulie 2017
Județul Neamț va beneficia de cea mai mare și durabilă dezvoltare prin impelentarea celor peste 180 de proiecte finanțate prin programul PNDL II. Pana în anul 2020 vor fi finanțate 58 de proiecte în mediul rural nemțean, prin care se vor moderniza drumuri de interes local și comunal, unități de învățământ, dispensare și poduri, se vor extinde rețelele de apă și canal.
“Le-am promis nemțenilor o viața mai bună la ei acasă, un sistem de sănătate pe măsura așteptărilor lor, o infrastructură școlara corespunzătoare, un județ în care să-și dorescă să traiască și să-și crească copiii. Iata că, dupa primul an de mandat, vin in fața dumneavoastră cu proiecte pentru județul Neamț de peste 800 de milioane de lei, proiecte ce vor conduce la o dezvoltare a județului așa cum nu a mai fost de mai bine de 20 de ani. Județul Neamț va fi „răscolit“, la propriu, în următorii ani, când datorită finanțărilor asigurate prin PNDL II, se vor implementa 183 de proiecte, în comunele, orașele și municipiile sale! Chiar dacă de la preluarea actualei guvernări au trecut doar câteva luni iată, prin semnăturadoamnei Sevil Shhaideh, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene, vor fi finantate peste 50 de proiecte in comunele nemtene, Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț va avea un pavilion Secții Medicale și se vor crea spații destinate personalului medical, pentru buna desfășurare a activității! Peste 50 de drumuri și poduri județene vor intra în reabilitare, iar în cartierul Speranța, din municipiul Piatra Neamț, după ani de așteptări, vor exista o grădiniță și o școală care să îi deservească pe copiii din zonă! Aveți încredere, dragi nemțeni, în ceea ce v-am garantat când m-ați mandatat să vă reprezint: programul meu este să dezvolt județul, cu ajutorul colegilor de la guvernare! Este o prioritate pentru mine să aduc la Nemț finanțare pentru proiectele pe care vi le-am promis și ma voi preocupa în permanență să atrag bani în județ, fie de la nivel guvernamental, fie de la nivelul Uniunii Europene”, Ionel Arsene, presedintele Consiliului Judetean Neamt.
10 martie 2017
Consiliul Județean Neamț, având ca partener Clubul Fermierilor AGRALIM a organizat astăzi Conferința Interjudețeană de Agricultură Neamț-Bacău, cel mai important eveniment de agrobusiness din zonă. Invitației președintelui Ionel Arsene a raspuns și ministrul Petre Daea, deținătorul portofoliului Agriculturii în Guvernul Grindeanu.
Evenimentul a urmărit să ofere o viziune amănunţită asupra situaţiei agriculturii din cele două judeţe şi să ofere mediului antreprenorial și autorităților locale și centrale prilejul de a discuta punctual problemele cu care se confruntă.
“Ma bucur că am reușit, ca aici, la Neamț, să creez prilejul pentru fermierii din cele două județe, de a dezbate situația agriculturii și totodată de a discuta direct cu reprezentanții autorităților locale și centrale despre problemele pe care le întâmpină. Agricultura este un domeniu prioritar pentru economia națională și reprezintă un motor de creștere economică, o soluție pentru creșterea exporturilor, un domeniu generator de locuri de muncă, iar statul trebuie să asigure protecție și sprijin fermierilor. Personal mă voi implica și voi acționa în măsura competențelor mele ca fermierii din Neamț să fie sprijiniți și încurajați în activitatea lor”, Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
La eveniment au participat Ministrul Agriculturii Petre Daea, Ioan Munteanu, președintele comisiei de agricultură din Camera Deputaților, directori executivi ai APIA, AFIR, ANARZ, directorii Direcțiilor Agricole, reprezentanți ai primăriilor și consiliilor locale din cele două județe, companii cu produse și soluții inovative, fermieri și specialiști în domeniul agricol.
03 martie 2017
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a inițiat demersurile pentru constituirea unui consilu consultativ în domeniul Educației. Înființarea acestor organisme consultative reprezintă un mijloc pe care președintele Consiliului Județean îl va folosi pentru a realiza un proces cu adevărat eficient de consultare externă.
„Într-o societate modernă sunt mai multe domenii prioritare, dar cred că cel care are cea mai mare îndreptațire să fie numit domeniu strategic este Educația. Pentru Neamț, dar și pentru întreaga Romanie, Educația înseamnă dezvoltare și prosperitate pentru prezent, respect pentru valorile care ne reprezintă trecutul și identitatea, dar mai ales speranța pentru tinerii care ne duc pe drumul viitorului. În spatele fiecarui om, indiferent de statutul său social, se află un dascal. Numai având profesori puternici și un sistem de educație consolidat, atunci putem avea societăți durabile, ceea ce asigură dezvoltarea unui stat. Educația ne ajută să știm cine suntem, de unde venim și încotro mergem. De aceea consider că este absolut necesar ca la nivelul Consiliului Județean Neamț să înființăm un consiliu consultativ în acest domeniu, care să producă și să implementeze idei în domeniul educației pentru îmbunatățirea sistemului”, Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Toți cei care profesează în domeniul educației și au disponibilitatea de a-și pune cunoștințele și experiența în slujba comunitații sunt invitați să depună CV-uri și scrisori de intenție la registratura Consiliului Județean Neamț sau la adresa de email comunicare@cjneamt.ro până pe data de 8 martie.
03 martie 2017
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, dupa numeroase discuții și eforturi susținute, a reușit să îl aducă în Neamț pe renumitul profesor universitar, domnul Jean-Noel Pachoud, reprezentant al Universitații din Grenoble. Scopul întalnirii de azi, dar și un prim pas spre o noua etapă de dezvoltare a județului nostru, o constituie discuțiile purtate în vederea înființării unei institutii de invatamant superior, cu profil turistic. Aceasta ramura vine din dorinta de a oferi servicii de calitate celor care ne viziteaza meleagurile, dar si demararea unei strategii turistice corespunzatoare timpurilor noastre. Prin initierea acestui proiect de amploare, nu doar ca formam tinerii nemteni, dar devenim astfel, un centru de interes national si international.
La intalnirea de astazi a luat parte și domnul Cătălin Ilașcu, consultant în formare profesională, dezvoltare locală și finanțări nerambursabile.
Domnul Jean-Noel Pachoud si-a manifestat intentia de a prezenta unei delegatii nemtene, cateva dintre unitatile de invatamant de acest gen, care functioneaza cu succes in Franta si Portugalia. Mai apoi, o noua etapa o reprezinta identificarea variantelor care pot fi abordate in vederea implementarii acestui proiect, din punct de vedere al infrastructurii materiale, pentru a infiinta in Neamt o scoala superioara de turism. Universitatea de Turism din Grenoble va contribui la acest demers cu rețeaua informațională și ingineria pedagogică necesară.
“În urma eforturilor din ultimele luni de a identifica parteneri de renume in acest domeniu, sunt mandru si onorat totodata de prezenta unor somitati in domeniul turismului. Îmi doresc să demaram acest proiect cât mai repede, să inițiem un model de succes la Neamț, care ulterior să fie multiplicat la nivel național. Din toate discuțiile purtate cu cei care își desfășoară activitatea în domeniul turismului, a rezultat aceeași problemă, respectiv lipsa resursei umane calificate, bine instruite. Lipsa personalului pregătit în acest domeniu reprezintă o carență serioasă pentru noi, în ciuda potențialului turistic de care dispunem”, Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
27 februarie 2017
Informare de presă
Referitor la informațiile apărute astăzi în presa locală și pe rețelele de socializare, în legatură cu o situație petrecută la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, unde o femeie care a ajuns la spital având copilul bolnav a fost tratată necorespunzător de către unul dintre medicii de gardă, doresc să precizez că am dispus de urgență demararea unei anchete interne pentru a afla cum s-au petrecut lucrurile.
În condițiile în care informațiile apărute în spațiul public se vor confirma, vă asigur că vor fi luate toate măsurile care se impun, iar cei vinovați de această situație vor fi sancționați.
Pentru o corectă informare asupra acestei situații, vă voi informa în permanență cu privire la rezultatele anchetei și măsurile dispuse.
Ionel Arsene,
Președintele Consiliului Județean Neamț
25 februarie 2017
Vizită de lucru a vicepremierului Romaniei, Sevil Shhaideh, în județul Neamț
Marți, 28 februarie, vicepremierul Romaniei si ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, va efectua o vizită de lucru în județul Neamț, la invitația președintelui Consiliului Județean Ionel Arsene.
Vicepremierul Romaniei Sevil Shhaideh va fi însoțită la această vizită de către ministrul secretar de stat Adrian Gâdea.
Cei doi oficiali vor participa la o întâlnire cu reprezentanții unitaților administrativ-teritoriale din județ cu scopul de a pune în discuție necesitațile comunitaților nemțene și pentru a gasi cele mai bune soluții de finanțare și dezvoltare. Cu această ocazie, va fi amplu dezbatut noul Program Național de Dezvoltare Locala, începand cu anul 2017, instituindu-se cea de-a doua etapă a acestuia și în cadrul caruia se va asigura finantarea in domenii care se refera la realizarea investitiilor publice in infrastructura locala. De asemenea, vor fi analizate investițiile aflate deja în derulare la nivelul județului Neamț și finanțate de către Ministerul Dezvoltarii.
„Dezbaterea de marți este una deosebit de importantă pentru dezvoltarea viitoare a județului Neamț. Vom identifica impreuna nevoile reale ale comunitaților din județ și vom încerca să gasim soluții pentru rezolvarea lor. Mă aștept ca un număr cât mai mare de primari să participe la această întalnire”, Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
18 februarie 2017
Consiliul Judetean Neamt participa la editia de primavara 2017 a Târgului de Turism al României.
In perioada 16-19 februarie, Consiliul Judetean Neamt participa la cea dea 43-a editie a Targului de Turism al Romaniei, organizat la Romexpo Bucuresti.
La această ediţie Consiliul judeţean Neamţ se prezintă cu un stand în amenajare proprie, de 60 mp, amplasat în Pavilionul C3 al ROMEXPO, promovând doua evenimente anuale ce au loc în Judeţul Neamţ, Festivalul Muntelui Ceahlău ajuns la cea de a 43-a ediţie, care se va desfăşura în perioada 5-6 august 2017, în Staţiunea Durău şi cea de a 12-a ediţie a Festivalului de artă populară „Lada cu zestre”, care se desfăşoară la Piatra Neamţ în perioada 26-28 mai 2017.
Vizitatorilor le este prezentată întreaga ofertă turistică a Judeţului Neamţ: arii protejate, muzee, mănăstiri, tradiţii şi artă populară, evenimente, toate sub formă de albume, pliante, hărţi, filme, broşuri.
Pe scena Târgului a evoluat şi Ansamblul Folcloric „Floricică de la munte ” al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ, prezentând vizitatorilor cântece şi dansuri populare nemţene.
“Participarea la acest târg este menită să pună în valoare produsele turistice nemţene şi zonele cele mai frumoase din judeţ, ştiut fiind faptul că zona noastră deţine un potenţial turistic ridicat, compus dintr-un bogat patrimoniu cultural şi natural, dintr-o infrastructură de cazare şi alimentaţie publică bine dezvoltată, precum şi de existenţa unor tradiţii şi obiceiuri care încă se mai păstrează şi sunt un veritabil produs turistic. Sunt multumit de modul in care ne-am prezentat la aceasta editie a Targului de Turism al Romaniei, iar aprecierile vizitatorilor, inclusiv a ministrului turismului, Mircea Dobre, care ne-a vizitat standul sunt o confirmare in acest sens”, Ionel Arsene, presedintele Consiliului Judetean Neamt.
03 februarie 2017
Consiliul Judeţean Neamţ a finalizat în data de 31.01.2017 documentația tehnico-economică a proiectului Regiunea Nord-Est-Axa Rutieră Strategică 3: Neamţ-Bacău-Reabilitare şi modernizare axa de transport Piatra Neamţ-Mărgineni-Făurei-Horia-Ion Creangă-Icuşeşti-limită judeţul Bacău, proiect înregistrat la Organismul Intermediar POR ADR NORD-EST.
“Unul dintre obiectivele mele principale, în calitate de președinte al Consiliului Județean Neamț este acela de a atrage cât mai mulți bani europeni pentru îmbunătățirea condițiilor de viață ale nemțenilor și transformarea județului într-un mediu favorabil investițiilor. Îmi doresc să aduc administrația publică din județul nostru un pas mai departe față de tot ce s-a întâmplat până acum prin proiecte care să asigure dezvoltarea comunităților locale, dar și îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor. Activitatea noastră, a celor care alcătuim astăzi Consiliul Județean Neamț, are în vedere bunăstarea județului, după cum se poate observa și din proiectele propuse și aflate în implementare. Investiţia prin care se vor reabilita şi moderniza 71,047 km de drum judeţean are ca obiectiv general îmbunătăţirea situaţiei actuale a infrastructurii din cadrul spaţiului rural, concomitent cu îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi a standardelor de muncă, asigurarea siguranţei şi fluenţei traficului existent şi prognozat, în conformitate cu prevederile legale şi cu reglementările tehnice specifice în vigoare”, Ionel Arsene, președinte Consiliul Județean Neamț.
Proiectul a fost depus în cadrul apelului de proiecte POR 2014-2020, Axa Prioritară 6 Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investiții 6.1 Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale, în perioada următoare urmând să aibă loc verificarea conformităţii administrative şi a eligibilităţii, urmată apoi de evaluarea tehnică şi financiară a proiectului.
Valoarea totală a proiectului este de 144.772.188,26 lei, urmând să fie reabilitaţi 60,360 km astfel:
Drumul judeţean DJ 157 Horia – Trifeşti – Climeşti – Făurei – Mărgineni – Piatra Neamţ km. 0+000 – 47+700 , respectiv 40 km lungime drum modernizat;
Drumul judeţean DJ 207 C Horia – Ion Creangă km. 0+000 – 7+100, respectiv 7,100 km lungime drum modernizat;
Drumul judeţean DJ 207 D Ion Creangă – Recea – Icuşeşti – Bătrâneşti km. 12+170 – 28+000, respectiv 13,260 km lungime drum modernizat.
Prin execuția unui sistem rutier modern și asigurarea corespunzatoare a scurgerii apelor pluviale, prin menținerea curățeniei și esteticii drumului modernizat (amenajarea cu îmbrăcaminte asfaltică a intrărilor drumurilor laterale și de exploatare), vor fi satisfăcute condițiile de siguranță și confort impuse de legislația tehnica în vigoare. Totodată, prin îmbunătăţirea infrastructurii drumurilor judeţene ce alcătuiesc axa de transport interjudeţeană Piatra Neamţ- Roman- Icuşeşti- limită judeţul Bacău, se asigură realizarea unui alt obiectiv important, respectiv sprijinirea şi promovarea dezvoltării locale durabile, atât din punct de vedere economic, cât şi social prin îmbunătăţirea condiţiilor de infrastructură şi a mediului de afaceri, care susţin creşterea economică, mai ales în condițiile în care această zonă a județului este una dintre cele mai sarace.
31 ianuarie 2017
Sedinta ordinara – C.J. Neamt – 31.01.2017
“In ședința ordinara de astazi a Consiliului Județean Neamt am propus, iar colegii consilieri au votat, o serie de proiecte de hotărâre ce se referă la desemnarea reprezentanților CJ Neamt in cadrul Consiliilor de Adiministratie ale Spitalului Județean de Urgenta Piatra-Neamt, in cele ale unităților de învățământ special din județ, cât și in cadrul Adunării Generale a Asociației GAL Ceahlau. Am aprobat de asemenea regulamentele de organizare și funcționare ale consiliilor consultative pe care le-am înființat la nivelul Consiliului Județean pe diferite domenii de activitate și pe care ma bazez in elaborarea politicilor publice in respectivele domenii. Plenul a aprobat astazi și proiectul privind participarea Consiliului Județean Neamt la Târgul de Turism al României din luna februarie, eveniment in cadrul căruia vom promova obiectivele turistice și culturale din județul nostru. Multumesc colegilor consilieri județeni pentru dezbatere și vot.”, a declarat Ionel Arsene, Presedintele Consiliului Judetean Neamt.
30 ianuarie 2017
17 ianuarie 2017
09 decembrie 2016
Prelungirea programului de lucru cu publicul la serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor de pe raza județului Neamț.
În scopul asigurării cadrului necesar derulării în condiții optime a procesului electoral din data de 11 decembrie 2016, cât și pentru a veni în sprijinul alegătorilor ale căror acte de identitate au termenul de valabilitate expirat, Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Neamt, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Neamț, și-a stabilit un program special de lucru pentru primiri/eliberări documente, atât în ziua premergătoare, cât și în ziua desfășurării alegerilor.
Astfel, pentru perioada 7-10 decembrie 2016, toate serviciile locale au stabilit program de lucru cu publicul între orele 8.00 – 16.00, unele servicii extinzând acest program pană la ora 16.30 în municipiul Piatra Neamț, respectiv ora 18.00 în orașul Roznov, iar în ziua de 11 decembrie 2016, între orele 7.00-21.00.
Pentru acordarea de consultanță de specialitate a serviciilor locale și pentru centralizarea și transmiterea indicatorilor specifici la Direcția de Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, în zilele de 10 și 11 decembrie 2016, angajați ai biroului de evidență a persoanelor din cadrul Direcției Județene vor asigura permanența la sediul instituției, dupa urmatorul program:
– 8.00-16.00, în data de 10 decembrie 2016
– 7.00-21.00, în data de 11 decembrie 2016
08 decembrie 2016
Înființarea Consiliului Consultativ în domeniul Sănătații.
La nivelul Consiliului Județean Neamț a fost înființat, din initiativa presedintelui Ionel Arsene, cel de-al treilea consiliu consultativ, respectiv cel în domeniul sănătații. In cadrul primei sedinte au fost abordate discutii de ansamblu privind sistemul de sanatate din Neamt însa au fost abordate și probleme specifice de care se lovesc medicii și managerii de spitale din Neamț.
„Le multumesc tuturor reprezentanților sistemului de sănătate din județ ca au răspuns invitației mele de a se alătura acestui consiliu consultativ. Mă bucură că această initiativă a fost bine primită iar medicii și managerii de spitale din Neamț au arătat că le pasă de nemțeni și de calitatea serviciilor medicale la care aceștia au acces. Tot sistemul de sănătate trebuie să fie în slujba pacientului. Acesta trebuie să se simtă sprijinit și ajutat, nu împiedicat de birocrație sau de lipsurile din acest sistem. Consider că este important să avem tăria să discutăm deschis despre problemele serioase ale societații noastre, iar sănătatea face parte din această categorie. Cred în necesitatea unui parteneriat solid și eficient între autoritatea publică judeteană și cei angajați în sistemul medical din Neamț, pentru binele oamenilor și pentru un nivel cât mai bun de calitate a vieții la noi acasă”, Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Până la această dată, consiliul este format din 16 membri, acesta urmând a fi completat cu reprezentanți ai asociației pacienților, dar și cu directorii de îngrijiri ai unitaților medicale din județ. Concluzia principală desprinsă la finalul primei întalniri este aceea că dezvoltarea serviciilor medicale în unitațile spitalicești din Neamț trebuie făcută în funcție de nevoile pacienților și nu doar pe criterii financiare.
06 decembrie 2016
Invitatie la Consiliul Consultativ pentru sistemul public sanitar din judetul Neamt
“Stimati reprezentanti ai sistemului de sanatate nemtean.
Sanatatea este un domeniu crucial pentru orice stat. Oamenii sanatosi, un sistem medical performant sunt elemente esentiale in asigurarea dezvoltarii si a prosperitatii. Tot sistemul de sanatate trebuie sa fie in slujba pacientului. Acesta trebuie sa sa simta sprijinit si ajutat, nu impiedicat de birocratia sau de lipsurile din acest sistem.
Consider ca este important sa avem taria sa discutam deschis despre problemele serioase ale societatii noastre, iar sanatatea face parte din aceasta categorie. Sistemul de sanatate are nevoie de solutii si de perspective corecte care sa redreseze problemele cu care se confrunta toti romanii.
In acest sens, in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Neamt, doresc sa va invit sa luati parte la Consiliul Consultativ pentru sistemul public sanitar din judetul nostru. Pentru reforma si pentru un sistem mai bun avem nevoie de opiniile tuturor celor implicati. Cred in necesitatea unui parteneriat solid si eficient intre autoritatea publica judeteana si cei angajati in sistemul medical din Neamt, pentru binele oamenilor si pentru un nivel cat mai bun de calitate a vietii la noi acasa.
Cunosc foarte bine acum realitatile unitatilor medicale din Neamt. Cred insa ca este nevoie de un dialog constant cu partenerii nostri din sistemul de sanatate, pentru a fi tot timpul la curent cu nevoile dumneavoastra, cu nevoile pacientilor si cu starea sistemului medical. Daca reusim sa asiguram acest lucru, avem premisele necesare pentru a implementa schimbarile necesare si de a gasi proiecte pe termen lung care sa asigure o buna functionare a sistemului.
Pentru a avea un sistem medical performant, in care cetateanul se simte protejat este nevoie de implicarea tuturor celor care pot contribui la imbunatatirea acestuia. Cadrele medicale, reprezentanti ai sistemului medical ce sunt interesati sa faca parte din acest consiliu pot depune la registratura Consiliului Judetean Neamt sau pot trimite la adresa de e-mail comunicare@cjneamt.ro scrisorile de intentie, insotite de CV.”
Ionel Arsene, presedintele Consiliului Judetean Neamt
01 decembrie 2016
“1 Decembrie este ziua noastră naţională, o zi a celebrării Marii Uniri a tuturor românilor. În această zi cu toţii ne simţim mai aproape de valorile poporului român și ne aducem omagiul celor care au desăvârşit, prin curajul lor, idealul de veacuri al tuturor românilor, Marea Unire din 1918.
Prin celebrarea Zilei Naționale, ne îndeplinim datoria solemnă față de înaintașii noștri de a le cinsti memoria și de a garanta că visul pentru care ei au luptat va dăinui pentru generații întregi de acum înainte.
Ca români, avem obligația de a ne raporta la Unirea din 1918 ca la un simbol al solidarității naționale și al ideii că proiectele mărețe se pot realiza prin unitate și determinare.
De Ziua Națională a României le doresc tuturor nemțenilor să fie sănătoşi şi optimişti faţă de ceea ce ne oferă viitorul. Cu această ocazie țin să le adresez tuturor românilor, oriunde s-ar afla, tradiționala urare: “La mulți ani!”
La mulți ani, România!”
Ionel Arsene, Presedintele Consiliului Judetean Neamt
30 noiembrie 2016
“Ca în fiecare an, data de 30 noiembrie este una specială pentru români, ziua în care credincioşii îl prăznuiesc pe Sfântul Apostol Andrei, creștinătorul neamului românesc. La mulţi ani tuturor celor care îşi serbează astăzi onomastica, multă sănătate, bucurii alături de cei dragi şi linişte sufletească!”
Ionel Arsene, Presedintele Consiliului Judetean Neamt
29 noiembrie 2016
Sedinta ordinara a Consiliului Judetean Neamt – 29.11.2016
“As vrea sa multumesc consilierilor judeteni pentru sustinerea proiectelor aflate pe ordinea de zi a sedintei ordinare a Consiliului Judetean Neamt. Astazi am luat in discutie 10 puncte, care au fost suplimentate cu inca 6. In cadrul sedintei s-au aprobat mai multe state de functii la institutiile aflate in subordinea Consiliului, astfel incat sa asiguram o buna functionare a acestora. De asemenea, am desemnat reprezentantul CJ Neamt in cadrul Consiliului de Administratie al Casei de Asigurări de Sănătate Neamt cat și reprezentanții în cadrul comisiilor de soluționare a contestațiilor la concursul pentru ocuparea funcției de director al unităților de învățământ special din Județul Neamț. În vederea organizării unor acțiuni de interes județean am aprobat de asemenea asocieri cu orașul Bicaz și cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret. Vreau ca prin oamenii prin care ii desemnam in diverse functii de reprezentare a CJ sa reusim sa asiguram o functionare in interesul cetatenilor a acestor institutii. Scopul nostru, al celor care ii reprezentam pe cetateni, este de a asigura institutii puternice care sa vina in sprijinul nemtenilor.”, a declarat Ionel Arsene, Presedintele Consiliului Judetean Neamt.
26 noiembrie 2016
Înființarea Consiliului Consultativ în domeniul economiei și al afacerilor
Președintele Consiliului Județean Neamț a avut vineri întalnirea de constituire al celui de-al doilea consiliu consultativ de la nivelul Consiliului Județean Neamț, respectiv cel din domeniul economiei și al afacerilor.
“Încurajarea antreprenoritatului înseamnă, în primul rând, încurajarea dezvoltării economice, a creșterii bunăstării pentru cetățeni. Abilitațile și atitudinile antreprenoriale oferă beneficii societații pe termen lung. La Consiliul Județean Neamț am înteles importanța unei colaborări puternice între instituțiile județului și mediul de afaceri. Acesta este scopul Consiliului Consultativ al oamenilor de afaceri. Cunoștințele lor, ideile pe care le au pentru dezvoltarea județului, toate sunt importante pentru mine și echipa mea de la Consiliul Județean. Mă bucur că printre membrii Consiliului Consultativ se numară și Mihai Apopii, președintele Camerei de Comerț și Industrie, precum și Vasile Asandei, directorul general al Agenției de Dezvoltare Nord-Est. Experienșa și expertiza lor ne sunt necesare pentru a găsi cele mai bune soluții pentru Neamț. Vreau ca în timpul mandatului de președinte al CJ Neamț să aducem o creștere economică a județului care să vină în sprijinul oamenilor. Îndraznesc să am această convingere, că Neamțul se poate dezvolta și că nemțenii pot duce un trai mai bun”, Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Întâlnirea de vineri a Consiliului a cuprins un punct referitor la deschiderea Biroului Unic la Camera de Comerț și Industrie Neamț, ceea ce reprezintă pentru nemteni o facilitate importantă. El va reuni într-un singur loc serviciile descentralizate și va oferi servicii gratuite de consultanță celor care doresc să înființeze o noua afacere sau să o dezvolte pe cea existentă și au nevoie de informații pentru obținerea avizelor, autorizațiilor și a altor acorduri de funcționare. O altă temă abordată în cadrul întalnirii de azi a vizat start-up-urile, cele care sunt din ce în ce mai mult recunoscute ca fiind o forță motrice pentru inovare, spirit antreprenorial și competitivitate și care pot reprezenta o soluție pentru crearea de noi locuri de muncă în Neamț.
21 noiembrie 2016
Prezența președintelui CJ Neamț la inaugurarea drumului comunal DC 159 Pipirig-Dolia
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a inaugurat astăzi, alaturi de primarul Comunei Pipirig și în prezența constructorului, drumul comunal DC 159 Pipirig – Dolia, unul dintre drumurile cheie din comună și care deservește un numar pe aproximativ 2000 de familii din localitate.
„Mi-am propus ca în mandatul de președinte al Consiliului Județean Neamț să duc la îndeplinire proiectele aflate în curs de realizare. Astăzi am dat încă o dovadă a faptului ca mă țin de cuvant. Am inaugurat drumul comunal DC 159 Pipirig – Dolia, un proiect a cărui valoare s-a ridicat la peste 8,5 milioane de lei și care va deservi aproximativ 4000 de nemțeni. Putem avea o infrastructură mai bună, un județ prosper, însă avem nevoie ca toți factorii de decizie să se implice. Vreau ca nemțenii să trăiască într-un județ mai bun, care să le asigure condiții de trai decente și bunăstare”, Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
În urma lucrărilor s-au modernizat 8,57 km de drum, s-a betonat șanțul pe o lungime de 11,4 km, au fost realizate 19 podețe laterale și 20 de podețe transversale. De asemenea, s-a realizat semnalizarea rutieră și a fost montat parapetul metalic.
18 noiembrie 2016
Consiliul Judetean Neamt a amenajat si la aceasta ediție a Targului National de Turism de la Romexpo standul judetului nostru.
“In acest an, am promovat la standul Neamtului Targul de Craciun organizat de Consiliul Judetean ce va avea loc la Curtea Domneasca din Piatra Neamt. Este un eveniment la care tin foarte mult si pentru care am muncit alaturi de echipa mea de la Consiliul Judetean. Am convingerea ca acest târg va fi un real succes.
Imi doresc ca un numar cat mai mare de romani, nu doar nemteni, sa participe la acest targ, un eveniment care va reprezenta o buna oportunitate pentru promovarea traditiilor si obiceiurilor nemtene.
Ii invit pe toti romanii sa ni se alăture la acest eveniment deosebit, pentru a afla la Târgul de Craciun de la Piatra Neamt ce inseamna cu adevărat ospitalitatea nemtenilor.”, a declarat Ionel Arsene, Presedintele Consiliului Judetean Neamt.
17 noiembrie 2016
Sedinta extraordinara a Consiliului Judetean Neamt – 17.11.2016
“Am stabilit astăzi în sedinta de Consiliu Judetean, alături de colegii mei consilieri județeni ultimele detalii legate de organizarea Targului de Craciun de la Piatra Neamt. Doresc si pe aceasta cale sa le multumesc colegilor consilieri liberali, primarului Dragoș Chitic și celorlalți parteneri pentru sprijinul pe care mi l-au oferit susținând proiectul pe care l-am initiat privind organizarea acestui eveniment de amploare pentru nemteni. Mă bucur ca au trecut punctele de pe ordinea de zi privind organizarea Targului de Craciun iar pietrenii, precum și ceilalți nemțeni care vor fi prezenți în luna decembrie în Piatra Neamț, se vor bucura de acest târg pe care îl organizăm pentru ei.
De asemenea, au mai fost atribuite licenţe de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane în județ și au fost aprobate două asocieri în interes public județean cu Fundația „FRIENDSHIP AMBASSADORS” și Asociaţia ” VREAU SĂ AJUT!”. Mulțumesc încă o data colegilor consilieri judeteni pentru susținerea aratată pentru proiectele dezbătute.”
17 noiembrie 2016
Întrunirea Consiliului Consultativ în domeniul cultural.
Urmare a invitației adresate de către președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, oamenilor de cultură din județ de a face parte dintr-un consiliu consultativ ce va funcționa pe langă Consiliul Județean, ieri a avut loc prima întalnire a celor care și-au manifestat interesul de a se alatura acestei structuri.
„Încă de la preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean Neamț, atenția mea este îndreptată către acele proiecte care pun în valoare potențialul județului nostru, cultural, spiritual și economic, dar și valoarea locuitorilor săi. Sunt determinat să arătăm tuturor ce are Neamțul de oferit și de ce județul nostru este un loc atât de special. Cei 25 de membri ai consiliului isi vor pune în slujba comunitații experiența, alături de loialitatea și dedicarea fată de cultura și istoria județului Neamț și vom reuși să dezvoltăm o strategie clară asupra modului în care putem reuși să transformam Neamțul într-un brand de țară. Purtăm pe umeri o încărcătură istorică și culturală unică pe care suntem datori să o promovăm, să o valorificam și să o prețuim, cu demnitate și responsabilitate, cu respect și implicare.Din aceasta structură fac parte oamenii de cultură, istoricii, arheologii, reprezentanți ai bisericii și agențiilor de turism, meșterii cuvintelor și ai vibrațiilor sufletești”, Ionel Arsene, președinte Consiliul Județean Neamț.
Consiliul Consultativ în domeniul cultural este primul infiintat, având în vedere dorința de promovare cât mai eficientă a județului Neamț la nivel național și internațional. Prin acest demers, Consiliul Județean Neamț dorește să implice în proiect pe toți acei nemțeni care își desfășoară activitatea in domeniul cultural și care doresc să-și aducă contribuția la această initiativă.
În cadrul întâlnirii de ieri, membrii consiliului consultativ au hotarât sa aiba întâlniri de lucru de doua ori pe lună.
17 noiembrie 2016
Participarea președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, la Consiliul Medical de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a participat ieri la întâlnirea Consiliului Medical de la Spitalui Județean de Urgență Piatra Neamț. În cadrul aceleași vizite la unitatea medicală, președintele a ținut să poarte discuții și cu asistentele șefe din spital pentru a afla personal care sunt problemele cu care se confruntă unitatea medicală și mai ales să identifice soluții pentru rezolvarea acestora. Alături de managerul SJU, Liviu Negelschi, președintele Consiliului Județean a făcut o informare completă asupra demersurilor finalizate și a celor aflate în derulare în ceea ce privește programul de investiții de la spital. Pe lângă analiza activității derulate pana acum, au fost luate în discuție proiectele de investiții ce urmează a fi implementate pentru perioada următoare. Un proiect cu caracter de noutate pentru sistemul medical public ce urmează a fi derulat la spitalul de urgentă din Piatra Neamț este introducerea unui sistem de programari on-line a pacienților care vor sa-și facă investigații în ambulatoriul de specialitate. Acest demers este unic pană la această dată în România pentru o unitate medicală publică. Conducerea spitalului dorește ca acest sistem să devina funcțional încă de anul acesta.
Președintele Arsene a asigurat conducerea spitalului de sprijinul financiar de care unitatea are nevoie pentru acoperirea nevoilor pană la finalul acestui an, alocările de bani promise de președintele CJ urmând a acoperi atât sporurile neîncasate de către asistentele medicale, cât și costurile pentru mărirea alocației de hrana pentru pacienti.
“Sistemul de sănăatate reprezintă o prioritate pentru mine ca președinte al Consiliului Județean Neamț. Mă interesează ca sistemul de sănătate să fie în slujba pacientului, însă pentru ca acest lucru să fie realizat trebuie să existe sprijin și ajutor din partea factorilor decidenți pentru tot ce înseamnă sistem de sănatate, începând cu spitalele. Bugetul pentru sănătate la nivelul județului Neamț, dar și la nivel național, va trebui construit în funcție de nevoile sistemului, ale pacientului, deoarece o problemă în acest domeniu este cea legată de finanțare. Niciun bolnav și niciun medic nu trebuie să se simtă părăsit și trebuie să știe că pentru el există soluții. Spitalul Județean de Urgență poate deveni o unitate modernă și eficiență la nivel regional, însă trebuie să existe susținere din partea autorităților. Din partea mea, i-am asigurat pe cei din conducere că vor avea toată susținerea, astfel încât spitalul să își poată realiza proiectele necesare dezvoltării și îmbunătățirii activităților. Îmi doresc ca o problemă spinoasă pentru medici, cea referitoare la salarizare, să fie solutionată în cel mai scurt timp, iar personalul mediu sanitar, spre exemplu, să beneficieze de majorarile salariale acordate în anul 2016. Din calitatea de președinte al Consiliului Județean Neamț, voi susține la nivel instituțional ca salarizarea medicilor să fie revizuită”, Ionel Arsene, președinte Consiliul Județean Neamț.
O problemă a medicilor din SJU Piatra Neamț adusă la cunoștința președintelui Arsene de către șefii de secții o reprezintă îngreunarea desfășurării activității de către introducerea programului ‘dosar electronic’. Pentru a veni în sprijinul medicilor, președintele Arsene va deschide o discuție atât cu conducerea Casei de Asigurări de Sănătate cât și cu cea a Directiei de Sănătate Publica astfel încât detaliile și termenele implementării acestui sistem sa fie bine puse la punct și fără ca actul medical să aibă de suferit.
În cadrul aceleiași întalniri, președintele Arsene a propus înființarea unei Asociații non-guvernamentale care să funcționeze pe lângă Spitalul de Urgență pentru atragere de fonduri și donații necesare bunei funcționari ale unității spitalicesti. Consiliul Judetean Neamt va fi membru fondator al asociației, din ea urmând a face parte la invitația președintelui CJ atât primăria Piatra Neamț cat și Spitalul Județean de Urgenta.
10 noiembrie 2016
Infratire a doua localitati de pe cele doua maluri ale Prutului: comuna Borlesti, din judetul Neamt, și comuna Ruseni, din Republica Moldova.
“Cele doua popoare de pe ambele maluri ale Prutului sunt unite prin istorie, prin traditie, prin cultura si, in special, prin limba romana. Astazi am avut placerea de a lua parte la festivitatea de infratire a doua localitati de pe cele doua maluri ale Prutului: comuna Borlesti, din judetul Neamt, și comuna Ruseni, din Republica Moldova.
Imi doresc ca aceasta infratire sa se concretizeze in proiecte frumoase, cu mult folos si cu mult rod pentru cele doua localitati. Sper ca aceasta infratire sa evolueze, sa ne aducem cu totii contributia la dezvoltarea parteneriatului, pentru a fi o legatura foarte puternica.
Am incredere ca din partea comunei Borlesti vor fi facute toate eforturile pentru o colaborare cat mai buna. Am convingerea ca primarul Vali Puica se va implica in mod activ pentru ca lucrurile sa functioneze cat mai bine, iar aprobarea infratirii si intelegerii de colaborare dintre cele doua localitati sa fie un moment de bun augur.”, a declarat Ionel Arsene, Presedintele Consiliului Judetean Neamt.
10 noiembrie 2016
Vizita Ambasaborului Republicii Slovenia in Romania, Mihail Zupancic.
“Am fost onorat astazi sa primesc la Consiliul Judetean Neamt vizita Ambasadorului Republicii Slovenia in Romania, Mihail Zupancic. Am profitat de aceasta intalnire si i-am prezentat inaltului diplomat sloven viziunea conducerii judetene din punct de vedere economic, i-am vorbit despre planurile pe care le avem in acest domeniu, despre facilitatile si oportunitatile de investii in Neamt. Am convingerea ca am pledat bine cauza judetului Neamt si am reusit sa-l conving pe ambasadorul sloven in legatura cu potentialul de dezvoltare al judetului nostru. Am speranta ca aceasta intalnire va reusi sa stimuleze o relatie reciproc avantajoasa.”, a declarat Presedintele Consiliului Judetean Neamt, Ionel Arsene.
09 noiembrie 2016
Saptamana trecuta, Consiliul Judetean al Elevilor si-a desemnat o noua conducere compusa din presedintele Petru Apostoaia si vicepresedintii Mara Corlade si Emilia Toma.
“Astazi am avut placerea de a-i primi la Consiliul Judetean Neamt pentru a discuta despre proiectele pe care le desfasoara si pe care doresc sa le implementeze, dar si despre viziunea lor despre judetul nostru.
In cadrul discutiei cu reprezentantii Consiliului Elevilor, unul dintre subiecte a fost cel cu privire la pietreanca Miruna Stingu, cea care a castigat un important premiu la Concursul International de Arte Plastice pentru Elevi din Japonia. Aceasta are nevoie de sustinere financiara pentru a putea face deplasarea alaturi de indrumatorul ei, iar Consiliul Judetean isi va asuma plata deplasarii.
Totodata, i-am asigurat pe tinerii lideri de sustinerea mea in demersul lor pe langa Ministerul Educatiei si Inspectoratul Scolar pentru a obtinere reducerea la jumatate a tarifelor pentru transportul public.
In calitate de presedinte al Consiliului Judetean Neamt, imi doresc sa fiu un partener al elevilor pentru ca proiectele destinate lor sa fie duse la indeplinire. Impreuna, noi cei din autoritatile publice, trebuie sa ne asiguram ca cei care reprezinta generatia viitoare vor avea parte de sustinerea necesara.”, a declarat Ionel Arsene, Presedintele Consiliului Judetean Neamt.
08 noiembrie 2016
Stadiul lucrarilor la obiectivele din comuna Pipirig.
“O prioritate a mandatului meu este aceea de a finaliza proiectele incepute si de a asigura finantarea pentru acele investitii necesare judetului Neamt. Astazi am continuat vizitele in teren pentru a vedea stadiul lucrarilor la obiectivele din comuna Pipirig.
In cadrul vizitei de astazi, am inspectat trei obiective de investitii finantate prin ordonanța 28. Este vorba despre un bloc cu 32 de locuințe destinate tinerilor din comuna. Pana in acest moment, 26 dintre ele au fost date in folosinta, iar 6 vor fi repartizare anul viitor după o noua analiza a dosarelor depuse. Investiția se ridica la 2 milioane de euro. Pentru realizarea acestui proiect o contribuție substanțială a avut-o primarul comunei, Marcel Pruna, pe care il felicit pentru implicarea de care da dovada.
De asemenea, am fost la doua obiective de investiții care sunt drumuri comunale. Primul dintre ele se afla în satul Pluton si are 1,5 km. S-au realizat aici lucrari de refacere a podurilor, montandu-se gabioane, de aceasta investitie beneficiind peste 700 de nemteni. Al doilea drum comunal este tot din comuna Pipirig si are o lungime de 11 km, deservind aproximativ 2000 de oameni. S-au realizat șanțurile, rigolele de scurgere si au avut loc lucrari de reabilitare a drumului, urmand sa fie făcută recepția în perioada urmatoare.
In urma vizitei de astazi pot sa spun ca sunt mulțumit de modul in care s-au derulat lucrarile, precum si de rezultatele finale. In continuare ma voi asigura ca termenele de executie sa fie respectate, iar lucrarile sa fie unele de calitate.”, a declarat Ionel Arsene, Presedintele Consiliului Judetean Neamt.
08 noiembrie 2016
Presedintele Consiliului Judetean Neamt, Ionel Arsene, a participat la hramul Mănăstirii Petru Vodă.
“În zi de mare sărbătoare creştinească, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, am participat la hramul Mănăstirii Petru Vodă. A fost un moment deosebit, la care mă bucur că am putut lua parte. Îi mulțumesc pe această cale Starețului Mănăstirii, Arhimandritul Hariton, pentru invitația pe care mi-a adresat-o de a fi alături de credincioșii veniți să asiste la sfânta slujbă. A fost un moment special în această zi, deoarece credincioșii au participat la sfintele rugăciuni cu dor în suflete de părintele Iustin Pârvu, cel care a slujit Mănăstirea Petru Vodă până la apusul vieții sale.
Sărbătoarea Sfinților Arhangheli reprezintă un prilej deosebit atât pentru mănăstirea Petru Vodă, cât și pentru întreaga comunitatea! Fie ca rugăciunile și cuvintele de învățătură adresate de Precucernicii Părinți și de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, să fie de folos tuturor celor prezenți!
În această zi sfântă doresc să adresez tuturor sărbătoriților tradiționalul „La mulți ani”, însoțit de toate urările de bine, de sănătate și de bucurie! O zi cât mai bună vă doresc!”
08 noiembrie 2016
“Astazi Biserica Ortodoxa ii praznuieste pe Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril. Tuturor celor care isi sarbatoresc onomastica le urez multa sanatate, spor in viata si in credinta. Sa aveti parte de impliniri si fericire alaturi de familie si prieteni! La multi ani!”
Ionel Arsene, Presedintele Consiliului Judetean Neamt
07 noiembrie 2016
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, cere conducerii Spitalului Județean de Urgența Piatra Neamț să revină asupra deciziei privind taxa de intrare la unitatea spitalicească.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, solicită conducerii și Consiliului de Administrație a Spitalului de Urgență Piatra Neamț să revină aspura deciziei de a taxa cu un leu orice intrare în curtea unitații medicale.
”Sper ca cei care se ocupa de activitatea de la Spitalul de Urgență sa revină asupra acestei decizii. Nu găsesc că este normal să plătești când duci un bolnav și nu petreci mai mult de zece minute, și acelea doar în trecere, prin incinta spitalului județean. Un om care merge la spital este clar că nu se duce de amuzament, ci pentru că are o suferință sau are pe cineva în suferință pe care dorește să-l vadă. Sper ca managerul spitalului, cei din Consiliul de administrație, să țină cont de sugestia mea și să ia cea mai bună decizie, nu neapărat pentru veniturile suplimentare ale spitalului, cât mai ales pentru cetățenii județului care trebuie să fie principala prioritate pentru noi, toți”, Ionel Arsene, președinte Consiliul Județean Neamț.
03 noiembrie 2016
Președintele Consiliului Județean Neamț a decis demararea verificărilor la centrele de asistență socială din județ.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, s-a deplasat astăzi în municipiul Roman pentru a inspecta clădirea Centrului de Îngrijiri şi Asistenţă din municipiu, unde a avut loc un accident în urma căruia au fost rănite șase persoane. Cele șase persoane au fost transportate la spital, primind îngrijirile necesare, fiind în afara oricărui pericol.
„În această dimineaţă am fost informat încă de la prima oră în legătură cu accidentul petrecut la centrul din Roman. În urma convorbirii cu cei de la ISU Neamț am decis să merg la fața locului pentru a vedea ce s-a întâmplat și starea celor care au fost prinși sub tavanul căzut. Este bine că nimeni nu a avut de suferit în urma accidentului petrecut și că toate persoanele sunt tefere.
Ce s-a întâmplat la Centrul de Îngrijiri și Asistență Roman este un semnal pe care trebuie să îl luăm în serios. Pentru a nu risca viața nimănui până în momentul în care vom avea o expertiză a clădirii în care funcționează centrul sau identificarea unei alte clădiri în care să mutăm activitatea am decis relocarea persoanelor aflate în acest moment în clădire. Vorbim de un imobil a cărei vechime este de peste 150 de ani, un monument de patrimoniu, care se află în proprietatea Primăriei Roman. După incidentul de azi am mers personal în toate centrele sociale din zona Roman, pentru a mă asigura că nemțenii aflați în acestea beneficiază de cel mai bun tratament și pentru a vedea condițiile în care stau. De asemenea, în urma incidentului petrecut la Roman, am luat hotărârea de a face verificări în toate centrele din Neamț care se află în administrarea Consiliului Județean. Vreau să ne asigurăm că toate clădirile îndeplinesc condițiile necesare funcționării unor asemenea centre și că viața celor de aici nu este pusă în pericol”, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
În cursul zilei de joi, 03 noiembrie, persoanele din Centrul de Îngrijiri şi Asistenţă Roman au fost relocate până la ora 14.00 după cum urmează: 6 în Spitalul Sfântul Nicolae din Roman; 10 în Locuința Protejată Trifești; 1 în Centru de Îngrijire și Asistență din Târgu Neamț; 6 la Fundația Melchisedec din Roman; 27 la Centrul pentru Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Roman.
02 noiembrie 2016
Lucrari la DJ 159 Racova-Izvoare-Carligi.
“Asa cum le-am promis cetatenilor din Bahna acum doua saptamani, am revenit in comuna pentru a vedea rezultatele lucrarilor de care avea nevoie DJ 159 Racova-Izvoare-Carligi. Pe o portiune de 7,5 km, in urma alocarilor bugetare pe care le-a facut Consiliul Judetean Neamt, Compania Județeană de Drumuri a realizat pietruiri, asterneri de balast și execuție de șanțuri astfel încât casele locuitorilor sa nu mai fie afectate de trafic. Extrem de important este faptul ca am reușit sa rezolvam problemele de la canalul de coasta, cel ce asigura protecția satului Izvoare de scurgerile de pe versanti. De peste 20 de ani nu a fost executata nicio intervenție la acest canal iar oamenii de aici aveau de suferit în fiecare an din pricina surgerilor de ape. Le multumesc cetatenilor din Bahna pentru rabdare si intelegere. Ii asigur ca le voi sta oricand la dispozitie pentru a le asculta doleantele si pentru a gasi solutii la problemele lor.
Tot astazi am verificat si stadiul lucrarilor efectuate la podul de peste Dragova, de pe DJ 159 C, din comuna Candesti, afectat de calamitatile din primăvara acestui an. Acest obiectiv va fi refăcut din beton armat, valoarea lucrarilor fiind de 500.000 de lei. Am incredere ca lucrarile vor fi terminate la timp si cetatenii din localitate vor fi multumiti.
02 noiembrie 2016
“Astazi am facut un pas important in realizarea proiectului Consiliului Judetean Neamt privind axa de transport interjudeteana Piatra Neamt- Roman- Icusesti- limita judetului Bacau pana la Podul Turcului.
Am tinut o sedinta de lucru cu toti primarii din localitatile ce urmeaza a fi traversate de acest drum pentru a aproba acordurile de parteneriat necesare a fi depuse alaturi de cererea de finantare.
Investitia prin care se vor reabilita si moderniza 71,047 km de drum judetean are ca obiectiv general imbunatatirea situatiei actuale a infrastructurii din cadrul spatiului rural, concomitent cu imbunatatirea conditiilor de viata si a standardelor de munca, asigurarea sigurantei si fluentei traficului existent si prognozat, in conformitate cu prevederile legale si cu reglementarile tehnice specifice in vigoare .
As vrea sa mentionez ca prin imbunatatirea infrastructurii drumurilor judetene ce alcatuiesc axa de transport interjudeteana Piatra Neamt- Roman- Icusesti- limita judetului Bacau, se asigura realizarea unui alt obiectiv important, respectiv sprijinirea si promovarea dezvoltarii locale durabile, atat din punct de vedere economic, cat si social prin imbunatatirea conditiilor de infrastructura si a mediului de afaceri, care sustin cresterea economica. Valoarea estimata a proiectului este de 36 milioane euro, fonduri pe care le atragem de la Uniunea Europeana, cheltuielile neeligibile suportate din bugetul Consiliului Judetean Neamt fiind de aproximativ doua milioane de euro. Termenul de finalizare a acestui proiect este sfarsitul anului 2019.”
01 noiembrie 2016
“Comuna Zanesti – Cultură, Tradiție, Educatie”.Prezent la acest evenoment, Ionel Arsene, Presedintele Consiliului Judetean Neamt, a declarat: “Am fost astazi alaturi de zanesteni la prima ediție a evenimentului “Comuna Zanesti – Cultură, Tradiție, Educatie”. Organizatorii au pregătit momente artistice și activități dedicate elevilor în cadrul Zilelor Scolii iar un moment special în cadrul manifestărilor culturale l-a reprezentat inaugurarea Muzeului Satului Zanea, menit sa cinstească tradiția și spiritul romanesc. Respect eforturile pe care prietenul meu Ioan Filip, primarul comunei le depune în crearea unor astfel de evenimente și îl asigur de tot sprijinul meu în continuare.
Ii felicit pe toți cei care au contribuit la organizarea acestui eveniment și le mulțumesc pentru șansa de a fi printre primii vizitatori ai Muzeului Satului Zanea de la Zanesti.”
31 octombrie 2016
Sedinta ordinara – 31.10.2016
“Consiliul Judetean s-a intrunit azi intr-o noua sedinta ordinara. In cadrul intrunirii pe care am prezidat-o, a avut loc validarea mandatului unui nou consilier judetean din partea PSD, Viorel Marian, cel care a inlocuit-o pe doamna Oana Bulai. As dori sa ii multumesc acesteia pentru activitatea desfasurata in calitate de consilier judetean si pentru initiativele avute.
Un punct important pe ordinea de zi a fost reprezentat de acordarea unui sprijin financiar pentru comuna Trifesti, acolo unde au loc surpari de teren. Vrem ca prin aceasta alocare sa ii ajutam pe locuitorii din zona, ca acestia sa se simta in siguranta in propriile lor case.
Pe ordinea de zi s-au aflat proiecte ce au vizat relatiile externe ale judetului Neamt, in special intelegerile de cooperare cu mai multe raioane din Republica Moldova, precum si proiecte prin care s-a modificat organigrama unor institutii subordonate Consiliului Judetean Neamt, astfel incat acestea sa isi atinga scopul. Totodata, un punct important pe ordinea de zi a fost cel referitor la rectificarea bugetului judetului Neamt pe anul 2016, prin care am alocat fondurile necesare continuarii proiectelor deja aflate in derulare. Sedinta de azi a vizat si aprobarea incheierii unui acord de parteneriat pentru proiectul regional „Startup Activator”.
Prin votul consilierilor au fost aprobate toate cele 21 de puncte aflate pe ordinea de zi, precum si cele noua proiecte cu care a fost suplimentata aceasta. Le multumesc colegilor din majoritatea din Consiliul Judetean pentru votul acordat.”, a declarat Ionel Arsene, Presedintele Consiliului Judetean Neamt.
30 octombrie 2016
Consiliul Judetean Neamt sprijina evenimentele dedicate nemtenilor, prin care le aducem acestora un zambet pe buze si clipe de voie buna.
Un astfel de eveniment a avut loc la Tirgu Neamt. In acest sfârșit de săptămână s-a desfășurat cea de-a doua ediţie a „Iarmarocului de Toamnă” de la Tirgu Neamț, care a avut loc în Parcul Cetate.
“Felicitari Primăriei Tirgu-Neamț, primarului Harpa, Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”, Casa Culturii „Ion Creangă”, Asociației Valea Ozanei pentru felul in care a fost organizat evenimentul si modul in care s-a desfasurat. Ii asigur, atat pe organizatori, cat si pe nemteni, de tot sprijinul meu în continuare pentru crearea de evenimente dedicate locuitorilor si prin care ne promovam cultura, traditiile si produsele.”, a declarat Presedintele Consiliului Judetean Neamt, Ionel Arsene.
30 octombrie 2016
Batalionul de Vânători de Munte din județul Neamț aniversează în acest an 100 de ani de la înființare.
“Cu acest prilej, am luat parte la manifestările dedicate centenarului batalionului. A fost o ocazie specială la care mă bucur că am avut plăcerea de a participa alături de vânătorii de munte, de reprezentanți ai armatei, de Părintele Protopop Ioan Dogaru, prefectul județului Neamț, Niculina Dobrila, primarul din Tîrgu Neamț, Daniel Vasilică Harpa, dar și de domnul General, Ștefan Danilă, consilier al Ministrului Apărării Naționale şi târgnemțean, a cărui prezență ne-a onorat.
Suntem mândri de această adevărată trupă de elită a armatei române. Curajul, devotamentul şi spiritul de sacrificiu dovedite de vânătorii de munte de-a lungul timpului îi onorează, iar pe noi ne obligă să acţionăm în spiritul dreptăţii şi al patriotismului. Acest batalion a fost foarte apreciat în timp, pentru toată activitatea desfăşurată de la înfiinţare şi până în prezent, pentru luptele la care a participat. România a avut şansa unor patrioţi extraordinari, a unor ostaşi ce s-au jertfit pentru această ţară şi pentru acest popor.
Consider că este de datoria noastră să ne cinstim eroii, cărora le datorăm ceea înseamnă ţara noastră acum. Trebuie să le cinstim memoria aşa cum se cuvine şi să transmitem acest lucru urmaşilor noştri.
La mulţi ani glorioşi vânătorilor de munte din armata română!”, a declarat Ionel Arsene, Presedintele Consiliului Judetean Nemat.
29 octombrie 2016
29 octombrie 2016
Masa Critica, eveniment aflat la cea de-a XX-a editie.
“M-am alaturat ieri grupului de biciclisti participanti la Masa Critica, eveniment aflat la cea de-a XX-a editie si ultima pe anul acesta. M-am alaturat cu placere acestei actiuni, dorind ca prin exemplul personal sa atrag atentia nemtenilor asupra necesitatii de a gasi alte modalitati de a ne deplasa intr-o comunitate care se dezvolta. Sustin evenimentele ce promoveaza folosirea bicicletei ca mijloc de transport si recreere si incurajez eforturile de promovare a mijloacelor alternative de transport, deoarece in acest fel contribuim la protejarea mediului si ne asiguram ca aerul respirat este mai curat. Asa cum spune si sloganul evenimentului, biciclistii nu blocheaza traficul, ei fac parte din trafic! Mult succes pe mai departe organizatorilor in realizarea unor asemenea evenimente. Veti gasi mereu in persoana mea un sustinator al acestor demersuri.”, a declarat Ionel Arsene, Presedintele Consiliului Judetean Neamt.
28 octombrie 2014
Planul de masuri ce se impun pentru rezolvarea situatiei din comuna Trifesti.
“Am aprobat astazi in cadrul Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta planul de masuri ce se impun pentru rezolvarea situatiei din comuna Trifesti, acolo unde din nefericire ne confruntam cu surpari de teren. Am hotarat, impreuna cu membrii comitetului, programul pentru supravegherea, determinarea cauzelor si stabilirea masurilor pentru punerea in siguranta a locuintelor si obiectivelor sociale posibil a fi afectate de acest fenomen. Consiliul Judetean Neamt, institutiile si societatile subordonate acestuia vor sta la dispozitia comunitatii din Trifesti astfel încat sa evitam posibilele pagube. Ii asigur pe locuitorii din Trifesti ca pot avea încredere ca voi face tot ce este necesar ca ei sa fie în siguranta. În sedinta ordinara a Consiliului Judetean Neamt de luni, le voi propune spre aprobare consilierilor judeteni un proiect de hotarare privind alocarea de fonduri catre comuna Trifesti in vederea executarii de urgenta a studiilor geotehnice si geologice în zonele cu potential de risc.”, a declarat Presedintele Consiliului Judetean Neamt, Ionel Arsene.
28 octombrie 2016
“Am participat astazi la o intalnire de lucru cu reprezentantii institutiilor cu rol de avizare si control pentru a trece la o noua etapa in privinta infiintarii Biroului Unic destinat oamenilor de afaceri din Neamt. Alaturi de Mihai Apopii, presedintele Camerei de Comert si Industrie Neamt si Niculina Dobrila, prefect al judetului, le-am propus spre consultare sefilor de institutii protocolul de colaborare ce va sta la baza infiintarii acestui Birou Unic. Consiliul Judetean Neamt va pune la dispozitie tot ce este nevoie pentru ca acest Birou sa devina functional in cel mai scurt timp.
Cred cu tarie ca se impune din ce in ce mai mult o relatie directa si functionala intre institutiile statului si firme iar Consiliul Judetean Neamt va contribui esential ca acest lucru sa se intample. Le multumesc celor implicati pentru ca au raspuns favorabil si pentru atitudinea deschisa cu care au primit aceasta propunere. Impreuna vom reusi sa implementam acest proiect asa cum se cuvine, iar oamenii de afaceri sa-i simta utilitatea in cel mai scurt timp.”, a declarat Ionel Arsene, Presedintele Consiliului Judetean Neamt.
20 octombrie 2016
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a vizitat astăzi alte două șantiere deschise în județ. Prima oprire a fost în comuna Poiana Teiului, unde Compania de Drumuri Naționale efectuează lucrări de asfaltare pe o porțiune de drum de șase kilometri.
“Astăzi am fost din nou în județ pentru a inspecta stadiul lucrărilor aflate în derulare. Se lucrează pe drumul dintre Pipirig și Poiana Teiului, unde se efectuează lucrari de plombare, colmatare de fisuri, preluare denivelari și covor asfaltic pe o porțiune de șase kilometri. Cei de la Compania de Drumuri Naționale execută lucrări în urma apelurilor pe care le-am făcut în calitate de președinte al Consiliului Județean Neamț. Am insistat ca acest proiect să aiba loc, deoarece nu s-au făcut modernizari de mai bine de un deceniu, iar nemțenii din această zonă și turiștii care ne vizitează județul au nevoie de un drum modern de acces”, Ionel Arsene, președinte Consiliul Județean Neamț.
Al doilea șantier deschis în județ vizitat astăzi de președintele CJ Neamț a fost cel din comuna Tupilați, acolo unde, în urma calamităților din primavară, au fost afectați pilonii podului care face legatura dintre comună și drumul european E85 .
„Pentru a putea interveni asupra podului în vederea consolidării malului drept, am decis să deviem cursul râului Moldova. Această lucrare este absolut necesară, pentru a exclude orice risc ca circulația către E85 să fie afectată, iar oamenii să fie nevoiți să ocolească. Le-am cerut celor de la compania județeană de drumuri să respecte termenele de execuție, iar lucrarea să fie finalizată în luna martie anul viitor. Mi-am propus în acest mandat de președinte al Consiliului Județean să finalizez toate proiectele de refacere a infrastructurii rutiere astfel încât acestea să fie funcționale și modernizate”, Ionel Arsene, președinte Consiliul Județean Neamț.
19 octombrie 2016
“Ma bucura foarte mult redeschiderea stagiunii muzicale la Piatra Neamt, printr-un recital cameral susținut de Răzvan Dumitru-vioara și Horea Haplea-pian. Avem in Neamt un public dornic de cultura si de participarea la astfel de evenimente. Festivalul este o colaborare, devenita traditionala, intre Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca – Extensia Piatra-Neamț și Centrul pentru Cultură si Arte “Carmen Saeculare” Neamț. Cele 43 de editii anterioare arata din plin acest lucru.
Vreau sa le multumesc celor doua institutii pentru tot ceea ce fac in vederea menținerii apetitului pentru cultura al nemțenilor, iar in numele Consiliului Județean Neamt vreau sa ii asigur ca au toata susținerea pentru a organiza cat mai multe evenimente culturale în judetul nostru.
Cultura este foarte importanta pentru o comunitate, iar in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Neamt ma voi asigura ca proiectele culturale vor primi atentia necesara si vor fi duse la indeplinire. Putem creste calitatea vietii intr-o urbe, intr-un judet prin oferta culturala.”, a declarat Ionel Arsene, Presedintele Consiliului Judetean Neamt.
14 octombrie 2016
Evenimentul “Atragerea de investitii si imbunatatirea nivelului de calificare in industriile de textile, imbracaminte, pielarie si incaltaminte”
“Am participat astazi la Bruxelles, la evenimentul “Atragerea de investitii si imbunatatirea nivelului de calificare in industriile de textile, imbracaminte, pielarie si incaltaminte” organizat de Comisia Europeana. Obiectivul evenimentului este acela de a se realiza un schimb de opinii cu privire la initiativele regionale existente privind specializarea inteligenta. Prin aceasta intalnire s-a dorit promovarea unei mai bune utilizari a instrumentelor financiare de catre companiile si regiunile din Uniunea Europeana, in vederea stimularii competitivitatii si imbunatatirii competentelor in industria textila.
In cadrul evenimentului am luat cuvantul pentru a sustine prezentarea „Rolul autoritatii publice locale in sprijinirea dezvoltarii sectorului confectii – textile in Regiunea Nord-Est a Romaniei – particularitatile judetului Neamt”. Astfel, am vorbit celor prezenti despre traditia sectorului confectii textile in judetul nostru si evolutia post-revolutie a sectorului confectii-textile. Totodata, am facut o prezentare a clusterului textil ASTRICO Nord-Est, care a fost lansat in decembrie 2010 la Piatra Neamt.
In incheiere, am precizat ca dezvoltarea inteligenta a sectorului confectii – textile din Regiunea Nord-Est in perioada urmatoare va trebui sa aiba in vedere un proces de reconfigurare strategica spre o productie responsabila si sustenabila, bazata pe inovare si competitivitate. Rolul autoritatii publice locale in sprijinirea industriei textile este unul important, pe care vrem sa ni-l indeplinim in mod eficient si in interesul nemtenilor.”, a declarat Ionel Arsene, Presedintele Consiliului Judetean Neamt.
13 octombrie 2016
Efectele generate de fenomenele meteorologice periculoase înregistrate în perioada 12.10.2016, ora 08.00 – 13.10.2016 ora 08.00.
„La nivelul județului Neamț nu au fost înregistrate probleme majore. Avem un număr de opt localitați afectate din punct de vedere al alimentării cu curent electric. Am primit asigurări de la E-ON Electrica Moldova ca vor rezolva situațiile apărute în cel mai scurt timp. În ceea ce privește transportul, a apărut o problemă pe DN 15, între localitățile Chirițeni, comuna Hangu și Poiana Largului, comuna Poiana Teiului. Aici s-a intervenit pentru degajarea pietrelor cazute pe suprafața carosabilă. Îi asigur pe locuitorii din Neamț ca suntem pregatiți să gestionăm așa cum se cuvine situațiile apărute”, Laurențiu Dulamă, vicepreședinte Consiliul Județean Neamț.
În ceea ce privește proprietățiile private, au fost inundate un număr de patru curți în municipiul Piata Neamț, municipiul Roman, Comuna Horia sat Cotu Vameș și în comuna Pipirig sat Pluton. De asemenea au existat doua boxe inundate în municipiul Piatra Neamț.
Laurențiu Dulamă,
Vicepreședinte Consiliul Județean Neamț
11 octombrie 2016
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, s-a întâlnit astăzi cu operatorii economici din domeniul turismului din judet pentru a discuta despre proiectele turistice ce urmează a fi implementate în următorii ani.
“Le mulțumesc celor peste 90 de participanți, agenții de turism, proprietari de hoteluri și pensiuni care astăzi si-au făcut timp și au răspuns invitației noastre la dezbaterea cu tema “Sa dezvoltam impreuna turismul nemtean”. Am fost impresionat sa constat interesul deosebit al celor prezenți pentru dezvoltarea judetului intr-un brand de tara.
Abordarea unui astfel de proiect reprezinta responsabilitatea pe care mi-o asum și încrederea ca judetul Neamt poate creste frumos sub ochii nostri.
Avem potential, avem oameni capabili sa faca turism, trebuie doar sa existe si vointa. Din partea mea si a Consiliului Judetean exista deschidere catre realizarea de proiecte in acest domeniu, care sa puna judetul Neamt nu doar pe harta turistica a Romaniei, ci si a Europei.
Împreună cu dumneavoastră sunt de părere ca Neamtul și locuitorii sai trebuie sa-si recâștige demnitatea de altădată. Județul nostru a suferit prea mult din cauza lipsei unei direcții pe termen lung și a unei viziuni de dezvoltare. Este timpul ca aceste lucruri sa se schimbe, este nevoie de un proiect de judet pe termen lung.
Va asigur de tot suportul in problemele cu care va confruntati și îmi doresc sa ne mobilizam și sa acționăm ca o comunitate unita și determinata intr-un parteneriat pentru viitorii ani.
Va cer sa-mi acordați încrederea și sprijinul necesar pentru a putea materialia obiectivele pe care vi le propun pentru dezvoltarea Neamtului”, Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamt.
La dezbatere, s-a discutat de asemenea despre participarea județului Neamț la Târgul de Turism din luna noiembrie, la care Consiliul Judetean Neamt isi doreste un concept de stand inedit, cât și despre oportunitatea organizării unui târg de Crăciun în județul Neamt. Dezbaterea organizata astăzi reprezinta un prim pas dintr-un sir de întâlnire pe care președintele Arsene dorește sa le aibă cu cei care activează în domeniul turismului din judetul Neamt.
10 octombrie 2016
Sedinta extraordinara a Consiliului Judetean Neamt – 10 octombrie 2016.
“Am condus astazi sedinta extraordinara a Consiliului Judetean Neamt, o sedinta cu sase proiecte de hotarare pe ordinea de zi. Alaturi de colegii mei consilieri judeteni am aprobat organigrama si statul de functii ale aparatului de specialitate al Consiliului Judetean Neamt, regulamentul de organizare si functionare a aparatului de specialitate al Consiliului Judetean, cat si planurile de ocupare a functiilor publice pe anul 2017.
Tot in cadrul sedintei de astazi am aprobat de principiu incheierea a doua parteneriate extrem de importante pentru judetul Neamt cu Agentia de Dezvoltare Regionala Nord-Est. Unul dintre ele se refera la depunerea unui proiect in cadrul Programului Romania Start Up Plus, ce va contribui la sustinerea infiintarii si functionarii intreprinderilor cu profil nonagricol din zonele urbane, iar cel de-al doilea se refera la infiintarea unui Hub de afaceri. Acest proiect va veni in sprijinul dezvoltarii afacerilor noi, dar si a celor existente prin punerea la dispozitie a unor resurse precum spatiul fizic, posibilitatea dezvoltarii de parteneriate, organizarea de traininguri si alte facilitati.”, a declarat Ionel Arsene, presedintele Consiliului Judetean Neamt.
09 octombrie 2016
Ceremonia prilejuita de inmanarea drapelului de lupta al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta “Petrodava” al judetului Neamt.
“Am fost onorat sa particip la ceremonia prilejuita de inmanarea drapelului de lupta al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta “Petrodava” al judetului Neamt de catre Raed Arafat, seful Departamentului pentru Situatii de Urgenta (DSU) si fondatorul SMURD. Sunt mandru de faptele si rezultatele acestor oameni. Datorita daruirii si sacrificiilor pompierilor din judetul nostru, caminele noastre sunt in siguranta si foarte multe vieti au fost salvate. Multumim pentru tot ceea ce faceti, mult succes in continuare si va asigur ca din partea mea veti avea tot sprijinul necesar in activitatea voastra.
Cu ocazia acestui eveniment am discutat cu domnul Raed Arafat despre sistemul de urgenta din judetul Neamt, despre posibilitatea finantarii modernizarii unitatii de primiri urgente din cadrul Spitalului Judetean. Mai mult, in perioada urmatoare avem in vederea crearea a trei puncte de aterizare pentru elicopterele SMURD, in asa fel incat accesul la cei care au nevoie de transport rapid catre centrele medicale din Capitala sau alte zone sa fie mai facil.
Va invit, dragi nemteni, sa vizitati Caravana “Fii pregatit!”, care a poposit in Piatra Neamt in Piata Stefan Cel Mare in acest sfarsit de saptamana si unde puteti fi instruiti de personalul SMURD in privinta acordarii primului ajutor in situatii de urgenta. Aveti ocazia de a afla de la specialisti tehnici care va pot fi de folos. Felicit Fundatia SMURD, cea care deruleaza acest proiect, pentru actiunile intreprinse.”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Neamt, Ionel Arsene.
08 octombrie 2016
“Am fost azi in comuna Ion Creanga, acolo unde avem cel mai mare pod din reteaua de drumuri judetene din Moldova, respectiv 306 m, care face legatura intre Roman si cinci localitati nemtene (Ion Creanga, Icusesti, Valea Ursului, Oniceni și Bozieni, aproximativ 25.000 de locuitori). Din cauza schimbarii cursului Siretului, mare parte din el e inutilizabil. Desi au mai fost facute consolidari de-a lungul timpului, efectele incidentului tehnic din 1998, care a afectat unul din piloni, alaturi de schimbarea cursului Siretului, nu au putut fi rezolvate.
Una dintre solutiile pe care le voi propune e aceea de a initia discutii cu cei de la Regia Nationala a Padurilor pentru a trece în proprietatea Consiliului Judetean o liziera, in vederea schimbarii cursului apei, astfel incat sa se poata degaja zona si sa se intervina la pilonul cu probleme. De asemenea, o alta varianta ar fi ca in proiectul de parteneriat cu Bacaul, de refacere a drumului pana la Podul Turcului, sa fie cuprins si acest pod.
De cand am intrat in politica o problema despre care aud in continuu in Neamt este cea a podului de la Ion Creanga, fara ca cineva sa o rezolve. Pentru mine, identificarea unei solutii pentru aceasta problema reprezinta o prioritate, deoarece sunt afectati zeci de mii de nemteni.”, a declarat Ionel Arsene, presedintele Consiliului Judetean Neamt.
07 octombrie 2016
Dezbaterea „Initiative pentru sprijinirea antreprenoriatului” din cadrul colocviilor „Oamenii timpului”.
Astazi a avut loc la Consiliul Judetean Neamt dezbaterea „Initiative pentru sprijinirea antreprenoriatului” din cadrul colocviilor „Oamenii timpului”, un eveniment organizat de Asociatia Revistei TIMPUL (ART) si moderat de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est. “Consider ca a fost o intalnire productiva pentru a identifica problemele cu care se confrunta antreprenorii din judetul nostru, deoarece, prin intermediul unor asemenea intalniri, putem gasi mai usor solutiile pe care autoritatile publice le pot oferi. Prin sprijinirea mediului antreprenorial din Neamt ne asiguram ca oferim conditii mai bune de crestere economica pentru judetul nostru si, implicit, pentru cresterea standardului de viata al tuturor celor care locuiesc sau muncesc in Neamt.
Imi doresc ca nemtenii sa se implice in aceasta campanie initiata de revista Timpul, iar la finalul sau, in cadrul Galei Extraordinare „Oamenii Timpului”, sa se regaseasca printre castigatorii premiilor speciale acordate celor care ating standardele de excelenta ale domeniului in care activeaza. Stiu ca Neamtul are persoane capabile sa se inscrie cu proiecte in toate categoriile din cadrul campaniei: Literatura, Arte, Educatie si Cercetare, Societate civila, Diplomatie publica, Memorie si istorie, Jurnalism, Tinere valori, Sanatate si Antreprenoriat.”, a declarat Ionel Arsene, presedintele Consiliului Judetean Neamt.
06 octombrie 2016
CJ Neamt a sprijinit Tabara „Cine(i) STAR?”, organizata de Asociatia Culturala „Star”.
“Ma bucur foarte mult ca CJ Neamt a sprijinit Tabara „Cine(i) STAR?”, organizata de Asociatia Culturala „Star”, din Piatra Neamt. Ii felicit pe organizatori pentru fericirea pe care au adus-o copiilor si pentru experienta de invatare deosebita pe care le-au oferit-o prin oportunitatea de a lucra la un film intitulat „Misterul mastii muzicale”, o comedie muzicala de 47 de minute in cadrul careia se pune accentul pe ideea de prietenie, de colaborare. Premiera filmului care a avut loc in aceasta seara la sediul Consiliului Judetean a adunat la un loc participantii la realizarea filmului, parintii acestora, dar si nemteni interesati de arta cinematografica. Le multumesc pentru participare, deoarece pentru copii a fost un semn de incredere si apreciere fata de munca lor. Ne dorim sa fim aproape si sa-i sprijinim pe toti cei care au astfel de initiative in folosul comunitatii si pentru binele copiilor nostri. Este important ca ei sa participe la astfel de proiecte, mai ales din perspectiva educationala.”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Neamt, Ionel Arsene.
05 octombrie 2016
Evenimentul Ciclaton, organizat de Fundația ADEPT Transilvania.”M-am decis sa ma alatur evenimentului Ciclaton, organizat de Fundația ADEPT Transilvania. Este un bun prilej pentru a da un semnal pentru promovarea si sustinerea educatiei in tara noastra. Dezvoltarea copiilor și tinerilor nostri ar trebui sa fie o prioritate pentru orice factor de decizie de la noi din tara, deoarece ei reprezinta viitorul nostru. Prin astfel de eveniment, precum Cicatlonul – aflat deja la a treia editie, copiii vor beneficia de sprijin in a-si duce studiile la capat. Desi anul acesta traseul Cicatlonului este unul mai dificil, am convingerea ca participantii vor fi intr-un numar mult mai mare, deoarece evenimentul este organizat pentru o cauza nobila. Felicitari Fundației ADEPT pentru aceasta initiativa si va doresc mult succes in derularea acestui proiect. Nu in ultimul rand, invit nemtenii sa ia parte la Ciclaton si sa contribuie la dezvoltarea inițiativelor care susțin educația.”, a declarat Ionel Arsene, presedintele Consiliului Judetean Neamt.
05 octombrie 2016
Vizita președintelui Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț și participarea sa la întâlnirea medicilor șefi de secții în cadrul Consiliului Medical
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a făcut astăzi o vizita de lucru la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Președintele Arsene a vizitat saloanele din corpul vechi dar a verificat totodată și stadiul lucrărilor la noul corp de clădire. La finalul vizitei, acesta s-a întalnit cu medicii șefi de secții și șefii de servicii pentru a inventaria problemele existente pe fiecare secție în parte și a face o prioritizare.
„Vizita de astăzi a fost extrem de utilă pentru mine. Am vazut la fața locului care sunt problemele cu care se confrunta Spitalul de Urgență și am avut posibilitatea să discut direct cu medicii despre nevoile fiecarei secții din unitate. Așa cum am arătat și în timpul vizitei, cred că lucrările aflate în derulare la Spitalul de urgență trebuie realizate într-un ritm mai susținut și cu mai multă eficiență pentru a fi finalizate cât mai repede. As vrea sa avem in vedere cu totii ca trebuie sa lucram in interesul cetatenilor pe care ii reprezentam si pentru binele acestora. Aceasta trebuie sa fie motivatia noastra intotdeauna si sper ca toti cei cu care colaboram sa inteleaga acest lucru. Ma bucur sa vad ca, desi se afla la conducerea unitatii de doar doua luni, domnul Liviu Negelschi a reusit sa imbunatateasca situatia spitalului”, Ionel Arsene, presedinte Consiliul Județean Neamț.
Președintele Consiliului Județean a asigurat conducerea Spitalului că în perioada imediat urmatoare va debloca posturile și vor fi scoase la concurs atat posturi de medici cât și de asistente și inirmiere, astfel încât personalul care deservește pacienții ce se adresează spitulului din Piatra Neamț să fie suficient. De asemenea, în urma vizitei, președintele s-a declarat nemulțumit de ritmul în care se lucrează la proiectele de reabilitare demarate pe diverse secții și a stabilit ca saptamana viitoare conducerea Spitalului Județean să aibă o întalnire cu reprezentanții direcției tehnice din cadrul Consiliului Județean pentru a stabili sarcini și termene de finalizare precise pentru investițiile aflate în derulare.
04 octombrie 2016
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, va reprezenta interesele oamenilor de afaceri din industria textilă la nivelul Comisiei Europene.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, va participa saptamâna viitoare la conferința organizată de Comisia Europeană pe tema dezvoltării industriei textile europene. În cadrul acestei întâlniri la nivel European, președintele Arsene va promova interesele firmelor din domeniul textil din județul nostru și din regiunea de dezvoltare Nord – Est.
În vederea identificării principalelor puncte de interes, a problemelor cu care se confruntă reprezentanții acestui domeniu, președintele Consiliului Județean a avut astăzi o discuție cu conducerea Astrico Nord-Est, cluster pe domeniul textil, care reunește peste 20 de membri din regiunea de dezvoltare Nord Est cat și cu conducerea Rifil S.A., principalul membru al clusterului.
„Întâlnirea de azi a vizat punctele pe care le voi prezenta la Bruxelles și modalitățile în care autoritățile locale pot veni în sprijinul întreprinzătorilor din domeniu. În calitatea mea de președinte al Consiliului Județean Neamț mă voi implica pentru a susține dezvoltarea sectorului privat în județul nostru, deoarece ei contribuie direct la creșterea economică a comunităților nemțene și a bunăstării nemțenilor”, a declarat Ionel Arsene, președinteluue Consiliului Județean Neamț.
Conferința va avea loc pe data de 14 octombrie.
30 septembrie 2016
“În această seară am participat la cea de-a XXIII-a ediție a Topului firmelor nemțene, eveniment organizat de Camerei de Comerț și Industrie Neamț. Îi mulțumesc domnului Mihai Apopii, președintele CCI Neamț, pentru invitație și pentru prilejul oferit de a fi alături de adevărații susținători ai pieței economice din Neamț.Pentru mine, mediul de afaceri este un element esențial în privința dezvoltării unei comunități, a unui județ. Personal consider că acțiunile noastre, ale celor care deținem puterea de decizie, ar trebui să fie în interesul intreprinzătorilor, dar și pentru bunăstarea nemțenilor. Dialogul cu mediul de afaceri trebuie să fie unul constant, iar acest lucru voi încerca să îl pun în aplicare pe întreaga perioadă a mandatului de președinte al Consiliului Județean Neamț.
Rezultatele înregistrate de firmele din județul nostru sunt unele îmbucurătoare. Cu toate acestea sunt perfect conștient că mai avem multe de făcut pentru mediul de afaceri, însă suntem pe un drum bun, care trebuie continuat și accelerat.”, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
30 septembrie 2016
Tot astăzi am adoptat și modificarea Hotărârii Consiliului Județean Neamț nr. 164/2016 privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor necesare pentru asigurarea drepturilor aferente copiilor/elevilor/tinerilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învătământul de masă, pentru anul 2016. Este una dintre prioritățile noastre, ale CJ Neamț, să asigurăm cele necesare pentru educația copiilor și tinerilor.În același timp s-a hotărât și modificarea și completarea organigramei și statului de functii ale aparatului de specialitate al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț, precum și modificarea statului de funcții al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. Sunt convins că aceste măsuri vor asigura eficientizarea și buna funcționare a acestor instituții.”, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
30 septembrie 2016
Consiliul Judetean Neamt, premiat la Gala premiilor de excelenta in administratie.
Presedintele Consiliului Judetean Neamt, Ionel Arsene, a participat joi, 29 septembrie, la Gala premiilor de excelenta in administratie, organizata de administratie.ro.
“Joi seara am participat la “Gala premiilor de excelenta Administratie.ro” unde am primit in numele Consiliului Judetean Neamt premiul acordat pentru proiectul „Restaurarea Muzeului de Istorie si Arheologie din Piatra Neamt”. Am fost extrem de onorat sa primesc acest premiu. As vrea sa multumesc pentru implicare si sa-i felicit pentru toti cei care se dedica proiectelor de promovare a culturii in Neamt. Sunt cu totii niste profesionisti extraordinari si merita recunoasterea si aprecierea noastra.
Multumesc nemtenilor pentru increderea pe care ne-au acordat-o, pentru toata sustinerea de care avem parte. Meritati pe deplin toate eforturile noastre”, Ionel Arsene, presedinte Consiliul Judetean Neamt.
28 septembrie 2016
Discuții cu Banca Mondială pentru închiderea centrelor mari de plasament și reintegrarea copiilor în familii.
Președintele Ionel Arsene a primit astăzi la Consiliul Județean Neamț vizita a doi reprezentanți ai Băncii Mondiale în Romania, Vlad Grigoraș și Manuela Stănculescu. La întalnire a luat parte și Cristina Păvăluță, directoarea Direcției de Asistența Socială. În această perioadă, Banca Mondială realizează o diagnoză a sistemului de protectie socială din Romania, prin inventarierea tuturor centrelor mari de plasament, astfel încat să fie identificate axele de finanțare prin fonduri europene destinate dezinstituționalizării în vederea închiderii acestora și plasarea copiilor în alte forme de protecție sau reintegrarea în familie. Una dintre problemele cu care se confruntă Romania ține de existența sincopelor între legislația națională și obiectivele pe care țara noastră și le-a asumat la nivel european, având în vedere că în țara noastra sunt proiecte finanțate de Guvern cu condiția menținerii destinației și a numărului de copii instituționalizați, lucru ce contravine strategiei în domeniul asistenței sociale.
„Avem nevoie de o regândire a sistemului de asistență socială, iar în acest sens trebuie să contribuim cu toții pentru identificarea soluțiilor prin care să facem acest sistem funcțional și la standarde europene. În urma discuțiilor avute astăzi le-am spus reprezentanților Băncii Mondiale că voi lua legatura cu ceilalți președinți ai Consiliilor Județene din regiunea Moldovei, deoarece împreună putem avea mai multă fortă. Îmi doresc ca Neamțul să fie unul dintre județele în care problemele sociale să fie solutionate, iar cu ajutorul Băncii Mondiale și în colaborare cu celelalte Consilii din Moldova, am convingerea ca vom reuși. Este cazul să începem să facem diferența între clădiri și copii, dar mai ales, sa începem să acționăm în acest sens!”, Ionel Arsene, presedinte CJ Neamt.
26 septembrie 2016
Complexul Muzeal Județean Neamț a aderat la Rețeaua Națională a Muzeelor din România.
“Felicitări Complexului Muzeal Județean Neamț pentru aderarea la Rețeaua Națională a Muzeelor din România. Sunt mândru că Neamțul a intrat în circuitul cultural național. Mulțumesc echipei de conducere pentru toate eforturile depuse pentru valorile nemțene. Locuitorii județului nostru merită să aibă un muzeu atât de valoros.
Să punem Neamțul pe harta valorilor culturale naționale este unul dintre obiectivele mandatului meu. Este un prim pas necesar în a duce județul nostru acolo unde eu și echipa mea credem că îi este locul, printre cele mai importante județe ale României.”, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
24 septembrie 2016
Conform informațiilor primite de la Inspectoratul pentru Situații de Urgenta în urma verificărilor efectuate în teren, până la această oră nu au fost constatate evenimente cauzate de cutremurul care a avut loc în cursul nopții trecute pe teritoriul judetului Neamt.
“In judetul Neamt cutremurul care a avut loc in cursul noptii s-a resimtit in mica masura, neinregistrandu-se nici un fel de pagube. Cu toate acestea, voi tine în permanenta legatura cu institutiile cu responsabilitati in situatii de urgenta pentru a ma asigura ca Neamtul este pregatit pentru orice situatie. Avem datoria de a ne proteja cetatenii in fata oricarui pericol si voi lua toate masurile pentru a asigura acest lucru”, Ionel Arsene, președinte Consiliul Judetean Neamt.
21 septembrie 2016
Evenimentul ”Aurul și argintul antic al României” la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț.
“Felicit organizatorii evenimentului ”Aurul și argintul antic al României”, de la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț. Ca președinte al Consiliului Județean Neamț, dar și personal, încurajez evenimentele de acest gen și îmi doresc să avem cât mai multe în Neamț.
Este deosebit de important să ne cunoaștem istoria și să reușim să cream interes pentru moștenirea noastră culturală. Totodată, evenimentele de acest gen pun Neamțul pe harta culturală a României.
Vă invit pe toți să treceți pragul Muzeului de Artă din Piatra Neamț pentru a vizita expoziția incepând de astăzi până pe 30 octombrie. Îi invit, în mod deosebit pe cei tineri să nu rateze această ocazie, mai ales că alături de colegii mei, consilieri județeni, am hotărât să asigurăm accesul gratuit pentru elevi și studenți la această expoziție.” a declarat Ionel Arsene, Președintele Consiliului Județean Neamț.
20 septembrie 2016
Inființarea unui Consiliu Consultativ în domeniul cultural.
Urmare a întâlnirilor inițiate de președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, cu specialiști din diverse domenii de activitate, s-a cristalizat nevoia implicării acestora în procesul de luare a deciziilor. Astfel, în perioada urmatoare, la nivelul Consiliului Județean Neamț, vor fi constituite o serie de consilii cu rol consultativ, cu diferite specializări. Primul consiliu ce urmează a fi înființat este cel în domeniul cultural, având în vedere dorința de promovare cât mai eficientă a județului Neamț la nivel național și internațional. Prin acest demers, Consiliul Județean Neamț dorește să implice în proiect pe toți acei nemțeni care își desfășoară activitatea in domeniul cultural și care doresc să-și aducă contribuția la această initiativă.
„Așa cum am arătat și cu alte ocazii, de la preluarea mandatului activitatea Consiliului Județean Neamț este îndreptată către acele proiecte care pun în valoare potențialul județului nostru, cultural, spiritual și economic, dar și valoarea locuitorilor săi. Ca nemțean, sunt mândru că am crescut și m-am format aici. De aceea, sunt determinat să arătăm tuturor ce are Neamțul de oferit și de ce casa noastră este un loc atât de special și de frumos. Vă rog sa-mi fiți alături în ceea ce-mi doresc să realizăm pentru nemțenii de pretutindeni. Inițiativa organizării unui Consiliu Consultativ al oamenilor de cultură, reprezintă o oportunitate pe care nici un nemțean care activează în acest domeniu, nu ar trebui să o rateze. Expertiza, experiența, alături de loialitatea și dedicarea fată de cultura și istoria județului Neamț, sunt necesare pentru a putea oferi comunitații nemțene o strategie clară asupra modului în care putem reuși să transformam Neamțul într-un brand de țară. Cred cu tărie ca o idee, poate schimba un destin! Purtăm pe umeri o încărcătură istorică și culturală unică pe care suntem datori să o promovăm, să o valorificam și să o prețuim, cu demnitate și responsabilitate, cu respect și implicare. Îmi doresc ca oamenii de cultură, istoricii, arheologii, reprezentanți ai bisericii și agențiilor de turism, meșterii cuvintelor și ai vibrațiilor sufletești, să răspundă în număr cât mai mare acestei provocări. Lucrurile mărețe vor avea întotdeauna nevoie de oameni măreți! Iar măreția adevărurilor stă în simplitate, așa cum valoarea marilor încercări stă în simplitatea oamenilor care prin sclipiri de geniu, au facut istorie. De aceea cred că doar împreună vom reuși să găsim calea spre renaștere. Pentru că se poate! Pentru că trebuie! Pentru că aici, la noi acasă, să fim mândri că suntem nemțeni”, Ionel Arsene, președinte Consiliul Județean Neamț.
Începând de astăzi, până la data de 1 octombrie 2016, cei interesați a face parte din acest consiliu pot depune la registratura instituției sau pot trimite la adresa de e-mail comunicare@cjneamt.ro scrisorile de intenție, însoțite de CV.
19 septembrie 2016
Ședință extraordinară a Consiliului Județean Neamț- 19.09.2016
“Astăzi am condus o nouă şedință extraordinară a Consiliului Județean Neamț, în care, alături de colegii mei, am dezbătut și votat cele 3 proiecte aflate pe ordinea de zi, suplimentate cu încă un punct. În cadrul ședinței a fost dezbătută şi supusă votului desemnarea reprezentanților Consiliului Judeţean Neamţ în cadrul comisiei de concurs pentru ocuparea funcției de director al Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Neamţ. De asemenea, a avut loc și desemnarea reprezentanților Consiliului Judeţean Neamţ în cadrul comisiilor de concurs pentru ocuparea funcției de director al unităților de învățământ special din Județul Neamț.
Un al treilea punct aflat pe ordinea de zi a privit măsuri referitoare la conducerea Complexului de Servicii pentru Persoane Adulte cu Handicap Roman, un proiect important prin intermediul căruia vrem să venim în sprijinul persoanelor care suferă de anumite afecțiuni.
Suplimentar am discutat alături de colegii din Consiliul Județean o serie de măsuri cu privire la societatea Consiliului Județean Apa Serv. Consilierii județeni au acordat astăzi un mandat special reprezentanților CJ Neamț în Adunarea Generală a Acționarilor de la societatea Apa Serv în vederea convocării AGA și desemnarea unor administratori provizorii până la finalizarea procedurii de selecție a administratorilor.
Le mulţumesc colegilor din majoritatea constituită în Consiliul Judeţean pentru susţinere şi idei.”, a declarat Ionel Arsene, Președintele Consiliului Județean Neamț.
18 septembrie 2016
Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a vizitat Târgul de Carte Libris
“Am vizitat azi standurile târgului de carte Libris. Mărturisesc că sunt bucuros să văd succesul pe care l-a avut evenimentul la care Consiliul Județean Neamț a fost partener. Sper că nemțenii au fost la fel de încântați ca mine de acest târg. Felicitări organizatorilor pentru tot ce au făcut în aceste zile. Le mulțumesc participanților pentru că au fost prezenți într-un număr mare, iar pe organizatori și pe toți cei care au luat parte la crearea acestui eveniment îi asigur de întreaga susținere din partea Consiliului Județean pentru astfel de manifestări culturale. Neamțul are un loc aparte pe harta culturală a României și este de datoria noastră să menținem acest brand prin asemenea evenimente dedicate culturii.”, a declarat Președintele Consiliului Județean Neamț.
18 septembrie 2016
Președintele Consiliului Județean Neamț a participat la ziua comunei Păstrăveni.
“Am luat parte astăzi la un eveniment special pentru nemțeni, ziua comunei Păstrăveni. A fost o plăcere pentru mine să accept invitația primarului Anton Nicolai Gorea, cel care a organizat un eveniment reușit, apreciat de întreaga comunitate din Păstrăveni. Sper ca domnul primar să ducă mai departe această tradiție, iar locuitorii comunei să se poată bucura pe mai departe de asemenea manifestări. Felicitări primăriei, felicitări tuturor celor care s-au implicat în organizarea zilelor comunei. Vă mulțumesc foarte mult pentru invitație și vă asigur că aveți din partea mea și a instituției pe care o conduc tot sprijinul pentru a vă dezvolta comunitatea.”
13 septembrie 2016
In perioada 15 – 18 septembrie, va avea loc editia a VI-a a Targului de Carte `Libris Neamt`, organizat de Camera de Comert si Industrie Neamt si la care Consiliul Judetean Neamt este unul din principalii parteneri.
Alaturi de presedintele Camerei de Comert si Industrie, Mihai Apopii, primarul din Piatra Neamt, Dragos Chitic, dar si mai multi scriitori locali care vor participa la eveniment, am sustinut o conferinta de presa in care am anuntat programul targului si detalii cu privire la cartile ce vor fi lansate si scriitorii care vor fi prezenti. Anul acesta nemtenii vor descoperi la standurile de la targ nu mai putin de 103 autori,
iar in cadrul evenimentului 114 volume vor fi lansate, acestea variind de la poezie, istorie, religie, pana la tratate de estetica și albume de arta.
Va invit, dragi nemteni, sa treceti pragul targului si sa descoperiti cartile expuse. Vreau sa ii asigur pe organizatori, dar si pe participantii la targ, ca din partea Consiliului Judetean Neamt vor avea parte de toata sustinerea pentru ca evenimentul sa fie organizat in cele mai bune conditii.
13 septembrie 2016
Astazi am participat la ceremonia organizata la Neamt pentru a sarbatori „Ziua Pompierilor din Romania”.
Respect! Este primul gand care imi vine in minte cand vorbim despre pompieri. Am fost onorat sa ma aflu alaturi de pompieri in aceasta zi, sarbatorind eroismul lor. Acesti oameni sunt eroi de meserie.
Ceea ce pentru noi este un act de eroism, pentru ei reprezinta munca de zi cu zi. Acesti oameni se lupta cu flacarile nu pentru a aparea pe primele pagini ale ziarelor, nu pentru admiratie sau glorie, si, de multe ori, nici pentru recunostinta.
Pompierii isi risca viata, fara ezitare si fara intrebari. Datorita lor, unii nemteni care au trecut prin situatii tragice sunt astazi in viata, iar altii au inca un acoperis deasupra capului.
Trebuie sa recunoastem ca alaturi de pompieri, ne simtim in siguranta si protejati. Devotamentul lor reprezinta un exemplu.
12 septembrie 2016
Astazi, cu prilejul deschiderii noului an scolar, a demarat proiectul aprobat saptamana trecuta de catre Consiliul Judetean Neamt in sedinta extraordinara, referitor la asocierea dintre Consiliul Judetean si Arhiepiscopia Romanului si Bacaului in vederea realizarii actiunii “Sa ne cunoastem spiritualitatea si cultura nemteana”. Impreuna cu Arhiepiscopul Romanului si Bacaului, Inaltpreasfintitul Ioachim Bacauanul, președintele Consiliului Județean, Ionel Arsene, a participat la rugaciunea de drum bun pentru tinerii care vor fi implicati in aceasta actiune.
“Sunt incantat sa vad ca prin cooperarea a doua institutii importante ale judetului, 100 de copii beneficiari ai proiectului vor vizita manastirile, muzeele si casele memoriale din judetul nostru. Este un bun prilej pentru cei mici sa descopere mai multe informatii despre spiritualitatea din tinutul Neamtului, dar si despre cultura noastra stramoseasca”, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamt.
Cu acest prilej, președintele Consiliului Județean le-a inmanat celor o suta de copii manuale care sa-i ajute la invatatura in noul an scolar.
12 septembrie 2016
Prima zi a anului scolar are o semnificatie speciala, fiind momentul in care in tot judetul nostru se deschid larg portile scolii, iar salile de clasa sunt ocupate de emotiile, bucuriile si nerabdarea elevilor de a descoperi lucruri noi.
Dragi elevi, sa aveti incredere in voi si sa fiti convinsi ca ceea ce invatati in scoala va insemna enorm pentru viitorul vostru si acest lucru trebuie sa va dea incredere deplina in puterile voastre.
Dragi profesori, vreau sa va multumesc pentru munca pe care o faceti in fiecare an, cu fiecare noua generatie de elevi.
Ca parinte, cred ca este foarte important sa reusim sa le explicam celor mici, inca de la inceput, cat de importanta este scoala si care este rolul ei in viitorul lor. Ceea ce vreau sa va asigur este ca voi continua sa sustin educatia din orice functie publica pe care o voi exercita.
De asemenea, as vrea sa-i felicit pe toti cei implicati in sistemul de invatamant public din judetul Neamt pentru munca si dedicarea lor. Va doresc sa reusiti in continuare sa obtineti rezultate cel putin la fel de bune ca pana acum si va multumim pentru eforturile voastre.
09 septembrie 2016
Președintele Consiliului Județean Neamț, prezent la Zilele orașului Tîrgu Neamț”Am avut deosebita plăcere de a fi astăzi prezent la Tîrgu Neamț la o noua ediție a Zilelor Orașului. M-am bucurat să fiu alături de târgnemțeni și de primarul Daniel Harpa, cel pe care țin să îl felicit pentru modul în care a organizat acest eveniment devenit o tradiție a orașului.
Ediția din acest an a fost una emoționantă pentru mine, pentru că am revenit la Tîrgu Neamț, la Zilele Orașului, în calitate de președinte al Consiliului Județean. De Tîrgu Neamț sunt atașat sufletește, iar de fiecare dată revin cu plăcere pentru a sta de vorbă cu cetățenii și pentru a le mulțumi pentru încrederea pe care mi-au acordat-o de-a lungul timpului. Am fost onorat că mi s-a oferit posibilitatea de a înmâna titlul de cetățean de onoare doamnei Sofica Vasiliu.
L-am asigurat pe Daniel Harpa că va avea susținerea mea pentru ca Tîrgu Neamț să se dezvolte, iar nivelul de trai al cetățenilor să se îmbunătățească, concomitent cu al tuturor nemțenilor. Sunt convins că alaturi de Daniel Harpa putem să creștem Tîrgu Neamț. Ușa mea este deschisă pentru a discuta proiecte și inițiative în interesul cetățenilor. Cu acest prilej i-am asigurat pe târgnemțeni că au în mine un partener de încredere.”
08 septembrie 2016
Președintele Consiliului Județean Neamț și consilierii județeni s-au întrunit în ședință extraordinară, joi, 8 septembrie 2016, și au dezbătut și votat cele 13 proiecte aflate pe ordinea de zi.
“Unul dintre punctele importante de pe ordinea de zi a sedinței extraordinare a CJ Neamț a fost cel privind aprobarea unei asocieri cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului în vederea realizării acțiunii «Să ne cunoaştem spiritualitatea şi cultura nemțeană». Este un parteneriat prin care CJ Neamț, alături de Arhiepiscopie, vor derula manifestări cultural – religioase care să vină în sprijinul copiilor din familii nevoiaşe şi al celor cu rezultate deosebite la învățătură. Totodată, evenimentul se adresează celor interesați de cultură şi spiritualitate, fiind un bun prilej de a cunoaşte mai multe despre aceste ramuri în județul nostru.
Rămânând în zona religioasă, tot în sedință, s-a decis modificarea Hotărârii Consiliului Județean Neamț nr. 120/2016 privind aprobarea unei asocieri cu Asociația «Tineretul Ortodox Român»- filiala Piatra Neamț în vederea realizării unei acțiuni de interes public județean.
În acelaşi timp, a fost aprobată de către Consiliul Județean, desemnarea reprezentanților săi în cadrul Consiliilor de Administraţie ale unităţilor de învăţământ special din judeţul Neamţ, în Adunarea generală a Asociației «Grupul de acțiune locală Ceahlău», în consiliile de administraţie ale instituţiilor de cultură de interes judeţean şi în Consiliul de administraţie al Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Neamţ”, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului județean Neamț.
25 august 2016
În cadrul sedinței de ieri a Consiliului Județean a fost votată în unanimitate numirea domnului Iulian Ghercă în funcția de director – manager al Complexului Muzeal Județean Neamț.
Îl felicit pe domnul Iulian Ghercă pentru numirea în funcția de manager al Complexului Muzeal Neamț. Am încredere în capacitatea sa de a conduce țn mod performant această instituție și îi urez succes în activitatea sa. De asemenea, îi mulțumesc domnului Ciprian Dorin Nicola, directorul interimar al instituției, pentru toate eforturile sale. Îmi doresc un parteneriat al celor doi specialiști experimentați pentru buna funcționare a Complexului Muzeal, una dintre cele mai importante valori culturale ale Neamțului”, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Noul manager al Complexului Muzeal Județean Neamț este absolvent al facultății de istorie din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza și Doctor în domeniul istoriei. Numirea sa în funcția de director-manager este pentru o perioada de cinci ani.
Tot astăzi, președintele Arsene a vizitat și expoziția “Universul Păpușilor de Porțelan” pe care o găzduiește Muzeul de Istorie și Arheologie din Piatra Neamț.
“Este o expozitie inedită pentru județul nostru în urma căreia am convingerea că cei care îi vor trece pragul vor afla mai multe despre aceste exponate, dar și despre ce presupune să le colecționezi. Mă bucur că evenimentul beneficiază de cele mai bune condiții de desfășurare din partea Complexului Muzeal Neamț. Îmi doresc ca pe viitor județul nostru să organizeze mai des asemenea evenimente culturale, asigurându-i pe cei din Complexul Muzeal de intreaga mea susținere. Vă invit pe cât mai mulți să vizitați această expoziție”, Ionel Arsene, președinte CJ Neamț.
23 august 2016
Presedintele Consiliului Judetean Neamt, Ionel Arsene, a efectuat luni dimineata o vizita in teren pe DN. 17 B.
Compania Nationala de Drumuri Nationale, la insistentele presedintelui Arsene, a demarat reabilitarea a 26 de km de drum national care face legatura intre judetul Neamt si judetul Suceava si traverseaza comunele Poiana Teiului, Farcasa si Borca. Pe transonul de drum intrat in reabilitare nu s-au mai executat lucrari de 24 de ani. In functie de starea tehnica a drumului s-a optat pentru turnarea de covor asfaltic pe 18,4 km, iar pe alti 7,4 km se aplica tratament bituminos pentru prelungirea duratei de viața a drumului cu cel putin trei ani.
“Am reusit sa conving Compania Nationala de Drumuri de necesitatea reabilitarii drumului ce leaga judetul nostru de judetul Suceava. Neamtul are nevoie de infrastructura pentru dezvoltare si voi depune toate eforturile pentru acest lucru”, a declarat Ionel Arsene.
De asemenea, presedintele Arsene s-a intalnit cu primarii din zona și directorul sectiei Piatra Neamt a Drumurilor Nationale pentru a stabili un plan de masuri in vederea decolmatari tuturor podurilor si a podetelor de pe traseu, astfel incat riscul ca drumul sa fie inchis in conditii de ploi abundente sa fie redus la maximum. Aflat in zona, presedintele Arsene a vizitat statia de epurare din localitatea Farcasa, aflata in constructie, Drumul Comunal 154, tot in comuna, un drum de 3,2 km cu trei poduri aferente cat si Drumul Comunal 156 din comuna Borca, obiective de investitii realizate cu fonduri din ordonanta 28. Tot la Borca, presedintele CJ a dorit sa viziteze zonele cu torenti din localitate ce periodic creaza probleme locuitorilor din comuna. In urma vizitei s-a stabilit ca in aceasta saptamana sa aiba loc o intalnire cu reprezentantii Directiei Silvice Neamt pentru a stabili un plan de masuri clare pentru a rezolva aceste probleme.
“Am in plan sa vizitez fiecare proiect aflat in lucru de pe teritoriul judetului. Vreau sa vad cum isi executa constructorii obligatiile contractuale, cum muncesc cei din unitatile administrativ-teritoriale si ce viziune de dezvoltare au asupra comunitatilor pe care le conduc. Problemele sunt multe, dar cu bunavointa si munca le vom rezolva pe toate”, Ionel Arsene, presedinte CJ Neamt.
18 august 2016
Intalnire la Consiliul Judetean despre dezvoltarea judetului si imbunatatirea serviciilor de baza pentru populatie
Consiliul Judetean Neamt, la initiativa presedintelui Ionel Arsene, a organizat astazi o intalnire cu institutiile din judet care au atributii de eliberare a avizelor si a autorizatiilor. Presedintele Arsene le-a cerut celor prezenti sa vina cu propuneri si solutii pentru imbunatatirea serviciilor oferite catre populatie.
„Am organizat azi aceasta intalnire deoarece, asa cum am spus-o si in discutiile avute cu celelalte institutii din judet, vreau sa stiu starea actuala a proiectelor din judetul Neamt, situatia in care ne aflam in acest moment. Vreau sa avem o colaborare cat mai buna, in interesul nemtenilor, deoarece toate proiectele pe care le realizam sunt pentru acestia, pentru a avea un trai mai bun. Un lucru vreau sa vi-l spun inca de la inceput si anume ca voi fi atent ca termenele proiectelor desfasurate in judet sa fie respectate cu sfintenie, pentru ca nu imi doresc amanari la proiecte de interes pentru judetul Neamt. De aceea, eliberarea avizelor si a autorizatiilor joaca un rol cheie in tot acest angrenaj si sper ca din partea dumneavoastra sa existe o deschidere pentru a putea avea o colaborare cat mai buna. Nu mai vreau scuze pentru a justifica amanari, vreau solutii si vreau masuri concrete, din partea dumneavoastra si a tuturor institutiilor implicate in proiectele de dezvoltare, asta mai ales in perspectiva noului exercitiu financiar 2014-2020 al Uniunii Europene”, a declarat Ionel Arsene, presedintele Consiliului Judetean Neamt.
Una dintre deciziile importante luate in cadrul intalnirii a fost infiintarea unui Birou Unic, destinat special oamenilor de afaceri din Neamt, in cadrul caruia sa fie oferite toate documentele si avizale necesare desfasurarii activitatii.
„Consiliul Judetean, in Parteneriat cu Camera de Comert si Industrie Neamt va incepe demersurile pentru infiintare unui Birou Unic, care sa-i ajute pe oamenii de afaceri sa obtina toate informatiile necesare direct de la reprezentantii institutiilor si organizatiilor care au lagatura cu operatorii economici. Aceasta initiativa doreste sa raspunda cerintelor oamenilor de afaceri cu care am intalniri permanente si reprezinta doar un prim pas in ajutare mediului de afaceri de la Neamt”, presedintele CJ Neamt, Ionel Arsene.
La discutiile de astazi au luat parte Prefectul Niculina Dobrila, presedintele Camerei de Comert si Industrie Neamt, Mihai Apopii, reprezentantii institutiilor deconcentrate din judet, primari si responsabili din compartimentele de urbanism ale oraselor si comunelor din Neamt. Presedintele Arsene a solicitat la finalul intalnirii sinteza problemelor identificate care exced competentele locale, pentru a fi transmise autoritatilor centrale competente.
17 august 2016
Proiect de introducerea a transportului în comun ecologic
Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a avut astăzi în atenție problema transportului în comun în Municipiul Piatra Neamt. Acesta s-a întâlnit cu conducerea societății Troleibuzul pentru a găsi soluții de îmbunătățire a condițiilor pe care societatea Consiliului Județean le oferă calatorilor. Președintele Arsene își dorește reînnoirea parcului de vehicule cu unele moderne, ecologice și care sa corespunda cerințelor pietrenilor care apelează la transportul în comun.
” Este momentul sa evoluam și din punct de vederea al transportului în comun, sa ne aliniem și în acest domeniu la nivelul orașelor europene. Exista fonduri disponibile prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și intenționez sa regandesc întreg sistemul de transport în comun în Municipiul reședință de judet. Am discutat deja și cu conducerea primăriei Piatra Neamț și intenționăm sa acesam fondurile destinate pentru sprijinirea dezvoltării urbane durabile pentru a schimba în totalitate condițiile de transport oferite de societatea Troleibuzul”, a declarat la finalul intalnirii președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.
În perioada următoare, societatea Troleibuzul va realiza un studiu de prefezabilitatea pentru identificarea celor mai potrivite soluții tehnice la aceasta problema.De asemenea, studiul va trebui sa arate și ce anume presupune ca și infrastructura fiecare dintre soluțiile propuse. Proiectul de introducerea a transportului în comun ecologic va fi realizat in colaborare cu Primaria Piatra Neamt.
17 august 2016
Presedintele Consiliului Județean Neamt, Ionel Arsene, s-a întâlnit cu peste doua sute de nemțeni plecați la munca în strainatate
În urmă cu o săptămână, președintele CJ Neamt a lansat un apel către nemțenii care locuiesc și muncesc în străinătate sa participe la o întâlnire în care sa fie informați despre planurile de dezvoltare a județului și despre fondurile disponibile pentru ei în a-si deschide o afacere, aici în România. Peste doua sute de nemțeni care muncesc în străinătate și s-au aflat la Neamt astăzi au răspuns invitației autoritatilor.
” Ma bucura sa vad ca inițiativa noastră a provocat atâta interes iar numarul celor care ați răspuns invitației de a discuta confirma asta. Imi doresc sa implic toți nemțenii în procesul de luare a deciziilor, fiecare nemtean sa contribuie la dezvoltarea comunelor și orașelor lor natale. Creionam la nivelul Consiliului Judetean politici publice şi proiecte inovative care să vină în sprijinul celor care locuiesc în Diaspora. Specialiștii în atragerea de finanțări de la nivelul CJ-ului sunt la dispoziția celor care doresc sa-si deschida o afacere aici la Neamt și le acorda sprijin și asistenta de specialitate. Fac tot ce este legal pentru a crea un mediu propice reveririi nemtenilor acasă, la familiile lor. Sunt sigur ca ce reușesc romanii în străinătate, pot reuși și aici, acasă. Beneficiază de o mentalitate diferita, de o experienta bogata în domeniile în care lucrează “, a declarat la finalul intalnirii Ionel Arsene, președintele CJ Neamt.
Totodată, după aceasta dezbatere, Consiliul Judetean Neamt va propune simplificări administrative şi legislative care sa le inlesneasca demersurile celor interesați a face afaceri la Neamt. La inițiativa președintelui CJ Neamt, Ionel Arsene, a fost creata adresa de e-mai diasporaneamt@yahoo.com, pentru a înlesni legătură dintre nemtenii din străinătate și Consiliul Judetean Neamt. La aceasta adresa, cei care doresc sa obțină bani europeni, trimit ideea lor de afacere iar experții în fonduri europene de la nivelul Consiliului Judetean le vor oferi consiliere în identificarea axelor de finanțare potrivite și asistenta de care au nevoie în următoarele etape. Alături de președintele Consiliului Județean s-au aflat reprezentanti ai Agenției de Dezvoltare Regionala nord-Est, ai Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și ai Camerei de Comerț și Industrie Neamt.
12 august 2016
Ionel Arsene, președinte CJ Neamț, a verificat stadiul pregătirilor pentru noul an școlar în unitățile de învățământ din județ.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, s-a deplasat vineri, 12 august, în localitățile Bira și Boghicea pentru a vizita școlile și grădinițele din cele două comune. Președintele Consiliului Județean a vrut să vadă stadiul pregătirilor pentru începerea noului an școlar, dar să afle și problemele cu care se confruntă instituțiile de învățământ.
„Suntem aproape de începerea noului an școlar și trebuie să ne mobilizăm să pregătim școlile pentru elevii și profesorii din Neamț așa cum se cuvine. Am găsit în teren câteva probleme, dar până în septembrie le vom rezolva pe toate, astfel încât anul școlar să se desfășoare în bune condiții în cele două localități”, a declarat președintele Ionel Arsene.
În cadrul vizitei, președintele Consiliului Județean s-a întâlnit și cu o parte a primarilor din zona Roman pentru a discuta despre situația școlilor din localitățile pe care le administrează, dar și pentru a inventaria alte probleme cu care se confruntă comunitățile din care fac parte. În urma întâlnirii au fost întocmite fișe de nevoi pentru fiecare localitate, urmând ca președintele Consiliului Județean să le asigure sprijin și finanțare în vederea soluționării problemelor existente.
12 august 2016
Președintele CJ Neamț, Ionel Arsene, a verificat stadiul lucrărilor la DJ 280 (limita cu județul Iași) și DJ 207 A (Roman – Bira – Nistria)
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a întreprins vineri, 12 august, o vizită în județ pentru a verifica stadiul lucrărilor la două obiective de infrastructură: DJ 280 limita cu județul Iași și lucrările de modernizare a DJ 207A (Roman – Bira – Nistria). Cele două investiții au o valoare totală de peste 3,5 milioane de lei.
În privința stadiului de execuție al lucrărilor la obiectivul DJ 280, s-au executat în perioada care a trecut de la demararea proiectului în aprilie 2016 lucrări de modernizare pe o porțiune de 830 m, care au constat în realizarea fundației drumului, printr-un strat de bază din balast stabilizat cu ciment. Urmează ca în perioada următoare să fie realizate șanțurile, acostamentele și semnalizarea rutieră. Lucrările sunt executate din bugetul Consiliului Județean Neamț.
Lucrările la DJ 207A (Roman – Bira – Nistria), începute în 2008, au constat în modernizarea unui tronson de 2,6 km. Proiectul a fost realizat, de asemenea, din fonduri proprii ale Consiliului Județean Neamț. În urma celor constatate la fața locului urmează a fi realizată și recepția tehnică a lucrării.
„Infrastructura este un element important în calculul pe care potențialii investitori și-l fac atunci când analizează oportunitate de a dezvolta proiecte viitoare. O infrastructură rutieră adecvată nu face decât să aducă beneficii județului nostru, facilitând atragere de investitori în localitățile nemțene. Județul Neamț are nevoie de o viziune pe termen mediu și lung în ceea ce privește infrastructura și dezvoltarea comunităților locale. Cele două proiecte pe care le-am verificat astăzi sunt esențiale pentru asigurarea transportului în județ și în privința conexiunilor cu județele vecine. Îmi doresc ca Neamțul, prin proiectele de modernizare a infrastructurii, să fie un obiectiv pentru potențialii investitori. De asemenea, nemțenii au dreptul să beneficieze de o infrastructură adecvată, nu de drumuri care să le produc mai multe pagube financiare. Voi continua verificările la proiectele pe care Consiliul Județean le are în lucru, deoarece vreau să știu exact în ce stadiu ne aflăm cu ele. În același timp, alături de specialiștii din Consiliul Județean voi încerca să identificăm noi proiecte prin care să modernizăm infrastructura de la noi din județ”, a afirmat președintele CJ Neamț, Ionel Arsene.
12 august 2016
Ionel Arsene, președintele Consiliului Judetean Neamt, invita pe toți nemțenii care locuiesc sau muncesc în străinătate, aflați în județ, la un dialog despre problemele cu care se confrunta acestia în tara, însă și pentru a discuta despre perspectivele de dezvoltare ale județului. Președintele Arsene dorește sa le prezinte nemtenilor din diaspora proiectele pe care vrea sa le implementeze în Neamt și sa-i consulte în legătură cu acestea.
“Vreau ca toți nemțenii, fie ca locuiesc în Neamt sau nu, sa fie la curent cu toate planurile de dezvoltare ale județului. Vreau sa ma consult cu toată lumea, sa cădem de acord împreună asupra planurilor de viitor ale acestui judet și fiecare sa contribuie la indeplinirea acestor planuri. Îmi doresc și voi reuși sa fac din Neamt un loc în care cei plecați sa-si doreasca sa se întoarcă, iar celor care trăiesc aici sa le fie drag sa ramana”, a declarat Ionel Arsene, presedintele Consiliului Judetean Neamt.
În cadrul întâlnirii, cei prezenți vor fi informați asupra surselor de finanțare disponibile în vederea deschiderii unei afaceri de catre reprezentanti ai Agenției de Dezvoltare Regionala Nord-Est și de către specialiști în absorbția fondurilor europene din cadrul Consiliului Județean. Întâlnirea va avea loc miercuri, 17 august, de la ora 14 în sala Calistrat Hogas, de la Consiliul Judetean, iar alături de președintele Arsene, se vor afla Vasile Asandei, director general al Agenției de Dezvoltare Regionala Nord-Est și Mihai Apopii, președintele Camerei de Comerț și Industrie Neamt.
11 august 2016
“Ieri seară am participat la încheierea celei de-a nouăsprezecea ediţii a Festivalului Ceahlăul. A fost un moment plin de emoţie şi de bucurie, întrucât am văzut că şi în acest an festivalul a reprezentat un succes, numărul participanţilor şi al iubitorilor de folclor fiind impresionant. În ultima seară am avut plăcerea de a înmâna premii participanţilor la această ediţie, acelora care s-au dedicat păstrării tradiţiilor şi obiceiurilor din strămoşi.
Festivalul Ceahlăul reprezintă o bună oportunitate pentru a promova tradițiile populare românești și, în special, pe cele nemțene la nivel internațional. România este printre puținele țări care încă mai are artă populară, iar acest lucru ar trebui exploatat în interesul nostru, în promovarea turismului din țara noastră.
Pentru Neamț și pentru cultura nemțeană, festivalul Ceahlăul reprezintă un reper, care a pus județul nostru pe harta internațională a folclorului. Vreau să felicit organizatorii pentru că, de-a lungul celor nouăsprezece ediții organizate, festivalul a dobândit recunoaștere națională și internațională. Consiliul Județean Neamț și eu personal vom sprijini întotdeauna astfel de evenimente care aduc comunitățile laolaltă.
Sper că toți iubitorii de folclor s-au simțit bine la această ediție a festivalului Ceahlăul și le doresc participanților la festival ca pe mai departe să aibă mult succes în activitatea pe care o desfășoară.”
10 august 2016
“Am fost onorat să accept invitația Comunității Rușilor Lipoveni de a participa la Festivalul de Cântări Religioase și Stihuri Duhovnicești, în cadrul parteneriatului stabilit pentru acest eveniment cu Consiliul Județean.
Este de datoria mea să sprijin parteneriatul CJ cu comunitățile noastre pentru punerea în valoare a tradițiilor și valorilor cetățenilor. Trăim astăzi într-o lume aflată în continuă mișcare, una care caută un echilibru al bunei-conviețuiri interetnice, bazată pe respectul reciproc dat de cunoașterea tradițiilor, a elementelor de cultură și civilizație specifice, a notelor distinctive ale diferitelor colectivități umane contemporane.
Personal, consider că a-l cunoaște pe celălalt de lângă tine presupune o disponibilitate cognitivă și afectivă, o dorință de colaborare bazată pe respect și încredere, pe sentimente sincere de prietenie și chiar de admirație față de modul propriu de a vedea lumea.
Respectul față de cei ale căror valori sunt diferite și cultura dialogului reprezintă, în opinia mea, premisele pentru o civilizație a păcii.”
10 august 2016
Conform dispoziției semnate de Președintele CJ Neamt, Ionel Arsene, începând de astăzi, Liviu Negelschi si-a preluat funcția de director interimar al SJU Piatra Neamt. În cadrul conferinței de presa, noul director si-a prezentat viziunea și obiectivele pe care și le-a propus pentru cele sase luni de mandat.
La conferinta de presa au participat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, Liviu Negelschi, managerul interimar al SJU Piatra Neamț și doctorul Alexandru Juncu, fostul manager interimar al Spitalului.
Președintele CJ, Ionel Arsene, a adus la cunostinta opiniei publice obiectivele minimale asumate de noul manager, punctând în special creșterea procentului cheltuielilor cu medicamentele din totalul cheltuielilor spitalului.
“Ii mulțumesc domnului doctor Juncu pentru eforturile depuse în calitatea sa de manager al Spitalului și ii doresc mult succes în activitatea profesionala pe viitor. Sunt sigur ca domnul doctor îl va sprijini pe noul manager în mandatul sau. În ceea ce îl privește pe noul director interimar, soluția aleasa este una atipica, acesta venind din afara sistemului de sănătate. Cred cu tărie, avad în vedere problemele cu care se confrunta, că Spitalul Judetean de Urgenta are nevoie de un manager. I-am cerut domnului Negelschi sa analizeze toate contractele existente și sa le rezilieze pe cele neprofitabile pentru spital, sa diversifice serviciile oferite de spital și sa identifice orice portiță de finanțare pentru a mari veniturile spitalului”, a susținut Ionel Arsene, președinte CJ Neamt.
03 august 2016
Vizita IPS Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului la CJ Neamț.Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a primit astăzi vizita oficiala a Înalt Preasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului. Alături de IPS Ioachim s-a aflat și Arhimandrit Pimen Costea, vicar administrativ.
Vizita a avut un caracter lucrativ, în cadrul discuțiilor fiind stabilite premisele unor viitoare parteneriate în folosul comunităților din Neamț, de la proiecte de natură socială până la cele de natură culturală.
“Am găsit la președintele Arsene deschiderea și sprijinul de care Arhiepiscopia Romanului și Bacăului are nevoie pentru a-și putea îndeplini proiectele așa cum se cuvine. Cât de curând rezultatele discuțiilor și a muncii noastre vor ajunge la cât mai mulți oameni. Mă bucur că instituția Consiliului Județean Neamț are în sfârșit un președinte care își întoarce fața și spre Roman”, a declarat IPS Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului.
“Am avut bucuria de a primi astăzi vizita Înalt Preasfințitului Părinte Ioachim, reușind sa întărim colaborarea existentă dintre Consiliul Județean Neamț și Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Vom avea demersuri comune în domenii de interes comunitar și împreună vom contribui la îmbunătățirea vieții locuitorilor din Neamt din punct de vedere social, cultural și chiar din punct de vedere a sănătății”, a declarat președintele CJ, Ionel Arsene.
Întâlnirea de astăzi are și un caracter istoric, fiind pentru prima dată când un Arhiepiscop al Romanului face o astfel de vizită la Consiliului Județean Neamț.
03 august 2016
„Am decis să numesc în funcția de director interimar al Spitalul Județean de Urgență pe domnul Liviu Negelschi, o persoană din afara sistemului medical. Mandatul său va începe pe data de 10 august și va avea o durată de șase luni. Decizia are la bază problemele cu care se confruntă spitalul și care sunt foarte grave, de la datoriile înregistrate, la servicii care de multe ori sunt puse la îndoială de către pacienți. Pentru remedierea situației este nevoie de un manager care să vină cu soluții aplicate. Era necesara asumarea unei decizii ferme în privința conducerii Spitalului Județean, deoarece situația actuală trebuie să ia sfârșit, iar nemțenii să beneficieze de cele mai bune servicii medicale.
În urma deciziei de numire a directorului interimar i-am trasat acestuia o serie de obiective clare pe care trebuie să le atingă prin contractul de management pentru o perioadă limitată de timp. Printre obiectivele trasate se regăsesc creșterea ratei de utilizare a paturilor pe spital, diminuarea plăților restante de peste 30 de zile înregistrate de spital și creșterea procentului cheltuielilor cu medicamentele din totalul cheltuielilor spitalului. Urmează ca în perioada următoare să fie organizat concursul pentru ocuparea funcției.
Problemele cu care Spitalul Județean se confruntă trebuie să înceteze, iar neîncrederea stârnită în rândul populației față de medici, de actul medical și față de deciziile care se iau din punct de vedere al administrării spitalului trebuie să ia sfârșit! Obiectivul meu este acela de a pune la dispoziția nemțenilor un spital în care să se trateze cu încredere, iar medicilor care muncesc aici să le asigurăm condiții le lucru decente pe măsura pregătirii lor”, a afirmat președintele Consiliului Județean Neamț.
Contractul de management al noului director al SJU Neamț cuprinde pentru prima dată obiective specifice minimale. Noul manager își asumă prin contract creșterea ratei de utilizare a paturilor pe spital, diminuarea plăților restante de peste 30 de zile înregistrate de spital și creșterea procentului cheltuielilor cu medicamentele din totalul cheltuielilor spitalului.
02 august 2016
Președintele CJ Neamț, Ionel Arsene, a avut o întâlnire strategică de lucru cu Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău, legată de crearea unor parteneriate și îmbunătățirea drumurilor care leagă cele două județe.
„Alături de omologul meu de la Bacău, Sorin Brașoveanu, am avut o întâlnire de lucru în care am discutat, în principal, despre reabilitarea și modernizarea axei de transport interjudețean Piatra Neamț – Roman – Icușești – Răchitoasa- Podu Turcului, o rută ce reprezintă unica și cea mai economică legătură a comunităților aflate pe traseul axei cu coridorul TEN-T. Proiectul propus spre finanțare prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 este cu atât mai important cu cât nu există alte drumuri de legătură între cele opt comune ce se află pe acest traseu.
Îmi doresc ca prin această investiție să reușim îmbunătățirea infrastructurii din mediul rural, iar odată cu ea situația economică și socială a zonei rurale, în special în privința standardelor de muncă, a condițiilor de viață. Unul din punctele mandatului meu de președinte al Consiliului Județean Neamț vizează dezvoltarea locală durabilă în județul nostru și am convingerea că prin realizarea acestui proiect vom reuși să atingem acest obiectiv.
Îmi doresc ca alături de județele vecine ale Neamțului să realizăm un parteneriat prin care să asigurăm dezvoltarea localităților noastre, dar și a regiunii. Întâlnirea de astăzi cu președintele CJ Bacău este doar un prim pas pe care îl facem în direcția identificării celor mai bune soluții pentru dezvoltarea comunităților din județele noastre.”, a declarat Ionel Arsene, președintele CJ Neamț.
02 august 2016
Vizita de lucru in teren a presedintelui CJ Neamt, Ionel Arsene.
Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a efectuat astăzi o vizita de lucru în teren pentru a verifica stadiul lucrărilor de la intersecția Girov-Roznov. Președintele Arsene își dorește ca lucrările la aceasta intersecție sa fie finalizate cat mai repede, pentru a nu mai exista accidente în această zonă, respectiva porțiune de drum fiind recunoscuta drept una dintre cele mai periculoase din traficul judetean.
“Pierderile de vieți omenești și pagubele din cauza acelei intersecții improprii trebuie sa înceteze. Nu vreau sa mai aud de accidente în județul Neamț provocate de drumuri stricate, intersecții neconforme sau de proasta semnalizare. Fac tot ce este legal posibil, indiferent de costuri, ca cei care folosesc drumurile din judet sa fie în siguranta”, a declarat Ionel Arsene, președinte CJ Neamt.
Varianta agreata de specialiști pentru rezolvarea problemelor de trafic din respectiva zona este realizarea a doua benzi de stocaj prin supralargirea drumului și realizarea elementelor de siguranta impuse de normele legislative. Valoarea investiției se ridica la 443.000 RON fără TVA.
27 iulie 2016
Întâlnirea președintelui CJ Neamt, Ionel Arsene cu conducerea HeidelbergCement fabrica Tasca
Sustinerea intreprinzatorilor locali reprezinta o prioritate pentru mandatul de presedinte al Consiliului Judetean Neamt. Pentru a putea dezvolta judetul din punct de vedere economic, avem nevoie ca firmele si fabricile nemtene sa stie ca au in Consiliul Judetean un partener.
Una dintre problemele care mi s-au adus la cunostinta a fost cea referitoare la fabrica de ciment HeidelbergCement din Tasca. Acestia se gasesc in situatia anormala pentru un judet care vrea sa fie competitiv la nivel national, de a nu-si putea transporta produsele pe drumurile care traverseaza localitatile nemtene. In primul rand, drumul pe care ar putea sa isi transporte produsele este imposibil de traversat. Fabrica a apelat in ultimii ani la varianta de a merge prin Piatra Neamt pentru a putea sa isi duca produsele catre clienti. Insa, pe anumite sectiuni, din cauza restrictiilor de tonaj, reprezentantii fabricii isi iau amenzi in mod constant. Desi legea prevede ca ar fi trebuit ca pana in acest moment sa existe o ruta ocolitoare, lucrurile au trenat, iar nimeni nu a rezolvat problema cu care se confrunta fabrica. Sunt deja mai bine de 10 ani de cand aceasta situatie exista.
Ieri am avut o prima discutie cu reprezentantii fabricii HeidelbergCement privind faptul ca nu-si pot transporta produsele. Mi se pare anormal ca pana acum sa nu fi mai exista un alt presedinte al Consiliului Judetean care sa ii primeasca si sa discute cu ei despre aceste probleme. Reprezentantii fabricii au venit la discutie si cu o serie de propuneri pentru ca problema sa fie rezolvata.
In calitate de presedinte al Consiliului Judetean, am luat legatura cu reprezentantii Directiei Regionale De Drumuri Si Poduri Iasi, carora le-am solicitat sa se deplaseze in teren pentru a vedea realitatea de la fata locului, in asa fel incat sa stie cu ce se confrunta. In acelasi timp, i-am solicitat directorului DRDP Iasi Ovidiu Mugurel Laicu sa analizeze daca solutia propusa de reprezentantii fabricii e una viabila, iar in cazul in care aceasta nu este, sa incerce sa identifice impreuna alta.
Sper ca o problema ce dureaza de peste 10 ani sa fie rezolvata cat mai repede.
Acest caz nu este singular, deoarece mai sunt si alti agenti economici din zona in care desfasoara activitati de productie ce se confrunta cu aceeasi problema. Sunt, spre exemplu, fabricile de cherestea, de apa minerala, care transporta zeci de tone si care se lovesc de aceleasi restrictii. Solutionarea acestei probleme nu vine doar in sprijinul fabricii de ciment, ci si a celorlalti intreprinzatori in zona.
26 iulie 2016
Judeţul Neamţ, membru fondator al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Econeamț, asociaţie ce are ca obiect principal de activitate gestionarea deşeurilor şi serviciile de salubrizare a localităţilor este reprezentat în Adunarea Generală a Asociaţiei de către preşedintele Consiliului Județean.
Legislaţia prevede că atribuţiile preşedintelui Consiliului Județean în această Asociaţie pot fi delegate de către acesta. Preşedintele Ionel Arsene, a semnat o dispoziţie în acest sens, hotărând să fie reprezentat la nivelul Econeamț de către domnul consilier județean Eduard Corduneanu.
“Având în vedere atribuţiile ce îmi revin în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Econeamț, am hotărât ca domnul consilier Eduard Corduneanu să fie cel care mă va reprezenta, în calitatea mea de preşedinte CJ Neamţ, în cadrul Adunării Generale a asociației.
Mă aştept ca domnul Corduneanu să aibă o contribuţie semnificativă la evoluţia Econeamț. Am încredere că, datorită pregătirii și experienței sale profesionale, dar şi rezultatelor bune pe care le-a obţinut de-a lungul timpului în funcţiile pe care le-a ocupat, desemnarea domnului Eduard Corduneanu este alegerea corectă”, a declarat Ionel Arsene, preşedinte Consiliului Județean Neamţ.
22 iulie 2016
În cadrul ședinței s-a prezentat și dezbătut situația de pericol creata de un bloc de piatra desprins din versant, blocat în albia torentului Arinis, în localitatea Izvorul Muntelui.
Membrii CJSU Neamt au aprobat în unanimitate inițierea demersurilor de catre Inspectoratul pentru Situații de Urgenta Petrodava în vederea obținerii aprobării pentru distrugerea prin procedee pirotehnice a blocului de piatra.
“Riscul unei atitudini pasive fata de aceasta problema ar fi fost ca prin alunecarea și rostogolirea blocului de piatra respectiv sa fie afectate gospodăriile. Tot în aval se găsește și un stâlp de medie tensiune dar mai ales vorbim de traficul de pe DJ 155F din Izvorul Muntelui. Este o hotărâre înțeleaptă, siguranta oamenilor este mai presus!”, a declarat Ionel Arsene.
Cei care se vor ocupa sa ia toate masurile de protecție corespunzătoare pentru a reduce minim riscurile executării misiunii de distrugere a blocului de piatra sunt cei de la Inspectoratul pentru Situații de urgenta Petrodava și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgenta al Orașului Bicaz.
19 iulie 2016
Proiectul CJ Neamț privind managementul eficient al Lacurilor Vaduri și Pângărați a ajuns la final.
Proiectul derulat de Consiliul Județean Neamț „Management pentru ariile naturale protejate Lacul Pângăraţi şi Lacul Vaduri“, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, a ajuns final, având o perioadă de implementare de peste cinci ani.
Obiectivul general al proiectului, după cum a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Ionele Arsene, este asigurarea unui management eficient al ariei protejate ROSPA0125 Lacurile Vaduri şi Pângăraţi, în vederea conservării biodiversităţii acesteia. „În cadrul proiectului, îndeplinirea principalelor obiective specifice s-a concretizat prin eficientizarea managementului ariei protejate ROSPA0125 Lacurile Vaduri şi Pângăraţi, prin elaborarea şi aprobarea planului de management integrat, orientată spre protecţia speciilor de păsări şi habitatelor specifice pentru care aceasta a fost desemnată arie specială de protecţie avifaunistică. Au fost finalizate studiile ştiinţifice de inventariere şi cartografiere, a fost elaborat planul de management integrat şi aprobat prin ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor. De asemenea, prin proiect s-a urmărit asigurarea infrastructurii de informare/observare a Lacului Vaduri şi Pângăraţi. Au fost construite cinci platforme de observare şi un punct de informare, dotat cu echipamente specifice de interacţiune cu vizitatorii şi conştientizării acestora cu privire la protecţia biodiversităţii ariei naturale protejate. Alt obiectiv urmărit a fost creşterea gradului de conştientizare a comunităţii locale limitrofe şi vizitatorilor ariei naturale protejate ROSPA0125 Lacurile Vaduri şi Pângăraţi cu privire la protecţia biodiversităţii. Au fost realizate şi difuzate materiale informative privind această arie naturală. Ultima grijă a noastră a fost întărirea capacităţii instituţionale a custodelui ariei protejate prin participarea la activităţi de instruire în domeniul managementului ariilor naturale protejate“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Proiectul s-a derulat în perioada octombrie 2010 – iulie 2016, fiind cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu, Axa Prioritară 4 – „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecţia Naturii“. Valoarea totală a proiectului a fost de 790.288 de lei, din care 591.146 de lei reprezintă cofinanţare din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 59.478 de lei reprezintă contribuţia beneficiarului.
19 iulie 2016
Președintele Ionel Arsene i-a cunoscut pe colegii din CJ în propriile birouri.
Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, i-a cunoscut personal pe colegii din instituție, vizitându-i în birourile unde își desfășoară activitatea. „A fost o întâlnire pe care mi-am dorit-o de la începutul venirii mele în Consiliul Județean, pentru că mă interesează să știu în ce condiții lucrează colegii mei și să am o imagine de ansamblu asupra instituției, confortului din birouri și, desigur, foarte important, să îi cunosc pe specialiștii din instituție. Pe unii i-am mai văzut, îi știam din vedere, pe alții îi cunosc foarte bine și pe unii i-am văzut pentru prima dată, dar cred că asta are mai puțină importanță. Important este să avem cu toții o excepțională colaborare și împreună să facem ca activitatea în Consiliul Județean Neamț să se desfășoare în cele mai bune condiții, spre binele cetățenilor din județ“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
15 iulie 2016
Ușa președintelui Consiliului Județean, deschisă oricând, pentru cetățenii nemțeni.
Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a avut o săptămână în care în fiecare zi a participat la foarte multe activități prin care a urmărit să afle problemele instituției a cărei conducere a obținut-o prin votul nemțenilor și să realizeze o listă a priorităților pentru perioada următoare, astfel încât legislativul nemțean să funcționeze la parametri normali.
Președintele Ionel Arsene a programat întâlniri de lucru în cadrul cărora a discutat cu șefii direcțiilor din cadrul Consiliul Județean, pentru a afla care sunt proiectele începute și aflate în derulare, precum și problemele curente din instituție.
De asemenea, a avut o întâlnire și cu reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est, în care a primit informațiile necesare pentru a se putea iniția și derula o multitudine de proiecte de interes pentru județ. Nu în ultimul rând, Ionel Arsene a cerut o radiografie a proiectelor tehnice și a studiilor de fezabilitate realizate în timp, dar care nu au mai ajuns să fie transpuse în practică.
Alte probleme organizatorice care au fost abordate în această săptămână de către conducerea Consiliului Județean se referă la programul de audiențe, atât al președintelui Ionel Arsene, cât și al vicepreședinților Ion Asaftei și Laurențiu Dulamă.
„A fost o săptămână în care în fiecare zi am avut diverse probleme de rezolvat. Mesajul care vreau să ajungă la fiecare cetățean este că ușa de la cabinetul președintelui Consiliului Județean Neamț va fi permanent deschisă pentru nemțeni. Am stabilit un program pentru audiențe, atât al meu, cât și al colegilor vicepreședinți, care se regăseșe și pe site-ul Consiliului Județean, dar asta nu înseamnă că, dacă vreun nemțean va ajunge la instituție cu vreo problemă în afara programului de audiențe, nu va fi primit pentru că nu va fi în graficul oficial.
De asemenea, sunt foarte interesat de studiile de fezabilitate și de proiectele tehnice la care s-a lucrat de-a lungul anilor, începând cu 2008, și care, din diferite motive, au rămas prin sertare. Vreau ca împreună cu specialiștii din instituție să găsim soluții să le reactualizăm, să le adaptăm legislației actuale și să le scoatem de prin cele bibliorafturi, pentru a deveni baza unor proiecte viitoare“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Specialiștii din instituție pregătesc, începând de zilele acestea, documentele în baza cărora să se realizeze proiectele de hotărâre care să intre în dezbaterea consilierilor județeni în ședința ordinară a acestei luni, care va avea loc în jurul datei de 27 iulie.
10 iulie 2016
Președintele Ionel Arsene a delegat atribuții vicepreședinților Consiliului Județean Neamț, astfel încât activitatea instituției să fie bine organizată. Conform dispoziției semnate de către președintele Arsene, vicepreședintelui Ion Asaftei îi revine coordonarea activității Direcției investiții, transporturi și infrastructură județeană, cea a Serviciului Public Salvamont Neamț, coordonează activitatea societăților Drupo și Troleibuzul, la care Consiliul Județean este acționar, și coordonează activitatea desfășurată pentru asigurarea, potrivit competențelor legislativului și în condițiile legii, a cadrului necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes județean, în domeniile: poduri și drumuri publice, servicii comunitare de utilitate publică de interes județean.
Vicepreședintele Laurențiu-Cristinel Dulamă va coordona activitatea arhitectului șef, emițând, în această calitate, avizele și autorizațiile ce se impun, potrivit legii, în competența de aprobare a președintelui Consiliului Județean Neamț. Mai coordonează activitatea Direcției de Administrare a Parcului Național Ceahlău, a Centrului Militar Județean Neamț, a Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență „Petrodava“. În baza aceleiași dispoziții emise de către președintele Ionel Arsene, el mai coordonează activitatea desfășurată de instituțiile de cultură și artă de interes județean de sub autoritatea legislativului nemțean – Complexul Muzeal Județean Neamț, Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ și Teatrul Tineretului, activitatea din centrele școlare pentru educație incluzivă și nu în ultimul rând coordonează activitatea din Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț și din Spitalul de Psihiatrie „Sf. Nicolae“ Roman. Laurențiu Dulamă mai este responsabil și de coordonarea activității desfășurată pentru asigurarea, potrivit competențelor CJ și în condițiile legii, a cadrului necesar furnizării serviciilor publice de interes județean în domeniile educație, sănătate, cultură, tineret, sport și culte.
„Am delegat mare parte dintre atribuții către vicepreședinții Consiliului Județean Neamț pentru că este firesc să lucrăm în echipă, să acoperim toate problemele din instituție și să aibă fiecare dintre noi sarcini clare și responsabilități, de care să se ocupe continuu, pentru a nu exista niciun fel de sincope. Fiecare dintre colegii mei vicepreședinți, tot prin dispoziție,are dreptul legal de a aviza și a confirma «bunul de plată» pentru facturile din domeniile de care răspunde și nu în ultimul rând va putea primi orice alte sarcini delegate ulterior acestei dispoziții.
Le garantăm nemțenilor că reprezentăm o majoritate care își asumă responsabilitatea în acest mandat, care va lucra doar pentru binele cetățenilor și care nu îi va dezamăgi pe locuitorii județului Neamț“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
08 iulie 2016
Președintele Ionel Arsene îi invită pe consilierii peneliști la treabă, la CJ .
Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, face apel la consilierii județeni ai PNL să accepte faptul că au pierdut alegerile și să se prezinte la ședințele legislativului, pentru a-și putea onora și ei, promisiunile făcute către nemțenii care le-au acordat votul.
Prima ședință a noului Consiliul Județean de vineri, 8 iulie, care a fost cu statut de extraordinară, s-a desfășurat în lipsa liberalilor. Toate cele șase proiecte de pe ordinea de zi au trecut cu votul majorității PSD – PMP – ALDE. Consilierii județeni prezenți au stabilit componența comisiilor de specialitate pe principalele domenii de activitate, au aprobat modificarea Hotărârii Consiliului Județean Neamț nr. 115/2007 privind aprobarea actului constitutiv și statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST, au modificat Hotărârea Consiliului Județean Neamț nr. 120/2016 privind aprobarea unei asocieri cu Asociația „Tineretul Ortodox Român“ – filiala Piatra Neamț în vederea realizării unei acțiuni de interes public județean; au aprobat modificarea Hotărârii Consiliului Județean Neamț nr. 25/2014 privind aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne/ externe în valoare de 30 milioane de lei; aprobarea unei asocieri cu comuna Războieni în vederea finanțării unei acțiuni de interes public județean și modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Consiliului Județean Neamț.
„Au fost proiecte de hotărâre importante și unele dintre ele nu mai puteau aștepta, cum e cazul celui cu modificarea contractării finanțării rambusabile. Colegii liberali au luat deja vacanță și prin atitudinea lor arată că votul nemțenilor nu contează pentru ei și că vor continua bâlciul și bătaia de joc. Nouă, celor care asigurăm majoritatea în Consiliul Județean ne pasă de problemele județului, de faptul că avem nevoie de acest credit, de comisii de specialitate în legislative, și nu punem interesul personal mai presus de cel al cetățenilor. Sper că pe viitor, colegii din PNL vor respecta votul cetățenilor din Neamț și vor veni la muncă. Nu cred că votul pe care nemțenii l-au acordat lor a fost dat ca să stea în vacanță. Coaliția majoritară din CJ este hotărâtă să facă treabă și nu îi vom lăsa pe nemțeni să aștepte să ne facem datoria“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Același mesaj de a da dovadă de seriozitate, de a munci spre binele oamenilor, a fost emis și de către cei doi vicepreședinți Laurențiu Dulamă și Ioan Asaftei.
07 iulie 2016
Ionel Arsene, primele semnături în calitate de președinte al Consiliului Județean Neamț .
Ionel Arsene a preluat atribuțiile de președinte al Consiliului Județean Neamț, semnând deja primele documente în această calitate. „A fost un moment emoționant, având în vedere că sunt la începutul carierei în administrația județeană, dar am convingerea că voi reuși să îmi îndeplinesc absolut toate sarcinile aferente funcției. Sunt hotărât să facem administrație, să lucrăm în folosul cetățeanului și sunt sigur că alături de colegii din Consiliul Județean și de consilierii județeni vom duce la îndeplinire programul cu care am venit în fața electoratului și care a garantat pentru noi, trimițându-ne în aceste funcții“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Vineri, 8 iulie, la ora 12, va avea loc prima ședință de Consiliu Județean pe care o va coordona noul președinte al legislativului nemțean.
27 iunie 2016
Vacanță frumoasă, dragi elevi! Bucurați-vă de o binemeritată pauză, de soare, de mare, de munte, de tot ce vă place, pentru că meritați toate acestea după un an de muncă! Vă doresc să legați prietenii frumoase, să descoperiți lucruri noi și să rămâneți cu amintiri dragi sufletului din această vară!
Dumneavoastră, stimate cadre didactice, să vă găsiți liniștea de după un an în care ați presărat cunoștințe care au crescut frumos în fiecare clasă! Vă mulțumesc pentru devotamentul pe care l-ați avut zi de zi, pentru răbdarea cu care i-ați abordat pe copii și pentru fiecare pas pe care elevii noștri l-au făcut sub îndrumarea dumneavoastră! Să aveți o vacanță în care să simțiți gustul dulce al muncii de la catedră!
Copii și tineri, care în această vară susțineți examenele naționale sau admiterea la facultate, reușita fie cu voi! Succes!
27 iunie 2016
Succes copiilor aflați în evaluare națională!
Peste 4.000 de elevi din județul Neamț se află în examenul național al evaluării naționale și vreau să le transmit mult succes! Este un prim examen de început de drum și vă doresc să fie o reușită pentru voi, o realizare cu care să vă încununați munca de până acum și să vă fericiți părinții!
Multă baftă dragi copii și fie ca tezele de azi și de miercuri să vă aducă notele care să vă trimită în liceele unde doriți să vă continuați studiile!
17 iunie 2016
Consiliul Județean, cadorisit cu o operă a artistului Laurențiu Dimișcă .
Consiliul Județean Neamț, prin președintele Emilia Arcan, a primit, pe bază de contract, sculptura pictobiect „Sărutul“, a artisului Laurențiu Dimișcă. Contractul de donație a lucrării, evaluată la suma de 45.000 de lei, a fost semnat de părțile semnatare în prezența unui notar public și are avizul favorabil al tuturor consilierilor județeni. „Județul Neamț deține o lucrare realizată de artistul autohton Laurențiu Dimișcă. Apreciez în mod deosebit ideea acestei donații la care s-a gândit artistul și mai mult apreciez faptul că o lucrare pe care el a realizat-o împreună cu copiii, a lăsat-o la vederea lor. E un gest deosebit, pe lângă disponibilitatea de a descoperi copii talentați și de a lucra alături de ei, artistul Laurențiu Dimișcă dorind să lase ceva și pentru oamenii județului“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
Sculptura a fost creată în cadrul proiectului finanțat în 2015 de către Consiliul Județean Neamț, în cadrul proiectului „O pată de culoare pentru orașul tău“. Sculptura a fost donată de fundația Aut Sider Art, fără cesiunea drepturilor de autor și este amplasată în fața Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț.
15 iunie 2016
Președintele Consiliului Județean îi felicită pe elevii și profesorii care au participat la acțiuni dedicate lui Eminescu.
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean, îi felicită pe toți elevii și cadrele didactice din Neamț, care pe 15 iunie au participat la diferite activități care au avut menirea de a comemora 127 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu. „Uneori problemele zilnice ne iau prin surprindere sau tot timpul avem câte ceva urgent de făcut și nu realizăm că sunt niște date importante în istoria națională de care trebuie să ținem seama. În vâltoarea acestor evenimente, unii dintre noi, și mă refer în special la elevi și cadre didactice din mai toate școlile nemțene, și-au făcut timp, astăzi, 15 iunie, pentru a-l aduce în actualitate pe poetul nepereche. Felicitări tuturor pentru aceste preocupări! Mă simt fericită să văd că există asemenea activități și să știu că niște copii, în emoția așteptării multcuvenitei vacanțe de vară, și-au făcut timp să recite o strofă din Eminescu, sub coordonarea profesorilor lor!“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
Miercuri, 15 iunie, s-au împlinit 127 de ani de la trecerea la cele veșnice a poetului nepereche Mihai Eminescu. A murit la vârsta de 39 de ani, lăsând în urmă o creație literară inestimabilă și făcându-și loc în cultura universală. Poetul național a trăit o minunată poveste de dragoste cu Veronica Micle, a cărei casă memorială poate fi vizitată în orașul de sub Cetate, la Tîrgu Neamț.
10 iunie 2016
Consilierii județeni și-au luat rămas bun!
Ședința de Consiliu Județean, de joi, 9 iunie, a fost ultima din acest mandat, motiv pentru care unii dintre consilierii județeni au ținut discursuri de mulțumire pentru colaborarea de care s-au bucurat în cei patru ani în care și-au desfășurat activitatea în calitate de aleși ai județului. La finalul ședinței, președintele Consiliului Județean, Emilia Arcan, a avut două surprize pentru consilieri: a oferit fiecăruia câte o plachetă, după care a descoperit două panouri, unul cu fotografii ale șefilor legislativului începând cu anul 1992, de la înființare, și unul cu componența legislativului 2012 – 2016. O fotografie a ultimului panou, la dimensiune redusă, a fost așezată în interiorul plachetei fiecărui consilier.
După ciocnirea unei cupe de șampanie, conducerea instituției a făcut o fotografie de grup cu consilierii și șefii direcțiilor, serviciilor și birorurilor din Consiliul Județean.
09 iunie 2016
Președintele Consiliului Județean a depus flori în memoria eroilor neamului.
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, a depus, astăzi, 9 iunie, o coroană de flori în cinstea eroilor neamului. Evenimentul a avut loc la Cimitirul Eroilor din municipiul Piatra Neamț, acolo unde au depus coroane și reprezentanții altor instituții publice din județ, organizații constituite în memoria eroilor, formațiuni politice. „An de an, în ziua de Înălțare, îi omagiem pe eroii neamului, pe cei care și-au pierdut viața pe câmpurile de luptă, pentru apărarea țării. Noi, ca urmași ai lor, avem obligația morală să le păstrăm veșnică amintirea! Nu îi vom uita niciodată!“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
03 iunie 2016
S-a reluat circulația pe un fir, pe drumul distrus de ploi, ieri, la Dămuc.
După o mobilizare exemplară a autorităților și o muncă titanică, timp de o zi și o noapte, cei peste o mie de localnici din Dămuc rămași izolați au reluat legătura cu restul lumii, întrucât drumul județean care străbate comuna, rupt de șuvoaie în cursul zilei de ieri, a fost cât de cât reparat. Azi, la prânz, președintele Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan, a revenit în zona Dămuc, unde a fost și cu o seară înainte, spre a vedea ce mai poate fi făcut pentru ca populația să sufere cât mai puțin din cauza torenților care s-au năpustit către comună. „Mă bucur nespus că s-a reluat circulația pe DJ 127 A, chiar și așa, pe un singur fir, în condiții destul de grele, dar măcar nu avem oameni izolați la Dămuc. S-a muncit foarte mult pentru a se ajunge în acest stadiu, după ce, ieri, pe toată lățimea drumului se formase un crater imens. Acesta a fost însă umplut cu piatră din carieră și trunchiuri de copaci pe margine, pentru a nu-și mai mări suprafața. Au stat aici permanent primarul Covasan, consilieri locali, au venit cei doi directori de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamț – Ion Păvăleanu și Stelian Mihăilă, conducerea Direcției Tehnice din Consiliul Județean, de la ISU, consilierii județeni Radu Tudorel, Neculai Pușcașu și Gabriel Pavăl, s-a dat dovadă de maximă responsabilitate și, de comun acord, am ajuns la o soluție care, iată, a fost pusă în practică și se poate trece dintr-o parte în alta. Urmează constituirea unei echipe care va evalua pagubele din toată comuna, iar Prefectura va iniția un proiect de hotărâre de guvern, pentru acordarea unor ajutoare financiare care să fie utilizate pentru acoperirea pagubelor. În paralel, vom face și noi demersuri pentru a obține un ajutor de la fondul de rezervă al Guvernului, cu care să reușim să reparăm drumul, pentru că este de interes județean. Mă bucur că nivelul Bistriței a mai scăzut, chiar dacă nu foarte mult, dar e semn că pericolul inundațiilor se mai reduce. În zilele viitoare vom ști care este situația exactă din tot județul, pentru că mai sunt și alte comune afectate“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
Aseară, în zonă se intervenea cu utilaje și pentru acoperirea gropilor apărute din loc în loc în asfaltul de pe drumul județean, pe o lungime de câțiva kilometri.
Pentru a vedea cum arată Valea Muntelui după atâtea ploi, în zonă au ajuns și deputații Ionel Arsene și Ioan Munteanu.
03 iunie 2016
Emilia Arcan, președinte al Consiliului Județean Neamț, le-a urat succes fetelor de la echipa națională de handbal în meciul pe care îl vor avea mâine seară, la Piatra Neamț, împotriva echipei din Belarus. Urările au fost făcute în cadrul conferinței de presă, care a avut loc astăzi, la prânz, pentru a fi făcut cunoscut meciul official al României cu Belarus, înainte de Olimpiada de la Rio. „La circa două luni de când județul Neamț a găzduit un regal voleibalistic, Consiliul Județean Neamț vrea să le ofere iubitorilor sportului o nouă bucurie, aceea de a avea printre noi alți sportivi de mare calibru, adică naționala de handbal feminin a României. Vom vedea într-un meci oficial echipa tricoloră, care în decembrie 2015 ne-a produs marea satisfacție de a câștiga medalia de bronz la Campionatul Mondial din Danemarca. Handbalistele care vor fi mâine în Sala Polivalentă din Piatra Neamț ne-au ținut atunci cu sufletul la gură în fața televizoarelor și poate că și datorită lor, am avut în 2015 sărbători de iarnă mai frumoase. De asemenea, aceeași echipă națională ne-a bucurat în primăvara acestui an, când s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, întrecere programată pentru luna august. Acest meci de mâine seară este ultimul oficial al handbalistelor înainte de Olimpiadă.
Consiliul Județean Neamț este onorat să ofere nemțenilor ocazia de a vedea naționala României la handbal feminin evoluând la Piatra Neamț! Astfel, județul nostru este din nou la mare înălțime! Le doresc sportivelor ca și meciul de sâmbătă seara să fie la mare înălțime, așa cum este orice competiție în care sunt angrenate femei! Sunt o mare susținătoare la femeii și mai ales a celor care ajung în competiții de anvergură“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
03 iunie 2016
Președintele Consiliului Județean, alături de lumea nenorocită de ploi.
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, s-a deplasat în teritoriu de cum s-au semnalat primele pagube produse de ploile căzute în ultimele zile. O primă deplasare a făcut-o pe Valea Muntelui, joi seara, iar vineri, de la prânz, a revenit în zonă, pentru că se constata creșterea pagubelor. „Din păcate, raportările din teren sunt tot mai dure de la o oră la alta, precipitațiile începând să creeze probleme în multe zone. Am soluționat problemele urgente ale zilei la Consiliul Județean și merg din nou pe Valea Muntelui, unde apele dau tot mai multe bătăi de cap. Joi seara am fost la Dămuc, pentru că ne-a spus primarul că sunt probleme în zonă. Într-adevăr, drumul județean nu mai este circulabil. Apa a săpat pe sub asfalt și s-a format un crater pe o lungime de cinci-șase metri pe toată lățimea lui. S-au adus niște bolovani imenși cu care s-a încercat acoperirea gropii respective, și pentru că există pericolul să fie mișcați din loc de șuvoaie, bucățile de stâncă sunt proptite cu trunchiurile unor arbori, aduși din pădure și legați cu șufe pentru a opune rezistență. Pe circa zece kilometri din acest drum, din loc în loc, la câțiva zeci de metri, asfaltul a fost rupt, de parcă nu a existat niciodată. Circulația este blocată și nu știu cum vor evolua lucrurile, dar e complicat… Școala din Dămuc rămâne fi închisă până luni, pentru că efectiv nu se poate circula. Din păcate au apărut primele subsoluri și curți inundate, iar de pe versanți curge foarte multă apă care cară aluviuni spre zona joasă. Probleme sunt și la Piatra Neamț, și la Piatra Șoimului și Chintinici, la Bicaz și probabil vor apărea tot mai multe complicații odată cu trecerea orelor, pentru că se adună tot mai multă apă “, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
30 mai 2016
Președintele Consiliului Județean, în vizită pe șantier.
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, a făcut, luni, 30 mai, în prima parte a zilei, o vizită la o lucrare de modernizare a unui drum de mare interes în special pentru locuitorii orașului Tîrgu Neamț. Este vorba despre un sector din DJ 155 I, cu o lungime de 1,5 kilometri, pornind din apropierea Casei Memoriale Ion Creangă spre ieșirea din oraș. „Căutăm diverse variante pentru a ajuta primăriile să își mai rezolve din problemele de infrastructură rutieră și o modalitate este să preluăm în administrarea CJ unele drumuri, ca să le reparăm noi, după care le transferăm înapoi administrațiilor locale. Sunt multe lucrări în derulare în această perioadă, pentru că am ieșit din iarnă și e vremea șantierelor. Săptămâna trecută am fost în zona Ștefan cel Mare, unde se pune la punct un drum județean, am văzut și lucrarea de la Dulcești, astăzi am fost la Tîrgu Neamț, urmează să mai ajung la Petricani, Dragomirești, Timișești și zilele acestea se pregătesc debuturile altor lucrări de investiții, în zona Roman. Probabil vor fi comentarii din partea unora că se lucrează mult în această perioadă pentru că este campanie electorală, dar vreau să fac precizarea că astfel de activități face Consiliul Județean tot timpul anului când condițiile meteorologice permit și tot ce facem este în interesul cetățenilor “, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
Și pentru că a ajuns în apropierea Casei Memoriale Ion Creangă, președintele Consiliului Județean a discutat cu oamenii care își desfășoară activitatea acolo și au convenit că odată cu venirea verii trebuie găsită o soluție pentru prelungirea programului de vizitare a acestui obiectiv, până spre ora 21.
26 mai 2016
„Lada cu zestre“ se deschide, mâine.
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț și peste 90 de meșteri populari din optsprezece județe ale țării și din Republica Moldova vor întâmpina publicul, mîine, 27 mai, la ora 12, în centrul municipiului Piatra Neamț, la o nouă ediție a Festivalului „Lada de zestre“, eveniment organizat de Consiliul Județean Neamț, în parteneriat cu Complexul Muzeal Județean, Asociația Meșterilor Populari din Moldova, Asociația Meșterilor Populari din Ținutul Neamțului, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ și Camera de Comerț și Industrie Neamț.
Festivalul a devenit o tradiție în județul nostru, el debutând în 2006 și acum fiind la a unsprezecea ediție. Meșterii populari aduc de fiecare dată în fața publicului o gamă variată de obiecte realizate manual, după tehnici vechi, tradiţionale, din categoriile: ceramică, lemn și mobilier, industrie casnică, prelucrarea pieilor, ouă încondeiate, icoane și pictură naivă, împletituri din cânepă şi nuiele, măști, podoabe, obiecte din os. Anul acesta, conform confirmărilor primite, vor participa la festival meșteri din judeţele Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, București, Covasna, Galați, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, precum şi din Republica Moldova.
Și cum vechile tradiții se împletesc într-o armonie desăvârșită cu muzica, după deschiderea oficială a festivalului, care va avea loc mîine la prânz, va urma un program artistic susținut de Ansamblul Folcloric „Floricică de la Munte“ al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ Neamț, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean.
„Le mulțumim meșterilor populari pentru că ne sunt alături și că împreună contribuim la dezvoltarea turismului din judeţ, prin revigorarea vechilor meşteşuguri și a artei populare nemțene. Invităm toţi iubitorii de frumos să participe la acest eveniment dedicat valorilor tradiţionale româneşti, vizitând în acest sfârșit de săptămână standurile meșterilor populari din Parcul Tineretului din Piatra Neamț care, o dată pe an, vin cu inima deschisă să ne prezinte «comorile» lor meşteşugite cu mult talent, dragoste și imaginație, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
Festivalul „Lada cu zestre“ este un eveniment cultural anual, inițiat în anul 2006, cu scopul de a promova, pune în valoare și susține arta populară.
22 mai 2016
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean, a participat la sfințirea monumentului de la Nemțișor.
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, a participat, sâmbătă, 21 mai, la sfințirea Monumentului Eroilor din comuna Vânători Neamț, satul Nemțișor. Evenimentul l-a adus în județ pe ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care, împreună cu un sobor de preoți a oficiat ceremonialul religios pentru sfințirea monumentului ridicat, prin voința părintelui Iustin Pârvu și munca Asociației „În Munții Neamțului“, în memoria celor circa 14.000 de ostași căzuți pe dealurile din zona Nemțișor, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Din respect pentru eroi, pentru cei care le poartă de grijă și pentru fețele bisericești prezente la slujbă, președintele Consiliului Județean Neamț a declarat: „Înalt Prea Sfințite Părinte Mitropolit, cinstite fețe bisercești, iubiți credincioși!
Suntem astăzi aici pentru un motiv care are menirea să ne bucure sufletele, să ne facă să ne simțim mai bogați material, mai ușurați spiritual, pentru că iată, cu ajutorul Bunului Dumnezeu și al oamenilor cu iubire de El, ne-a fost dat să avem parte de un nou monument în județul Neamț, un monument ridicat în cinstea eroilor care și-au pierdut viața în cel de-al Doilea Război Mondial pe aceste dealuri. Tot astăzi, ne simțim liniștiți sufletește pentru că iată, dorința părintelui Iustin Pîrvu de a exista acest monument închinat celor care au scăldat pământul cu sângele lor s-a înfăptuit! Tot ce ar mai fi de făcut ar fi să vedem 14.000 de lumânări aprinse, spre memoria ostașilor care și-au găsit sfârșitul pe aceste dealuri. Dar Bunul Dumnezeu va rândui și asta și încetul cu încetul, vom aprindem lumânări pentru sufletele lor, pentru ca fiecare ostaș să aibă parte de lumină din partea noastră, cei care trebuie să le fim recunoscători pentru jertfa supremă. Avem multe locuri unde ne cinstim eroii în județul nostru, dar de astăzi, datorită Asociației «În Munții Neamțului», există acest loc de reculegere și de aducere-aminte și la Nemțișor, loc ales de marele duhovnic Iustin Pârvu, care toată viața i-a cinstit pe luptătorii pentru țară!
Să trăim, să-i pomenim și să le păstrăm veșnică amintirea miilor de soldați care au murit nevinovați, ducându-și somnul de veci în gropi comune!“, a declarat Emilia Arcan.
La slujba de sfințire au participat circa 250 de credincioși, unii dintre ei purtând straie populare, de dragul generațiilor trecute.
22 mai 2016
Președintele Consiliului Județean cere descoperirea vinovaților pentru riscul de catastrofă de la concertul Carla’s Dreams.
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, cere instituțiilor abilitate să identifice vinovații din cauza cărora situația de la concertul formației Carla’s Dreams, organizat vineri seara, la Galleria Mal din Piatra Neamț, a fost la un pas de a degenera într-o catastrofă. Șefa legislativului județean dezaprobă lipsa capacității administrației locale de a anticipa apariția situațiilor cu risc de pierdere a unor vieți omenești, în ciuda precedentelor groaznice de la Clubul „Colectiv“ din București. „După tot scandalul apărut din neglijența inadmisibilă a celor care s-au preocupat de desfășurarea concertului într-un spațiu închis, cu câteva mii de persoane înghesuite într-un loc în care încap câteva sute, constat că încă nu știm cine e vinovat, din culpa cui am trecut pe lângă o nenorocire care putea fi de proporțiile «Colectivului». Sunt uimită de cât de nevinovat se declară a fi primarul municipiului Piatra Neamț și cum nu are capacitatea de a anticipa riscul de pericole ce pot apărea în timpul unei astfel de manifestări. Când are ocazia de a etala dezvoltarea orașului pe care îl conduce, mall-ul în care a avut loc concertul este considerat o realizare în mapa lui de conducător al urbei! Când vine vorba de cerut socoteală pentru o tragedie care se putea întâmpla în același loc, el nu mai are nici o treabă cu spațiul respectiv, pentru că este afacere privată! Domnule primar, nu tot în urbea dumneavoastră a fost spectacolul? Nu primarul emite autorizații pentru desfășurarea evenimentelor publice? Aștept cu mare interes să văd un rezultat public al anchetelor care trebuie efectuate, pentru a ști din cauza cui puteam deveni locul unei tragedii pe harta țării! Vinovățiile sunt multe și în numele tuturor nemțenilor, în calitate de președinte al Consiliului Județean Neamț, cer public să aflăm cine a dat dovadă de atâta iresponsabilitate! Și întreb – acel loc unde a fost concertul, mai poate rămâne un spațiu public, funcțional și autorizat de către instituțiile abilitate să îl autorizeze?“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
18 mai 2016
DSP Neamț confirmă: apa din captarea Bâtca Doamnei este potabilizabilă.
Pietrenii din Sarata și cei care locuiesc în zona Ursuleț nu vor mai avea probleme cu presiunea la apă, pentru că se reia furnizarea din Captarea Bâtca Doamnei și astfel debitul va fi unul care să acopere tot consumul. Direcția de Sănătate Publică Neamț a dat ultimele rezultate la probele prelevate din diverse puncte ale captării și apa este potabilizabilă. „Avem un răspuns de la DSP care ne bucură, pentru că, după niște luni în care au fost probleme în ceea ce înseamnă furnizarea apei de către Compania Județeană Apa Serv, situația revine la normal. Așa, cetățenii care locuiesc în zonele Sarata și Ursuleț, care au făcut nenumărate reclamații, inclusiv la Consiliul Județean, nu vor mai avea de suferit din cauza presiunii scăzute. Apa Serv mai are de remediat niște mici aspecte la care au făcut referire cei de la Direcția de Sănătate Publică, dar acestea vor fi executate în termen de o zi, două, cel mult trei, pentru că vizează igienizarea unor spații. După ce răspunsul oficial privind potabilizarea apei va ajunge la companie, imediat se va relua furnizarea din captarea de suprafață, de la Bâtca Doamnei“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
18 mai 2016
Captarea de la Preotești va fi împrejmuită.
La cererea președintelui Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan, astăzi, la prânz, a avut loc o întâlnire între reprezentanți ai Companiei Județene Apa Serv, Direcției de Sănătate Publică și Prefecturii, pentru soluționarea unei sesizări primite de la un grup de cetățeni din satul Preotești, comuna Timișești, cu privire la existența gunoaielor în zona de maximă securitate a captării din această localitate. Reprezentanții fiecăreia dintre instituțiile implicate în soluționarea problemei au stabilit ce trebuie să facă potrivit competențelor și obligațiilor legale, iar concluzia este că Apa Serv va realiza o împrejmuire a captării, astfel încât pe terenul respectiv să nu mai pătrundă nimeni, cu excepția angajaților companiei, care răspund de obiectiv. „Am cerut să avem această întâlnire pentru că de-a lungul timpului au fost mai multe sesizări primite de la cetățenii care reclamă că nu este curățenie în zona captării. În această primăvară a apărut și o stână în zonă, a unui cetățean din județul Suceava, care «mai scapă oile» în zona de siguranță, lucru nepermis. Reprezentanți ai Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Neamț și ai Direcției de Sănătate Publică s-au dus în zonă, pentru a verifica în detaliu dacă se confirmă reclamațiile. De la DSP se solicită ferm realizarea unui gard nou, rezistent, eventual asigurarea pazei cu personal sau printr-un sistem de supraveghere video, pentru a nu mai intra nimeni în vecinătatea captării. Cei de la Apa Serv și-au luat anagajamentul să realizeze împrejmuirea, dar pentru asta vor cere un termen, pe care îl vor prinde într-un angajament care va fi făcut cu DSP. Sper că a fost ultima dată când s-a făcut vorbire despre acest subiect și că în scurt timp, chiar dacă lungimea gardului depășește doi kilometri, se va găsi soluția definitivă pentru împrejmuirea zonei de restricție severă a acelei captări, care trebuie să funcționeze conform cerințelor legale“, a declarat președintele Emilia Arcan.
18 mai 2016
Îi mulțumim pentru toți acei zeci de ani de muncă în mijlocul sportivilor și pentru exemplul de dăruință pe care l-a oferit colegilor și elevilor.
Sportul nemțean este în doliu și rămâne cu o mare pierdere, dar ca urmași, avem obligația morală de a-i păstra veșnică amintirea!
Dumnezeu să îl ierte!
ec. Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț
17 mai 2016
Portul popular, susținut în actualitate de Consiliul Județean, la Tîrgu Neamț.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan, a participat, marți, 17 mai, la lansarea proiectului „PORTUL TRADIȚIONAL NEMȚEAN ÎN INIMILE TINERILOR“, realizat cu sprijinul CJ Neamț și implementat de Asociația „Ansamblul Ozana“ din Tîrgu Neamț.
În deschiderea evenimentului, președintele Emilia Arcan a declarat: „Salut cu mare bucurie păstrătorii și iubitorii tradițiilor, costumelor și obiceiurilor strămoșești!
Într-o lume a modernismului, a luptei pentru inovație, pentru tehnologie la cele mai înalte standarde, iată, într-un oraș «umbrit» de o cetate născătoare de istorie, în care se împletesc într-o armonie perfectă legendele și cultura, oameni iubitori ai tradițiilor, costumelor și obiceiurilor strămoșești, vin să întregească mirificul târgnemțean printr-un proiect pe care Consiliul Județean Neamț îl susține cu mare bucurie!
De astăzi, pentru Asociatia „Ansamblul Ozana», devine o prioritate să pună «în bătaia soarelui» frumusețea costumelor populare pe care le-au purtat bunicii noștri în timp ce străbăteau Munții Neamțului sau Valea Ozanei, secerau grâul ori culegeau inul din care făceau minunatele cămeși care nu pot avea egal!
Vă doresc succes deplin în acest proiect care are o însemnătate extraordinară pentru oamenii care știu să aprecieze adevărata valoare a frumosului din arta populară!
Ca o iubitoare a folclorului ce mă simt, vă urez să atingeți toate obiectivele deosebite pe care vi le-ați propus prin acest proiect!“.
17 mai 2016
Se caută șefi de secție pentru ORL și Boli Infecțioase, la Spitalul Județean.
Consilierii județeni vor avea de avizat, în ședința ordinară, de miercuri, 18 mai, un proiect inițiat de către președintele Emilia Arcan cu privire la scoaterea la concurs a funcțiilor vacante de șef de secție pentru „Boli Infecțioase“ și „ORL“, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. „Aceste solicitări au fost discutate în ședințele Comitetului Director al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, conform Hotărârilor nr. 5 din 8 ianuarie 2016 și nr. 58 din 18 aprilie 2016, care au fost avizate de Consiliul de Administrație al acestei unități sanitare prin Hotărârea nr. 17 din 19 aprilie 2016“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
Șefa legislativului nemțean a mai avizat și scoaterea la concurs a tuturor posturilor de medici specialiști solicitate de către conducerea unității sanitare: două în specialitatea obstetrică – ginecologie, trei în specialitatea radiologie-imagistică medicală, cu competență în computer-tomograf, la Laboratorul Radiologie – Imagistică Medicală, un post de medic primar, cu competență în îngrijiri paliative, un post în specialitatea epidemiologie, unul în hematologie, unul în specialitatea neurochirurgie și un cardiolog.
Ca urmare a unei hotărâri a Consiliului Județean Neamț de luna trecută, prin care s-a aprobat reorganizarea aparatului tehnico-administrativ de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, pentru eficientizarea muncii de administrație s-a modificat structura și s-a constituit un serviciu cu trei birouri: aprovizionare, administrativ și tehnic, în directa subordonare a managerului spitalului și un birou pentru achiziții, tot în subordinea directorului. „Am urmărit să realizăm această reașezare a posturilor pentru că am făcut mai multe vizite în spital și am constatat numeroase situații absolut jenante în activitatea administrativă. Mă refer la ceea ce am găsit la blocul alimentar, aprovizionare, achiziții, la mentenanță și la spălătorie. Nu am putut accepta managementul defectuos, așa cum l-a preferat fostul manager al spitalului“, a mai spus președintele Emilia Arcan.
16 mai 2016
Contractul privind Blocul Operator de la Nefromed a ajuns la final. Lucrările, nu!
Contractul de lucrări în cadrul obiectivului „Amenajare bloc operator etaj 2, Centru Medical – S.C. Nefromed Dialysis Centers şi construire pasarelă de legătură cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ“ a ajuns la final, el încheindu-se la sfârșitul lunii aprilie, dar lucrările care ar fi trebuit făcute conform acestuia se regăsesc în procent de circa 65%, deși au fost alocate fonduri pentru realizarea lor.
După cum a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, pentru toată lucrarea au fost alocaţi 25.118.600 lei – fonduri de la Ministerul Sănătății și de la bugetul județului, şi au fost decontate lucrări în valoare de 17.571.145 lei, restul de 7.547.455 lei alocaţi nefiind cheltuiţi. „Lucrarea aceasta foarte mare, foarte disputată, verificată și controversată se dovedește a fi piatra de încercare pentru mulți președinți ai Consiliului Județean! Contractul de lucrări a avut termen de finalizare data de 25.04.2016, după care a încetat, dar lucrările nu au fost finalizate, fiind executate circa 65% din totalul lor. Printre cele majore care mai sunt de executat pentru punerea în funcţiune a obiectivului se numără: amplasare centrale termice de tratare a aerului; asigurarea fluidelor medicale (aer comprimat şi vacuum); asigurarea agentului termic pentru centralele de tratare a aerului de la centrala proprie a spitalului; alimentare cu apă caldă şi rece din reţeaua spitalului; construirea celei de-a doua pasarele care să asigure fluxul în blocurile operatorii; finalizarea lucrărilor la cele cinci săli de operație noi, respectiv montarea uşilor automate, conexiune la aparate medicale; dotarea cu echipamente a obiectivului; reabilitare, amenajare şi dotare bloc operator existent în cadrul etajului II al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. La spital s-a numit o comisie care recepţionează lucrările efectuate până la data încetării contractului şi inventariază din punct de vedere tehnic şi valoric lucrările ce au mai rămas de executat pentru punerea în funcţiune a obiectivului“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
În data de 25 aprilie 2013 a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie având ca obiect „Amenajare bloc operator etaj 2, Centru Medical – S.C. Nefromed Dialysis Centers şi construire pasarelă de legătură cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ“, la o valoare totală de 26.581.873,39 lei (TVA inclus).
Lucrările au fost autorizate cu Autorizaţia de Construire nr. 284 din 09.10.2013, prelungită cu Autorizaţia de construire nr. 387 din 29.10.2015. În data de 04.10.2013 a fost emis Ordinul de începere a lucrărilor, cuprinzând amenajare, reabilitare şi dotare bloc operator în cadrul etajului 2 al imobilului NEFROMED; reabilitare, amenajare şi dotare bloc operator existent în cadrul etajului 2 al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ și construire pasarelă metalică de legătură între etajul 2 al clădirii Nefromed şi coridorul etajului 2 al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.
Finanţarea lucrărilor acestui proiect a fost asigurată de Ministerul Sănătăţii, care deconta lucrările de execuţie, şi de bugetul Consiliului Judeţean, care asigura decontul privind dotările.
În primul an de derulare a contractului, pe proiect s-au alocat de la Ministerul Sănătății 3.656.000 de lei, iar de la Consiliul Județean 3.127.000 de lei și s-a cheltuit tot. În 2014, de la minister s-au dat 2.000.000 de lei, cheltuiți integral, iar de la CJ, 8.935.000 și s-au utilizat 4.451.123 de lei. În 2015, Ministerul Sănătății a direcționat 4.235.000 de lei, s-au făcut plăți de 1.171.422 de lei, iar Consiliul Județean a dat 3.165.000 de lei și s-a consumat tot. „Pe parcursul celor trei ani de derulare a proiectului, de la Ministerul Sănătăţii au fost alocaţi 9.891.000 lei şi s-au plătit pentru lucrări 6.827.422 lei. Au rămas necheltuiţi 3.063.578 lei. În aceeaşi perioadă, au fost alocaţi de la bugetul Consiliului Județean Neamţ 15.227.600 lei, din care au fost cheltuiţi 10.743.723 lei. Au rămas necheltuiţi 4.483.877 lei. Se observă cu ușurință că dacă această sumă de circa 7,55 milioane de lei ar fi fost cheltuită pentru că banii existau, erau disponibili, întregul proiect era acum finalizat. Dar asta este dovada «managementului performant» al fostului manager al spitalului, doctorul Ioan Lazăr“, a mai declarat președintele Emilia Arcan.
16 mai 2016
Președintele Consiliului Județean a participat la comemorarea episcopului Melchisedec Ștefănescu.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan, a răspuns invitației organizatorilor evenimentului de la Roman, intitulat „Zilele Melchisedec Ștefănescu“, ajuns la a XVI-a ediție, cu binecuvântarea și sub coordonarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului. Evenimentul, care a început joi, 12 mai, și se va încheia luni, 16 mai, a fost organizat pentru a marca împlinirea a 124 de ani de la nașterea Episcopului Mechisedec Ștefănescu în ceruri.
Președintele Emilia Arcan a ajuns la Roman duminică după-amiază și a participat la procesiunea de la Catedrala Arhiepiscopală la mormântul Episcopului Melchisedec Ștefănescu, situat în capela din Parcul Mechisedec. Au mai fost prezenți IPS Ioachim și PS Macarie, preot vicar, numeroase fețe bisericești din Protopopiatul Roman, elevi seminariști, credincioși etc. După ora 18 s-a ținut și o slujbă de pomenire a ierarhului Melchisedec Ștefănescu, la capela din parcul ce poartă numele ilustrului cărturar și episcop. „Apreciez cu mare bucurie devotamentul dumneavoastră pentru a organiza, fără de întrerupere, un astfel de eveniment special în municipiul Roman și vă doresc să aveți puterea de a menține această tradiție! Dacă acum câteva zile județul Neamț era gazdă a olimpiadei naționale de religie pentru elevii de liceu și punea astfel în evidență eminența cenușie actuală a tinerilor iubitori de Dumnezeu, iată, pentru câteva zile, marcăm existența în istoria noastră a unei alte minți luminate, cel care a fost episcop și istoric, politician, membru titular al Academiei Române, Melchisedec Ștefănescu, născut Mihail Ștefănescu. Dumnezeu i-a dat menirea episcopului Melchisedec Ștefănescu de a însămânța credința în sufletele oamenilor, făcând un arc peste județ, de la Gârcina, unde a văzut lumina zilei, la Roman, unde Cel de Sus l-a chemat de-a dreapta Sa. Activitatea lui nu poate fi cuprinsă și apreciată în discuții la seminarii și dezbateri, dar suntem mândri că învățăturile sale au pătruns în toate mediile culte ale țării și au depășit și granițele noastre.
Le doresc teologilor noștri – aflați pe băncile școlilor de profil sau deja ajunși făuritori de destine, putere să ducă mai departe numele celui care a fost episcopul Melchisedec Ștefănescu, iar organizatorilor unor evenimente asemănătoare, putere să mai adune lume la un loc, pentru a-l pomeni!“, a declarat președintele Consilului Județean Neamț, Emilia Arcan, la întâlnirea cu participanții și inițiatorii „Zilelor Melchisedec Ștefănescu“.
14 mai 2016
Emilia Arcan, președintele Consiliului Judeţean Neamţ, a participat astăzi, 14 mai 2016, la deschiderea primei ediţii a Festivalului Dacic „Petrodava“, ocazie cu care i-a felicitat pe participanți, veniți din diverse zone ale țării, dar, așa cum avea să declare, a dezaprobat umbrirea unui eveniment deosebit de campania electorală mascată dusă de către organizatori. „Mă simt mândră că aparținem unui ținut încărcat de legendă, de cultură, unde se potrivește perfect un eveniment care ne plasează în istorie, care ne amintește de unde venim! Salut orice fel de iniţiativă care are drept rezultat promovarea judeţului, dar dezaprob campania electorală mascată, făcută pe bani publici. Sigur că, un festival este binevenit în apropierea vechii Cetăţi Petrodava, dar mă întreb de ce a fost iniţiat tocmai acum, pe ultima sută de metri a mandatului de primar interimar şi în plină campanie electorală?! Dacă ar fi fost de bunăcredinţă, primarul interimar ar fi fost acum la a nu ştiu câta ediţie, pentru că a reprezentat de ceva timp Primăria Piatra Neamţ atât el cât și echipa PNL, şi le-au lipsit aceste initiative“, a declarat Emilia Arcan, preşedintele Consilului Judeţean Neamţ.
13 mai 2016
Reluarea furnizării apei potabile din sursa Bâtca Doamnei, tot mai aproape de realitate.
Cea mai grea problemă legată de asigurarea apei potabile în municipiul Piatra Neamț și comunele limitrofe, pentru că de aproape trei luni se utiliza apă doar din captarea de la Vaduri, va fi soluționată. În ultima perioadă s-au prelevat de către Direcția de Sănătate Publică mai multe probe din captarea de suprafață de la Bâtca Doamnei și rezultatele privind încărcătura microbiană permit autorităților să se declare optimiste în problema potabilizării apei din această sursă.
La solicitarea președintelui Consiliului Județean Neamț, vineri, 13 mai, a avut loc o ședință la care au participat conducerea Consiliului Județean, a Companiei Județene Apa Serv, Direcției de Sănătate Publică și conducerea Sistemului de Gospodărire a Apelor și s-a discutat despre situația actuală a calității apei din captarea de suprafață Bâtca Doamnei. De asemenea, a fost abordată și solicitarea Companiei Apa Serv către Direcția de Sănătate Publică pe noul regulament de furnizare a apei, astfel încât să obțină acordul pentru reluarea furnizării din sursa Bâtca Doamnei, prin instalațiile Uzinei de apă Piatra Neamț.
La începutul acestei săptămâni, pe 9 și 10 mai, au fost recoltate probe de apă după igienizarea uzinei de apă din mai multe puncte – de la sursă, după decantare, după filtrare, după clorinare. Probele se află în lucru. La începutul săptămânii viitoare, pe 16 și 17 mai, se vor recolta ultimele probe, din aceleași puncte, pentru a se putea urmări dinamica privind calitatea și tot la începutul săptămânii viitoare va fi analizat modul în care Apa Serv a întreprins acțiuni pentru asigurarea fluxului tehnologic pentru potabilizarea apei brute din sursa Bâtca Doamnei.
„La începutul lui mai, DSP Neamț a prelevat probe din Lacul Bâtca Doamnei și rezultatele acestora au confirmat inexistența bacteriei Clostridium Perfringens după filtrare, conform buletinului de analiză eliberat de laboratorul de specialitate din cadrul acestei instituții. Pentru siguranța populației s-a decis reanalizarea probelor într-un termen foarte scurt, astfel încât să se poată elibera avizul de către DSP Neamț, conform competențelor și responsabilităților în acest domeniu.
Asta înseamnă că după ce DSP va elibera avizul, săptămâna viitoare, reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor vor elibera autorizația și se va redeschide captarea de la Bâtca Doamnei în condiții de maximă siguranță pentru cetățeni, după care populația întregului oraș va beneficia de apă în mod constant, la parametri normali“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
12 mai 2016
La spitalele nemțene se operează în ritm normal.
Problema grea care se întâlnește în unele spitale din România, în care medicii nu mai operează pentru că nu au dezinfectant pentru ca actul chirurgical să se desfășoare fără riscuri, așa cum se informează prin intermediul posturilor de televiziune, nu se întâlnește în Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț și nici în Spitalul Municipal Roman ori în cele trei mai mici din județ, de la Tîrgu Neamț, Bicaz și Bisericani.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan, a solicitat informații de la managerii acestor unități sanitare referitoare la situația la zi privind operațiile care s-au realizat în această săptămână, după declanșarea scandalului privind dezinfectanții de la HexiPharma, care s-au dovedit a fi ineficienți. „Am luat legătura cu conducerile spitalelor din județ și mi-au confirmat că activitatea operatorie se desfășoară în condiții normale, ca și până acum, fiecare unitate îngrijindu-se să aibă dezinfectant de la alt furnizor decât HexiPharma. La Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, dezinfectantul cu probleme a fost înlocuit cu altul tocmai de la sfârșitul lunii aprilie, când au apărut suspiciuni asupra calității lui. Se folosește unul de la un furnizor din Tîrgu Mureș pentru instrumentarul chirurgical și aparatură, pentru dezinfecția mâinilor, pentru dezinfectarea aerului și pentru suprafețe greu accesibile.
La Spitalul Municipal Roman, situația este la fel ca la Piatra Neamț, operațiile de desfășoară în mod normal, fiind utilizați și acolo dezinfectanți din alte surse decât HexiPharma. La spitalele Tîrgu Neamț, Bisericani și Bicaz nu se fac intervenții chirurgicale majore, iar pentru mica chirurgie și cea de urgență există dezinfectantul necesar“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
11 mai 2016
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, a solicitat întrunirea membrilor Consiliului de Administrație al Spitalului Județean, pentru a găsi soluții câtorva dintre cele mai urgente probleme cu care se confruntă unitatea sanitară, una dintre ele vizând criza de specialiști. După discuțiile din cadrul ședinței, membrii CA i-au solicitat președintelui Emilia Arcan să supună dezbaterii consilierilor județeni aprobarea organizării unui concurs pentru angajarea a doi medici cu specialitatea neurochirurgie, la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. În felul acesta nu vor mai exista situații în care la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț să se închidă secții atunci când medicul pleacă în concediu, pentru că este unicul specialist. Secția care în momentul de față trece prin această situație este Neurochirurgie.
Tot la propunerea Consiliului de Administrație, președintele Emilia Arcan va supune dezbaterii plenului Consiliului Județean reînființarea Compartimentului de Chirurgie Toracică la spital, având în vedere incidența crescândă a cazurilor de afecțiuni pulmonare. „Din păcate, la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț ne confruntăm cu realități greu de acceptat. Într-o lume modernă, când alții au la îndemână lucruri de neimaginat, tehnologii inovatoare, noi avem secții cu câte un singur doctor, dar când acesta pleacă în concediu, punem lacătul pe ușă! Pregătim documentația pentru ședinta din 18 mai și cu aprobarea consilierilor județeni vom scoate la concurs două posturi de medic pe specialitatea neurochirurgie și sper să vină concurenți și să rezolvăm această problemă. Fără să se supere nimeni pe mine, eu cred că dacă lucrurile acestea nu ar fi fost lăsate de izbeliște de către fostul manager Ioan Lazăr, care a condus spitalul vreo patru ani, acum nu mai aveam astfel de situații. Dar este politica dusă de el! Este dureros să constatăm că un spital își închide secțiile mai mici, pentru că nu are cine desfășura activitatea acolo, dacă doctorul pleacă din localitate, iar pacienții trebuie să fie direcționați prin cele județe“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
11 mai 2016
Președintele Arcan l-a învins în instanță, în primă fază, pe fostul manager al Spitalului Județean.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan, a primit dreptate de la completul de judecată de la Tribunalul Neamț, care a analizat cererea depusă de doctorul Lazăr pentru suspendarea deciziei de revocare a sa din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț. „La suspendarea doctorului Lazăr, multe voci m-au criticat, deși mult mai multe m-au susținut și au apreciat dorința de a se face ordine și lumină în Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Acum, am și magistrați care îmi dau dreptate. Sigur, e o primă etapă, doctorul Lazar are dreptul la contestație ca orice om al acestei țări, procesul poate continua, dar în acest moment am bucuria că decizia mea se dovedește legală. Am încredere în Justiție și în acuratețea sentințelor instanțelor de judecată. Cu siguranță, tot mai mulți nemțeni îmi vor da dreptate și vor înțelege că demersul meu e unul cu prioritate în favoarea pacienților, al cadrelor medicale! Vreau un act medical de calitate la Piatra Neamț și asta e posibil și dacă există o echipă managerială de calitate“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
10 mai 2016
Cursanți de la Colegiul de Apărare, în vizită de documentare la Consiliul Județean Neamț.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan, a primit, astăzi, 10 mai, vizita cursanților Colegiului Național de Apărare, prezenți în județ într-o călătorie de studii și documentare. Evenimentul s-a dovedit prilej de purtare de discuții din multe domenii între autoritățile nemțene și cursanți, aceștia provenind de la diverse instituții și fiind dornici de a afla informații din județul Neamț. Printre datele oferite oaspeților se numără cele legate de obiectivele turistice din județ și posibilitățile de petrecere a timpului liber, aceștia anunțându-și disponibilitatea de a reveni în Neamț în calitate de turiști.
În deschiderea evenimentului, președintele Emilia Arcan a declarat: „Bine ați revenit la Piatra Neamț, stimați cursanți ai Colegiului Național de Apărare și vreau să vă spun că, poate unii știi, alții nu, sunt extrem de onorată să vă avem oaspeți și dintr-un motiv subiectiv, dat de faptul că în anul 2014 am absolvit și eu cursul asigurat de către instituția pe care cu onoare o reprezentați. Sunt încântată și pentru că ați ales să «parcurgeți» din nou municipiul Piatra Neamț, în cadrul călătoriei de studii și documentare, ceea ce pentru noi înseamnă că zona aceasta are o importanță deosebită pentru dumneavoastră! Vă asigur că aveți foarte multe lucruri de învățat despre și de la noi și am convingerea că exhaustivi nu vom putea fi în prezentarea de informații, motiv pentru care așteptăm și alte serii de cursanți să ne caute, să ne descopere, iar noi să le arătăm că suntem gazde care nu pot fi ocolite. Eu vă doresc succes în tot ceea ce întreprindeți și, cu ajutorul colegilor mei și al colaboratorilor din instituțiile unde se poartă haina militară, vom încerca să vă satisfacem nevoia de informații“.
Comandorul Ioan Crăciun a precizat că unul dintre obiectivele principale ale cursului vizează cunoașterea activității instituțiilor publice, iar alegerea orașelor în care se fac documentările are mare legătură cu disponibilitatea de care dau dovadă autoritățile. El a profitat de ocazie pentru a le mulțumi reprezentanților Consiliului Județean pentru deschiderea manifestată la fiecare vizită. Unul dintre oaspeți le-a recomandat autorităților să încurajeze împădururea județului, pentru că zona forestieră este baza economiei și prosperității.
În finalul întâlnirii, președintele CJ i-a felicitat pe cursanți pentru că se află sub sigla unei universități care se numește „Carol I“ și a legat aspect de faptul că azi se împlinesc 150 de ani de la urcarea pe tron a regelui Carol I, după care le-a urat ședere plăcută și documentare ușoară.
09 mai 2016
Președintele Consiliului Județean, la elogierea eroilor neamului și sărbătoarea europenilor.
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, a participat, astăzi, 9 mai, la un eveniment dedicate aniversării a trei momente din istoria națională și universală. Evenimentul a avut loc la Cimitirul Eternitatea din Piatra Neamț, acolo unde s-au depus coroane, s-au elogiat neamului eroii și s-a vorbit despre tripla însemnătate a sărbătorii de pe 9 mai. Cu acest prilej, președintele Emilia Arcan a declarat: „Independenți, victorioși și uniți – de la aceste trei caracteristici ale tuturor românilor pornește tripla sărbătoare pe care o marcăm, astăzi, 9 mai, dragi nemțeni!
Pe 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu declara în Parlamentul României: «Suntem independenți, suntem o națiune de sine stătătoare», făcând referire la faptul că am scăpat pentru totdeauna de sub jugul otoman. Anii au trecut, aducând peste români alte nenorociri, care aveau să se termine cu victoria aliaților din cel de-al Doilea Război Mondial, care au obținut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagrații din istoria Europei.
Și pentru menținerea păcii, pentru a fi mai puternici, mai dezvoltați, mai buni, pe 9 mai 1950 a venit ideea așezării primei cărămizi la temelia celei ce avea să devină Uniunea Europeană, a cărei parte este și România, de pe 1 ianuarie 2007.
Iată cum poporul român se dovedește special în fața altora, având, printr-o excepțională coincidență, de sărbătorit trei evenimente într-o singură zi. Este un lucru rar întâlnit într-o istorie! Să fim mândri că trăim într-o țară liberă, în care cetățenii sunt respectați, în care copiii au dreptul la educație și în care noi, autoritățile, avem obligația de a veghea pentru bunul mers al lucrurilor, astfel încât România să fie recunoscută de către celelalte state!
La mulți ani, dragi nemțeni europeni!
Să aveți șansa de a trăi de cât mai multe ori această triplă sărbătoare și niciodată să nu ne uităm istoria, pentru că este singura care ne amintește de unde am pornit, pe ce drumuri am umblat și unde ajungem!“.
09 mai 2016
Conducerea Consiliului Județean Neamț a primit o vizită specială, luni, 9 mai, cea a mascotei și a echipei care desfășoară caravana „Ecoatitudine“. Membrii acesteia și-au propus schimbarea mentalității populației față de colectarea selectivă a deșeurilor, obiectiv cel mai simplu de atins dacă de partea inițiatorilor se află copiii, care au posibilitatea, simplu, de a-i „educa“ pe părinți și bunici.
Caravana a ajuns în prima parte a zilei la Școala Gimnazială nr. 11 din Piatra Neamț, singura unitate de învățământ din județ care a vrut să se înscrie în acest proiect național, ce a debutat în 2010 și se va încheia în 2020. După întâlnirea cu elevii și părinții elevilor de la Școala 11, caravana a ajuns la Consiliul Județean, unde a fost primită de președintele Emilia Arcan. În contextul derulării de către Consiliul Județean a proiectului cu finanțare europeană „Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Neamț“, președintele Emilia Arcan a apreciat că schimbarea atitudinii nemțenilor în ceea ce privește colectarea selectivă a deșeurilor poate asigura succesul acestui proiect care cuprinde investiții de circa 140 de milioane de lei, din fonduri europene, naționale și locale. „Sunt o susținătoare a unui mediu curat și cred că putem să ni-l asigurăm împreună, toate generațiile, prin schimbarea mentalității celor care consideră că țara, orașul, comuna în care locuiesc nu este și a lor. Împreună cu ADI ECO Neamț vom extinde acest proiect în tot județul nostru, astfel încât copiii și tinerii să fie motorul schimbării mentalității tuturor locuitorilor“, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan.
08 mai 2016
Președintele Emilia Arcan, printre tinerii catolici ai Moldovei, de ziua lor.
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, a fost alături de peste cinci mii de credincioși din comuna Doljești și multe alte localități ale Moldovei, la sărbătoarea devenită tradițională, „Sărbătoarea tinerilor“, găzduită de parohia Buruienești. Evenimentul a fost susținut, parțial, de către Consiliul Județean Neamț, motiv pentru care autoritățile locale din Doljești au invitat întreg legislativul județean la sărbătoare. „Am participat pentru prima dată în viața mea la o astfel de sărbătoare și a fost o experiență excepțională! Totul a fost extraordinar, o bună organizare, momente emoționante și parcă Dumnezeu a ținut cu acei tineri pentru că, deși asupra zonei s-au năpustit nori negri, nu a plouat. Ba, mai mult, a plouat în satele învecinate, dar la Buruienești, nu! Am fost plăcut surprinsă de toată această derulare de evenimente, de încărcătura religioasă, de ritual! Au fost tineri frumoși, cât vedeai cu ochii! Și preoții care au oficiat actul religios, și autoritățile locale, oamenii locului, toți au fost minunați. M-am simțit cu adevărat uimită de această experiență. Felicitări tuturor celor care au avut o implicare în derularea frumosului eveniment de la Doljești – Buruienești și le mulțumesc colegilor mei consilieri județeni, că au acceptat să alocăm fonduri de la buget pentru organizarea ediției din acest an a «Sărbătorii tinerilor», la Biserica «Sfântul Iosif Muncitorul», din satul Buruienești“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
Slujba a fost oficiată de înalți prelați din România, precum arhiepiscopul Ioan Robu, născut în satul Traian, comuna Săbăoani, episcopii Petru Gherghel, din Gherăiești, și Aurel Percă, din Săbăoani, și zeci de preoți din zonă și din județele Moldovei.
07 mai 2016
Firma producătoare a dezinfectantului cu probleme din Spitalul Județean, un furnizor prioritar pentru fostul manager.
Existența dezinfectantului ineficient utilizat la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț a fost cunoscută de către conducerea Consiliului Județean încă de acum câteva săptămâni, când specialiștii de la Audit din instituție au efectuat un control după schimbarea managerului, dar o decizie privind utilizarea lui nu a putut fi luată de către legislativ, fără implicarea instituțiilor de specialitate. Controlul de la spital avea să scoată la iveală faptul că în ultimii ani, cantități imense de dezinfectant au fost achiziționate pentru unitatea sanitară din Piatra Neamț, iar firma producătoare – Hexi Pharma – a fost pentru ex-directorul spitalului un furnizor care s-a bucurat de toată atenția și la care se apela pentru foarte multe materiale sanitare, nu doar pentru substanța incriminată în momentul de față. „Știam din raportul de la Audit că spitalul folosește un anume dezinfectant, iar când am auzit primele referiri la nivel de țară despre calitatea lui, am așteptat de la o zi la alta să vedem ce se decide în privința județului Neamț. Și, iată, a apărut problema «oficial», pentru că noi degeaba știam de existența dezinfectantului ineficient, cineva de specialitate trebuia să se pronunțe! Nici nu vreau să mă gândesc ce «caracatiță» a stat cu tentaculele întinse în Spitalul Județean! Rezultatele Auditului de la CJ făcut la unitatea sanitară m-am îngrozit. Le vom furniza și presei, la un moment dat, când vom termina toată procedura. Știam de «prezența» societății Hexi Pharma la spital, dar nu bănuiam că pot fi asemenea probleme pe baza acelui contract prin care s-au asigurat materiale sanitare. Vineri, 6 mai, când am auzit că Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț este pe lista celor 50 din țară unde s-ar folosi un dezinfectant ineficient, am dispus ca o echipă de la Consiliul Județean să meargă acolo și să vadă ce e de făcut, ce stocuri sunt, cu ce se poate înlocui substanța respectivă, pentru a avea efectul scontat când se face igienizarea. Sâmbătă, 7 mai, o altă echipă, formată din reprezentanți ai instituțiilor cu responsabilități în domeniul sănătății și de la Poliție, constituită prin ordin al ministrului sănătății, a fost la spital și a prelevat mai multe probe, care vor fi analizate într-un laborator din străinătate. Până vom primi rezultatele, va trebui să identificăm o soluție urgentă, pentru găsirea unui alt dezinfectant. Îi asigur pe toți cei care au vreo legătură cu Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț că vom lua toate măsurile care se impun pentru depășirea problemei“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
06 mai 2016
Președintele Consiliului Județean a participat la o inaugurare de monument și o lansare de monografie, la Timișești.
Comunitatea din Timișești a fost gazda unui dublu eveniment, care s-a bucurat de mare apreciere din partea participanților, joi, 5 mai, când a fost dezvelit cel de-al treilea monument ridicat în memoria eroilor din comună și a fost lansată monografia acestei zone, creație aflată sub semnătura unui autor ieșean. Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, a răspuns invitației făcute de către autoritățile publice locale și a transmis gazdelor mesajul instituției pe care o reprezintă. „Ne întâlnim aici, pentru că în comuna dumneavoastră se petrece un eveniment de excepție: datorită implicării autorităților locale, comunitatea din Timișești îmbrățișează istoria și demonstrează că își iubește trecutul și nu îi uită pe cei care și-au dat viața pentru ca noi, astăzi, să pășim pe pământ românesc! Iată, suntem martori la dezvelirea unui nou monument al eroilor în această comună, după altele două, din două sate învecinate. Ca român și în numele Consiliului Județean Neamț, vă felicit pentru implicarea de care dați dovadă pentru păstrarea memoriei neamului.
Tot de acum, dragi prieteni, comuna Timișești este altfel! Este o comună cu istorie scrisă, cuprinsă între filele proaspetei monografii! Felicitări autorului, domnului colonel în rezervă Grigore Radoslovescu, pentru munca asiduă, pentru căutarea neobosită de dovezi istorice privind trecutul zonei și, spre mândria locală, pentru recunoștința purtată de către ieșenii care se bucură de apa cea de toate zilele, de la Timișești!
Felicitări pentru tot ceea ce faceți aici, pentru toate lucrurile deosebite realizate de către domnul primar Vasile Mărculeț și vă asigur de sprijinul meu necondiționat!“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
Un sobor de preoți a binecuvântat întreaga adunare, formată din credincioși din comună, elevi ai școlilor din Timișești, autorități locale și invitați ai organizatorilor evenimentului.
05 mai 2016
Președintele Emilia Arcan a dat startul Olimpiadei Naționale de Religie Ortodoxă.
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, a participat, miercuri, 4 mai, după-amiază, la deschiderea Olimpiadei de religie – cultul ortodox, pentru seminarii și licee teologice, clasele IX – XII, etapa națională, competiție găzduită de Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamț.
Evenimentul este organizat de Ministerul Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice și Inspectoratul Şcolar Județean Neamţ, cu sprijinul Consiliului Județean Neamț și al altor parteneri educaționali – Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului etc.
În deschiderea olimpiadei, președintele Consiliului Județean a declarat: „Bun venit într-un minunat ținut al spiritualității românești! Abia au trecut peste noi frumoasele zile ale Paștelui și tineri cu drag de carte și iubitori de hrană pentru suflet se intersectează pe plaiuri nemțene pentru a se întrece într-o știință ce place celor cu drag de Dumnezeu.
Seminarul Teologic Ortodox «Veniamin Costachi» este gazda unei noi competiții naționale care se desfășoară în județul Neamț și pentru care Consiliul Județean și-a dat interesul de a o susține financiar, pentru buna organizare. Sper, în numele acestei instituții și a colegilor mei, ca Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă să fie o competiție frumoasă, care să placă și candidaților, și coordonatorilor lor, și profesorilor evaluatori!
Tuturor vă doresc succes, să vă simțiți bine în ținutul legendar al Neamțului și să vă amintiți cu drag de noi! Ne dăm tot interesul să fim gazde bune și vă mai așteptăm într-o zonă încărcată de frumos, unde mirificul stăpânește de la apa cea cristalină a Ozanei și până pe crestele semețului Ceahlău!
Dumnezeu să vă dea putere în această nouă ediție a Olimpiadei de Religie Ortodoxă și să ne ocrotească pe toți!“
La această competiție participă aproximativ 140 de elevi calificaţi la etapa naţională, 42 de profesori însoţitori şi 20 de membri din Comisia Naţională de Evaluare a Olimpiadei.
03 mai 2016
La mulți ani, dragi prieteni din presă!
Azi, 3 mai, se aniversează în întreaga lume Ziua Mondială a Presei Libere! La mulți ani, dragi prieteni ai pixului și tastelor!
Dintotdeauna v-am considerat prietenii mei și mă simt onorată de așa cunoștințe! Nu de puține ori mi-ați făcut zilele frumoase și vă garantez că mereu am ținut cont de mesajele transmise, de semnalele de alarmă trase.
Vă admir pentru devotamentul de care dați dovadă, căutând zi de zi să scoateți la iveală adevărul! Vă apreciez pentru tăria cu care luptați pentru a schimba lucrurile mai puțin bune în lucruri bune! Și vă invidiez pentru că puteți să puneți înaintea oricui, pe primul loc meseria, „uitând“ de familii, de prieteni, de pasiuni!
Felicitări dragi prieteni, pentru rezistența continuă într-o lume a frământărilor, a luptelor, a democrației înțelese în fel și chip!
Vă admir, să prețuiesc și contați pe deschiderea mea, oriunde mă va trimite viitorul!
La mulți ani, dragi ziariști! Vă felicit din suflet și parcă simt un regret că de ziua dumneavoastră, nu e vâlvă pe nicăieri! Sunt convinsă însă că prietenii pixului și tastelor nu pot lăsa știrile fierbinți pentru o cupă de șampanie! Dar, de ziua jurnaliștilor, trebuie să vă faceți timp să vă puneți o dorință! Eu vă doresc să vi se împlinescă! La multe știri fierbinți!
Cu prietenie și prețuire, Emilia ARCAN, președintele Consiliului Județean Neamț
28 aprilie 2016
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, și unii consilieri județeni, a depus o coroană în cinstea veteranilor de război, la Cimitirul Eroilor din municipiul Piatra Neamț. Gestul reprezintă un omagiu adus celor care au căzut la datorie în războaiele și marile conflagrații care au marcat istoria României. „Printre multele griji care ne marchează pe toți, printre problemele pentru care mereu trebuie să găsim soluții, avem datoria morală de a recunoaște că totul se datorează unor oameni care și-au pus viața în pericol, căutând să apere țara în care noi astăzi trăim! Lor le datorăm ceea ce avem acum! Cu emoție mă înclin în fața veteranilor de război care mai sunt printre noi, le doresc la cât mai mulți ani liniștiți, și le port un deosebit respect! Dragi nemțeni, vă îndemn ca toți să purtăm recunoștință eternă eroilor neamului!“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
După depunerea coroanei de flori, șefa legislativului nemțean a urmărit defilarea Drapelului de Luptă și a Gărzii de onoare.
26 aprilie 2016
Președintele Emilia Arcan cere ajutorul primului ministru pentru patru probleme ale județului.
După ce a aflat că Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni, prin Târgu Neamț devine certitudine, Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, a abordat alte patru probleme extrem de importante pentru zona noastră la întâlnirea de la Iași, cu primul ministru Dacian Cioloș, cu vicepremierul Vasile Dîncu, cu cancelarul Dragoș Tudorache și ministrul agriculturii, Achim Irimescu.
Anul acesta vor începe pentru autostradă studiul de fezabilitate și proiectul tehnic. Se urmărește ca la centenarul din 2018, Moldova să fie „unită“ cu țara și astfel să se recupereze unele dintre marile rămâneri în urmă ale zonei de Nord-Est a României în comparație cu alte regiuni. „După discuții pe subiectul acestei autostrăzi, extrem de necesară ca să putem să ne «legăm» și noi la civilizație, am participat la discuții inițiate de către noi, reprezentanții județelor Moldovei, cu autoritățile centrale și am pus pe tapet patru probleme extrem de importante pentru Neamț. Am accentuat nevoia de a se pune la punct două dintre căile de rulare care străbat județul, în speță este vorba despre drumul de la Izvorul Muntelui până la Durău, apoi drumul care leagă județul nostru de Harghita, un traseu care arată ca după război, și am mai cerut sprijin pentru alte două probleme care ne de pășesc pe oi, autoritățile nemțene. Una ține de clădirea în care funcționează «Spitalul Vechi» din Piatra Neamț, care are aproape un secol vechime și nu mai prezintă siguranță în exploatare, ba, mai mult, are și bulina roșie că se poate prăbuși la un cutremur de magnitudine nu prea mare. În locul respectivului spital poate vom primi ajutor financiar să construim altul, care să corespundă cerințelor actuale. Ultimul subiect pe care l-am prezentat are legătură cu rețeaua de apă din Piatra Neamț, depășită fizic și moral, pe care Consiliul Județean nu are capacitatea să o înlocuiască, oricâte eforturi ar depune. Sper ca aceste semnale de alarmă să nu rămână fără ecou și pentru asta, la întâlnirea de miercuri, 27 aprilie, de la București, dintre reprezentanții Guvernului cu toți președinții de consilii județene din țară voi depune și o documentație scrisă cu aceste referiri, pentru că vorbele se duc, dar scrisul rămâne“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
24 aprilie 2016
Președintele Emilia Arcan va insista pentru autostrada Iași – Târgu Mureș la întâlnirea cu premierul Cioloș.
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, va participa, luni, 25 aprilie, la o întâlnire cu premierul Dacian Cioloș, cu unii dintre miniștrii actualului Guvern și cu reprezentanți ai județelor din regiunea de Nord-Est a țării, pentru a discuta despre prioritățile Moldovei. „Am confirmat la invitația autorităților județene din Iași participarea la respectivele discuții, pentru că este în joc viitorul zonei, inclusiv al județului nostru și sunt extrem de interesată să prindă contur autostrada Est-Vest, despre care se vorbește de atâția ani dar a rămas la stadiul de discuții. Sper ca de data aceasta discuțiile să se materializeze și zona Moldovei să iasă din conul de umbră în care se află! Indiferent de cine este la conducerea țării, indiferent de Guvern și guvernare, oamenii au nevoie de condiții civilizate de trai și asta se face prin așezarea factorilor responsabili la aceeași masă, pentru identificarea unor soluții optime și dorința celor cu putere de decizie ca variantele identificate să fie puse în practică. Sper ca luni, la Iași, un astfel de scenariu să își găsească aplicabilitate“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
Premierul României, Dacian Cioloș, va veni însoțit de vicepremierii Vasile Dîncu și Costin Borc, cancelarul Dragoș Tudorache, ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Civic, Violeta Alexandru, ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, și ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.
Discuțiile se vor desfășura în Aula Universității Tehnice „Gheorghe Asachi“, începând cu ora 10, și vor viza proiecte de dezvoltare economică a regiunii și de conectare a regiunilor istorice ale României printr-o infrastructură de transport adecvată.
19 aprilie 2016
Președintele Consiliului Județean, față în față cu sute de vorbitori de limbi romanice.
Printre oficialitățile nemțene care i-au primit pe participanții la Olimpiada Națională de Limbi Romanice la Piatra Neamț s-a aflat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, care a salutat prezența acestora la o competiție de anvergură, care se desfășoară într-un ținut minunat.
Primirea oficială a avut loc în Sala „Calistrat Hogaș“ a Consiliului Județean Neamț, luni, de la ora 16.30, acolo unde, după discursuri oficiale și încurajări pentru elevii participanți și cadrele didactice coordonatoare, a fost prezentat un program artistic susținut de către elevi de la Liceul de Arte „Victor Brauner“ și de un ansamblu de dansuri populare. „Cu mare bucurie, salut prezența în județul Neamț a celor mai buni vorbitori de limbi romanice! Vă mulțumesc, dragi elevi, pentru devotamentul dumneavoastră, pentru munca de zi cu zi, pentru că, iată, datorită pregătirii continue, vă aflați în județul nostru, într-o competiție grea. Toți sunteți foarte buni, dovadă că ați ajuns la etapa națională a Olimpiadei de Limbi Romanice, pe care cu onoare județul Neamț o găzduiește. Chiar dacă la finalul competiției va exista o ierarhie a participanților, toți sunteți copiii de care țara noastră este mîndră!
Dumneavoastră, onorabile cadre didactice care îndrumați acești minunați elevi, primiți toată aprecierea mea pentru ceea ce faceți! Vă respect pentru că prin munca neîncetată reușiți să scoateți la suprafață oamenii care în anii viitori vor reprezenta elita României“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
14 aprilie 2016
Gheorghe Vișan, președintele Federației Române de Volei, i-a transmis președintei Emilia Arcan, conform semnăturii proprii de pe diploma pe care i-a trimis-o, că „apreciază în mod deosebit sprijinul acordat și o asigură de întregul respect al celor de la federație“.
La rândul său, președinta Emilia Arcan le-a mulțumit celor care reprezintă voleiul românesc pentru devotamentul de care dau dovadă în susținerea acestui sport. „Dumnealor îmi mulțumesc pentru sprijinul acordat! La rândul meu datorez mulțumiri colegilor mei de la Consiliul Județean! Eu am făcut ceea ce am considerat de cuviință și cum am crezut că e normal să procedez în astfel de situații, când un eveniment de asemenea anvergură se desfășoară în județul Neamț! Alături de toți consilierii județeni am aprobat, la propunerea mea, acordarea unei sume, e drept importante – 40.000 de lei, de la bugetul județului, pentru a se asigura unele dintre cheltuielile cu organizarea Cupei. Am făcut asta cu gândul că putem veni în sprijinul nemțenilor interesați de a vedea spectacole voleibalistice la ei acasă“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
14 aprilie 2016
Președinta Consiliului Județean a felicitat cadrele militare în rezervă și în retragere.
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, a participat, astăzi, 14 aprilie, la aniversarea a 25 de ani de la înființarea Filialei Neamț a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Ministerul Apărării Naționale. Aniversarea a coincis cu ședința Biroului Permanent al Filialei Neamț a acestei asociații. „Domnul președinte al filialei nemțene, general de brigadă (r) Octavian Mancu, m-a invitat la această întrunire care a avut dublu scop – împlinirea unui sfert de secol de existență a asociației și analiza activității Comitetului și Biroului Permanent al Filialei Neamț a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere pe anul 2015. Am ținut să îi felicit personal pe unii dintre cei cărora le datorăm existența, parte din istoria țării noastre și, de ce nu, ceea ce avem noi azi și considerăm că ni se cuvine! Dumnealor și tuturor cadrelor militare în rezervă și în retragere, membri sau nu ai asociației, le doresc să se bucure de o viață lungă și liniștită și în numele cetățenilor județului, îi asigur de tot respectul generațiilor actuale“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
Evenimentul a avut loc la Muzeul Județean de Istorie. A început cu intonarea Imnului Național, iar la final s-au înmânat diplome jubiliare unora dintre foștii militari, la aniversarea sfertului de secol de la apariția filialei județene a ANCMRR.
13 aprilie 2016
Vicepreședintele Dan Manoliu a inaugurat drumul care duce spre Stația de transfer a deșeurilor, la Tașca.
Dan Manoliu, vicepreședinte al Consiliului Județean Neamț, a inaugurat drumul de acces spre Stația de transfer a deșeurilor de la Tașca. La eveniment au mai participat responsabili de implementarea acestui proiect din cadrul Consiliului Județean Neamț – Olimpia Adam, directorul Unității de Implementare a Proiectelor, Mihaela Popa, manager al proiectului privind Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor din județul Neamț, angajați ai Consiliului Județean implicați în derularea investiției și cei care au efectuat lucrarea. „Am făcut recepția la termen a lucrărilor la drumul de acces spre Stația de transfer a deșeurilor de la Tașca. Este o lucrare făcută în cadrul proiectului privind Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor di n județul Neamț, cu fonduri suportate de către Consiliul Județean, pentru că execuția acestui drum a fost cheltuială neeligibilă în cadrul proiectului. În timpul vizitei de astăzi nu s-au constatat probleme de execuție, lucrarea fiind realizată la standardele cerute. Apreciez faptul că a fost realizată într-o perioadă scurtă, iar constructorul s-a mobilizat pentru a respecta termenul stabilit inițial, fără a mai fi nevoie de vreo prelungire. Transportul deșeurilor către stația de la Tașca se va face în condiții de siguranță, așa cum se întâmplă în cazul Depozitului județean de la Girov. Rămâne de stabilit operatorul pe zona aceasta și va demara activitatea conform proiectului județean privind selectarea și managementul deșeurilor“, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Neamț, Dan Manoliu.
La Taşca au fost finalizate şi Staţia de transfer, şi cea de sortare, ceea ce mai era de făcut fiind elementele de legătură: drumul de acces și racordurile la reţeaua de apă.
Staţia de transfer de la Taşca a fost realizată prin proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Neamţ şi are o capacitate de 9.000 de tone pe an. Valoarea acestei investiţii este de 3.104.714 lei, inclusiv TVA. Staţia de sortare a fost construită printr-un proiect Phare şi are o capacitate de 2.500 de tone pe an.
Drumul de acces la Staţia de sortare şi transfer are o lungime de 927 de metri şi o valoare de 2.017.253 de lei, inclusiv TVA.
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, a apreciat faptul că în județ încă un proiect a fost dus la bun sfârșit. „Bine că s-a terminat și acest capitol din proiectul mare, Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor. Mai sunt proiecte importante în derulare și am speranța că datorită specialiștilor noștri din Consiliul Județean, pe noile axe de finanțare vom reuși să implementăm și altele, pentru că nevoia de investiții este foarte mare“, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan.
11 aprilie 2016
60 de proiecte din domeniile social, cultură și sport, câștigătoare pe Legea 350/2005.
Comisia de evaluare și selecție a proiectelor depuse de către 100 de asociații și fundații din județul Neamț pentru a primi finanțare în baza prevederilor Legii 350/2005 a stabilit că 60 dintre ele îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de sprijin nerambursabil de la bugetul Consiliului Județean Neamț. Spre deosebire de sesiunile din anii trecuți, de această dată, suma alocată celor 60 de proiecte care au îndeplinit prevederile legale se apropie de suma maximă – a rămas neutilizată o diferență de doar 13.881 de lei. „După înregistrarea solicitărilor, a avut loc evaluarea fiecărui dosar, a trecut și etapa contestațiilor și ne aflăm la momentul în care se cunosc proiectele declarate câștigătoare. Urmează încheierea contractelor cu entitățile care au depus solicitări eligibile. Lista cu cei 60 de câștigători ar putea suferi unele modificări și nu se vor mai semna contractele de finanțare, în cazul în care solicitanții nu vor putea face dovada deținerii a minimum 10% din valoarea proiectului, așa cum prevede Legea 350/2005 sau, pur și simplu, solicitanții se răzgândesc între timp și nu mai vor să implementeze proiectul. Conform legislației în vigoare, proiectele aprobate vor fi publicate pe site-ul Consiliului Județean Neamț, în termen de 30 de zile de la încheierea contractelor. De asemenea, lista cu aceste proiecte care primesc finanțare nerambursabilă de la Consiliul Județean va fi publicată și în Monitorul Oficial al României“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
Din suma totală alocată pentru punerea în practică a Legii 350/2005 – 1,6 milioane de lei, 300.000 de lei s-au alocat pentru proiecte din domeniul culturii, 300.000 de lei pentru cele de pe social și un milion pentru proiectele din domeniul sportului.
La capitolul „Cultură“ au fost depuse 50 de proiecte, dar au primit finanțare doar 17 dintre ele, suma totală ce urmează a se acorda fiind de 297.963 de lei. În perioada aferentă depunerii de proiecte s-au înregistrat și 19 în domeniul „Social“, dar numai 15 au fost eligibile, valoarea lor totală fiind de 288.255 de lei. Alte 31 de solicitări au fost depuse pentru implementarea de proiecte din domeniul sportului, din care 28 eligibile. Suma care se va aloca acestora este de 999.901 lei.
07 aprilie 2016
Consiliul Județean Neamț invită iubitorii voleiului la un regal voleibalistic, la Sala Polivalentă din Piatra Neamț.
Iubitorii de volei sunt invitați, de către Consiliul Județean Neamț, să se bucure de un regal voleibalistic la Piatra Neamț, în perioada 8 – 10 aprilie 2016. Programul competiției Cupa României la Volei 2016 acoperă trei zile, duminică fiind programate finalele la volei feminin și volei masculin, după două zile în care vor juca patru dintre cele mai bune echipe de volei la fete și la băieți.
CJ Neamț, prin votul tuturor consilierilor județeni, a alocat suma de 40.000 de lei de la bugetul județului, pentru buna organizare a acestui eveniment de talie națională. În numele acestei instituții, Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, va fi prezentă în sală, alături de iubitorii sportului, și îi invită pe toți cei interesați de a urmări evoluția echipelor să valorifice ocazia, intrarea la meciuri fiind liberă. „Vrem să asigurăm o șansă iubitorilor sportului, și în special celor pasionați de volei, de a-și vedea favoriții și favoritele la Piatra Neamț, în cadrul unor meciuri spectaculoase. Intrarea este liberă și cred că asta reprezintă o șansă în plus pentru cei care iubesc sportul de a fi în tribune, martori la meciuri de mare miză. Consiliul Județean sprijină orice activitate sportivă ori din alt domeniu, care este de interes pentru cetățeni, pentru comunitate, dovadă fiind proiectele depuse în baza Legii 350 pentru alocarea de finanțări nerambursabile. Succes tuturor sportivilor care se vor confrunta la Piatra Neamț și le doresc susținătorilor să se bucure de spectacolele din teren“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
06 aprilie 2016
Președintele Emilia Arcan a dat peste mizeria din bucătăria Spitalului Județean.
O vizită neanunțată a președintelui Consiliului Județean Neamț la blocul alimentar al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț a scos la iveală aspecte care lasă mult de dorit, total neconforme unui astfel de spațiu.
Nu a putut fi trecută cu vederea mizeria din spațiul respectiv, aspect pentru care s-au făcut observații concrete și s-au cerut explicații de la angajații din bucătărie și șefii ierarhici. Multe neconcordanțe s-au găsit între cantitățile de materii prime scoase din magazie conform fișelor și „ceea ce fierbea“ efectiv în oale, iar personalul găsit în incintă nu a putut demonstra, de la un capăt la altul, circuitul documentelor privind asigurarea meniului zilnic, cu semnăturile celor responsabili pe acte. „Așa cum am primit sesizări legate de diverse aspecte ce țin de activitatea medicală, am avut și foarte multe legate de asigurarea hranei și cum niciodată nu am luat vreo decizie până când nu m-am convins personal cum stau lucrurile, nu am făcut nici de această dată rabat și am ținut să văd care este situația. Din nefericire, bucătăria Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț lasă mult de dorit. Nu am găsit personal care să lucreze cu responsabilitate, ba chiar am sesizat obrăznicia uneia dintre angajate. Este de necrezut câtă degringoladă era prin documente! Am cerut să se facă dovada că s-a folosit atâta carne câtă era trecută în acte, dar nu m-am lămurit nici cât scade, când se dezgheață, nici câtă rămâne după gătire, până ajunge în farfuria pacientului. Sunt tot mai convinsă că ideea ce mai potrivită ar fi să se externalizeze acest serviciu și spitalul să nu mai aibă bucătărie, pentru că e bătaie de joc ce se întâmplă acum cu mâncarea pacienților, a asistentelor medicale și a doctorilor. Decizia va fi luată după o analiză clară cu Comitetul Director, cu membrii Consiliului de Administrație, dar rămân la ideea că orice soluție s-ar adopta, ea trebuie să țină cont, în primul rând, de pacient și de nevoile lui. Despre externalizarea unor servicii am afirmat și cu alte ocazii, pentru că mai există domenii din activitatea nemedicală care ar putea fi externalizate, în beneficiul pacienților“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
Alt loc în care a mers șefa legislativului județean este Unitatea de Primiri Urgențe, acolo unde a discutat cu pacienții și cu personalul medical. Deși nu era aglomerat pe secție la momentul vizitei, pacienții au spus atât lucruri bune și mai puțin bune, dar plângerea uneia dintre doctorițe că „angajații UPU sunt asfixiați de cazuri și este criză de personal“ a fost considerară nejustificată, specificul acestei secții fiind, de fapt, „de urgențe“ și este firesc să fie aglomerație continuu.
05 aprilie 2016
Președintele Emilia Arcan a „pus“ în funcțiune un aparat nefolosit cinci ani, pe Secția Obsetrică Ginecologie din SJU Piatra Neamț.
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, a reușit, în urma unei discuții ferme cu conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț și a Consiliului de Administrație, să determine punerea în funcțiune un aparat laparoscop, cu care s-a realizat deja prima intervenție la o pacientă. Aparatul a ajuns la Piatra Neamț în anul 2011, print-un proiect privind dotările unității sanitare, finanțat de Banca Mondială, dar după desigilarea făcută în momentul predării lui către SJU, nu a fost pus în funcțiune. „Vorbim despre lipsa aparaturii, a specialiștilor, despre nevoia de dotări, dar stăm cu toate la dispoziție și nu ne folosim de ele la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț. Știam de existența laparoscopului pe Secția Obstetrică Ginecologie, care stătea nefolosit pentru că șefa de secție nu ar avea competențe să lucreze pe el și nu lăsa nici pe alții să îl utilizeze! La una dintre cele mai recente ședințe ale Consiliului de Administrație al SJU, la care am participat, am dat termen limită ca până la sfârșitul lunii martie aparatul să fie pus în folosință și asta s-a întâmplat, chiar dacă nu era de față și doctorița Georgeta Vintea, în calitate de șef de secție. Bucuria mi-a fost întregită când am auzit că s-a făcut și prima intervenție, unei paciente din județ. Evit să folosesc cuvintele potrivite ca să descriu situația cu acest aparat ținut sub folie protectoare, dar depășim limitele uneori, din cauza orgoliilor personale manifestate de către unii șefi de secție, sub protecția conducătorilor unității! Atâtea femei din Neamț au plecat în alte județe pentru a suferi o intervenție mai puțin dureroasă și după care refacerea fizică este mult mai scurtă! Noi aveam aparatul pe secție, dar îl ștergeam de praf, în condițiile în care patru medici – Tudor Săvălăstru, Valeria Vișan, Cosmin Rugină și Alina Denciu – au competențe pentru a lucra pe el! În calitatea pe care o am, consider că este grozav că femeile care din nefericire au nevoie de o astfel de intervenție măcar au posibilitatea de a se trata la ele în județ. Și mă bucur și pentru doctorii care au la îndemână aparatura necesară ca să își desfășoare activitatea! Așa, specialiștii au satisfacția muncii lor, pentru că nu degeaba au învățat, s-au pregătit atâția ani și pot lucra asemeni colegilor lor din țările dezvoltate ale Europei! Le mulțumesc celor care au preluat dorința mea și au pus-o în practică. Și sunt sigură că vor apărea multe mulțumiri și din partea pacientelor“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
Trusa laparoscopie a ajuns la Spitalul Județean în octombrie 2011, grație unui proiect în care s-a asigurat finanțarea de la Banca Mondială. Din 2013, unii dintre medicii Secției OG a SJU Piatra Neamț au obținut competențe în a lucra cu respectiva aparatură, dar din motive mai mult sau mai puțin subiective, nu au avut acces până zilele trecute.
02 aprilie 2016
Președintele Consiliului Județean Neamț va premia, sâmbătă, pe unul dintre cei mai valoroși români.
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, va acorda, sâmbătă, 2 aprilie 2016, „Premiul internațional de excelență Omului anului 2015“, cercetătorului Nicolae Zamfir, ca o recunoaștere a meritelor și rezultatelor obținute în domeniul cercetării și dezvoltării și coordonării celui mai mare proiect de cercetare din România, „Laserul de la Măgurele“.
Premierea va avea loc în cadrul celei de-a șasea ediții a Galei Internaționale a Premiilor de Excelență „Demos T.N.“.
„O onoare mai mare pentru mine, ca român și ca președinte al Consiliului Județean Neamț, nu putea fi alta decât aceasta, de a felicita un cercetător de valoare al țării, al Europei, cu un om despre care zeci de generații vor vorbi, pentru că datorită dumnealui, România va avea cel mai puternic laser din lume. La Măgurele, lasele de mare intensitate, aflate în grija domnului Nicolae Zamfir, vor produce cât 10% din puterea Soarelui! Ce realizare mai mare poate avea România? Vă mulțumesc, domnule Zamfir, în numele institu’iei pe care o reprezint! Prezența dumneavoastră aici este o mare onoare pentru județul Neamț, pentru orașul Tîrgu Neamț, pentru Asociația Pro Democrația Club Tîrgu Neamț! Vă mulțumesc pentru marea atenție pe care ne-ați acordat-o! Pe dumneavoastră, organizatorii acestui eveniment, vă felicit pentru tot ceea ce faceți și aceleași calde felicitări le adresez tuturor premiaților și participanților!“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
01 aprilie 2016
Președintele Emilia Arcan, alături de jandarmi, la ceas de sărbătoare.
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, a participat, astăzi, 1 aprilie, la ședința festivă, ocazionată de marcarea zilei Jandarmeriei Române.
Alături de alte oficialități nemțene, Emilia Arcan i-a felicitat pe jandarmi și le-a urat succes în importanta misiune pe care o au, zi de zi.
„Cu bucurie adresez un sincer «La mulți ani!» unora dintre profesioniștii acestei țări, oameni competenți, care asigură ordinea și siguranța publică! Jandarmeria română este o instituție a cărei existență se simte pregnant în rândul societății civile. Jandarmii sunt cei pentru care curajul, demnitatea și altruismul sunt caracteristicile de bază! Vă doresc să rămâneți exemplul care ați fost până acum! Am mare încredere în profesionalismul și spiritul de responsabilitate ale dumneavoastră! În calitate de președinte al Consiliului Județean Neamț, vă asigur de tot sprijinul instituției pe care o reprezint.
Vă doresc misiuni ușoare și să rămâneţi acelaşi corp de
elită responsabil şi loial intereselor statului român!
Succes în activitatea pe care o desfăşuraţi, sănătate, putere de muncă şi un sincer «La mulți ani!»“, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț.
30 martie 2016
Emilia Arcan, pe șantierul de la magistrală.
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, a ținut să vadă la fața locului cum se desfășoară intervenția anunțată la avaria de pe magistrala de pe strada Petru Movilă din Piatra Neamț. Pentru asta, după ședința găzduită de Consiliul Județean Neamț pentru pregătirea alegerilor locale, Emilia Arcan s-a deplasat la locul avariei, unde lucrările au început de marți seara, ora 18, fiind realizate de către o firmă aleasă de Compania Județeană ApaServ. Alături de președintele CJ Neamț a fost subprefectul Gheorghe Neculae. „După experiența de acum trei săptămâni, când oprirea apei s-a făcut pentru patru zile în unele zone ale orașului, am vrut să văd cum se desfășoară acum intervenția. Am primit asigurări de la directorul Companiei Județene ApaServ că nu vor fi timpi morți în executarea reparației, dar am vrut să văd exact se derulează lucrarea. Sper să nu apară vreun incident neprevăzut și oprirea apei să se facă pentru perioada anunțată, adică cel târziu până joi seara și nu mai mult. Deocamdată totul este sub control și directorul Ionuț Dughir a dar asigurări că intervenția are loc conform programului stabilit“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
30 martie 2016
Autorități județene și locale, reunite pentru pregătirea alegerilor.
Conducerea Consiliului Județean Neamț, a Instituției Prefectului, primari și secretari ai unităților administrativ-teritoriale din județ și specialiști din Prefectură și CJ au participat, astăzi, 30 martie, la prima instruire organizată pentru pregătirea scrutinului electoral din 5 iunie 2016.
Prezentarea legislației referioare la pregătirea și desfășurarea alegerilor pentru primari, consilieri locali și consilieri județeni a fost asigurată de către membrii Comisiei Tehnice Județene, din care fac parte prefectul județului, Niculina Dobrilă, în calitate de președinte, iar membri sunt subprefectul Gheorghe Neculae, secretarul județului Daniela Soroceanu și șefii a treisprezece instituții publice nemțene. „Am folosit această primă instruire pe tema alegerilor din iunie pentru a distribui o ediție specială a Monitorului Oficial al județului Neamț, care cuprinde actele administrative referitoare la organizarea procesului electoral din data de 5 iunie 2016. Câte un exemplar din această publicație a ajuns la fiecare primar și secretar de primărie din județ și la fiecare dintre participanții la instruire“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, la finalul respectivei ședințe.
25 martie 2015
Emilia Arcan, alături de polițiști, la aniversare.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan, a fost alături de polițiștii nemțeni, la aniversarea a 194 de ani de existență a acestei importante instituții. Momentul aniversar a fost marcat printr-o ceremonie oficială, care a avut loc la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, după care, în Piața Libertății din centrul municipiului, a avut loc o demonstrație la care au participat polițiști de la mai multe servicii și câinii dresați special pentru diverse misiuni. „În fiecare an, pe 25 martie, îi felicităm pe cei care au ales să își dedice viața veghind la liniștea și siguranța cetățeanului. Urările sunt aceleași și mereu potrivite: să aveți putere de muncă, pentru că fiecare zi pentru dumneavoastră înseamnă o provocare! Vă doresc să aveți sănătate, pentru a face față tuturor solicitărilor și să vă bucurați de satisfacția muncii, de realizări profesionale și personale! Vă doresc să vă desfășurați cu ușurință nobila misiune în menținerea unui climat de ordine și securitate publică!
Cu drag mă alătur celor care apreciază la adevărata lor valoare eforturile pe care le depuneți și vă felicit pentru profesionalismul de care dați dovadă. Consiliul Județean Neamț rămâne un partener al dumneavoastră, dornic să răspundă colaborărilor în interesul cetățeanului.
Vă asigur de tot respectul meu, doamnelor și domnilor polițiști! Și admirația este cu atât mai mare, cu cât de la o întâlnire la alta cu dumneavoastră, văd tot mai multe doamne în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț! Bucurați-vă de încrederea și respectul populației!“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, la întâlnirea cu polițiștii nemțeni.
25 martie 2016
Conducerea Consiliului Județean, extrem de vigilentă la noua oprire a apei.
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, a participat, dimineață, la ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în cadrul căreia s-a discutat despre pregătirea, în amănunt, a noii intervenții care se va face la magistrala care alimentează cu apă municipiul Piatra Neamț și câteva comune limitrofe. Lucrarea se va efectua în același loc în care a fost executată în urmă cu circa două săptămâni, când însă nu a fost pusă în practică soluția cea mai bună și trebuie intervenit pentru repararea definitivă. „Am participat la ședința convocată de către prefectul județului, Niculina Dobrilă, în calitate de președinte al CJSU, pentru că subiectul este unul dintre cele mai importante pentru noi, ca instituție aflată în interesul cetățeanului, și pentru fiecare dintre consumatorii de apă din oraș. După ce am trecut printr-o experiență deloc plăcută în urmă cu două săptămâni, când în unele zone din oraș nu s-a furnizat apă timp de trei, chiar patru zile, acum nu mai vrem să se repete situația. Vreau să fie totul pregătit cu lux de amănunte înainte de oprire și «neprevăzutul» să nu își mai facă loc de această dată. Deși aș fi vrut să știu dinainte de ședință că ApaServ a subcontractat lucrarea unei firmei cu care a mai colaborat, am aflat în timpul CJSU că directorul Dughir a luat această decizie. E problema celor de la companie până la urmă, cum vor rezolva treaba! Pe mine mă interesează ca oamenii să nu mai treacă prin experiența de la începutul lunii și asta le-am pus în vedere! Dacă au învățat ceva din intervenția anterioară la magistrală, au prevăzut clauze esențiale în contractul încheiat cu firma selectată, care va executa lucrarea! Eu să nu văd pe careva ridicând din umeri pentru că apar episoade neprevăzute și ne apucăm iar să ținem ședințe și să ne scuzăm în fața oamenilor, din vina unora care nu manageriază eficient o situație de criză“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
În acest moment, conducerea Companiei Județene ApaServ susține că oprirea apei în municipiul Piatra Neamț și în comunele Girov și Dochia se va face de marți, 29 martie, ora 18, și până joi, 31 martie, aceeași oră. Se va asigura apă fără întrerupere la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, în cartierele Mărăței, Gara Veche și Speranța și în localitățile Dumbrava Roșie, Săvinești, Roznov și Zănești.
23 martie 2016
Președintele Emilia Arcan a participat la ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.
Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord Est, organ deliberativ al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord Est, a avut o ședință, marți, 22 martie, în sala Ion Creangă a Consiliului Județean Neamț, la care a participat și Emilia Arcan, președintele legislativului județean nemțean.
Ședința s-a desfășurat în prezența președinților de consilii județene din Regiunea Nord Est, reprezentanți ai consiliilor locale municipale și orășenești din fiecare județ al regiunii și a unei delegații a Alianței Provinciilor din Olanda de Nord (SNN). Momentul a fost folosit și pentru închegarea unei colaborări între ADRNE și SNN, demarată în 2015. „Mă bucur că avem oaspeți renumiți pentru abilitățile de a lucra pe proiecte, renumiți în a identifica soluțiile cele mai potrivite pentru dezvoltare din cât mai multe puncte de vedere și cred că venind în fața noastră cu exemple de bună practică, vom avea ce învăța de la noii noștri colaboratori. Salut prezența dumnealor în regiunea noastră, sper să rămână cu amintiri frumoase din această vizită și pe viitor îmi doresc să avem cât mai dese colaborări, pentru o dezvoltare complementară a regiunii noastre și a regiunii pe care o reprezintă dumnealor“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
18 martie 2016
Consiliul Județean, gazdă a unei întâlniri între oameni de afaceri și autorități.
Consiliul Județean Neamț a găzduit, joi după-amiază, o întâlnire a unor autorități județene și locale și parlamentari care au dat curs invitației cu oameni de afaceri din Neamț, interesați de realizarea unui parc industrial în județ. Discuțiile au fost extrem de interesante, fiecare dintre oamenii de afaceri prezentând problemele cu care se confruntă în sfera sa de activitate și făcând propuneri pentru îmbunătățirea situației, având în vedere legislația neprietenoasă din domeniu. Discuțiile au vizat și lipsa forței de muncă, a oamenilor calificați în diverse domenii industriale și lipsa infrastructurii rutiere în județ. După lungi discuții s-a concluzionat că este extrem de necesară înființarea unui parc industrial în județul Neamț.
În cadrul aceleiași întâlniri s-a apreciat faptul că în județ vor funcționa în învățământul de masă școli profesionale cu clase care să pregătească specialiști, la cererea agenților economici în căutare de angajați.
Parlamentarii prezenți la discuții au recunoscut faptul că legislația românească este în cele mai multe cazuri potrivnică dezvoltării economiei și că este nevoie de o relaxare a ei. De asemenea, au susținut faptul că în ciuda insistențelor lor ca județul Neamț să aibă legătură la o cale de acces modernă cu Ardealul și Vestul Europei, deocamdată nu au avut succes.
După aceasta și multe alte interpelări care s-au derulat pe parcursul a mai bine de trei ore, s-a stabilit constituirea unui grup de lucru, format din cinci oameni de afaceri din județ, inițiatorii proiectului privind înființarea parcului industrial, care luni, 21 martie, va avea o nouă întâlnire cu autoritățile județene, în cadrul căreia se va ține cont de propunerile și ideile lansate de către oamenii de afaceri în cadrul întrunirii de joi. Atunci vor fi făcuți primii pași pentru stabilirea formei juridice a proiectului și se va stabili concret cum se va realiza implementarea lui. „În calitate de președinte al Consiliului Județean Neamț, salut inițiativa mediului de afaceri, a reprezentanților administrației județene și locale și a tuturor celor care s-au gândit deja ori vor adera la ideea înființării unui parc industrial în zona noastră. Deși pare o inovație în domeniu, vreau să precizez că există județe în țară în care sunt astfel de parcuri industriale și unele se dovedesc a fi extrem de utile, venind în întâmpinarea problemelor mediului economic.
Consiliul Județean Neamț este deschis oricărei acțiuni de dezvoltare județeană și ca președinte al acestei instituții mă alătur susținătorilor proiectului pentru a pune fundamentul unui astfel de parc industrial. Consider că asta ar fi o cale spre dezvoltarea județului, un sprijin pentru crearea de noi locuri de muncă, o posibilitate de identificare a unor noi afaceri și de atragere a unor investitori în zonă, fie ei din Neamț sau din țară și chiar din străinătate“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
16 martie 2016
Doctorul Lazăr a fost demis de către președintele Consiliului Județean Neamț.
La propunerea Consiliului de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, managerul unității spitalicești, doctorul Ioan Lazăr, a fost revocat din funcție, prin semnătura președintelui Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan. „În data de 3 martie 2016, Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț a adoptat Hotărârea nr. 6, prin care propune încetarea Contractului de management nr. 10503/20022 din 28 august 2013, în baza prevederilor art. 23, coroborate cu cele ale art. 22, lit. «k» din contractul de management. Am ținut cont de respectiva hotărâre a Consiliului de Administrație și am apreciat ca fiind necesară încetarea contractului de management, încheiat între Consiliul Județean Neamț și domnul Ioan Lazăr, managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, emițând o notificare în acest sens, care a fost transmisă către cel vizat de respectivul document“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
Notificarea purtând numărul 5.507/16.03.2016, privind încetarea contractului de management a fost adusă la cunoștința doctorului Ioan Lazăr prin curier și prin fax. În notificare se precizează faptul că respectivul contract a încetat începând cu data de 16 martie 2016, întrucât membrii Consiliului de Administrație al spitalului au făcut referire la abateri în activitatea managerială de la legislația în vigoare, abateri constatate de către organele de control și instituțiile abilitate, precum Curtea de Conturi, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, Parchet etc.
15 martie 2016
Consiliul Județean sprijină societatea „Troleibuzul“ să se doteze.
Societatea „Troleibuzul“, al cărei acționar majoritar este Consiliul Județean Neamț, se mândrește cu o realizare importantă, reușind să aducă în curtea proprie patru autobuze de capacitate mică, de câte 22 de locuri, Karsan Jest, cu motor Iveco, Euro 5, și patru de capacitate medie, de 55 de locuri, Isuzu Novociti, cu motor Isuzu, Euro 6. Investiția se datorează legislativului județean, care a acceptat să aloce fonduri prin majorarea de capital a societății aflate în subordine, astfel încât să poată fi onorat contractul de leasing, cu o durată de cinci ani și o valoare de 1,3 milioane de euro. „Teoretic, cu aceste mijloace de transport vom opera în viitorul program de transport public de călători, care va intra în vigoare probabil din luna septembrie a acestui an, dar practic, nu este exclus să le scoatem pe trasee după ce vom finaliza toate formalitățile privind recepția finală și clasificarea lor. S-ar putea să le introducem pe trasee, în sensul în care dorim să facem o reparație capitală a mijloacelor de transport din dotarea actuală. În prezent funcționează 16 autobuze și 25 de troleibuze. Din punctul nostru de vedere, cele opt autobuze noi reprezintă cea mai mare realizare din ultimii ani și datorită sprijinului Consiliului Județean am reușit să depășim prima etapă în lungul parcurs pentru a activa ca operator regional“, a declarat Nadia Năstase, directorul SC „Troleibuzul“ SA.
Reprezentanții acestei societăți apreciază colaborarea avută cu Consiliul Județean, care a acceptat solicitarea privind achiziționarea de mijloace de transport în sistem leasing, prin majorarea de capital. „Ambele loturi de autobuze sunt dotate cu platforme care asigură accesul persoanelor cu dizabilități și au și locuri speciale pentru astfel de călători. De asemenea, fiecare autobuz are panou de informare călători și sistem audio de informare, aceste aspecte aducându-ne foarte aproape de modelul de transport european“, a precizat directorul economic Adriean Chirilă.
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, a declarat că pe lîngă efortul depus de către cei din conducerea societății trebuie apreciat și cel al membrilor AGA și CA, care au identificat soluția cea mai potrivită și au susținut echipa managerială, pentru realizarea acestui plan. „Întindem o mână de câte ori ne este cerut ajutorul, iar societatea «Troleibuzul» avea nevoie de acest sprijin, pentru că prin activitatea sa se adresează cetățenilor și ne interesează să le fie lor bine, plus că se impunea alinierea parcului auto la cele din UE. Mă bucur că a fost făcut un pas important în privința dotărilor și că se va asigura confortul celor care vor apela la serviciile asigurate cu mijloacele de transport ale societății. Rămâne și pe viitor preocuparea de a se face noi astfel de achiziții “, a declarat președintele Emilia Arcan.
Scopul vizat de către conducerea „Troleibuzul“ este ca în viitorii ani să preia cât mai multe, dacă nu toate traseele de pe aria ADI Urbtrans și să continue achiziția de mijloace de transport, inclusiv troleibuze.
14 martie 2016
Apa pietrenilor, discutată în ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, a participat, astăzi, la ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, alături de prefectul de Neamț, Niculina Dobrilă, și de șefii serviciilor descentralizate.
Singurul subiect abordat vizează asigurarea apei pentru populație, președintele Consiliului Județean Emilia Arcan precizând că nu mai acceptă să se recurgă la vreo nouă oprire a furnizării. „Orice s-ar întâmpla, indiferent de avariile care vor trebui soluționate, nu accept să se mai oprească apa în municipiul Piatra Neamț. Noi toți, am trecut printr-o experiență extrem de urâtă, așteptând, săptămâna trecută, trei, chiar patru zile, să vină apa. Rămân în continuare la ideea că intervenția la avaria pe de magistrală nu a fost una eficientă, că situația nu a fost manageriată «ca la carte». Le mulțumesc din suflet celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, care au mai redus din suferința pietrenilor, ditribuind, în două zile, 157.000 de litri de apă, direct din cisterne, în câteva puncte aglomerate din oraș “, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
Membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au aprobat constituirea unui grup de lucru din care fac parte specialiști ai CJ, ISU, DSP, Garda de Mediu, APM, Sistemul de Gopsodărire a Apelor și DSVSA, care în colaborare cu reprezentanții Companiei Județene Apa Serv să pună la punct un plan pe baza căruia să se revină asupra lucrării executate zilele trecute la magistrală, pentru că soluția tehnică agreată la repararea avariei nu a fost dintre cele mai bune și trebuie reluată procedura. Vizată este reducerea semnificativă a timpului de intervenție.
De asemenea, se are în vedere și o manevră de potabilizare a apei din captarea de la Bâtca Doamnei, despre care se știe, de la începutul lunii trecute, că este poluată cu bacteria Clostridium Perfringens.
12 martie 2016
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ cere public demisia conducerii Apa Serv pe motiv de incompenţă în gestionarea crizei apei!
Lipsa apei în cartierul Dărmăneşti şi o parte din strada Dacia din Piatra Neamţ, deşi se anunţase că problema va fi soluţionată încă de vineri seara, a determinat-o pe Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, să aibă o reacţie dură la adresa conducerii Companiei Judeţene Apa Serv, căreia i-a cerut demisia, în cadrul unei şedinţe convocată de urgenţă, în această dimineaţă. Acelaşi lucru l-a cerut şi membrilor Consiliului de Administraţie al companiei, al cărui preşedinte, Florin Cucu, a demisionat în plină întrunire, acceptând ideea că avaria de pe magistrala din Piatra Neamţ, din cauza căreia pietrenii au stat patru zile fără apă, nu a fost manageriată eficient.
Luni, la ora 14, consilierii judeţeni se vor întruni într-o şedinţă în cadrul căreia îi vor mandata pe membrii AGA de la Compania Judeţeană Apa Serv să ia decizii în privinţa Consiliului de Administraţie. „Au trecut peste 72 ore şi unii dintre pietreni nu au apă rece, lucru inadmisibil! Am primit asigurări de la conducerea Apa Serv că vineri seara, tot oraşul va avea apă la robinete şi au trecut mai bine de 12 ore şi nu s-a întâmplat asta! Ruşine să le fie! Vreau demisia tuturor celor din conducerea companiei, pentru că au fost depăşiţi de situaţie şi s-a văzut incompetenţa şefilor în timpul acestei crize a apei. Nu vreau să ştiu detaliile tehnice, scuzele lor, pentru că pe oameni nu asta îi interesează! Ei vor apă la robinet, pentru că plătesc pentru ea. Dacă ne trezim cu vreun focar de infecţie? Dacă apar cine ştie ce probleme din cauza lipsei apei, cine răspunde? Le mulţumesc celor de la ISU, care au venit în întâmpinarea problemelor pietrenilor, distribuind apă cu cisterna în câteva puncte din oraş!“, a declarat Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
11 martie 2016
Criza apei a fost depășită, în Piatra Neamț.
Așa cum au stabilit la ședința de dimineață, factorii responsabili de rezolvarea problemei cu lipsa apei în Piatra Neamț s-au întâlnit din nou, la ora 16, la Consiliul Județean și concluziile discuțiilor au fost îmbucurătoare. Președintele Emilia Arcan a ținut să afle cum și-au onorat astăzi sarcinile de serviciu echipele care au intervenit la locul avariei și cum a fost manageriată intervenția la fața locului, având în vedere angajamentul făcut dimineață de către conducerea Companiei Județene Apa Serv că în această seară se va relua furnizarea. Cei doi reprezentanți ai furnizorului de apă – Ionuț Dughir și Ion Păcală – au făcut precizarea că deja au început manevrele pentru umplerea instalațiilor și ora 19 anunțată ca fiind momentul când cam toți pietrenii ar trebui să aibă apă rămâne valabil. „Disconfortul major dat de lipsa apei la robinetele în municipiul Piatra Neamț a fost depășit! Conducerea Companiei Apa Serv a anunțat, în cadrul ședinței de la ora 16, că au început manevrele pentru umplerea instalațiilor și în câteva ore apa va ajunge în toate locuințele din oraș. Îmi pare foarte rău că populația a trecut prin această experiență nedorită. Cred că nici intervenția celor de la Apa Serv nu a fost foarte eficientă, se putea găsi o soluție și mai rapid, dar bine că am ajuns la faza în care se reia furnizarea și avem garanția că nu va mai fi nici o oprire. Am marea rugăminte la cetățeni să încerce să limiteze consumul până la umplerea totală a instalațiilor, pentru că presiunea va fi în creștere, nu va exista debit maxim de la început. De asemenea, apa va avea pentru început suspensii, lucru firesc după o oprire a furnizării“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
11 martie 2016
Problema lipsei apei, disecată la Prefectură și Consiliul Județean.
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, și prefectul de Neamț, Niculina Dobrilă, i-au convocat, în prima parte a zilei, la sediul celor două instituții pe care le reprezintă, pe toți factorii responsabili de lipsa apei potabile în municipiul Piatra Neamț și pe cei care ar putea asigura soluții temporare pentru depășirea situației critice. Întâi discuțiile s-au purtat la Instituția prefectului, acolo unde Niculinei Dobrilă i s-a prezentat situația actuală, după care comandamentul întrunit de urgență s-a mutat la Consiliul Județean, pentru continuarea dezbaterii.
Discuțiile au fost pe alocuri aprinse, reprezentanții Consiliului Județean și primarul Dragoș Chitic declarându-se extrem de nemulțumiți de faptul că din cauza unei avarii, mai tot orașul este fără apă la robinete.
„Ne-am adunat pentru a discuta despre problema lipsei apei în Piatra Neamț și nu mă interesează să aud scuze! Apa Serv are destui specialiști care trebuie să își dovedească în asemenea situații competența. Dacă nu, să meargă acasă! Nu vreau justificări ale întârzierilor și nu e cu putință ca pentru o avarie, să treacă două zile și încă să nu depășim situația. Sunt îngrijorată și de faptul că, așa cum ne-au spus reprezentanții Apa Serv, șansele de a apărea avarii noi, pe conductele din interiorul orașului, sunt maxime, pentru că reluarea furnizării înseamnă o presiune crescută în rețea, care poate determina cedarea multor țevi. Ba, și mai grav, nu mi se pare normal să se accepte să nu se intervină la o altă avarie, poate de aceleași proporții, pe aceeași magistrală, pe motiv că Apa Serv nu are oameni cu care să intervină. Adică peste câteva zile o luăm de la capăt cu toată această nebunie? Fără pic de subiectivitate, cred că intervenția companiei pentru managerierea situației nu a fost una eficientă“, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan.
Supărat pe atitudinea conducerii Apa Serv s-a arătat a fi și primarul de Piatra Neamț, Dragoă Chitic: „Nu e posibil ca o avarie să țină orașul 48 de ore fără apă rece. Nu știu ce soluție tehnică poate fi găsită, că nu e treaba Primăriei să facă asta, dar situația e de neînțeles. Dacă șefii Apa Serv sunt depășiți de situație, au toate motivele să demisioneze“, a spus primarul Dragoș Chitic.
Următoarea întrunire a comandamentului va fi la ora 16, când se va analiza evoluția intervenției celor de la Apa Serv pe parcursul zilei de astăzi, având în vedere faptul că în dimineață directorul Dughir a anuțat că de la 13 va începe etanșeizarea conductei, iar de pe la 18-19, la robinetele din Piatra Neamț va curge apă.
09 martie 2016
Doamnele din Consiliul Județean, sărbătorite de conducerea instituției.
Doamnele și domnișoarele din Consiliul Județean Neamț și reprezentantele instituțiilor din subordinea legislativului județean au fost sărbătorite, pe 8 martie, de către echipa de conducere.
Președintele Emilia Arcan, vicepreședinții Daniel Vasiliu Macovei și Dan Manoliu și secretarul județului Daniela Soroceanu au organizat o petrecere într-un restaurant din oraș unde, pe parcursul câtorva ore, sărbătoritele zilei s-au bucurat de o atmosferă specială. „O dată pe an se întâmplă ca femeia să aibă o zi a ei, deși se spune că în fiecare zi ar trebui să fie sărbătorită! Alături de colegii mei din conducere am organizat o mică petrecere, prilej de a uita de grijile administrației, de problemele de acasă, de sarcinile curente. Cred că am reușit să ne atingem scopul, dovadă fiind buna-dispoziție în care ne-am aflat cu toții, câteva ore“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
Pe rând, doamnelor le-au fost oferite urări de către șefii instituției, fiind îndemnate să nu uite să se bucure de fiecare zi din viață, să caute frumosul din tot ceea ce li se întâmplă și să se bucure de familii, de cei dragi, de prieteni.
Un moment special a fost creat de către domnii din Consiliu, care le-au cântat colegelor „La mulți ani!“, în apaluzele acestora.
Pentru scurtă vreme, președintele Consiliului Județean a participat și la sărbătoarea polițistelor nemțene, pe care le-a felicitat pentru cariera aleasă și le-a dorit să aibă parte de o primăvară și o viață lipsite de incidente.
09 martie 2016
Mai sunt două zile pentru depus proiecte la Consiliul Județean, pe Legea 350/2005.
Consiliul Județean Neamț face apel către entitățile care se încadrează în condițiile impuse pentru a beneficia de sprijin financiar ca să deruleze proiecte de interes județean, în baza prevederilor Legii 350/2005. „Conform Anunțului de participare, mai sunt două zile pentru înregistrat dosare de la cei interesați de a primi finanțare nerambursabilă de la CJ Neamț, pentru realizarea de proiecte de interes județean. Până astăzi, 9 martie, avem înregistrate doar șapte dosare, în condițiile în care sumele disponibile ar acoperi mult mai multe solicitări. Rămâne de stabilit și eligibilitatea acestor solicitări, având în vedere că de luni, 14 martie, comisia de evaluare și selecție a proiectelor va verifica fiecare aplicație în parte și va stabili dacă poate primi finanțare conform ghidului aprobat, sau nu. Este posibil ca în ultimele două zile în care se vor mai primi cereri să se înregistreze mai multe proiecte, dar scopul nostru este să îi atenționăm pe cei interesați de sprijinul nerambursabil, să finalizeze proiectele în vederea depunerii lor în termen“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
Până astăzi, 9 martie, prin Registratura Consiliului Județean Neamț au trecut șapte solicitări: trei pentru domeniul sportului, două pentru proiecte din social și două pe cultură, religie, învățământ și mediu.
Conform votului consilierilor județeni nemțeni, în acest an se vor acorda 300.000 de lei pentru finanțarea proiectelor din domeniul culturii, aceeași sumă pentru proiecte sociale și un million de lei pentru proiecte din domeniul finanțabil sport.
Proiectele din cultură și social pot primi o finanțare nerambursabilă de cel mult 20.000 de lei fiecare, chiar dacă valoarea totală depășește această limită. De asemenea, pentru fiecare proiect care va intra la finanțare, solicitantul trebuie să asigure o confinanțare de cel puțin 10% din valoarea lui.
Banii pentru sport se împart pe trei categorii. Prima este „Sportul de echipă“, fiind vizate echipe din divizia superioară, care pot primi cel mult 100.000 de lei pe proiect, divizia medie – 70.000 de lei pe proiect și divizia inferioară – 30.000 de lei pe proiect. În cazul „Sportului individual“, se vor acorda maximum 15.000 de lei pe proiect. În a doua categorie sunt proiectele „Sportul pentru toți“, alocarea fiind de 15.000 de lei pentru fiecare, iar pentru „Sportul școlar“, bugetul județului va suporta câte 10.000 de lei pe proiect.
Evaluarea tuturor aplicațiilor se va face în perioada 14 martie – 9 aprilie.
04 martie 2016
Președintele Arcan l-a demis pe directorul Lazăr.
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, a semnat referatul pe baza căruia se întocmește dispoziția de încetare a mandatului doctorului Ioan Lazăr, care a ocupat funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, conform contractului de management nr. 10.503 din 28 august 2013.
„Vinerea e zi cu program scurt și nu a fost timpul fizic pentru semnarea tuturor documentelor de către colegii mei de la Direcția Juridică, dar după semnăturile lor se va emite dispoziția de revocare din funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență a domnului Lazăr și încetarea contractului de management. La baza referatului a stat decizia tuturor membrilor Consiliului de Administrație de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, care au propus încetarea mandatului, pe motiv de deficiențe manageriale. Conform ultimului raport al CA, s-a dispus încetarea mandatului dar mi s-a propus și sesizarea organelor abilitate, potrivit Notei de informare nr. 2798 din 15 februarie 2016, făcându-se trimitere la multe deficiențe constatate. Dacă nu puneam în aplicare această cerere de revocare, mi-aș fi asumat eu deficiențele manageriale ale doctorului Lazăr, pentru că mi-au fost aduse la cunoștință și nu am luat nici o măsură“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
Interimatul la cea mai mare unitate spitalicească din Neamț va fi asigurat de către medicul Alexandru Juncu.
În perioada următoare se va organiza concursul pentru desemnarea viitorului manager al Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț.
04 martie 2016
Conducerea Consiliului Județean, alături de noul prefect, la învestire .
Președintele Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan, și vicepreședintele Daniel Vasiliu Macovei au participat, astăzi, la învestirea noului prefect al județului Neamț, Niculina Dobrilă.
Învestirea a fost coordonată de către Constantin Mihart, director general al Direcţiei Generale pentru Îndrumarea şi Controlul Instituţiei Prefectului – structură de specialitate a Aparatului Central al Ministerului Afacerilor Interne. El a dat citire ordinului de încetare a mandatului de prefect pentru Vlad Ioan Angheluță și apoi celui prin care la conducerea Instituției prefectului județul Neamț urmează jurista Niculina Dobrilă. Fostul inspector guvernamental a depus jurământul, i-a mulțumit reprezentantului ministerului pentru încrederea acordată, i-a asigurat pe toți cei prezenți de o bună colaborare, după care a fost felicitată de către președintele Consiliului Județean Neamț, Emilia Arcan. „Doamnă prefect, mă bucur că ați fost nominalizată pentru această funcție și vă doresc să aveți succes în activitate! Preluați o răspundere mare, dar sunt convinsă că veți face față tuturor situațiilor. Iată, ni s-a ivit ocazia ca împreună să demonstrăm că județul, fiind condus de două femei, este pe mâini bune și vom reuți să facem performanță în administrație!“, a declarat Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț.
Solemnitatea momentului învestirii a fost marcată de un final special, vicepreședintele Daniel Vasiliu Macovei oferindu-i flori noului prefect, din partea Consiliului Județean Neamț.
03 martie 2016
Președinta CJ Neamț, la Conferința Județeană de Agricultură.
Emilia Arcan, președintele Consiliului Județean Neamț, a participat, astăzi, 3 martie 2016, la Conferința Județeană de Agricultură, care a avut loc la Hanul Ancuței.
În deschiderea dezbaterilor, șefa legislativului județean le-a adresat urări de bun venit celor care participau la conferință, dorindu-le să aibă un an bun în importantul domeniu de activitate în care activează. „Bine ați venit în județul Neamț, dumneavoastră, care sunteți din alte zone ale României, bine mă regăsesc cu nemțenii mei! Mă bucur să fiu la un loc cu oameni de bază ai țării, specialiști de pe urma cărora trăim cu toții!
Prezența dumneavoastră aici e un semn că județul nostru ocupă un loc important în ierarhia agricultorilor români și asta nu poate fi decât o mândrie pentru noi, nemțenii. Vă doresc tuturor să aveți un an bun în domeniul care vă preocupă, să aveți producții frumoase și mi-aș dori ca la sfârșitul anului să aveți prilejul să gustați, tot la Neamț, din roadele dulci ale pământului și să faceți analiza reușitelor din 2016!
Succes, dezbateri calde și rod îmbelșugat!“, a declarat președintele Emilia Arcan.
Participanții la conferință au discutat despre noutățile acestui an în privința aprobării proiectelor cu finanțare europeană, oportunitățile privind accesarea de fonduri nerambursabile în agricultură, noutăți legate de acordarea subvențiilor, proceduri și pași de urmat în privința depunerii documentației APIA, despre asigurările agricole, premize și factori care pot contribui la dezvoltarea agriculturii locale, priorități legislative pentru 2016 în ceea ce privește agricultura – formele asociative și rolul lor în dezvoltarea fermierilor.
Conferința de la Hanul Ancuței face parte din Calendarul Evenimente Agribusiness 2016, ultimul din rândul acestora fiind un târg pentru fermieri, care va avea loc la toamnă, în Iași.
29 februarie 2016
Vedetele cu rădăcini nemţene, „ambasadori“ la viitoarele târguri de turism.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ Daniel Vasiliu Macovei propune ca la următoarele ediţii ale Târgului de Turism al României, judeţul Neamţ să îşi valorifice şi mai bine potenţialul, folosindu-se de vedetele naţionale care îşi au rădăcinile în Neamţ. A ajuns la această concluzie după ce a vizitat standul Consiliului Judeţean Neamţ, la cea mai recentă ediţie a târgului şi a constatat că pe lângă ceea ce pot face reprezentanţii CJ cu responsabilităţi în pregătirea standului mai e loc şi de nişte „ambasadori“ care să vorbească despre zona noastră. „Sâmbătă, 27 februarie, am fost la Romexpo, la Târgul de Turism al României, şi am fost extrem de încântat de cum era standul CJ şi fără nici o exagerare afirm că era pe podium, în comparaţie cu standurile celorlalte judeţe. A fost bine poziţionat, de trei ori mai mare decât cel al judeţului Iaşi ori al Sucevei, cu o multitudine de pliante şi CD-uri care conţin informaţii care i-au acaparat pe turişti. Pentru că era situat în centrul pavilionului, permitea o abordare simplă pentru cei interesaţi de traseele turistice din Neamţ. A fost un nou concept, cu care reprezentanţii CJ Neamţ responsabili de organizarea standului au încercat să atragă cât mai mulţi «clienţi» pentru a ne vizita judeţul.
Foarte frumos a fost şi standul oraşului Tîrgu Neamţ, care a pus accent pe Rezervaţia de zimbri, dar şi pe alte obiective, precum Cetatea Neamţ, casele memoriale Ion Creangă şi Veronica Micle. Felicit întreaga echipă de la Neamţ care s-a ocupat de pregătirile pentru această participare şi consider că Serviciu Turism din cadrul CJ Neamţ a avut o prestaţie la înălţime în comparaţie cu cele din alte judeţe, mult mai potente financiar. Pentru viitor, ce mai putem face este să ne «legăm» de vedetele naţionale care s-au născut în zona noastră, să fie «punţi» între noi şi turişti, să fie portavocea judeţului în faţa celor care vor să ne viziteze, să le vorbească despre frumuseţile de care se pot bucura turiştii în Ţinutul Neamţului!“, a declarat vicepreşedintele CJ Neamţ, Daniel Vasiliu Macovei.
Printre numele sonore care au ajuns în standul judeţului se numără tenismenul Ilie Năstase, dar şi numeroşi parlamentari, demnitari din administraţia centrală, artişti.
26 februarie 2016</h4
PREŞEDINTELUI CONSILIULUI JUDEŢEAN NEAMŢ
CU PRILEJUL ANIVERSĂRII A 83 DE ANI DE LA ÎNFIINŢAREA
PROTECŢIEI CIVILE DIN ROMÂNIA
– 28 februarie 2016 -La împlinirea a 83 de ai de la înfiinţarea „Protecţiei Civile“, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ şi în numele acestei instituţii, vreau să îi felicit pe cei care au ales să îşi dedice viaţa pentru protejarea comunităţii şi a individului, în situaţii de urgenţă. Sunt mândră când văd că printre atâţia domni, şi-au găsit loc şi câteva doamne, despre care am aflat că sunt de bază la Inspectoratul pentru Situaţii. Sunt fericită pentru ele, sunt bucuroasă să văd că reprezintă o forţă şi le doresc să aibă o carieră frumoasă!
Pe data de 28 februarie 1933, a fost aprobat, prin Înaltul Decret Regal nr. 468, „Regulamentul apărării pasive contra atacurilor aeriene“, ce a constituit baza legală pentru înfiinţarea protecţiei civile în România. Trecând prin reorganizări şi redefiniri conceptuale, în timpul şi după cel de-al Doilea Război Mondial, impuse de perfecţionarea aviaţiei şi dezvoltarea armelor de distrugere în masă, precum şi de manifestarea dezastrelor, instituţia protecţiei civile a parcurs un proces complex de conversie, de la o preponderenţă a misiunilor sale pentru situaţia de război, la o extindere a acestora pentru situaţiile de urgenţă.
De-a lungul celor 83 de ani de la înfiinţare, Protecţia Civilă din România, indiferent că s-a numit Apărare Pasivă contra Atacurilor Aeriene, Apărare Locală Antiaeriană sau Apărare Civilă, şi-a îndeplinit cu devotament atribuţiile profund umanitare de prevenire şi reducere a riscurilor de producere a dezastrelor, de protejare a populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă şi conflictelor armate, de înlăturare operativă a urmărilor acestora şi de asigurare a condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate.
Felicitări celor care acţionează sub însemnele Protecţiei Civile – membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ şi cel al serviciilor de urgenţă voluntare şi private! Vă doresc să purtaţi cu mândrie preţioasele însemne ale uniformei dumneavoastră şi fie ca misiunile specifice să fie în număr cât mai mic!
23 februarie 2016
Previzualizare înaintea recepţiei la terminarea lucrărilor la drumul spre Staţia de transfer de la Taşca .
Lucrările pentru realizarea căii de acces către Staţia de transfer de la Taşca, din cadrul Proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Neamţ“, se apropie de final, în martie urmând a avea loc recepţia la terminarea lor. Înainte de această etapă, Dan Manoliu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, a efectuat o vizită în teren, însoţit de către responsabilii de implementarea proiectului, pentru a vedea care este situaţia exactă a realizării drumului de acces. „A fost o previzualizare a investiţiei, pe care am făcut-o împreună cu constructorul, pentru că se mai găsesc unele deficienţe care trebuie rezolvate şi e firesc să le cunoască şi cei care realizează lucrarea, pentru a le soluţiona. Constructorul s-a angajat că va pune la punct toate aspectele neconforme, care ţin mai mult de finisaje, va definitiva marcarea drumului şi în martie vom face recepţia la terminarea lucrărilor“, a declarat vicepreşedintele CJ Dan Manoliu.
Valoarea totală a lucrării este de 1.626.817 lei, fără TVA, conform contractului.
23 februarie 2016
CJ prezintă judeţul Neamţ la Târgul de Turism al României.
Consecvent în promovarea potenţialului turistic al judeţului, Consiliul Judeţean va participa, iarăşi, cu un stand de prezentare a ţinutului, sub genericul „Circuite turistice în Judeţul Neamţ“, la Târgul de Turism al României, ajuns la a 35-a ediţie. Evenimentul se va desfăşura în perioada 25-28 februarie 2016, la Complexul Expoziţional ROMEXPO Bucureşti, Pavilion C3.
Deschiderea oficială va avea loc pe 25 februarie, la ora 11. De joi şi până duminică, 25 – 28 februarie, standurile din târg vor fi deschise, în aşteptarea publicului, între orele 10 şi 18, cu excepţia ultimei zile, când programul va fi redus până la ora 16.
Joi, după partea oficială specifică deschiderii evenimentului – discursuri oficialităţi, vizite în standuri, declaraţii de presă – în pavilionul unde se află standul amenajat de CJ Neamţ şi cel al Autorităţii Naţionale pentru Turism, va avea loc un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul „Floricică de la munte“, de la Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“ Neamţ.
Consiliul Judeţean Neamţ participă la această ediţie cu un stand personalizat, sub genericul „Circuite turistice în Județul Neamț“. Pe corpurile de afişaj vor fi prezentate circuitele turistice Piatra Neamţ – Bălţăteşti – Tîrgu Neamţ; Tîrgu Neamţ – Pipirig – Poiana Largului; Piatra Neamţ – Bicaz – Borca; Cheile Bicazului – Bicaz – Durău; Roznov – Războieni – Roman, însoțite de imagini ale unor obiective de pe traseu şi de hărțile acestora. Pe monitoarele din stand vor rula continuu filme cu obiectivele turistice din judeţul Neamţ.
În stand va fi prezent, pe toată durata târgului, meşterul popular Elena Ciocârlan, care va realiza obiecte decorative din cânepă, într-un cadru tradițional specific zonei Neamțului.
„Pe parcursul celor patru zile de târg, în cadrul standului vor fi prezentate ofertele turistice ale judeţului Neamţ, cuprinzând informaţii despre bogatul patrimoniu cultural, istoric şi natural: muzee şi colecţii muzeale, meşteşuguri tradiţionale şi artă populară, turismul ecumenic, parcurile şi ariile naturale din judeţ, satul românesc cu valorile lui. Acestea sunt cuprinse în albume, broşuri, hărţi, pliante şi DVD-uri (filme), care vor fi distribuite celor ce vor ajunge în stand – vizitatori, centre de informare turistică şi agenţii de turism. Sperăm că an de an, ediţie de ediţie, prin aceste participări la târg, reuşim să promovăm judeţul şi prin etalarea frumuseţilor naturale pe care ţinutul nostru le deţine, să atragem turişti în această zonă pitorească“, a declarat Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
În stand vor fi prezentate şi materiale de promovare realizate de Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, referitoare la muzeele nemţene, şi materiale ale Direcţiei de Administrare a Parcului Naţional Ceahlău, care prezintă frumuseţea Muntelui Ceahlău.
Oferta turistică a judeţului va fi întărită şi de materialele care vor fi prezentate în alte două standuri nemţene, ale primăriilor Piatra Neamţ şi Tîrgu Neamţ.
22 februarie 2016
Soluţii pentru trei probleme stringente din judeţ.
Conducerea Consiliului Judeţean Neamţ – preşedintele Emilia Arcan şi vicepreşedinţii Dan Manoliu şi Daniel Vasiliu Macovei, şi câţiva directori de direcţii – au făcut o deplasare în comuna Alexandru cel Bun şi la Pângăraţi, pentru a identifica la faţa locului soluţii la unele probleme strigente. Una are legătură cu tinerii care ajung la 18 ani şi trebuie să părăsească centrele de educaţie incluzivă, dar nu au familie în care să fie primiţi şi au nevoie şi de asistenţă de specialitate. Pentru aceştia s-ar putea crea un spaţiu adecvat necesităţilor lor la Şcoala Vaduri din comuna Alexandru cel Bun. „Trebuie să identificăm un spaţiu care să se preteze pentru buna funcţionare a unui serviciu specializat pentru persoanele care au depăşit vârsta de 18 ani, au terminat şcoli speciale şi au nevoie de protecţie socială pe mai departe, pentru că au diverse afecţiuni. Există o listă cu multe astfel de cazuri pentru care trebuie să găsim o rezolvare. Aceşti oameni nu au familie ori alternativă pentru susţinere, ceea ce presupune îngrijire, asistenţă de specialitate şi suport. Sunt oameni cu deficienţe, care provin din toate zonele judeţului. La Şcoala Vaduri, care a fost reabilitată şi nu are utilitate în prezent, se poate face o recompartimentare pentru asigurarea condiţiilor de cazare pentru astfel de cazuri sociale. Primarul Ion Rotaru este de acord că o predea către noi, pentru ca mai departe să putem obţine avizele necesare impuse de legislaţie referitoare la standardele rezidenţiale. Dacă nu îi dăm utilitate, clădirea se degradează, de alocuri deja putând fi văzute «urme» serioase ale copiilor care nu găsesc ceva mai bun de făcut decât să o distrugă şi au început cu izolaţia exterioară. Capacitatea este de 50 de locuri “, a declarat Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Următoarea oprire a autorităţilor judeţene a fost la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, unde au fost văzute ultimele realizări cu fonduri de la Consiliul Judeţean sau alte surse de finanţare şi apoi s-a făcut o deplasare pe drumul ce duce de la unitatea spitalicească spre blocurile unde trăiesc circa 60 de familii – în special cazurile sociale din comunitate. Traseul respectiv, cu o lungime de circa 600 de metri, este foarte greu de străbătut, în special iarna ori când plouă, motiv pentru care microbuzul şcolar nu îi mai aduce pe elevi aproape de casă, aceştia fiind nevoiţi să meargă în condiţii extrem de grele, prin pădure, gropi şi noroi. În acest an, Consiliul Judeţean va repara drumul respectiv, fiind alocate fonduri în acest sens.
Ultimul popas al autorităţilor a fost în parcarea de la Pângăraţi, care va fi modernizată în 2016, cu fonduri de la bugetul judeţului. Pentru a se putea materializa acest proiect, legislativul judeţean va merge pe o colaborare cu Administraţia Parcului Naţional Ceahlău, care îşi va lărgi limitele, incluzând parcarea de la Pângăraţi.
18 februarie 2016
Cele mai periculoase intersecţii de pe drumurile judeţene, luate în vizor de către autorităţi.
Trei intersecţii aflate pe tronsonul Girov – Hanul Ancuţei, considerate periculoase pentru că se află la răscruce de drumuri bune din punct de vedere tehnic, intră în studiul autorităţilor, care caută soluţii pentru a se evita să mai producă incidente rutiere în preajma lor. Demersul are loc la iniţiativa preşedintelui Consiliului Judeţean, Emilia Arcan, care a mobilizat, pentru astăzi, o echipă formată din reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere, Drumurilor Judeţene, Drumurilor Naţionale, CJ şi autorităţi publice locale, care au vizualizat două intersecţii din Girov şi una de la Hanul Ancuţei.
„După modernizarea drumului judeţean Girov – Hanul Ancuţei şi a drumului judeţean de la Girov la Roznov, s-a constatat o creştere substanţială a valorilor de trafic atât în ceea ce priveşte transportul de mărfuri, cât şi numărul autoturismelor. S-au înregistrat multe accidente soldate cu victime omeneşti la intersecţia DJ 156A cu drumul naţional DN 15D la Girov. Cu toate eforturile depuse de Poliţia Rutieră de câţiva ani şi până în prezent, pentru instalarea de benzi rezonatoare şi semnalizare rutieră corespunzătoare, s-au înregistrat în continuare tragedii“, a declarat Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ. Pe teren, alături de reprezentanţii instituţiilor cu responsabilităţi în găsirea unor soluţii potrivite, s-a aflat şi Dan Manoliu, vicepreşedinte al CJ Neamţ, responsabil de starea drumurilor din judeţ: „Este important să fim pe teren alături de reprezentaţii de la Drumuri Naţionale, Poliţia Rutieră, Drumuri Judeţene şi cu autorităţi publice locale, pentru a putea identifica soluţii de eliminare a riscurilor din aceste puncte periculoase. Am mers şi la a doua intersecţie de la Girov, cea către Hanul Ancuţei, unde frecvenţa incidentelor rutiere este mai redusă decât la cealaltă, dar tot se petrec incidente. De comun acord şi cu primarul vom demara proiectul pentru reamenajarea lor“, a declarat Dan Manoliu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
A treia intersecţie inspectată azi de către autorităţi este cea de la Hanul Ancuţei – DN2 cu DJ 208G. „Modernizarea drumurilor devine o problemă cu două tăişuri, pentru că se circulă cu viteză şi se ignoră semnele de circulaţie. La intersecţii, oricâte benzi rezonatoare s-ar pune, oricâte semnalizări ar fi, tot se circulă peste limita legală şi nu se acordă prioritate. Din păcate, aceste dovezi de inconştienţă la volan lasă de multe ori consecinţe ireversibile, pierderi de vieţi omeneşti, oameni nenorociţi pe viaţă. Pentru a mai reduce din aceste tragedii, în următoarele două săptămâni, specialiştii cu care ne-am întâlnit astăzi pe teren vor veni cu soluţii tehnice, cu proiecte pentru eliminarea riscurilor din aceste puncte periculoase. Nu cred că nu putem pune în practică variantele găsite pe teren, la faţa locului. Pentru că spaţiul nu ne permite, nu vor exista sensuri giratorii, dar vor fi lărgite intrările în aceste intersecţii, vor apărea bretele şi cred că în scurt timp circulaţia în aceste trei puncte va fi mult îmbunătăţită. Şi mai avem multe astfel de intersecţii periculoase în judeţ, cărora le voi acorda atenţie, pentru a nu mai fi «capcane» pentru participanţii la trafic“, a mai declarat Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
17 februarie 2016
Consiliul Judeţean vrea să exploateze „Fenomenul lebedele“.
Conducerea Consiliului Judeţean Neamţ a luat decizia ca în perioada următoare, în colaborare cu administraţia locală din comuna Pângăraţi, să rezolve o problemă importantă pentru mulţi dintre nemţenii iubitori de natură şi nu numai: să amenajeze parcarea de pe malul lacului, devenită loc de popas în special pentru cei care vor să admire lebedele de pe luciul apei. Ideea se va materializa şi în alte locuri din judeţ, unde sunt deja parcări publice, dar care au ajuns paragină din cauza dezinteresului responsabililor de întreţinerea lor şi a neglijenţei turiştilor faţă de posibilitatea de a sta într-un loc curat.
Începutul acestor amenajări va fi la Pângăraţi şi pentru asta a avut loc, la Consiliul Judeţean, o întâlnire cu responsabilii de derularea de proiecte din CJ, cu reprezentanţi ai instituţiilor cu atribuţii în protejarea mediului, autorităţi publice locale şi judeţene. Printre participanţi s-a numărat şi deputatul Vlad Marcoci, unul dintre cei patru parlamentari care vor iniţia legislaţia referitoare la înfiinţarea Agenţiei Naţionale de Arii Protejate. Documentul va fi de maximă importanţă pentru judeţul Neamţ, având în vedere specificul zonei noastre şi ariile protejate existente. „Vrem să avem o lege funcţională şi nu una care să ne împiedice să facem treabă! Important e să nu lăsăm lucruri la voia întâmplării, ci să le putem stăpâni şi controla, să putem interveni fără prea multe demersuri şi pierderi de timp. Lucrurile acestea se stabilesc prin discuţii clare, cum e cazul de faţă, nu cum s-a întâmplat când s-au stabilit limitele Parcului Naţional Ceahlău, din birou, astfel că s-au trezit oamenii că le trece prin curţi graniţa parcului“, a declarat deputatul Vlad Marcoci.
După discuţii aplicate pe ceea ce înseamnă legislaţia în acest domeniu, s-a discutat concret despre parcarea de la Pângăraţi:
„Cât mai curând vom începe amenajarea acelei parcări, pentru că este situată la drum naţional foarte tranzitat şi este tot timpul loc de popas pentru turiştii care trec prin zonă, fiind atraşi de lebedele şi raţele de pe lac. După ce o vom pune la punct, vom putea exploata «Fenomenul lebedele»! Va asigura Consiliul Judeţean mobilier pentru locul respectiv, vom pune pubele ca să fie loc de depozitat gunoiul, să nu mai fie dus de vânt în lac şi în vegetaţia de pe malul apei şi poate vom instala şi o cameră video, ca să putem supraveghea într-un fel ordinea de acolo, pentru că, din păcate, se întâmplă să se distrugă intenţionat unele bunuri ori să se împrăştie gunoaiele voit. De asemenea, am putea instala şi o lunetă, prin care cei interesaţi să poată vedea ce se întâmplă la distanţă“, a declarat Daniel Vasiliu Macovei, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
Preşedintele Emilia Arcan a adăugat că astfel de amenajări vor apărea în mai multe zone pitoreşti din judeţ, legislativul judeţean asociindu-se, de curând, cu cîteva comune cu care are în plan să deruleze un proiect pentru punerea în valoare a Lacului Izvorul Muntelui, dar vor ruma şi altele. „Amenajările de parcări publice sunt lucruri simple, care puse la punct au efect nemaipomenit! Vom identifica mai multe astfel de locuri unde să asigurăm condiţii pentru cei care vor să se bucure de minunăţiile naturii din judeţul Neamţ. E şi acesta un mod de a atrage turiştii, pentru că vor avea un loc în care să poposească, să savureze un ceai, să admire priveliştea“, a declarat preşedintele CJ Neamţ, Emilia Arcan.
15 februarie 2016
Oportunitate pentru oamenii de afaceri din Neamţ – un parc industrial.
Consiliul Judeţean a găzduit o întâlnire iniţiată de oamenii de afaceri pentru stabilirea unei viitoare dezbateri publice privind înfiinţarea unui parc industrial în judeţul Neamţ. „Urmare a mai multor discuţii purtate cu consilierul judeţean UNPR Ciprian Şerban privind dorinţa oamenilor de afaceri din Neamţ de a înfiinţa un parc industrial care să vină în întâmpinarea unor oameni dornici să deschidă o afacere, care vor să îşi dezvolte afacerea cât şi o oportunitate pentru investitori din alte ţări, care vor să aibă o afacere în judeţul nostru, am găzduit o întâlnire pe această temă. Va urma o dezbatere publică, pe 17 martie, la care se aşteptă oameni de afaceri din Piatra Neamţ şi zonele limitrofe şi, nu în ultimul rând, reprezentanţi din primării, cu care să stabilim lucruri concrete despre cum putem pune în practică un astfel de proiect. Consiliul Judeţean va avea un rol important în tot acest demers şi în viitorul loc în care sper că vor ajunge cât mai mulţi români şi străini dornici să demareze o afacere şi să creeze locuri de muncă“, a declarat Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
După respectivele dezbateri, se vor cunoaşte fondatorii acestui parc industrial, care vor urma paşii aferenţi demarării proiectului. „Ne gândim să punem la punct un loc preautorizat, care să vină în întâmpinarea oamenilor de afaceri, să fie sprijiniţi în atragerea de investiţii străine, accesare proiecte. Pe scurt, am vrea să existe o zonă preautorizată, un incubator de afaceri şi pentru tineri, dar să venim şi în întâmpinarea administraţiilor locale, care au nevoie de ajutor ca să acceseze fonduri. Urmărim şi consolidarea afacerilor proprii ale celor care vor intra în acest proiect, dar şi posibilitatea dezvoltării unor noi afaceri în diverse zone ale judeţului, unde nu au mai avut loc până acum“, a declarat Liviu Negelschi, unul dintre participanţii la discuţiile de la Consiliul Judeţean Neamţ.
15 februarie 2016
Moldocor, noi angajamente la CJ că termină lucrările la Liceul Tehnologic Special „Ştefan cel Mare“.
Conducerea Consiliului Judeţean Neamţ a mai convocat o dată echipa managerială a societăţii Moldocor, întâlnirea având loc, astăzi, 15 februarie, la sediul instituţiei, unde s-au dat noi termene privind finalizarea lucrărilor în cadrul proiectului „Reabilitarea şi modernizarea Liceului Tehnologic Special «Ştefan cel Mare»“. Discuţiile au vizat recuperarea întârzierilor acumulate luni la rând, în ciuda presiunilor exercitate continuu de către responsabilii de implementarea proiectului din cadrul Consiliului Judeţean Neamţ. „Avem o colaborare extrem de greoaie cu reprezentanţii societăţii Moldocor, care s-au bucurat când au câştigat un proiect de peste 16 milioane de lei, dar au «uitat» să îl mai şi termine! Avem patru bibliorafturi cu corespondenţa purtată de-a lungul timpului, dar constat că degeaba se vorbeşte, căci în teren nu se întâmplă mare lucru! S-a ţinut de ei în nenumărate rânduri fostul preşedinte, domnul Iacoban, care a discutat cu Moldocorul şi în ultimele zile ale anului trecut, dar efortul a fost în zadar. Colegii mei au mers foarte des în teren, dar tot degeaba! Azi, la discuţii, în loc să vină cel care deţine frâiele firmei, au venit aceiaşi trei oameni nevinovaţi, care au recunoscut că ei nu au putere de decizie! Eu cred că dacă pe patron l-ar interesa această lucrare, nu ar fi ignorat atâtea intervenţii ale noastre! Nu înţeleg cum poate promite, se poate angaja că va respecta graficele de lucrări şi apoi să uite! Nu sunt specialistă, dar întreb şi eu – dacă panourile montate la sala de sport au vicii din fabricaţie, de ce au fost montate? Credeau că oamenii de la CJ nu văd că sunt strâmbe ori vom accepta o lucrare de mântuială? Nici vorbă de aşa ceva! Sper ca după discuţiile de azi, Moldocor să îşi revizuiască implicarea în proiectul acesta! Şi mă refer inclusiv la deciziile de până acum de a returna de nu ştiu câte ori factura de penalităţi, pe care noi am calculat-o pe baza contractului existent. Eu şi echipa de implementare a proiectului credem că am discutat destul de clar, despre toate problemele şi nemulţumirile noastre, şi până cel târziu pe 25 martie se vor recupera întârzierile acumulate, aşa cum s-au angajat, azi! Ca să ţinem lucrurile sub control, vom face şi nişte deplasări în teren, în zilele următoare“, a declarat Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Revoltat de atitudinea constructorului este şi vicepreşedintele Dan Manoliu, cel care a mers la Ştefan cel Mare în mai multe rânduri şi a constatat că erau cîţiva oameni pe şantier, deşi vremea permitea să se lucreze în forţă în construcţii. Întârzierile sunt puse şi pe seama faptului că specialiştii constructorului, din posturile cheie, au fost tot timpul schimbaţi, neputând urmări continuitatea activităţii pe şantier. Dan Manoliu a atenţionat că dacă până pe 25 martie, constructorul nu va finaliza lucrările, CJ va lua măsurile drastice care se impun.
Lucrările de la Liceul Tehnologic Special „Ştefan cel Mare“ au fost câştigate de asocierea dintre firmele Moldocor SA şi Ştef Edil CDP Săvineşti.
Moldocor răspunde de lucrările de la corpurile internat, cantină, sala de sport, terenul de sport şi terenul de joacă, iar Ştef Edil a executat lucrări la corpul de şcoală, centrala termică şi amenajarea pentru protecţia mediului. Durata de executare a lucrărilor a fost între 19 august 2014 – 6 octombrie 2015, dar numai Ştef Edil a respectat termenul.
Lista lucrărilor pe care Moldocor s-a angajat ieri să le execute în următoarele săptămâni presupune, la sala de sport, montare covor tarkett, finalizare instalaţii electrice, înlocuirea panourilor pe pereţii laterali pentru că prezintă deformaţii şi refacerea tinichigeriei. De asemenea, trebuie pus în funcţiune sistemul de alarmă la incendiu, finalizarea sistematizării pe verticală în jurul sălii de sport şi la toate corpurile de clădiri mai sunt de refăcut suprafeţele zugrăvite, vopsite, placate cu gresie, granit şi revizuite tâmplăria interioară şi instalaţiile sanitare interioare. Problema deosebită rămâne înlocuirea panourilor laterale de la sala de sport, valoarea acestora fiind foarte mare. Acest aspect ţine de contractul dintre constructor şi furnizor.
11 februarie 2016
Laude şi critici, la centrele de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Războieni şi Păstrăveni.
O vizită neanunţată a preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Emilia Arcan, la centrele de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică Războieni şi Păstrăveni a scos la iveală unele neajunsuri din unităţi, dar şi mai multe aspecte care au fost apreciate de către şefa legislativului judeţean.
Vizita de lucru a presupus şi o deplasare la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Ion Creangă“ Tîrgu Neamţ şi la Casa „Ozana“, unde au participat şi şefii DGASPC Neamţ – directorii Cristina Păvăluţă şi Dan Marian Lospa. „Am făcut o vizită la CSEI Tîrgu Neamţ şi împreună cu directorii DGASPC Cristina Păvăluţă şi Marian Lopsa căutăm o soluţie la o problemă extrem de grea cu care se confruntă judeţul Neamţ, cea a copiilor care ajung la vârsta de 18 ani şi trebuie să iasă din centrele de plasament, pentru că aşa prevede legea. La Tîrgu Neamţ deţinem un spaţiu, realizat în urmă cu câţiva ani printr-un proiect european şi intenţionăm să îi mutăm acolo pe tinerii cu probleme de sănătate, din centrele de educaţie incluzivă. În primă fază vor fi cazaţi circa 25 şi spaţiul se va umple pe parcurs, capacitatea fiind de 50. Am mers şi la Casa «Ozana», aflată în subordinea DGASPC, unde am găsit un loc minunat, în care stau copii de toate vârstele, pe model familial. Am găsit un student, eleve de clasa a XII-a şi copilaşi mai mici, toţi aşezaţi la masă, confecţionând felicitări şi mărţişoare pentru luna viitoare. Mi-a plăcut foarte mult ce am văzut, armonia de acolo, curăţenia şi buna colaborare dintre copii şi angajaţi. Şi la CSEI Ion Creangă am găsit o curăţenie exemplară în bucătărie şi sala de mese, iar copiii au ieşit în curte chiar în timp ce ne aflam noi acolo, simulând o situaţie de urgenţă, anunţată prin alarma sirenelor“, a declarat Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
După împlinirea sufletească pentru cele găsite la Tîrgu Neamţ, vizita de lucru avea să devină dezamăgitoare, după alte două vizite inopinate.
La Războieni, nemulţumirile Emiliei Arcan au ţinut de condiţiile în care au fost găsiţi unii dintre asistaţi, care au afecţiuni asociate, fiind ţintuiţi la pat.
Şefa Consiliului Judeţean a ajuns la unitatea aflată în subordinea CJ la ora servirii mesei de prânz, astfel că a văzut cum se desfăşoară acest moment din programul zilnic al asistaţilor, după care a făcut o vizită în salonul în care sunt cele mai grave cazuri, pentru care se adune mâncarea la pat. La cantină nu s-au constatat probleme grave, asistaţii fiind ajutaţi de către personalul unităţii să mănânce. Meniul a fost unul despre care bolnavii au avut cuvinte de laudă şi, după spusele lor, mâncarea este bună tot timpul. Oarece disconfort este dat de faptul că nu încap simultan toţi asistaţii la masă, întâi fiind primite femeile, după care bărbaţii, cei din tura a doua îngroşând rândurile, în aşteptarea găsirii unui loc pentru a mânca. În timpul deplasării prin saloane, impresia a fost una de normalitate, mai ales că de curând au fost date în folosinţă două spaţii provenite dintr-o clădire reabilitată. Dar chiar şi aşa, unitatea este utilizată la capacitate maximă, iar o sută de cereri, unele vechi din 2007, aşteaptă să primească o rezoluţia favorabilă pentru a fi primiţi în centru bolnavii despre care fac vorbire. „Avem în judeţ şi locuri minunate, dar şi locuri care te îngrozesc, pentru că oricât ai vrea să faci ceva, tot drame se petrec în ele. La Războieni, sunt 170 de oameni cu probleme neuro, pentru care noi, cei sănătoşi, avem obligaţia morală să facem ceva, mai ales când suntem plătiţi ca să le purtăm de grijă. Din nefericire, am văzut câteva cazuri în care parcă se vrea să se bată joc de nişte amărâţi. Se stă şi bine, dar sunt şi probleme care nu mai pot rămâne aşa. Nu pot accepta să fie ţinuţi astfel de oameni în lenjerii care miros a urină, pe perne uzate, care s-au transformat într-un pumn de câlţi într-un dos de pernă. Culmea e că în magazie, doamna director mi-a arătat maldăre de pilote, teancuri de prosoape, lenjerii, zeci de perne care stau nefolosite! Statul român, Consiliul Judeţean, fiecare salariat în parte contribuie ca să aibă un confort acei oameni, nu să doarmă chinuiţi, pentru că tot sunt bolnavi şi nu se mai fac bine! I-am spus directoarei că aşa ceva nu voi accepta să se mai întâmple şi mă voi întoarce la Războieni până când mă voi convinge că lucrurile au intrat în normal. Intenţionăm mutarea temporară a unor asistaţi într-o şcoală situată în apropiere, pentru a se putea reabilita nişte încăperi în care stau acum. Vor fi revizuite toate dosarele celor aflaţi în centru şi cei care au familie şi starea de sănătate le permite să fie externaţi vor părăsi locul, în schimb venind măcar unii dintre cei o sută care aşteaptă şi de nouă ani un loc la Războieni. Cât voi fi preşedinte al CJ, grija pentru aceşti năpăstuiţi ai sorţii rămâne o prioritate a mea! Doamna director are şi realizări, dar, din păcate, şi minusuri manageriale“, a declarat Emilia Arcan, preşedintele CJ Neamţ.
La Centrul de Recuperare şi Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Păstrăveni, directoarea unităţii nu a fost găsită la serviciu, colegii ei ştiind că este în concediu medical. „Este foarte suspectă situaţia doamnei director, care foarte des e bolnavă. Am să mai discut cu ea despre aceste aspecte, pentru că mie mi se pare că nu e totul în regulă cu aceste concedii. Apreciez în mod deosebit acest centru, pentru că l-am vizitat în dese rânduri şi mi-a plăcut ce am găsit, dar cu directoarea voi mai avea nişte discuţii…“, a mai spus preşedinta Emilia Arcan.
08 februarie 2016
CJ Neamţ va sprijini desfăşurarea Olimpiadei naţionale de religie pentru seminarii şi licee teologice.
Consiliul Judeţean Neamţ va sprijini financiar Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ pentru a organiza, în perioada 3 – 6 mai, Olimpiada naţională de religie pentru seminarii şi licee teologice, clasele IX – XII, eveniment educaţional menit să stimuleze şi să promoveze valorile reale ale învăţământului preuniversitar românesc.
„Am primit o solicitare din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ pentru a sprijini, financiar, organizarea acestui eveniment deosebit în judeţul nostru. Cererea va fi analizată de către aparatul de specialitate, supusă dezbaterii colegilor consilieri judeţeni şi am convingerea că legislativul judeţean va acorda ajutorul financiar de care este nevoie, pentru buna desfăşurare a olimpiadei“, a declarat Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar susţin să alegerea Neamţului ca loc de desfăşurare a acestei competiţii este un semn de apreciere a valorii învăţământului nemţean, recunoscut pe plan naţional.
Judeţul va avea ca oaspeţi peste 125 de elevi calificaţi la etapa naţională, 38 de profesori însoţitori şi 20 de membri din Comisia Naţională de Evaluare a Olimpiadei.
Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean precizează că fondurile care vor fi alocate de CJ vor fi utilizate pentru îmbunătăţirea meniului participanţilor, contravaloarea premiilor care se vor acorda, organizarea unei excursii, realizarea diplomelor de participare, a broşurilor, ecusoanelor, precum şi alte cheltuieli de organizare.
Evenimentul va fi găzduit de Seminarul Teologic Ortodox „V. Costachi“ Mănăstirea Neamţ, din comuna Vînători Neamţ.
05 februarie 2016
Preşedintele CJ Neamţ, la bilanţul activităţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Analiza activităţii desfăşurate în 2015 de către lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean a avut loc, astăzi, 5 februarie, la sediul instituţiei, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Emilia Arcan. După prezentarea făcută de comisarul şef Costel Paul Tablan, cu referire la activitatea poliţiştilor nemţeni din anul trecut, şeful CJ Neamţ i-a felicitat pe toţi cei aflaţi la ora bilanţului.
„Mă bucură faptul că mă aflu la bilanţul activităţii uneia dintre cele mai importante instituţii din judeţul Neamţ, cea ai căror reprezentaţi răspund de respectarea legii şi de siguranţa cetăţeanului! Vă port un respect deosebit pentru tot ceea ce faceţi şi vă felicit pentru dăruirea de care daţi dovadă în desfăşurarea activităţii! Vă doresc să purtaţi pe mai departe cu mândrie uniforma de poliţist, să vă faceţi datoria cum ştiţi dumneavoastră mai bine şi să nu uitaţi nicio secundă faptul că fiecare om se bazează pe sprijinul pe care îl asiguraţi, atunci când situaţia o impune. Să aveţi un an cu reuşite, dar vă doresc să fie cu cât mai puţine incidente nedorite pentru nemţeni, şi să fiţi sănătoşi, să vă bucuraţi de statutul special pe care îl aveţi, de apărători ai legii şi ai cetăţenilor! Felicitări, încă o dată, pentru tot ce aţi realizat până acum! Şi nu vreau să închei înainte de a-mi manifesta bucuria că văd la această şedinţă şi multe doamne în uniformă! Sunt mândră de dumneavoastră doamnelor şi sunt convinsă că sunteţi importante în instituţie, prin forţa pe care o aveţi, devotament, corectitudine!“, a declarat preşedintele CJ Neamţ, Emilia Arcan.
Per ansamblu, discursul comandantului Paul Tablan avea să scoată în evidenţă o îmbunătăţire a indicatorilor activităţii instituţiei la toate capitolele.
04 februarie 2016
Drumurile judeţene, în atenţia conducerii CJ Neamţ.
Conducerea Consiliului Judeţean Neamţ a urmărit ca în acest an, cu fondurile disponibile din bugetul judeţului, să se ducă la bun sfârşit proiectele începute în infrastructura rutieră în anii trecuţi şi să demareze procedurile pentru implementarea altora noi, în acelaşi domeniu.
Dan Manoliu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, a declarat că în acest an, se va introduce o activitate nouă în ceea ce înseamnă întreţinerea infrastructurii rutiere, urmând a se executa tratamente pe căile de circulaţie. „Tratamentele pe care le vom efectua au apărut ca o necesitate în urma unor studii şi a recensămintelor rutiere de anul trecut, care arată că a crescut semnificativ traficul rutier pe multe drumuri judeţene. Prin tratamentele ce urmează a fi executate va creşte gradul de fiabilitate a stratului de uzură aşternut pe carosabil“, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Dan Manoliu.
Lucrările mai vechi pentru modernizarea drumurilor judeţene, aflate în stadiu avansat de realizare şi care vor fi terminate în 2016 sunt pe DJ 157I Bozienii de Sus – Ruginoasa; DJ 207A Roman – Bâra – Nistria; DJ 157J Podoleni – Negriteşti şi DJ 156C Tazlău – Casa de Copii.
De asemenea, s-au alocat sumele necesare pentru terminarea lucrării pe porţiunea de drum Stejaru – Horia – Valea Ursului (DJ 207C), calea de rulare şi lucrările adiacente.
Sunt în diferite stadii – licitaţii şi anunţuri de licitaţii – trei tronsoane de drumuri judeţene: reabilitare şi moderizare DJ 157C – DN15 Viişoara, Bisericani (analiza dosarelor ofertanţilor este în evaluare); modernizare DJ 280 limita judeţului Iaşi – Bâra (urmează a se scoate lucrarea la licitaţie); modernizare tronson Bucium – Valea Ursului, pe DJ 159 (în curând va fi organizată licitaţia).
Pentru opt obiective s-au prevăzut cheltuieli de întocmire a documentaţiei tehnico-economice. Se urmăreşte modernizarea DJ 209B Mălini – Borca; modernizarea DJ 155M Târpeşti – Ţolici; reparaţii capitale la podul de beton de pe DJ 159C, la Frunzeni; reparaţii capitale la podul de beton de pe DJ 155G de peste râul Cracău, la Bodeşti; consolidare DJ 280 Bâra – Stăniţa; consolidare DJ 207A Roman – Bâra – Nistria (va fi continuat cu o lucrare nouă proiectul finalizat); modernizare DJ 157H Girov – Dochia – Mărgineni şi reabilitare şi modernizare axa transport Piatra Neamţ – Făurei – Horia – Icuşeşti, până la limita cu judeţul Bacău. Vicepreşedintele Dan Manoliu a mai declarat că suma totală prevăzută pentru investiţii este de 7 milioane de lei, iar 11 milioane s-au alocat pentru întregul capitol de reparaţii, întreţineri curente şi deszăpeziri, din care se vor finaliza cele patru proiecte mai vechi.
„Dorinţa noastră a fost să vedem terminate nişte lucrări începute în anii trecuţi. Din păcate, bugetul pe acest an a fost cu mult mai mic decât cel de anul trecut şi cum nu am putut face reduceri la capitole precum asistenţă socială şi protecţia copilului, la educaţie, am fost nevoiţi să mai tăiem din ceea ce ar fi fost nevoie pe infrastructură rutieră. Dar chiar şi cu o alocare mai mică, atât cât ne-am permis, dacă se vor termina patru lucrări vechi şi vor fi pregătite altele opt, multianuale, cred că putem vedea că starea drumurilor judeţene se îmbunătăţeşte semnificativ“, a declarat Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
03 februarie 2016
Conducerea Consiliului Judeţean, prin preşedintele Emilia Arcan, îi asigură pe nemţeni că toate serviciile publice asigurate acestora sunt atent monitorizate, pentru a fi de calitate, căutându-se să se evite orice disconfort pentru populaţie.
Legat de panica apărută în rândurile unor cetăţeni pe seama existenţei bacteriei Clostridium perfrigens, în Captarea Bâtca Doamnei, de unde se preia apa pentru municipiul Piatra Neamţ şi câteva comune învecinate, preşedintele Emilia Arcan a declarat: „Sincer regret panica apărută în rândul populaţiei cu privire la calitatea apei din Lacul Bâtca Doamnei! Un zvon alarmist duce la destabilizare în rândul populaţiei. Trebuia să existe o comunicare reală, rapidă, să fi fost folosite toate sursele de informare în masă, pentru ca lumea să ştie că nu există niciun pericol «la robinet». Mă bucur că a fost evitată o situaţie foarte gravă, dar sunt nemulţumită de conducerea Companiei Judeţene «Apa Serv», care a reacţionat tardiv, făcând precizări legate de depăşirea pericolului pentru populaţie printr-un comunicat de presă sec şi emis la o oră târzie. Asigur cetăţenii beneficiari ai captării Bâtca Doamnei că apa care le e asigurată este în parametri normali. Instituţiile statului cu responsabilităţi în asigurarea calităţii acesteia au luat toate măsurile pentru ca sănătatea populaţiei să nu fie pusă în pericol. Îi asigur pe nemţeni că sunt monitorizate cu mare atenţie serviciile care li se prestează“, a declarat Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
29 ianuarie 2016
Vă garantez că în mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean nu voi avea timp de pierdut! Judeţul Neamţ are probleme a căror rezolvare depinde de cei aflaţi în funcţiile de conducere, care au obligaţia de a-şi face datoria faţă de cetăţeni. Am anunţat într-o conferinţă de presă că atunci când va fi cazul, voi renunţa la ţinuta de birou şi voi face deplasări în judeţ, pe şantiere, unde se derulează proiecte, şi nu mă dezic! Vă rog să mă solicitaţi de câte ori veţi avea nevoie şi vă voi sprijini pentru bunul mers al lucrurilor. Atât am avut să vă spun! Vă sunt alături! Contaţi pe sprijinul meu necondiţionat! Un an cu succese, tuturor!“, a declarat Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
26 ianuarie 2016
Cetatea Neamţ, cerută de administraţia locală tîrgnemţeană.
Consilierii judeţeni nemţeni vor avea de dezbătut, în şedinţa ordinară, de joi, 28 ianuarie 2016, un proiect de hotărâre care vizează trecerea obiectivului Cetatea Neamţ din administrarea Complexului Judeţean Muzeal Neamţ în administrarea Consiliului Local al oraşului Tîrgu Neamţ. De suplimentarea ordinii de zi cu acest proiect este „responsabil“ consilierul judeţean Mircea Pintilie, care s-a angajat să aducă în faţa colegilor din legislativul judeţean doleanţa administraţiei locale din oraşul în care locuieşte. „Solicitarea de trecere a Cetăţii Neamţ din administrarea Complexului Muzeal la Primăria Tîrgu Neamţ e din august 2015, dar până acum nu s-a reuşit introducerea ei pe ordinea de zi a unei şedinţe de CJ. Între timp, la Tîrgu Neamţ s-a primit şi răspunsul de la Ministerul Culturii, legat de un astfel de transfer, şi s-a comunicat faptul că pe cei de la minister nu îi interesează organizarea culturală din judeţ. Primăria Tîrgu Neamţ a cerut Cetatea şi pe vremea altei administraţii, dar acum există un plan clar pentru punerea în valoare a acestui obiectiv de către autorităţile locale. Oraşul Tîrgu Neamţ este «oraş turistic de interes naţional» şi va avea puterea să înfiinţeze cu Centrul de Documentare şi Informare Turistică,
pentru a le fi de folos celor care vor ajunge în zonă ca să viziteze locurile pitoreşti de acolo. Cetatea Neamţ va fi preluată de către administraţia locală cu tot ce înseamnă angajaţi, nu se va face nici o reducere de personal, şi există angajamentul conducerii Primăriei că multe aspecte, care nu sunt tocmai cum ar trebui, vor fi îmbunătăţite. Este mult mai simplu să se supravegheze activitatea de la faţa locului, decât de la Piatra Neamţ“, a precizat consilierul judeţean Mircea Pintilie.
Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a declarat că propunerea autorităţilor tîrgnemţene va fi supusă votului consilierilor judeţeni. „Datoria mea este să introduc proiectul pe ordinea de zi, dar decizia trecerii sau nu a Cetăţii Neamţ dintr-o administrare în alta va aparţine colegilor mei consilieri judeţeni. E adevărat că este nevoie de o implicare foarte mare a celor de la Primăria Tîrgu Neamţ dacă vor primi Cetatea, dar le va fi oarecum simplu pentru că vor acţiona pe loc, nu va exista distanţa care e acum între Piatra Neamţ şi Tîrgu Neamţ. În spatele proiectului care va intra în dezbaterea consilierilor există o analiză foarte clară a punctelor tari şi a celor slabe, în cazul transferului. Administraţia din Tîrgu Neamţ va avea de suportat şi cheltuieli importante, nu se poate gândi doar la încasări, având în vedere că de când s-a redeschis Cetatea, după un mare proiect de reabilitare a ei, au apărut infiltraţii, lucru revoltător! Înţeleg că îşi asumă şi avantajele, şi dezavantajele!“, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Emilia Arcan.
26 ianuarie 2016
Conducerea CJ Neamţ, supărată pe nerealizarea planului investiţional la Spitalul Judeţean.
Lucrările pentru realizarea noului Bloc Operator şi cele de reabilitare a Secţiei Pediatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ au înregistrat întârzieri semnificative şi nejustificate, după cum susţine conducerea Consiliului Judeţean Neamţ, motiv pentru care a solicitat conducerii unităţii spitaliceşti să explice cum s-a ajuns în această situaţie.
Pentru a se cunoaşte clar cum stau lucrurile, a avut loc o şedinţă a membrilor Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, în cadrul căreia managerul Ioan Lazăr a avut de răspuns la întrebările adresate. Managerul spitalului a ţinut să precizeze că întârzierile au apărut ca urmare a birocraţiei din sistem, a întârzierilor cu care s-au făcut licitaţiile şi a neonorării contractelor încheiate cu firmele furnizoare de aparatură medicală pentru noul Bloc Operator. Vinovată a fost arătată ca fiind şi firma care ar fi trebuit să asigure reabilitarea Secţiei Pediatrie, care la sfârşitul anului a dat lucrarea în subantrepriză, către alţi prestatori. Membrii CA nu au fost de acord cu răspunsurile primite, reproşându-i managerului dezinteres în realizarea planului investiţional şi l-au acuzat de faptul că nu a informat Consiliul Judeţean Neamţ despre problemele cu care se confruntă, pentru a se interveni la momentul oportun, pentru urgentarea procedurilor. „Pentru lucrările de la Blocul Operator din clădirea unde funcţionează Nefromed, bugetul a venit în luna februarie 2015 şi de atunci se putea da drumul la achiziţii. Spune doctorul Lazăr că a fost nevoie de o modificare de proiect, cu lucrări suplimentare de 2,3 milioane de lei, dar nici pentru asta nu s-a făcut nimic.
Este incredibil cum s-au putut pierde atâţia bani, prin lipsă de implicare! Pentru Blocul Operator, Ministerul Sănătăţii a alocat anul trecut 4,235 milioane de lei şi s-au consumat doar 1,172 milioane de lei. S-au pierdut 3,063 milioane de lei, în condiţiile în care peste tot se vorbeşte despre lipsă de finanţare ori de alocări financiare foarte mici! La noi au fost bani, dar ce folos… Pentru modernizări la Secţia Pediatrie, Ministerul Sănătăţii a alocat 900.000 de lei, iar Consiliul Judeţean, 100.000 de lei. Din fondurile de la minister nu s-au utilizat 338.000 de lei. Consiliul Judeţean a prevăzut şi dotări cu aparatură medicală în valoare de 1,266 milioane de le, dar nici această sumă nu a fost consumată integral. A rămas o nerealizare de 102.000 lei. Este greu de crezut că s-a putut tolera aşa o situaţie! Mai aşteptăm nişte precizări de la directorul spitalului, dar la cum stau lucrurile acolo, se impune luarea unor măsuri radicale, pentru că treaba nu e în regulă. Din păcate, orice am face, banii pierduţi anul trecut nu mai pot fi recuperaţi. Vor fi nişte alocări anul acesta, de la CJ, de la minister, dar situaţia porneşte de la zero, nu se mai poate recupera nimic din ceea ce spitalul a avut «în mână» şi i-a dat drumul“, a declarat Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
24 ianuarie 2016
Preşedintele Emilia Arcan, la sărbătoarea Micii Uniri, la Turnul lui Ştefan cel Mare.
Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, şi Daniel Vasiliu Macovei, vicepreşedinte al aceleiaşi instituţii, au participat, astăzi, la evenimentul organizat pe platoul Curţii Domneşti, unde s-au sărbătorit 157 de ani de la înfăptuirea Micii Uniri, 24 ianuarie 1859. Discursul susţinut de preşedintele CJ avea să amintească despre dorinţa de unire de care au fost marcaţi intelectualii vremii, pentru ca noi să putem vorbi acum despre poporul român. „Mica Unire de acum 157 de ani, pe care o sărbătorim astăzi, a însemnat şansa noastră de a fi aici, acum! Dacă nu ar fi existat acel moment în istoria românilor, e greu de apreciat care ar fi fost evoluţia principatelor pe care domnitorul Alexandru Ioan Cuza le-a unit printr-un fapt istoric, consfinţit de majoritatea elitei Moldovei şi Ţării Româneşti, în ciuda opoziţiei forţelor puternice ale vremii, care ar fi vrut să ne ţină sub stăpânire. Atunci, intelectualii din Moldova au renunţat la a mai susţine ca Iaşiul să fie capitală şi convinşi de nevoia unirii cu principatul Ţării Româneşti, au acceptat mutarea conducerii administrative la Bucureşti. A fost un gest extraordinar, dovada unei gândiri în favoarea poporului şi cred că astfel de abordări trebuie să aibă şi acum clasa politică. Celor de atunci le datorăm ceea ce suntem noi azi şi se cuvine, din respect pentru istoria românilor şi pentru înaintaşi, să nu ne abatem de la căile bătute de elita vremii şi să păstrăm drumul rămânând uniţi, puternici, interesaţi de binele poporului! Bucuria de acum 157 de ani, trăită de românii de pe ambele maluri ale Milcovului, să ne dăinuiască în suflete şi să ne urmeze mereu!
«Vă iubiţi patria, veţi şti a o întări! Să trăiască România!», scriau, atunci, ziarele vremii! Să ne iubim ţara, să nu fie loc de dezbinare între oameni! Haideţi să fim buni, dragi nemţeni!“, a declarat preşedintele CJ Neamţ, Emilia Arcan.
Vicepreşedintele Dan Vasiliu Macovei a ţinut să îi atenţioneze pe politicieni că dărnicia moldovenilor de acum 157 de ani, când au renunţat la capitala proprie, nu a fost răsplătită în timp: „În fiecare an când sărbătorim Mica Unire, cum este consemnată de către cronicari, ar trebui să reflectăm cu toţii cum să ne păstrăm ţara unită, să transmitem copiilor şi nepoţilor valorile moştenite de la străbuni, respectul faţă de ţară şi biserică, chiar dacă nu am avut cei mai inspiraţi conducători, în ultimul sfert de veac! Din păcate, tocmai Moldova, care a dat scânteia acelei uniri şi, implicit, a cedat capitala, a devenit astăzi cea mai săracă parte a ţării. Sper ca pe viitor să primească atenţia cuvenită din partea decidenţilor politici.
La mulţi ani, române, oriunde te-ai afla!“, a precizat Daniel Vasiliu Macovei, vicepreşedinte al CJ Neamţ.
Profesorul Gheorghe Radu, din cadrul Complexului Muzeal Judeţean Neamţ, a prezentat contextul istoric în care s-a înfăptuit Mica Unire, iar primarul Dragoş Chitic a îndemnat la bună înţelegere. Acelaşi mesaj a fost transmis şi de către prefectul Vlad Angheluţă. După discursurile oficiale, zeci de autorităţi şi pietreni care au vrut să se bucure de o zi specială, s-au prins în Hora Unirii şi au dansat pe platoul de la Curtea Domnească de la Turnul lui Ştefan cel Mare. Mulţi dintre cei prezenţi pe platou au primit steaguri de la preşedinta Emilia Arcan.
21 ianuarie 2016
Emilia Arcan, noul preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
Emilia Arcan a fost aleasă preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, cu votul majorităţii consilierilor judeţeni, în cadrul şedinţei extraordinare de astăzi, 21 ianuarie 2016.
Altă alegere l-a vizat pe Daniel Vasiliu Macovei, care a preluat mandatul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, iar Dan Manoliu şi-a păstrat funcţia de adjunct al instituţiei.
Anunțare rezultatului votării a fost făcută, în ambele cazuri, în aplauzele celor prezenţi. „Vă garantez că voi fi un preşedinte al tuturor locuitorilor judeţului Neamţ şi priorităţile judeţului vor fi priorităţile mele. Pentru perioada cât voi deţine acest mandat mă interesează să aprobăm proiecte de hotărâre de care să se bucure oamenii din judeţ. Nominalizarea de astăzi mă bucură, mă onorează şi mă responsabilizează. Voi demonstra că îmi voi face pe deplin datoria de preşedinte al Consiliului Judeţean şi voi urmări să nu dezamăgesc pe nimeni. Vă mulţumesc pentru încrederea acordată!“, a declarat Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Daniel Vasiliu Macovei a ţinut să pună accent pe faptul că ţine foarte mult ca în Consiliul Judeţean să rămână atmosfera prietenească de până acum. „În scurtul meu mandat de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ voi face tot ce ţine de mine pentru bunul mers al lucrurilor. Vă asigur că rămân acelaşi om onest, modest, prieten cu consilierii judeţeni“, a declarat noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
20 ianuarie 2016
Constantin Iacoban a pus ultima semnătură ca preşedinte.
Cu câteva minute înainte de încheierea programului, Constantin Iacoban a semnat, pentru ultima dată un document în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ: ordinul de încetare a mandatului pe care l-a obţinut prin votul alegătorilor în legislativul judeţean, în iunie 2012. Ordinul prefectului i-a parvenit cu câteva minute înainte de încheierea programului şi a activităţii din administraţia judeţeană. „Ce să spun… eu un moment greu, pentru că se încheie încă un capitol din viaţa mea! Nu mi-e simplu să trec de la una la alta, dar viaţa te obligă să ajungi în diverse ipostaze! Dar azi e ziua în care vreau să le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături şi cu care am căutat să fac echipă într-un an şi două luni, cât am condus Consiliul Judeţean Neamţ. Îi mulţumesc doamnei secretar general Daniela Soroceanu, pentru tot sprijinul acordat pe partea juridică. Le mulţumesc celor doi vicepreşdinţi, cu care am urmărit să fac echipă şi să facem astfel încât treaba să meargă bine. Le mulţumesc directorilor, şefilor de servicii, de birouri, consilierilor personali, le mulţumesc tuturor celor din CJ, pentru că împreună am făcut tot ce ne-a stat în putere, pentru binele judeţului. Nu am simţit vreun coleg potrivnic şi pentru asta vreau să ştie toţi că le rămân prieten. Vă mulţumesc, colegi din administraţia judeţeană! Vă mulţumesc!“, a declarat Constantin Iacoban, după semnarea ordinului prin care şi-a încheiat activitatea de preşedinte al CJ Neamţ.
13 ianuarie 2016
Preşedintele CJ Constantin Iacoban, la Gala Culturii Nemţene.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a participat, astăzi, la Gala Culturii Nemţene, eveniment menit să aducă în faţa publicului pe unii dintre cei mai importanţi oameni ai culturii din judeţ şi să li se ofere distintincţii şi premii pentru performanţele lor în acest domeniu. Prezent la eveniment, preşedintele legislativului judeţean i-a felicitat pe toţi cei care generic au fost numiţi „superlativele culturale ale anului 2015“ şi a anunţat, spre bucuria celor prezenţi în sala Teatrului Tineretului unde a avut loc evenimentul că din bugetul judeţului pe acest an se va asigura a doua ediţie a Galei Culturii Nemţene, în decembrie. „Astăzi este ziua «superlativelor» din cultura nemţeană. Oameni iubitori de cultură au avut ideea unei manifestări cum n-a mai fost până acum în judeţul nostru, dar care se cerea făcută, pentru că Neamţul are nume mari în ceea ce înseamnă acest domeniu. Consiliul Judeţean s-a alăturat organizatorilor, aşa cum a făcut şi va face de fiecare dată când oamenii deosebiţi sunt puşi în valoare şi sprijină cultura din judeţ, fie prin finanţarea unor proiecte, susţinerea unor activităţi ori premierea celor mai buni. În bugetul judeţului pe 2016 va fi prinsă o alocare financiară pentru a doua ediţie a acestui eveniment, care să aibă loc în luna decembrie, pentru a nu mai fi depăşit anul calendaristic. Încercăm să facem o tradiţie din asta! Felicitări organizatorilor, felicitări premianţilor, felicitări celor care susţin cultura nemţeană!“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Legislativul nemţean a fost reprezentat la Gala Culturii Nemţene şi de către vicepreşedintele Emilia Arcan, şefa unei comisii în care s-au stabilit unii dintre nominalizaţii pentru premii.
07 ianuarie 2016
Să aveţi un an bun, cu sănătate şi împliniri!
La mulţi ani, tuturor celor care astăzi îşi aniversează ziua numelui!Constantin IACOBAN, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ
05 ianuarie 2015
Botezul Domnului, vestit la Consiliul Judeţean.
Consiliul Judeţean Neamţ a fost sfinţit, astăzi, după datina străbună, de către un sobor de preoţi, vestindu-se, astfel, marea sărbătoare a Botezului Domnului, de pe data de 6 ianuarie. Feţele bisericeşti au intrat în fiecare birou al Palatului Administrativ şi au stropit cu agheazmă şi le-au dorit angajaţilor să le meargă bine în noul an. „Aşa cum se întâmplă în casele credincioşilor, unde preoţii merg cântând «În Iordan botezându-Te Tu Doamne…», aşa s-a întâmplat şi la noi, preoţii de la parohia Sfântul Ioan Domnesc bucurându-ne cu prezenţa lor în mijlocul nostru. Ne-au transmis bucuria Naşterii Domnului şi le mulţumim pentru asta! Potrivit învăţăturii Sfinţilor Părinţi «firea apei celei sfinte este ca să spele şi trupul şi sufletul, să-l sfinţească, să-l înnoiască şi să-l facă fiu al lui Dumnezeu». După această stropire cu agheazmă, să ne ajute Dumnezeu în noul an, să ne meargă bine tuturor“, a declarat preşedintelele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban.
Preoţii care au sfinţit birourile din Palatul Administrativ sunt Dan Cojan şi Ciprian Adrian Timofte. Ei au venit însoţiţi de dascălul profesor Bogdan Constantin Chirilă.
04 ianuarie 2016
Viabilitatea drumurilor judeţene, în atenţia preşedintelui CJ .
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, s-a întâlnit, în această dimineaţă, cu cei responsabili de asigurarea viabilităţii drumurilor judeţene, având în vedere faptul că în această perioadă se poate forma polei în unele zone. De asemenea, a discutat despre problemele care ar putea apărea în zilele următoare, când, anunţă meteorologii, frigul va mai scădea în intensitate, dar vor apărea ninsori. „E început de an şi un început în toate, pentru că deşi problemele din administraţie au continuitate, trebuie raportate la un nou an calendaristic. De dimineaţă m-am întâlnit cu vicepreşedinţii Consiliului Judeţean, cu directorii de direcţii, cu factorii responsabili de asigurarea viabilităţii pe drumurile judeţene şi am conturat, în linii mari, ceea ce urmează să facem în viitorul apropiat şi mai târziu. Mă interesează în mod deosebit să se asigure circulaţia în condiţii cât mai bune, pentru că sunt atâţia oameni care se deplasează şi trebuie avut grijă să fie cât mai puţine inconveniente în trafic. Firmele care asigură deszăpezirea pe drumurile judeţene sunt pregătite pentru intervenţie şi le-am pus în vedere că pentru perioada următoare sunt anunţate ninsori în zona noastră şi astfel de posibil să aibă activitate. Până acum nu am avut probleme pe traseele din judeţ, pentru că iarna s-a manifestat blând. Sper ca nici de acum să nu avem surprize neplăcute în trafic“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
31 decembrie 2015
Ultimele activităţi în CJ din acest an, verificări la un proiect european.
Ultima zi de activitate în Consiliul Judeţean Neamţ din acest an a însemnat, în principal, verificări ale situaţiilor de lucrări la Liceul Tehnologic Special „Ştefan cel Mare“, acolo unde se desfăşoară un proiect de reabilitare şi modernizare a unităţii. „Deşi, iată, umblă urătorii pe străzi, noi suntem în plină activitate la Consiliul Judeţean, pentru că trebuie puse la punct situaţiile privind decontările pe unele proiecte, analiza documentelor în baza cărora se fac decontările către constructor etc. Pentru proiectul de modernizare şi reabilitare a liceului de la Ştefan cel Mare, am avut o întâlnire cu constructorul, cu reprezentanţi ai Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est şi o echipă de la Consiliul Judeţean, noi fiind în calitate de beneficiari, şi am analizat situaţia de acolo, unde au mai rămas mici restanţe, care vor fi puse la punct cât de curând“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
În unitatea de învăţământ se fac reabilitări, modernizări şi alte lucrări în valoare de 25.486.365,96 de lei, din care 19.495.342 lei reprezintă cofinanţarea nerambursabilă, 1.112.009,88 lei este contribuţia Consiliului Judeţean, iar 4.879.014 lei reprezintă TVA. Prin proiect se urmăreşte construirea unei săli de sport cu o suprafaţă de 777 de metri pătraţi; reabilitarea şi modernizarea a trei corpuri de clădire (cantină, şcoală şi internat) şi a centralei termice; amenajarea unui teren de sport exterior, cu o suprafaţă de 510 metri pătraţi; amenajarea unui teren de socializare-recreere şi joacă în aer liber cu o suprafaţă de 300 de metri pătraţi; asigurarea de mobilier pentru sălile de clasă, camerele de cazare, sala de mese, bucătărie, ateliere şi cabinete de specialitate, sală de sport şi spaţii de socializare; asigurarea de echipamente IT şi softuri specializate, cu materiale de instruire multimedia şi programe informatice de gestionare a activităţii specifice; echipamente speciale de recuperare a beneficiarilor şcolii; material didactic; echipamente pentru dotarea bucătăriei, sălii de mese şi a spălătoriei şi dotări şi echipamente pentru sala de sport.
30 decembrie 2015
Preşedintele CJ, urat la Aqua Park, la Alexandru cel Bun.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a mers, marţi după-amiază, la Alexandru cel Bun, unde a fost urat şi colindat, alături de primarul Ion Rotaru, de către elevii Şcolii Gimnaziale Vaduri. La întâlnirea cu copiii a participat şi Moş Crăciun, sub a cărui mască se afla Costache Lupu, care a împărţit 30 de laptopuri şi 20 de videoproiectoare, asigurate de către Primăria Alexandru cel Bun, cu fonduri de la bugetul local, circa 80.000 de lei în total. „Primarul Ion Rotaru este cunoscut pentru interesul său faţă de tot ceea ce înseamnă bunul mers al comunităţii şi nu putea rata ocazia de a-l aduce pe Moş Crăciun în faţa elevilor din comună, cărora le-a oferit cadouri valoroase, care vor ajunge în toate clasele din şcoală. Eu am răspuns invitaţiei lui de a veni la acest moment şi pentru că asta se întâmplă într-un loc care va deveni de mare atracţie, la Aqua Park Blue Eden, viitor parc acvatic. Mai este de lucru la acest obiectiv, dar nu pot să nu îmi manifest bucuria pentru ceea ce s-a făcut deja şi pentru ceea ce va deveni ca loc de relaxare. Îl felicit pe primarul Ion Rotaru pentru toată activitatea sa, le doresc copiilor să se bucure de cadourile primite şi tuturor le doresc să aibă parte de Sărbători fericite, în continuare“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Primarul Ion Rotaru le-a mulţumit copiilor care au prezentat tradiţii de Sărbătorile de Iarnă, inclusiv celor de la Ştefan cel Mare care au venit împreună cu primarul lor să colinde, le-a urat de bine colegilor din Primărie şi oaspeţilor care au răspuns invitaţiei lui şi a împărţit tuturor colaci.
29 decembrie 2015
Cadou pentru preşedintele CJ: tricoul oficial al Naţionalei României.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a primit un cadou deosebit – tricoul oficial al echipei naţionale a României, din partea lui Cristian Vornicu, delegat UEFA pentru jocurile oficiale de fotbal în sală (meciuri din cupele europene şi meciurile interţări) şi membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal. „Mi-a făcut o surpriză deosebit de plăcută, pentru că e un dar special acest tricoul oficial al echipei naţionale! Îi mulţumesc pentru atenţia acordată şi îl asigur pe domnul Cristian Vornicu de faptul că şi pe viitor, Consiliul Judeţean Neamţ va fi alături de sport şi va susţine mişcarea sportivă din judeţ“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Legislativul judeţean a acordat în acest an fonduri nerambursabile, susţinând un proiect al echipei de fotbal în sală Ceahlăul Piatra Neamţ, care a jucat în Liga I, iar acum activează în Liga a II-a, echipă de care răspunde Cristian Vornicu. „Am ţinut să îi mulţumim domnului preşedinte Constantin Iacoban pentru disponibilitate şi cel mai potrivit lucru mi s-a părut tricoul oficial al naţionalei noastre, pe care sportivii noştri îl vor purta în Turneul Final al Campionatului European de Fotbal, care va avea loc în Franţa, între 10 iunie – 10 iulie, anul viitor. Meciul de deschidere va fi jucat de naţionala României cu echipa ţării gazdă“, a declarat Cristian Vornicu, preşedintele echipei de fotbal în sală Ceahlăul Piatra Neamţ.
24 decembrie 2015
Spiritul Crăciunului, adus de sute de colindători la Consiliul Judeţean.
Pragul Consiliului Judeţean Neamţ a fost trecut, în ultimele zile, de sute de colindători, care au venit cu gândul să aducă autorităţilor judeţene cele mai frumoase colinde şi tradiţii de Sărbătorile de Iarnă. După seri la rând, în care Sala „Calistrat Hogaş a găzduit spectacole organizate de către Centrul pentru Cutură şi Artă „Carmen Saeculare“ din subordinea Consiliului Judeţean Neamţ, care au fost urmărite de către foarte mulţi nemţeni, plus spectacole susţinute de trupe mai mici sau mai mari, preşedintele legislativului nemţean doreşte să le mulţumească tuturor celor care şi-au făcut timp pentru a aduce atmosfera Crăciunului mai aproape de sufletele oamenilor. „Vă mulţumesc tuturor celor care aţi trecut pragul Consiliului Judeţean Neamţ şi ne-aţi bucurat cu colindele şi urăturile dumneavoastră! Aţi făcut un gest extraordinar, ducând mai departe frumoasele tradiţii româneşti. Vă respect pentru ceea ce aţi făcut şi le mulţumesc şi celor care, chiar dacă nu au ajuns la Consiliul Judeţean din varii motive, au colindat în altă parte. Important este ca fiecare să facă astfel încât să simtă apropierea Naşterii Domnului! Mulţumiri speciale şi feţelor bisericeşti de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi de la Protopopiatul Piatra Neamţ, care au adus în faţa credincioşilor, în una din serile trecute, minunate colinde bisericeşti. Mulţumesc şi Corului preoteselor, care ne-a emoţionat prin cântări. Mitropolitul Teofan ne-a bucurat cu prezenţa Sfinţiei Sale la spectacolul «Naşterea Domnului – Bucuria noastră!», ceea ce mă face să cred că se simte atras de judeţul Neamţ, iar nouă ne-a umplut sufletele de bucurie!
Sărbători fericite, iubiţi nemţeni!
Aduceţi bucurie celor din jur, de Crăciun!
Bucuraţi-vă de oameni dragi, de sănătate, de împliniri!“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
23 decembrie 2015
Preşedintele CJ, urat de poliţişti.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, s-a bucurat, astăzi, 23 decembrie, de un moment inedit – a fost urat de către poliţişti. Evenimentul a avut loc în incinta Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ, în prezenţa şefilor insituţiei, iar oaspeţii de onoare au fost preşedintele Cosniliului Judeţean şi prefectul judeţului.
23 decembrie 2015
Colinde vesele pentru angajaţii CJ şi ai Prefecturii.
Un grup de zece elevi de la Liceul de Arte „Victor Brauner“ din Piatra Neamţ, clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a a prezentat, astăzi, timp de 20 de minute, un minunat spectacol de sărbători, pentru cei de la Consiliul Judeţean Neamţ şi Instituţia Prefectului Judeţul Neamţ.
Tinerii au prezentat mai multe colinde vesele, care au smuls aplauzele angajaţilor celor două instituţii. „Sunt copii minunaţi, cu voci extraordinare, aşa cum trebuie să fie cei de la un liceu de specialitate. Ne-a umplut sufletele de bucurie evoluţia lor. Îi felicit, pe ei şi pe profesorii coordonatori şi le doresc să se bucure de sărbătorile care se apropie, să fie sănătoşi, bucuroşi şi să vină şi în anii viitori cu colinde aşa frumoase“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, care i-a răsplătit pe cei zece tineri pe măsura prestaţiei lor. Apoi li s-au împărţit colaci şi dulciuri, aşa cum s-a procedat de fiecare dată când Consiliul Judeţean a primit urători.
23 decembrie 2015
Constantin Iacoban, printre cei mai buni sportivi ai judeţului.
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban, a participat, astăzi, la Gara Sportului Nemţean, eveniment prin care s-a urmărit premierea celor mai buni sportivi şi a antrenorilor lor din judeţ. „E un eveniment faţă de care Consiliul Judeţean Neamţ nu a rămas indiferent şi am vrut să fie premiaţi cei mai buni sportivi din judeţ. Această susţinere financiară alocatăde la bugetul judeţului nu e meritul meu personal, este al tuturor consilierilor, cu avizul cărora s-a alocat suma de 60.000 de lei, pentru 51 de premii. Am insistat să aprobăm la CJ lista nominală a celor care primesc o astfel de recompensă şi sunt bucuros să văd că judeţul Neamţ are atâţia sportivi valoroşi, care au obţinut zeci de premii la competiţii internaţionale. Desigur, rezultatele lor se datorează şi antrenorilor! Felicitări tuturor şi contaţi pe ajutorul Consiliului Judeţean Neamţ pe mai departe, pentru că vom premia elita în continuare! Mulţumesc şi directorului Direcţiei de Sport, domnul Paisa, care şi-a dat tot interesul pentru ca sportul nemţean să sclipească pe podiumurile naţionale şi internaţionale“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Drept mulţumire pentru susţinerea acordată sportului nemţean, conducerea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret i-a oferit preşedintelui Constantin Iacoban un trofeu.
Sportivii şi antrenorii au fost colindaţi şi uraţi de către membrii Ansamblului Folcloric „Floricică de la munte“ al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“.
22 decembrie 2015
Copii cu uratul, la Consiliul Judeţean.
Un grup de copii de la Centrul Şcolar pentru Educaţiei Incluzivă „Ştefan cel Mare“ şi unul de la Asociaţia Umanitară „Să-i ajutăm, iubindu-i!“ au venit, astăzi, să ure şi colinde pe reprezentanţii Consiliului Judeţean Neamţ şi pe cei ai Instituţiei Prefectului Judeţul Neamţ. Gazde le-au fost preşedintele şi vicepreşedintele CJ, Constantin Iacoban şi Emilia Arcan, şi şefii Prefecturii.
Pentru că Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Ştefan cel Mare“ funcţionează cu finanţare de la legislativul judeţean, asistaţii acelei unităţi păstrează tradiţia de a veni an de an la autorităţile judeţene, mulţumindu-le, în felul acesta, pentru grija pe care le-o poartă. Îmbrăcaţi în costume naţionale, cu măşti tradiţionale pentru jocul „Bătutei“ şi apoi dansând „Ursul“ şi „Capra“, elevii de la „Ştefan cel Mare“ au colindat şi urat, emoţionând profund gazdele. Munca lor a fost răsplătită cu colaci, dulciuri, sucuri şi bani, de către preşedintele Constantin Iacoban şi vicepreşedintele Emilia Arcan. Momentul copiilor de la Asociaţia Umanitară „Să-i ajutăm, iubindu-i!“ a fost plin de sensibilitate, colindele prezentate de copii creând şi mare emoţie printre cei care i-au ascultat. Programul lor s-a redus doar la colinde care au „mers la suflet“, după cum avea să declare vicepreşedinta Emilia Arcan.
Asemeni colegilor lor, şi ei au fost răsplătiţi cu cele cuvenite în astfel de situaţii.
„Păşim iute către cele mai frumoase sărbători de peste an şi datorită colindelor româneşti intrăm într-o atmosferă pe care nu o mai întâlnim în nici o altă perioadă a anului. E emoţie amestecată cu bucurie, e dorinţa de a-i vedea pe toţi fericiţi, de a face surprize, de a căuta să uităm de necazuri. Le mulţumesc acestor copiii minunaţi şi celor care i-au îndrumat şi însoţit pentru a veni la noi cu colindatul, aşa cum le mulţumesc şi celor care au fost zilele trecute ori care vor veni de acum. Tuturor, Sărbători fericite!“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban.
22 decembrie 2015
Conducerea CJ Neamţ a depus o coroană în memoria eroilor Revoluţiei din ’89.
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ Constantin Iacoban şi vicepreşedintele Emilia Arcan au participat, astăzi, la prânz, la evenimentul dedicat marcării a 26 de ani de la Revoluţia din decembrie ’89, eveniment care s-a desfăşurat în Piaţa Tricolorului din Piatra Neamţ, în faţa Palatului Administrativ. La ceremonie au participat şi conducerea Instituţiei Prefectului Judeţul Neamţ, a Primăriei municipiului Piatra Neamţ, reprezentanţi ai partidelor politice, ai instituţiilor descentralizate şi, nu în ultimul rând, ai două organizaţii din care fac parte revoluţionarii nemţeni. După depunerea coroanelor de către oficialităţi şi liderii a diverse entităţi, a avut loc o paradă militară în Piaţa Tricolorului.
21 decembrie 2015
Urători la poarta Consiliului Judeţean.
Consilierii judeţeni nemţeni au încheiat într-un mod deosebit activitatea de aleşi din acest an, astăzi participând la ultima lor şedinţă din acest an, după care au fost colindaţi şi uraţi de către copii mai mici şi mai mari şi deja tradiţionala formaţie cu care merge Costache Lupu prin preajma sărbătorilor. Desigur, aşa cum obişnuieşte, consilierul uneperist a avut grijă în urătura sa să înţepe uşor pe fiecare dintre cei aflaţi la conducere şi să le amintească ce îndatoriri au faţă de popor.
După primele urături spuse în faţa Consiliului Judeţean de trupa lui costache Lupu, la invitaţia preşedintelui Constantin Iacoban, în Sala „Calistrat Hogaş“ au evoluat copiii de la Centrul de Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca“, elevi de la şcolile din Ştefan cel Mare, cei de la Clubul „Pinochio“ şi ansamblul Casei de Cultură de la Bicaz. De data aceasta, spectatori au fost toţi angajaţii Consiliului Judeţean Neamţ, care preţ de o oră s-au bucurat de atmosfera specifică apropierii Sărbătorilor de Iarnă.
Preşedintele Constantin Iacoban i-a felicitat pe rând pe urători, le-a mulţumit pentru efortul lor şi le-a dorit să se bucure de sărbătorile ce se apropie. Apoi i-a invitat pe toţi colegii, atât cei din executiv cât şi cei din legislativ şi a ciocnit o cupă de şampanie cu fiecare. „Tuturor să ne fie bine, să ne bucurăm de sănătate şi să ne ferească Dumnezeu de rele. Să ne vedem cu bine şi la anul şi în anii ce vor veni! Mulţumesc tuturor pentru colaborare şi să aveţi parte de sărbători liniştite, frumoase, cu pace în suflete“, a declarat preşedintele Constantin Iacoban.
21 decembrie 2015
Contantin Iacoban, în mijlocul urătorilor, la Ştefan cel Mare.
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban, a răspuns invitaţie primarului Soriu Ouatu şi a participat, duminică, 20 decembrie, la un moment special organizat în centrul comunei Ştefan cel Mare – un colaj de colinde şi tradiţii de Anul Nou, susţinut de către elevii unităţilor de învăţământ din localitate. La final, evenimentul a fost pe gustul celor peste o sută de copii participanţi, pentru că Moş Crăciun le-a oferit, cu dărnicie, daruri din tolba sa. „A fost un moment special, frumos, apreciat de foarte multă lume, având în vedere că pe parcurs s-au tot adunat oamenii din localitate când au auzit muzica şi voia bună care răsunau. M-am dus cu plăcere să îi văd pe copii cum s-au pregătit special pentru perioada care urmează şi ţin să îl felicit pe primarul Sorin Ouatu pentru că a păstrat tradiţia din anii trecuţi şi în preajma Săbătorilor de Iarnă s-a întâlnit cu elevii din localitate şi le-a oferit prilejul de a arăta lumii cum ştiu ei să colinde, să ure, să cânte. Felicitări copiilor care s-au pregătit pentru această evoluţie şi nu în ultimul rând, felicitări coordonatorilor lor. Tuturor cetăţenilor comunei Ştefan cel Mare le doresc Sărbători fericite şi să se bucure de ceea ce au mai drag!“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban.
Deliciul celor prezenţi a fost asigurat şi de către un măgăruş, cu care a venit Moş Crăciun, rămas fără renul din poveste.
21 decembrie 2015
Preşedintele CJ, la discuţii cu reprezentanţii DSP.
După ce a participat la întâlniri cu toţi şefii de spitale din judeţul Neamţ, Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ s-a întâlnit, astăzi, şi cu conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, cu care a discutat despre ce trebuie făcut pentru ca în sănătatea nemţeană lucrurile să funcţioneze cât mai bine. Pentru asta, şeful legislativului nemţean a discutat cu directorul executiv Dan Morenciu, directorul executiv adjunct Daniela Marcoci şi cel economic, Constantin Oprea, despre ce proiecte ar trebui implementate în perioada următoare şi cum se poate veni în sprijinul pacienţilor. „Trebuie să încercăm să deblocăm nişte situaţii din sănătate şi vreau să precizez că nimeni nu vrea să streseze pe cineva, nici să îi ia din activitate, pentru că la Consiliul Judeţean avem destule pe cap şi nu ne interesează decât să ajutăm pe cei din domeniu să realizeze ceva. Sunt interesat să aflu dacă nu sunt probleme cu medicii de familie de la sate, cum se asigură medicina şcolară, ce trebuie făcut pentru a nu mai exista întârzieri enorme pentru ca oamenii să beneficieze de unele investigaţii de specialitate, fiindcă nu e normal să ai o problemă de sănătate acum dar să te poată vedea specialistul, peste trei luni!“, a declarat preşedintele Constantin Iacoban.
Din discuţiile cu cei trei şefi ai Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ a reieşit că nu există zone neacoperite de către medicii de familie, dar sunt probleme în unele unităţi de învăţământ rurale, unde medicina şcolară este asigurată de către medicii de familie, care nu sunt obligaţi prin lege să presteze astfel de servicii. Şefii DSP au precizat că există posibilitatea ca într-o perioadă ulterioară, medicii de familie să aibă posibilităţi tehnice de a le transmite pacienţilor lor, cu exactitate, ziua şi ora la care pot fi văzuţi de către medici de specialitate, fără a mai fi nevoiţi să se deplaseze ei de la domiciliu până la oraş şi să se programeze personal. La finalul discuţiilor, doctorul Morenciu a apreciat iniţiativa şefului CJ de a se achiziţiona, în 2016, locuinţe pentru câţiva medici de la Spitalul Judeţean, cu fonduri de la bugetul judeţului.
20 decembrie 2015
Concurenţă între şapte constructori pentru modernizarea drumului spre Bisericani.
Comanda Consiliului Judeţean Neamţ pentru realizarea lucrării de reabilitare şi modernizare a drumului judeţean DJ 157C de lângă Primăria Alexandru cel Bun şi până la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani se dovedeşte a fi atractivă pentru nu mai puţin de şapte firme şi asocieri de firme, interesate să încaseze circa 13,5 milioane de lei.
Consiliul Judeţean Neamţ a lansat oferta, la sfârşitul lunii trecute, pe site-ul de specialitate „e-licitaţie.ro“ şi în urmă cu două zile a avut loc şedinţa de deschidere a ofertelor pentru lucrare. „La respectiva şedinţă am constatat că sunt nu mai puţin de şapte ofertanţi interesaţi de a executa lucrarea. Asta înseamnă că firmele de specialitate au încredere în noi, că procedura a fost transpartentă, iar concurenţa este benefică atât din punct de vedere a calităţii la care se va realiza lucrarea, cât şi din punct de vedere al costurilor. Este o lucrare importantă ca valoare – vorbim de circa trei milioane de euro, dar şi din punct de vedere edilitar, pentru că traseul este extrem de frecventat atât de către turişti, cât şi de cei care ajung la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani. Aşteptăm rezultatul comisiei care va analiza cele şapte oferte şi în primăvară, când condiţiile meteo vor permite efectuarea lucrării, va începe treaba“, a declarat Constantin Iacoban, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
După ce se cunoaşte numărul de ofertanţi tentaţi de valoarea estimativă a lucrării – 13.412.969 de lei, din fonduri publice, urmează ca membrii comisiei să analizeze ofertele înregistrare din punct de vedere al documentelor de calificare şi apoi din punct de vedere financiar şi tehnic. După aceste două etape, se va anunţa câştigătorul care va realiza „Reabilitarea şi modernizarea DJ 157C DN15 (Viişoara) – Scăricica – Bisericani – Sanatoriul Bisericani km 0+000 – 6+615“.
Cei şapte ofertanţi sunt SC Victor Construct SRL, SC Conextrust SA, Asocierea SC Pro Invest SRL lider cu SC Conest SA, SC Enviro Construct SRL, SC Danlin XXL SRL, Asocierea SC Occidental Construct SRL şi SC Capital Invest SRL şi Asocierea SC Aqua Parc SRL şi SC Construcţii Gabap SRL.
18 decembrie 2015
Pensie lungă şi frumoasă, doamna Rusu!
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ şi unii dintre angajaţii instituţiei au avut astăzi parte de un moment special, luându-şi „La revedere“ de la colega Elena Rusu, inspector în cadrul Unităţii de Implementare a Proiectelor, care a ajuns la pensie.
În ultima ei zi de activitate, fără să bănuiască intenţia preşedintelui de a-i oferi un buchet de flori în calitate de colegi, Elena Rusu şi-a îndeplinit, ca de obicei, sarcinile de serviciu, chiar a participat şi la două conferinţe de presă, iar la puţin timp după ce a revenit în birou, s-a trezit înconjurată de toţi cei cu care şi-a petrecut ultimii ani şi care au dorit să o felicite pentru noua calitate, de proaspăt pensionar. „Doamna Rusu a fost o «doamnă» în adevăratul sens al cuvântului! Discretă, dar profesionistă. Un om responsabil, pe care ne-am bazat. Acum a venit vremea să se bazeze mai mult pe ajutorul dumneaei cei doi nepoţei pe care îi are de crescut. Personal şi în numele colegilor din instituţie îi doresc să se bucure de pensie lungă şi frumoasă şi să aranjeze cu Dumnezeu să nu dea vreun ban pe medicamente! Acum, făcând o glumă, mă uit că au venit mulţi colegi să o felicite şi probabil fiecare se gândeşte în felul lui – «ca mâine îmi vine şi mie rândul!». Eu acum mă gândesc la mine, că aş fi primul…“, a spus preşedintele Constantin Iacoban, spre hazul celor prezenţi.
Elena Rusu este soţia fostului şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Florinel Rusu. Ea a renunţat la a mai veni la serviciu, preferând pensia anticipată, ca să se dedice nepoţilor. Are o fiică, medic rezident la Cluj, mămică a doi băieţi, de doi ani şi de trei luni şi a ales să îşi petreacă viaţa alături de ei, renunţând la tot ceea ce avea în Piatra Neamţ.
Luna aceasta, Consiliul Judeţean a mai rămas fără un specialist, Neculai Cojocaru, director economic, şi el proaspăt pensionar.
18 decembrie 2015
„Lacul Cuejdel“, cu management eficient.
Lacul Cuejdel, arie naturală protejată, are un management eficient în vederea conservării biodiversităţii, asigurat printr-un proiect finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi cofinanţare de la Consiliul Judeţean Neamţ.
Astăzi, echipa de implementare a proiectului „Management pentru aria naturală protejată Lacul Cuejdel“ a anunţat finalizarea proiectului care vizează conservarea biodiversităţii în această arie naturală protejată.
„În cadrul proiectului, îndeplinirea principalelor obiective specifice s-a concretizat prin eficientizarea managementului ariei naturale protejale Lacul Cuejdel, prin elaborarea planului de management, orientată spre protecţia faunei şi a habitatelor ariei protejate. De asemenea, s-a asigurat infrastructura de informare a ariei naturale, realizându-se trei platforme de observare şi un punct de infrormare la Gârcina, dotat cu echipamente specifice de interacţiune cu vizitatorii şi conştientizării acestora cu privire la protecţiea ariei. Prin proiect s-a mai urmărit şi creşterea gradului de conştientizare a comunităţii locale limitrofe şi vizitatorilor ariei naturale protejate Lacul Cuejdel, cu privire la protecţia biodiversităţii“, a spus Răzvan Socea, responsabil de proiect.
„Nu trebuie să ne ferim să avem în judeţ cât mai multe arii protejate, pentru că de-a lungul timpului am pierdut destule lucruri, începând cu ceea ce aveam în domeniul economiei şi până la conace pe care le-am transformat în grajduri sau sedii de CAP. Dacă nu putem asigura locuri de muncă, trebuie să îi ajutăm pe oameni să trăiască din ceva, să câştige din meşteşuguri, din ce o fi! Ca administraţie, avem obligaţia să asigurăm supravieţuirea cetăţenilor – şi a celor care sunt vârfuri, şi a celor care trăiesc de pe urma braţelor. În turism, vizitatorii sunt mai strânşi la pungă, dar turiştii care pot ajunge într-un loc, inclusiv la Cuejdel, vin cu gânduri de relaxare, să se simtă bine, şi pot rula banii, pot apărea oportunităţi în zonă“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Constantin Iacoban.
Lucian Cozma, reprezentant al Direcţiei Silvice Neamţ, a precizat că noul plan de management va fi un instrument de lucru pentru instituţia căreia îi aparţine şi că Romsilva este deschisă unor viitoare astfel de colaborări.
18 decembrie 2015
Final de proiect „Dezvoltarea managementului pentru Parcul Naţional Ceahlău“.
Consiliul Judeţean Neamţ a anunţat, astăzi, finalizarea proiectului „Dezvoltarea managementului pentru Parcul Naţional Ceahlău“. La conferinţa organizată special pentru acest eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban, a felicitat echipa de implementare, având în vedere faptul că prin proiect se urmăreşte asigurarea unui management eficient al Parcului Naţional Ceahlău, în vederea conservării biodiversităţii, a habitatelor naturale, a speciilor de floră şi faună sălbatică existente în aria naturală protejată. „Tot timpul trebuie să ne gândim la cum putem aduce plus valoare muntelui Ceahlău, pe lângă aerul curat, ascensiune, frumuseţea peisajelor şi educaţie ecologică. Trebuie pus în valoare acest munte atât de cântat. E important şi să reuşim să legăm muntele de lac şi poate se va întâmpla asta! Sigur, mai sunt lucruri de făcut pe munte, dar vom continua să ne implicăm împreună cu administraţiile locale pentru reuşită“, a declarat preşedintele Constantin Iacoban.
Răzvan Socea, managerul proiectului, a precizat că a lucrat într-o echipă de şase specialişti, fără de care nu ar fi putut anunţa finalizarea acestui proiect. „În cadrul proiectului, îndeplinirea principalelor obiective specifice s-a concretizat prin eficientizarea managementului Parcului Naţional Ceahlău, prin revizuirea planului de management, orientarea spre protecţia speciilor şi habitatelor. Au fost finalizate studiile ştiinţifice de inventariere şi cartografiere, iar planul de management a fost revizuit şi ulterior aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor, la începutul acestei luni. Alt obiectiv a constat în asigurarea infrastructurii de vizitare – informare a Parcului Naţional Ceahlău, prin construirea a trei puncte de informare, la Poiana Largului, Neagra şi Bicazu Ardelean şi a unui centru de vizitare la Izvoru Muntelui. Au fost realizate şi difuzate materiale informative privind aria naturală protejată în zonele limitrofe parcului şi a fost întărită capacitatea instituţională a administraţiei ariei, prin participarea la activităţi de instruire în domeniul managementului ariilor naturale protejate“, a declarat Răzvan Socea.
Olimpia Iuliana Adam, director executiv în cadrul Direcţiei Proiecte şi Programe de Dezvoltare Judeţeană, a precizat că legislativul judeţean are în plan continuarea unor astfel de proiecte, în colaborare cu administraţiile locale.
18 decembrie 2015
Preşedintele CJ, în mijlocul elitei învăţământului nemţean.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a participat, joi seara, la „Sărbătoarea Şcolii Nemţene“, eveniment care a urmărit să îi aducă în faţa publicului pe cei mai buni dintre elevii şi dascălii nemţeni, prilej de recunoaştere a performanţei şi inovaţiei în educaţie, în judeţul Neamţ. Evenimentul a avut loc şi datorită susţinerii Consiliului Judeţean Neamţ, care a alocat suma de 50.000 de lei, pentru asigurarea premiilor, diplomelor şi trofeelor. „Prin această «Sărbătoare a Şcolii Nemţene» ne dorim să mulţumim tuturor elevilor olimpici ai şcolilor din judeţul Neamţ, precum şi profesorilor lor, pentru rezultatele meritorii în competiţiile naţionale şi internaţionale. Prin ei s-a reuşit să promovăm performanţa şi inovaţia, atât la nivel naţional cât şi internaţional, fiind ambasadori ai educaţiei pentru judeţul Neamţ“, a declarat, în deschiderea evenimentului, prof. dr. Viorel Stan, inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ.
În faţa unei săli pline, în care se aflau circa două sute de participanţi, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban, i-a felicitat pe toţi cei care în anul şcolar 2014 – 2015 au fost învingători în competiţii naţionale şi internaţionale. „Sunteţi aici cei mai buni din învăţământul nemţean şi vă spun, sincer, dragi copii şi tineri, reprezentaţi viitorul acestei ţări! Fără nici o exagerare, sunteţi cei pe care ne bazăm, sunteţi cei de care depindem în anii ce vor veni. Vă felicit pentru toate reuşitele, pentru toată munca, pentru sacrificiul pe care l-aţi făcut, pentru binele vostru, al familiilor, al şcolilor din care proveniţi şi, nu în ultimul rînd, al învăţământului nemţean!
Stimaţi profesori, vă sunt profund recunoscător pentru munca pe care o depuneţi, ca să creşteţi astfel de valori! Din păcate, învăţământul nu a fost niciodată răsplătit pe măsura eforturilor. Salariile n-au fost corespunzătoare nici în trecut, nu sunt nici acum! Dar rămâneţi cu satisfacţia că ajutaţi nişte destine, că aveţi cu ce vă mândri şi că nu munciţi în zadar! Aveţi toată stima şi tot respectul meu! Vă apreciez, vă recunosc meritele şi vă doresc să rămâneţi dedicaţi profesiei!
Sărbători fericite!“, a declarat preşedintele Constantin Iacoban.
Pentru ajutorul dat organizării evenimentului şi întregii colaborări cu ISJ Neamţ, preşedintele CJ a primit „Diploma de excelenţă“ din partea şefilor învăţământului nemţean.
17 decembrie 2015
Parteneriat public –privat, lăudat de preşedintele CJ, la Tazlău.
Comuna Tazlău are, de azi, un centru medical dedicat recuperării prin fizioterapie, de care se vor putea folosi nu doar cetăţenii comunei, ci şi oamenii din zonele învecinate. Deschiderea Centrului Aeris Medical Center a avut loc la amiază, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, a autorităţilor locale şi conducerii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ. Centrul s-a deschis datorită unui parteneriat public – privat, model de lucru despre care autorităţile au precizat că este de preferat să se întâlnească în cât mai multe locuri. „Am venit cu bucurie la această inaugurare, având în vedere că se deschide un loc în care se vor rezolva probleme sociale. Dar găsirea de soluţii la problemele oamenilor este o sarcină pentru noi şi iată, am trecut un prag şi ne putem bucura că am făcut ceva pentru sufletul omului. Îmi doresc ca o astfel de colaborare, un parteneriat public – privat, să existe în toate colţurile judeţului. De azi, pe harta Tazlăului apare un obiectiv nou, un centru de fizioterapie, căruia i se vor adresa oamenii din toată zona, nu doar din această localitate. Este foarte important să reuşim să ne ajutăm semenii şi să avem grijă şi de îngrijirea trupului, dar şi de a sufletului. Eu îi felicit pe toţi cei care s-au implicat în derularea proiectului şi tuturor vă doresc Sărbători fericite!“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban.
17 decembrie 2015
Preşedintele CJ, la aniversarea Colegiului Naţional de Informatică.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a participat, dimineaţă, la festivitatea dedicată celor 25 de ani de educaţie în informatică pe care i-a adunat Colegiul Naţional de Informatică Piatra Neamţ. „Faceţi 25 de ani de când aveţi această specializare şi e o vârstî extraordinară! Când eu eram în clasa a XII-a, exista un cântec în finalul căruia se spunea «Care drum să-mi aleg, care drum!». Dumneavoastră aţi pornit acum un sfert de secol pe un drum foarte bun, începând cu numele pe care îl purtaţi – «Informatică», apoi cu specialiştii care au lucrat aici, cu personalităţile, oamenii de valoare care au format alţi oameni de valoare. V-aţi ales un drum pe care îl caută toată lumea, azi. Nu are rost să vorbesc despre ce înseamnă informatica şi nu aici, ci în lume. Reprezentaţi un liceu puternic şi vă doresc să daţi personalităţi nu numai României, ci lumii! Aveţi lângă liceu un peisaj extraordinar aşa că mai ieşiţi din clădire, vă relaxaţi, apoi veniţi înapoi, ca să mai lucraţi la informatică! Informatica nu se face non-stop, mai trebuie şi relaxare pentru creaţie. Revenind la relaţia dintre administraţia judeţeană şi CNI, Consiliul Judeţean sprijină învăţământul, elevii, pentru că aici ajung copii din tot judeţul. Zilele trecute am făcut o alocare de fonduri pentru noi dotări în această unitate şi vă doresc tuturor să vă bucuraţi de ele, să fiţi sănătoşi şi să aveţi rezultate deosebite!“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
16 decembrie 2015
Diplomă omagială pentru preşedintele Constantin Iacoban.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a primit o diplomă omagială şi o plachetă din partea Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu“ Piatra Neamţ, cu prilejul împlinirii a 50 de ani de activitate de către unitatea de învăţământ.
Prin această diplomă, Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu“ i-a mulţumit preşedintelui pentru ajutorul acordat în desfăşurarea manifestărilor instructiv-educative şi pentru buna colaborare, dovedite de-a lungul timpului. „Atitudinea dumneavoastră confirmă înalta ţinută profesională pe care am contat atunci când v-am solicitat sprijinul. Vă mulţumim, asigurându-vă de cele mai alese sentimente“, se precizează în diploma ce poartă semnătura directorului Mariana Paleu.
Preşedintele CJ i-a felicitat pe sărbătoriţi şi le-a dorit să reziste în timp. „Învăţământul este un domeniu de maxim interes pentru Consiliul Judeţean şi sprijinim orice unitate care are nevoie de ajutor şi care desfăşoară activităţi de interes judeţean. Felicit colectivul de cadre didactice de la Colegiul Tehnic «Gheorghe Cartianu» şi pe elevi cu prilejul acestei aniversări şi le doresc succese în activitatea şcolară. Baftă elevilor la examenele pe care le au de susţinut!“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban.
16 decembrie 2015
Preşedintele CJ la bilanţul jandarmilor nemţeni.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a participat, în această dimineaţă, la şedinţa de bilanţ a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Neamţ. „Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Neamţ este una dintre instituţiile de bază din judeţ, cu atribuţii extrem de importante şi activitatea pe care o desfăşoară mă interesează pentru că are legătură cu ceea ce înseamnă siguranţa cetăţeanului. Îi felicit pentru realizări şi le doresc succes pe mai departe, fără misiuni dificile“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
15 decembrie 2015
Primii urători la oficialităţile judeţene.
Preşedintele Consiliului Judeţean, vicepreşedinţii şi cei mai mulţi dintre consilierii judeţeni au primit, astăzi, primii urători din acest sezon. Cei care au prezentat colinde, urături, au jucat căiuţii şi caprele sunt preşcolarii de la grupa mijlocie a Grădiniţei de aplicaţie din Piatra Neamţ, coordonaţi de profesor Tatiana Donciu. Micuţii sunt la a doua lor faptă de acest gen, pentru că ei au urat oficialităţile nemţene şi în urmă cu un an, când unii dintre ei abia silabiseau. Acum „campioni“, după cum a declarat Tatiana Donciu, au vrut să arate că au mai crescut şi că sunt în stare să o ia cu „caii la galop“, ori să pună „capra la pământ“.
Spectacolul a fost apreciat de către cei care au rămas în Sala „Calistrat Hogaş“, după şedinţa de Consiliu Judeţean, de la ora 14. După evoluţia urătorilor a urmat răsplata oficialităţilor, preşedintele Constantin Iacoban, vicepreşedinţii Emilia Arcan şi Dan Manoliu şi unii consilieri împărţind dulciuri care i-au bucurat pe micii artişti. La final, preşcolarii au anunţat că mai vin şi peste un an, ca să păstreze datina străbună.
Următorii colindători sunt aşteptaţi la Consiliul Judeţean, luni, 21 decembrie, după şedinţa extraordinară, specifică sfârşitului de an.
15 decembrie 2015
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a declarat că în 2016, instituţia pe care o conduce va achiziţiona câteva apartamente care să fie date spre închiriere unor medici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. În felul acesta, consideră şeful legislativului judeţean, spitalul pietrean va fi mai atractiv pentru specialiştii în medicină. „În bugetul pe 2016 va fi prinsă o sumă cu care vom achiziţiona şase – şapte – opt locuinţe, pe care le vom da către închiriere, unor medici tineri, care vor lucra la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. Tot există discuţii de ani de zile că nu vor absolvenţii de facultate să vină la spitalul din Piatra Neamţ, dar nici nu li se asigură condiţii, ca să îi atragă cumva oraşul nostru! Vom încerca să le asigurăm celor tineri, singuri sau cu familie, locuinţe în care să poată sta decent. E un început, care sper să aibă continuitate şi de la an la an să se mai mute câţiva absolvenţi de medicină la Piatra Neamţ şi în felul acesta să fie tot mai bine pentru pacienţii nemţeni, pentru că vor avea specialişti la dispoziţie“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Locuinţele pe care legislativul judeţean le va achiziţiona de pe piaţa liberă vor fi cu una, două şi trei camere, pentru a se potrivi familiştilor şi nefamiliştilor.
14 decembrie 2015
Discuţii pe seama SJU, între preşedintele CJ şi şeful spitalului.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, s-a întâlnit, astăzi, 14 decembrie, cu şefii Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, cu care a discutat despre problemele cu care se confruntă unitatea sanitară. De asemenea, în cadrul aceleiaşi întâlniri, a vrut să vadă şi cum se desfăşoară lucrările de realizare a viitoarelor săli de operaţie din clădirea Nefromed. Întâlnirea cu doctorii Ioan Lazăr şi Silviu Verzea – manager şi director medical la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ – s-a axat pe nevoile unităţii spitaliceşti. „Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ trebuie să fie o elită din punct de vedere al dotărilor medicale, confortului, specialiştilor care îşi desfăşoară activitatea în el. Pentru asta, Consiliul Judeţean poate ajuta la achiziţii, la lucrări, dar trebuie să ştiu despre ce nevoi e vorba. Spitalul acesta trebuie să adune toate problemele din judeţ şi să le rezolve, să fie eficient şi pacienţii să se poată trata aici în cele mai bune condiţii. Aşa cum se vorbeşte despre un spital din Bacău, care este de elită, să se vorbească şi despre cel din Piatra Neamţ! Chiar dacă pare greu să «urnim» lucrurile, trebuie avut în vedere că asta e spre binele atâtor oameni din judeţ, care ajung să se trateze. De asemenea, trebuie avută în vedere schema de specialişti, cu o proiecţie pe ani de zile, pentru că mai este nevoie de oameni noi“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban.
Unul dintre proiectele de care s-au arătat interesaţi participanţii la discuţie vizează realizarea unui heliport în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. „Viitorul transportului pacienţilor nu mai e cu maşina, ci pe calea aerului şi sper să ne fie aprobat acest proiect“, a declarat managerul Ioan Lazăr.
După ce a văzut stadiul lucrărilor la viitoarele săli de operaţie, pasarela care leagă clădirea Nefromed de cea a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ şi pregătirile pentru liftul exterior care va funcţiona la Serviciul de Medicină Legală, Constantin Iacoban s-a declarat mulţumit de constatări şi şi-a exprimat dorinţa, către responsabilul de proiect, de a vedea cât mai repede treaba finalizată.
14 decembrie 2015
Preşedintele CJ, pe drumul spre Staţia de transfer de la Taşca.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a făcut, luni, 14 decembrie, la o lună de la vizita anterioară, o nouă deplasare pe şantierul de la Taşca, acolo unde se realizează drumul de acces la Staţia de transfer. Vremea bună din ultima perioadă a permis efectuarea lucrărilor, iar astăzi, când şeful legislativului judeţean a ajuns în zonă, treaba era în toi. Preşedintele CJ Neamţ a precizat că se văd diferenţe faţă de faza în care a lăsat şantierul în urmă cu o lună, dar trebuie insistat pentru terminarea lucrărilor, în cât mai scurt timp posibil, pentru că oricând condiţiile meteo ar putea deveni nefavorabile derulării proiectului. „Este foarte important să terminăm ceea ce a fost început şi să putem încheia încă un proiect. La Taşca au fost finalizate Staţia de transfer şi cea de sortare şi trebuie puse la punct elementele de legătură, care înseamnă inclusiv acest drum”, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Staţia de transfer de la Taşca a fost realizată prin proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Neamţ şi are o capacitate de 9.000 de tone pe an. Valoarea acestei investiţii este de 3.104.714 lei, inclusiv TVA. Staţia de sortare a fost construită printr-un proiect Phare şi are o capacitate de 2.500 de tone pe an.
Drumul de acces la Staţia de sortare şi transfer are o lungime de 927 de metri şi o valoare de 2.017.253 de lei, inclusiv TVA. Această investiţie nu este eligibilă în cadrul proiectului şi este suportată din bugetul Consiliului Judeţean Neamţ.
13 decembrie 2015
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ Emilia Arcan, pe scena Galei „Oamenii timpului“.
Evenimentul regional transfrontalier Gala „Oamenii timpului“ a adus în vizorul opiniei publice judeţul Neamţ, de două ori. O dată, pentru nominalizarea şi desemnarea câştigător a grupului de elevi de la Colegiul Naţional „Petru Rareş“, la secţiunea „Tinere valori“, pentru premiul obţinut în Abu Dhabi, şi a doua oară, pentru acordarea unui premiu special, în memoria eroului naţional Adrian Rugină.
Distincţia in memoriam a fost ridicată de la organizatorii evenimentului de către vicepreşedintele Consiliului Judeţean Neamţ Emilia Arcan. În discursul susţinut de la tribuna Galei, adjuncta legislativului judeţean a mulţumit organizatorilor pentru recunoaşterea meritelor deosebite ale elevilor nemţeni, dar şi a sacrificiului suprem de care a dat dovadă Adrian Rugină, cel care a murit pentru a salva alte vieţi în incendiul de la Clubul #Colectiv. „Pentru noi, nemţenii, acest moment este un amestec de bucurie şi tristeţe. Sunt mândră că reprezint judeţul din care provin elevi şi cadre didactice de excepţie, ale căror merite au fost recunoscute şi la acest eveniment, după ce s-au făcut cunoscuţi în ţară şi în străinătate! Învăţământul românesc se impune peste hotare şi datorită elevilor de la Neamţ şi profesorilor lor! Îi felicit şi îi asigur de tot respectul meu şi al Consiliului Judeţean Neamţ, care le stă alături de câte ori au nevoie de sprijin. Pe de altă parte, mă încearcă un mare regret, pentru că mă aflu aici ca să ridic o diplomă de recunoştinţă pentru cel care nu mai este printre noi, dar trăieşte prin sufletele pe care le-a salvat. Judeţul Neamţ a dat un erou, pe Adrian Rugină, cel care şi-a pierdut viaţa căutând să scoată din foc oameni pe care nu-i cunoştea, dar pe care i-a ajutat să trăiască. Adrian Rugină va rămâne în memoria noastră un salvator, un erou, un om cum rar se mai poate întâlni. Pentru că dumneavoastră, organizatorii Galei «Oamenii timpului», v-aţi gândit la el, vă mulţumesc!“, a declarat vicepreşedinta Consiliului Judeţean Neamţ, Emilia Arcan.
Rareşiştii au fost câştigătorii Secţiunii „Tinere valori“ datorită proiectului cu care au intrat în concusul „Zayed Future Energy Prize 2015, din Abu Dhabi. Astă primăvară, elevii pietreni au fost singurii premiaţi din Europa, câştigând, prin proiectul lor, 100.000 de dolari, bani cu care clădirea „Rareşului“, veche de un secol şi jumătate, va fi transformată într-o clădire în care va fi redus semnificativ consumul de elergie electrică. Profesorul Alexandru Iacob a fost coordonator al acestui proiect, căruia i s-au alăturat şi alte cadre didactice din Colegiul Naţional „Petru Rareş“. Unii dintre elevii care au lucrat în proiect – circa 30 la număr – sunt acum studenţi în primul an.
Gala „Oamenii timpului“ a avut loc, sâmbătă, 12 decembrie, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi.
13 decembrie 2015
Felicitările preşedintelui Consiliului Judeţean pentru rareşiştii premiaţi la Gala „Oamenii timpului“.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, felicită reuşita elevilor de la Colegiul Naţional „Petru Rareş“ din Piatra Neamţ şi pe profesorii coordonatori, câştigători ai unui concurs din Abu Dhabi, cu un proiect pentru protecţia mediului, care s-au dovedit a fi cei mai buni la Gala „Oamenii timpului“, Secţiunea „Tinere valori“. Rareşiştii au primit premiul la ediţia a doua a Galei „Oamenii timpului“, care a avut loc, sâmbătă, 12 decembrie, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi.
„Elevii noştri au fost consideraţi de către membrii juriului ca fiind cei mai buni dintre cei opt nominalizaţi la Secţiunea «Tinere valori», la Gala «Oamenii timpului». Este o onoare pentru Piatra Neamţ, pentru judeţul Neamţ, pentru învăţământul românesc! Felicitări domnilor profesori coordonatori ai proiectului. M-a bucurat să îi văd în sală, la gală, alături de copii, pe renumiţii profesori Alexandru Iacob şi Aloma Veiss, a căror implicare în reuşita proiectului a fost majoră. Ne mândrim cu dumnealor, cu elevii de la Rareş şi îi felicit pe toţi cei zece nominalizaţi din judeţul Neamţ la Gala «Oamenii timpului», chiar dacă nu au fost printre câştigători decât tinerii de la colegiul naţional pietrean“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
11 decembrie 2015
Conducerea Consiliului Judeţean Neamţ, invitată la cinematograf, la documentarul „Cinema, mon amour“.
Preşedintele, vicepreşedinţii şi secretarul general de la Consiliul Judeţean Neamţ au fost invitaţi, de către directorul Victor Purice să vizioneze, mâine seară, documentarul „Cinema, mon amour“, alături de public, la Cinematograful „Dacia“ din Piatra Neamţ, începând cu ora 19. Invitaţiile către oficialităţi au fost înmânate personal de către directorul Victor Purice, în această dimineaţă. „Ne face o deosebită plăcere să avem în mijlocul nostru autorităţile judeţene, la evenimentul denumit «Cinema, mon amour». Pentru seara de sâmbătă, s-au epuizat toate locurile existente în cinematograf şi astfel ne simţim obligaţi faţă de prietenii noştri să reluăm evenimentul şi duminică, de la ora 18, pentru a le oferi tuturor posibilitatea de a viziona filmul dorit“, a declarat directorul Victor Purice.
Cinematograful „Dacia“ din Piatra Neamţ a renăscut în ultimii ani, după ce ajunsese pe marginea prăpastiei, asemeni multor altora din ţară. Prin implicarea directorului Victor Purice şi a colaboratorilor săi, cărora li s-au alăturat zeci de tineri voluntari care îşi doresc să salveze cinematograful, acesta a ajuns în faza în care la proiecţii sala se umple. Mai mult, în ultima perioadă, câţiva oameni de bine din oraş au contribuit cu dotări strict necesare, culminând cu reuşita ca, din ianuarie anul viitor, cinefilii să poată urmări la „Dacia“ proiecţii 3D, cu ajutorul echipamentelor provenite de la Cinematograful „Patria“ Bucureşti, care nu mai funcţionează, pentru că nu prezintă siguranţă în exploatare.
Mâine este ziua în care se va face cunoscută publicului istoria cinematografului pietrean, datorită implicării directorului Victor Purice şi a echipei sale, prin intermediul unui documentar regizat de Alexandru Belc şi filmat de Tudor Vladimir Panduru. Ca o recunoaştere, pe 17 decembrie, proiecţia „Cinema, mon amour“ va putea fi urmărită pe canalele HBO şi HBO GO.
„Cunosc dedesubturile cinematografiei româneşti, ştiu cum s-a lucrat pentru distrugerea acestui sistem şi tocmai de aceea mă declar foarte fericit pentru că la Piatra Neamţ este o excepţie şi îi asigur pe cei care au muncit ca să nu se închidă cinematograful pietrenilor că le voi fi alături şi îi voi sprijini necondiţionat! Pasul cel mare a fost făcut şi din ianuarie 2016, cinefilii nu vor mai merge la Bacău, pentru filme 3D. Tinerii noştri vor avea cinematograful lor şi aşa vor rămâne «acasă», fără să mai fie nevoiţi să părăsească judeţul pentru a vedea un film. Mă bucură faptul că, iată, devenim mai bogaţi, datorită unor oameni inimoşi care au muncit şi au crezut în idealul lor, acela de a avea cinematograf pentru nemţeni. Felicitări lor, tinerilor voluntari care rămân alături de echipa de la Dacia şi le doresc cinefililor noştri să se bucure de şansa care li se oferă, aici, la Piatra Neamţ!“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
10 decembrie 2015
Mâine, ultima dezbatere a şefului CJ cu reprezentanţi ai Sănătăţii nemţene.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, se va întâlni, mâine, 11 decembrie, cu conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, aceasta fiind ultima întâlnire dintr-un şir de cinci, programate cu şefii spitalelor din judeţ. Miercuri, 9 decembrie, şeful legislativului judeţean s-a întâlnit cu conducerea Spitalului Orăşenesc „Sf. Dimitrie“ Tîrgu Neamţ, discuţiile fiind axate pe problemele cu care se confruntă unitatea spitalicească şi posibilităţile de intervenţie ale CJ pentru soluţionarea lor. „Ca şi în celelalte spitale despre care m-am interesat, problemele ţin de lipsa finanţării suficiente, de nevoia de dotări, de necesitatea de a fi mai mulţi specialişti în spital. Consiliul Judeţean a făcut un efort deosebit în acest an, alocând sume importante pentru spitalul din Tîrgu Neamţ, sume cu care s-au asigurat nişte condiţii decente pacienţilor care stau internaţi acolo. Nici reabilitările făcute la spital cu fonduri de la bugetul judeţului nu sunt de neglijat, având în vedere faptul că s-au schimbat acoperişul, tâmplăria, s-au făcut diverse reparaţii interioare şi exterioare. Sigur, sprijinul de la judeţ nu se opreşte aici, tocmai de aceea având loc aceste întâlniri cu şefii de spitale, pentru că vreau să ştiu care sunt problemele fiecărei unităţi şi ce putem face pentru fiecare caz în parte, ca să îmbunătăţim condiţiile din spitale“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Mâine, şeful legislativului judeţean se va întâlni cu conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, cu care are multe de discutat în privinţa proiectelor aflate în derulare, în faza de încheiere ori care urmează a fi accesate de acum.
Luni, 7 decembrie, preşedintele Constantin Iacoban s-a întâlnit cu directorii spitalelor de la Bicaz şi Bisericani, marţi – cu cei de la Spitalul Municipal Roman, miercuri – cu şefii sănătăţii tîrgnemţene.
10 decembrie 2015
Consiliul Judeţean se găteşte de Sărbători.
Consiliul Judeţean Neamţ îşi schimbă faţa, azi, fiind ornat în spiritul Săbătorilor de Iarnă. La ferestre şi intrările în clădire, se fixează ornamente, instalaţiile luminoase urmând a fi aprinse în fiecare seară, până după Anul Nou.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a declarat că
se pătrează o tradiţie a ultimilor ani pentru înfrumuseţarea Palatului Administrativ din municipiul reşedinţă de judeţ, clădirea fiind astfel inclusă în ansamblul central al oraşului, unde se aprind nenumărate ornamente şi instalaţii care prevestesc apropierea Crăciunului şi a Anului Nou. Pentru acest an, legislativul judeţean nu a făcut investiţii pentru achiziţionarea de ornamente noi, fiind utilizate cele din anii trecuţi, după cum a precizat Emilia Arcan, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ. „Ar fi păcat ca în preajma unor sărbători atât de frumoase şi de aşteptate de către toată lumea, să nu înteţim atmosfera deosebită care ne cuprinde sufletele, inclusiv prin imaginea frumoasă pe care o dă o clădire ornată cu instalaţii şi ornamente. Aşa că, asemeni anilor trecuţi, Consiliul Judeţean este împodobit şi aşteaptă urătorii!“, a declarat vicepreşedinta Emilia Arcan.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean, a precizat că la instituţie sunt aşteptaţi cu mare emoţie copiii din centrele de plasament şi unităţile de incluziune, aflate în subordinea legislativului judeţean, pentru a ura şi colinda. „Special pentru copiii din instituţiile de protecţie din subordinea Consiliului Judeţean ne vom face timp să le ascultăm colindele, aşa cum s-a întâmplat de fiecare dată când ne-au bucurat cu prezenţa lor! Desigur, uşa le este deschisă tuturor celor care vor să ne onoreze cu prezenţa“, a declarat preşedintele Constantin Iacoban.
08 decembrie 2015
Proiectul a fost inițiat de Consiliul Județean Neamț și depus spre finanțare în cadrul programului „Idei pentru țara lui Andrei“, derulat de OMV Petrom în parteneriat cu Fundaţia PACT. Prin el se încurajează iniţiativele sustenabile ale comunităţilor din întreaga Românie. Proiectul a trecut etapa preselecțiilor, iar de pe 3 decembrie poate fi votat, în funcție de numărul de voturi urmând a se decide proiectele ce vor câștiga finanțare.
„Proiectul «Marea Familie» are scopul asigurării oportunităţii de exprimare prin mijloace artistice – pictură şi sculptură – a copiilor instituţionalizaţi sau proveniţi din cadrul şcolilor generale din municipiul Piatra Neamţ, cu aptitudini artistice. Artele pot fi considerate un instrument eficient de comunicare, altul decât cel verbal, motiv pentru care, pentru un impact puternic al proiectului, grupul ţintă va fi format din 100 de copii recrutaţi atât de la Centrele Elena Doamna şi Ion Creangă din Piatra Neamţ, cât şi din şcolile gimnaziale din municipiul Piatra Neamţ. Asigurându-le accesul direct la mijloace artistice şi la cultură contribuim la dezvoltarea lor personală şi la încurajarea relaţionării interumane – dorim să le arătăm că şi ei sunt importanţi pentru societate, şi dacă vor face un minim efort vor scăpa de eticheta «copil abandonat»“, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban, în nota de fundamentare a proiectului care a fost votat de către toţi consilierii judeţeni.
Perioada de votare se va încheia pe 18 decembrie, iar rezultatele votului vor fi anunţate două zile mai târziu.
08 decembrie 2015
Preşedintele CJ a vizitat Spitalul Municipal Roman.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a făcut, marţi, 8 decembrie, o vizită la Spitalul Municipal Roman, unde s-a întâlnit cu câţiva dintre şefii unităţii sanitare şi apoi a vizitat câteva secţii care au fost modernizate în ultima perioadă cu sprijinul legislativului judeţean şi al administraţiei locale. De asemenea, a avut şi o întrevedere cu Laurenţiu Leoreanu, primarul municipiului Roman, cu care a discutat despre problemele din sănătatea romaşcană. „Am început un periplu în spitalele din judeţ, pentru că vreau să cunosc care le sunt problemele la această dată şi ce poate face Consiliul Judeţean pentru a sprijini aceste unităţi în care ajunge, din păcate, tot mai multă populaţie din judeţul nostru. În funcţie de nevoi, vom urmări ca la stabilirea bugetului pe 2016 să alocăm în limita posibilităţilor fonduri pentru dotări, modernizări, depinde de la caz la caz“, a declarat preşedintele Constantin Iacoban.
Discuţia cu primarul Leoreanu s-a purtat la Primărie. Alesul local a prezentat situaţia din perspectiva celor din administraţia locală, care au administrare spitalul. „La acest spital, pe lângă populaţia din municipiul Roman se mai tratează oamenii din 27 de comune limitrofe din judeţul Neamţ şi din zece comune din judeţul Iaşi. Conform statisticilor, 28% dintre pacienţi sunt romaşcani, iar restul provin din mediul rural. Cam la fel stau lucrurile în învăţământ, unde 68% dintre elevii de liceu sunt din satele învecinte şi 32% sunt de-ai noştri, dar numai Primăria Roman suportă facturile lunare şi alte cheltuieli la licee, aşa cum se întâmplă şi la spital. Şi mai avem situaţii similare la Paşapoarte, la Evidenţa Persoanei! În medie, 60% dintre serviciile asigurate în municipiul Roman sunt pentru cetăţeni din alte unităţi administrativ – teritoriale, dar bugetul local romaşcan suportă singur toate cheltuielile. Facem şi noi ce putem, în limita posibilităţilor“, a declarat primarul Laurenţiu Leoreanu.
Preşedintele Consiliului Judeţean a precizat că nevoi în domenii precum sănătatea şi educaţia vor exista mereu, important fiind ca situaţia să fie ţinută sub control. „Spitalul din Roman este cu adresabilitate mare şi este foarte important să fie susţinut pentru a face faţă solicitărilor. Eu apreciez continua implicare a administraţiei locale, iar Consiliul Judeţean a alocat, de-a lungul timpului, sume consistente pentru dotări, modernizări etc. Am vizitat două dintre secţiile spitalului – Obstetrică Ginecologie şi Radiologia. Pe ultima sper să ajungă cât mai curând un aparat ultraperformant, de circa 1,1 milioane de lei, care se va achiziţiona datorită Consiliului Judeţean. Per ansamblu, mai sunt multe de rezolvat, dar şi multe sunt puse la punct şi apreciez implicarea factorilor de decizie“, a mai precizat preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban.
Liderul legislativului nemţean urmează să facă o deplasare similară, însoţit de consilierul personal Valeriu Andriţa, şi la Spitalul Orăşenesc „Sf. Dimitrie“ Tîrgu Neamţ, după care, la cel judeţean. Luni, a mers la spitalele din Bicaz şi Bisericani.
07 decembrie 2015
Mulţumiri adresate conducerii CJ pentru sprijinirea fotbalului de Liga a IV-a şi a V-a.
Asociaţia Judeţeană de Fotbal Neamţ a oferit conducerii Consiliului Judeţean Neamţ o diplomă şi un trofeu, mulţumire pentru sprijinul financiar excepţional asigurat în acest an pentru echipele de fotbal de la sate, aflate în Liga a IV-a şi a V-a. Cele două distincţii au fost aduse la Consiliul Judeţean de către Ioan Costin Toma, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Neamţ. „Fotbalul are o arie de desfăşurare destul de largă, implicând foarte mulţi tineri, din rândul cărora se selecţionează viitorii sportivi de performanţă. În acest an, asociaţia noastră, care este neguvernamentală, a primit din partea Consiliului Judeţean Neamţ o sumă fabuloasă în raport cu anii trecuţi: 113.000 de lei. Am reuşit cu aceşti bani să achiziţionăm echipamente sportive complete de calitate, inscripţionate cu sigla CJ Neamţ şi astfel reuşim să promovăm mai bine imaginea judeţului, prin intermediul proiectului «Dezvoltarea fotbalului rural în judeţul Neamţ». Ne preocupăm de activitatea a 16 echipe din Liga a IV-a şi 18 din Liga a V-a şi echipele de juniori din campionatele judeţene. Pentru fiecare echipă s-au asigurat câte 16 echipamente plus două pentru portar, s-au achiziţionat peste şase sute de mingi, plase de porţi pentru echipele care au solicitat, am oferit cupe, medalii, diplome celor care susţin sportul nemţean. Le mulţumesc domnului preşedinte Constantin Iacoban, doamnei vicepreşedinte Emilia Arcan şi consilierilor judeţeni, pentru că ne-au fost alături pentru a primi această consistentă finanţare. Datorită dumnealor, fiecare echipă a primit circa 20.000 de lei finanţare, cam cât au primit în patru ani consecutivi până acum“, a declarat Ioan Costin Toma, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Neamţ.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a precizat că alocarea financiară s-a făcut cu scopul clar de a fi sprijinit sportul. „Fotbalul este un sport practicat la scară largă, un sport care cooptează copii, tineri, adulţi şi este esenţial să facă lumea mişcare, să existe emulaţie, spirit de competiţie şi, la final, răsplată pentru cei care muncesc. Consiliul Judeţean susţine activităţile care au nevoie de ajutor şi care sunt de interes. Acum, că am fost felicitaţi pentru ajutorul dat de la bugetul judeţului, ţin să le mulţumesc sportivilor pentru munca lor şi să îi asigur că le suntem alături. Felicit şi conducerea federaţiei şi tuturor le doresc succes pe mai departe“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
07 decembrie 2015
Preşedintele CJ Neamţ, întâlnire cu managerii de spitale.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a stabilit pentru această perioadă să aibă întâlniri cu managerii spitalelor din judeţ, dorind să afle de la ei care sunt problemele care se înregistrează în unităţile spitaliceşti şi să identifice posibilităţile legislativul nemţean în soluţionarea lor.
Luni, 7 decembrie, şeful CJ s-a întâlnit cu reprezentaţii Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ierarh Nicolae“ Bicaz şi cu primarul Nicolae Sălăgean, după care a făcut o vizită la Alexandru cel Bun, întâlnindu-se cu primarul şi apoi cu directorul Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani. Alături de preşedinte s-a aflat medicul Valeriu Andriţa, consilier personal responsabil de monitorizarea problemelor ce ţin de domeniul sănătăţii din judeţul Neamţ.
„Se apropie sfârşitul anului şi mă interesează în mod deosebit să ştiu care sunt problemele care au rămas nerezolvate în unităţile sanitare din judeţ. De aceea, mi-am propus să ajung în toate spitalele, să discut cu directorii, să fiu la curent cu proiectele implementate, sumele cheltuite, nerealizările din planurile pe care le avea fiecare. Doar discutând cu fiecare în parte pot şti cum poate fi de folos Consiliul Judeţean acestor unităţi. Pe seama acestor discuţii vom putea avea în vedere acordarea unor sume la consolidarea bugetului judeţului pe anul viitor“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
La Bicaz, şeful legislativului nemţean a fost informat despre faptul că spitalul are foarte mare adresabilitate, iar luna trecută, cu fondurile pe care le decontează Casa de Asigurări de Sănătate s-a reuşit doar plata salariilor, rămânând un disponibil de 3.000 de lei, cu care ar fi trebuit să funcţioneze unitatea. Aşa că a fost nevoie de sprijinul bugetului local, pentru a se asigura serviciile din spital. Medicul Letiţia Damoc, directorul Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ierarh Nicolae“ a precizat că, în ciuda faptului că spitalul a fost închis mai bine de trei ani, el începe să aibă tot mai multă căutare, cei mai mulţi dintre pacienţi preferând să se trateze într-un spital situat mai aproape de casă, decât să fie trimişi la Piatra Neamţ. Depinde însă de competenţe, pentru că nu orice afecţiune se poate trata la Bicaz. Primarul Nicolae Sălăgean a precizat că administraţia locală va rămâne în continuare aproape de această unitate, căutând să asigure finanţare atât cât îi va sta în putere.
La Alexandru cel Bun, primarul Ion Rotaru a precizat că pentru a se încheia toate lucrările prevăzute în proiectul de modernizare şi reabilitare a Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericanu, ar mai fi nevoie de 450.000 de lei. Anual, de la bugetul local s-au dat între 150.000 şi 200.000 de lei, în funcţie de posibilităţile legale şi materiale, pentru susţinerea unităţii spitaliceşti. De curând, după cum a declarat directorul Emilia Ciobanu, Spitalul Bisericani s-a dotat cu aparatură în valoare de circa 1,5 milioane de lei, fonduri asigurate de Ministerul Sănătăţii – 1,3 milioane de lei, şi de la bugetul local. „Aşteptăm documentul care să ne certifice acreditarea. Eu sper să primim un calificativ maxim, pentru că au fost foarte puţine decizii de remediere. Căutăm să ne facem treaba cât mai bine. Mâncarea este bună, medicamente sunt pentru absolut toţi pacienţii, nimeni nu cumpără nimic, avem dotări de ultimă oră, specialişti, tot ce ne interesează este să terminăm acest mare proiect de modernizare şi vom ajunge o unitate de elită“, a declarat directorul Emilia Ciobanu.
După cele două întâlniri cu conducerile spitalelor de la Bicaz şi Bisericani, preşedintele CJ are programate şi altele, la Roman, Târgu Neamţ şi Piatra Neamţ. „Din păcate, sunt mult probleme grele în sănătate. Sunt probleme care apar din cauza orgoliilor, sunt probleme legate de lipsa medicamentelor, sunt probleme care decurg din obligativitatea de a fi respectate nişte directive ale UE, care se potrivesc mai greu spaţiului nostru. Dar cel mai greu de rezolvat e problema sărăciei cronice în care trăiesc pensionarii. Aceasta va dispărea când vor dispărea oamenii. Un sfert din populaţia României trăieşte în sărăcie cronică. Aceşti oameni nu îşi permită să îşi pună dantura, să facă o investigaţie la computerul tomograf. Asta-i tragedia, că avem o societatea bolnavă şi foarte bolnavă şi greu de tratat“, a mai declarat preşedintele Constantin Iacoban.
04 decembrie 2015
Constantin Iacoban a dat startul Festivalului „Cântec de stea“.
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban, a fost printre cei care le-au urat succes concurenţilor care participă la a VI-a ediţie a Festivalului internaţional de muzică pentru copii şi tineret „Cântec de stea“ Piatra Neamt 2015. Evenimentul a debutat, vineri, 4 decembrie, la Teatrul Tineretului, el desfăşurându-se cu sprijinul Consiliului Judeţean Neamţ, care a asigurat suma de 10.000 de lei, pentru a se putea acoperi unele cheltuieli. „Sunt bucuros să mă aflu în mijlocul unor copii talentaţi, frumoşi, deştepţi! Consiliul Judeţean le apreciază munca şi îi felicit pentru talentul lor. Felicitări şi organizatorilor acestui festival şi felicitări părinţilor copiilor care vor urca pe scenă. Învăţaţi-i să fie descurcăreţi, să ştie să lupte, să facă faţă provocărilor. Aşa nu vor fi luaţi niciodată prin surprindere şi vor reuşi în viaţă. Ieri, am vizionat un spectacol susţinut de copii cu dizabilităţi şi a fost sfâşietor… Sunt şi ei copii, oameni, dar, din nefericire, nu simt gustul vieţii. De aceea că îndemn să vă bucuraţi de copiii pe care îi aveţi, să le daţi ocazia să se bucure de viaţă şi să căutăm, cu toţii, să fim buni şi să trăim frumos. Succes tuturor celor care vor urca pe scenă, să ajungă premiile la cei mai buni şi să rămâneţi cu amintiri frumoase şi despre această ediţie a Festivalului «Cântec de stea» şi despre judeţul Neamţ!“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Festivalul „Cântec de stea“ a început vineri, 4 decembrie, în deschidere evoluând copiii de la Clubul Artis. Conform desfăşurătorului, după deschiderea festivă au evoluat concurenţii împărţiţi pe şase secţiuni: Creaţie „Melodia anului“, Interpretare – grupa 14-17ani, Interpretare – grupa 8-9 ani, Interpretare – grupa 9-10 ani, Interpretare – grupa 5-6 ani şi Secţiunea Grupuri.
Sâmbătă, în a doua zi de concurs, de la ora 13.00 vor urca pe scenă copiii înscrişi la secţiunile Muzică tradiţională, Interpretare – grupa 7-8 ani, Interpretare – grupa 10-11 ani, Interpretare – grupa 11-13 ani, Secţiunea „Măscuţe muzicale“, iar pe seară va avea loc petrecerea de Moş Nicolae, la care sunt invitaţi concurenţii.
Duminică este ziua rezervată Galei laureaţilor, când vor fi premiaţi cei mai buni concurenţi, pe categorii de vârstă şi se va acorda Marele trofeu al festivalului. Pe seară, i se va oferi publicului un recital susţinut de Centrul pentru Cultura şi Arte „Carmen Saeculare“.
În această a şasea ediţie a festivalului, s-au înscris 160 de concurenţi, la toate categoriile.
04 decembrie 2015
Preşedintele Constantin Iacoban, la deschiderea „Târgului de Moş Nicolae“.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a participat, vineri, 4 decembrie, la deschiderea „Târgului de Moş Nicolae“, eveniment organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“ Neamţ, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Neamţ, în Spaţiul Expoziţional de pe bulevardul Republicii din Piatra Neamţ.
Şeful legislativului judeţean s-a adresat meşterilor populari care au răspuns invitaţiei organizatorilor târgului şi publicului venit să vadă oferta păstrătorilor de meşteşuguri tradiţionale. „Mai întâi vreau să vă urez tuturor «Bun venit» la acest târg, care deschide seria manifestărilor dedicate sărbătorilor de iarnă. Meşteşugul tradiţional trebuie să devină o activitate de bază pe care să ne axăm şi noi. La Consiliul Judeţean am derulat şi un proiect cu finanţare europeană, pentru calificarea unor persoane în domenii ce vizează dezvoltarea unor activităţi tradiţionale. Este foarte important să valorificăm tradiţiile, meşteşugurile, să utilizăm materiile prime care sunt la îndemâna noastră. Toate acestea au şi valoare sentimentală, culturală. Sunt convins că evenimente cum este acest târg trebuie încurajate pe parcursul întregului an, nu doar cu prilejul unor sărbători. Şi mai cred că trebuie să fie de vânzare aceste produse oricând, să fie la îndemâna turiştilor care ajung în judeţ, să poată fi cumpărate în orice moment de către cei interesaţi. Contează foarte mult promovarea valorilor locale. Vânzare bună celor care aţi răspuns invitaţiei de a veni cu creaţiile proprii la acest târg, celor de la «Carmen Saeculare» le doresc să aibă succes şi cu acest eveniment şi fie ca la ediţiile viitoare să nu mai încăpem de meşteşugari care să vină la manifestare“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Invitaţi la acest târg sunt meşteri populari renumiţi pe plan naţional – Ileana Danci-Horoba (Baia Mare), Sorin Paşaniuc (Hlincea-Ciurea, judeţul Iaşi), Ion Ilioaia (Ruginoasa, judeţul Iaşi), Valentina Acasandrei şi Adrian Silivestru (Iaşi), Teofilia Lăcrămioara Mihoreanu (Botoşani), Eusebiu Iacinschi (Botoşani), Virgil Moldovan şi Adriana Hojbotă (Gura Humorului), Rodica Ciocârtău (Pipirig), Elena şi Vasile Ciocârlan (Ştefan cel Mare), Maria Vasiliu (Tîrgu Neamţ), Cecilia Hăisan şi Adina Spiridon (Piatra Neamţ).
Fiecăruia i s-a oferit de către directorul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“ Carmen Nastasă şi preşedintele Constantin Iacoban câte o diplomă de excelenţă.
Apoi, meşterii au revenit la standurile lor, oferind publicului icoane pictate, ii, opinci, sculpturi, obiecte de artizanat, produse hand-made etc.
03 decembrie 2015
Problemele persoanelor cu dizabilităţi, discutate la CJ.
Autorităţile judeţene nemţene s-au întâlnit, joi, 3 decembrie, în Sala „Calistrat Hogaş“, cu reprezentanţii organismelor neguvernamentale acreditate în domeniul protecţiei sociale şi a persoanelor cu dizabilităţi şi au discutat despre vastele probleme care se întâlnesc în acest domeniu.
Lucrările au fost coordonate de către Daniela Soroceanu, secretarul Consiliului Judeţean Neamţ. „Este întrunirea anuală a reprezentanţilor organizaţiilor neguvernamentale cu activitate din domeniul protecţiei sociale, cu autorităţile judeţene. De asemenea, ne sunt alături reprezentanţii şcolilor incluzive, ai liceelor tehnologice, membrii Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap etc. În calitate de preşedinte al acestei comisii, vreau să vă spun că am constatat o creştere exponenţială a numărului de copii şi adulţi cu grave probleme de sănătate. Din nefericire, scade vertiginos şi vârsta copiilor cu handicap. (…)Poate, prin intermediul preşedintelui CJ Constantin Iacoban, al consilierilor judeţeni, vom reuşi să impulsionăm primarii să facă pe plan local ceva pentru integrarea persoanelor cu dizabilităţi în societate, pentru că altfel, în câţiva ani vom ajunge o societate cu mari probleme“, a declarat Daniela Soroceanu.
Discuţiile au fost aplicate, cu date concrete şi cu stabilirea de priorităţi pentru perioada următoare. „Din nefericire, la nivel de judeţ nu există o politică socială, o politică de sănătate publică, o politică a culturii. Legislaţia e atât de prost aşezată, încât nu poţi spune nimic. Sunt rupturi între domenii, între legi, inclusiv între cele cu referire la protecţia socială. Nu e suficient că de la Consiliul Judeţean se asigură fonduri pentru aceşti oameni cu dizabilităţi. Nu e suficient că a crescut valoarea mesei, de la 12 la 15 lei în centrele sociale! Important e şi cum e oferită acea masă! Cum se lucrează cu aceşti oameni!“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţena Neamţ.
03 decembrie 2015
Spectacol de excepţie al tinerilor de la Asociaţia „Luceafărul“.
Sala „Calistrat Hogaş“ a Consiliului Judeţean Neamţ a găzduit, joi, 3 decembrie, un spectacol de excepţie, susţinut de către beneficiarii Asociaţiei de Sprijin a Persoanelor cu Nevoi Speciale „Luceafărul“ Neamţ. Spectatorii tinerilor care au demonstrat că pot asemeni celor care nu au problemele lor au fost preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban, secretarul general al CJ, Daniela Soroceanu, autorităţi locale şi judeţene, voluntari, elevi, părinţi ai celor care au urcat pe scenă. Spectacolul a marcat „Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi“.
În deschiderea evenimentului, şeful legislativului judeţean a vorbit despre obligaţia societăţii de a fi alături de aceşti oameni speciali şi a apreciat în mod deosebit efortul celor care lucrează cu ei zi de zi, pentru a-i aduce mai aproape de comunitate. „Nici nu ne dăm seama cât de norocoşi suntem pentru că Dumnezeu nu ne-a dat astfel de destine. Ne plângem că sunt salariile mici, nu ne mai ajunge una, alta, dar uităm esenţialul, uităm să ne mulţumim că avem ceea ce e mai important, că suntem sănătoşi şi că nu depindem de cel de alături. Societatea, în ansamblu, face nişte eforturi ca să îi integreze pe aceşti tineri. Consiliul Judeţean Neamţ este preocupat să le ofere nişte posibilităţi, dar trebuie apreciat în mod deosebit efortul celor care zilnic sunt alături de copiii cu dizabilităţi, îi sprijină la propriu, îi ajută să facă faţă provocărilor care le ies în cale. Lor le mulţumesc şi cu mare emoţie aşteptăm spectacolul pe care l-au pregătit tinerii de la «Luceafărul» pentru noi“, a spus preşedintele Constantin Iacoban în deschiderea evenimentului, nebănuind câtă emoţie avea să fie în sală datorită „artiştilor“ aşezaţi în faţa publicului.
Sub coordonarea Danielei Coman, preşedinta asociaţiei, şi a echipei sale, cei zece tineri au colindat cum au putut ei mai bine, au recitat şi s-au bucurat că îl aşteaptă pe Moşul, după cum reieşea din mesajele lor. Spectatorii şi-au stăpânit cu greu lacrimile, unora chiar le-au scăpat pe obraji, pentru că prestaţia acelor copii a fost una de excepţie. Şi pentru ca totul să se termine în aplauze puternice, după colindele cântate cum au putut ei mai bine, au şi dansat. S-au prins în horă şi s-au sprijinit unii pe alţii, ca să se poată învârti. Pe unii, picioarele i-au ajutat mai puţin, dar nu s-au lăsat. Iar la final, cu mâinile lor schimonosite de suferinţe, au aplaudat. „Vă mulţumim că aţi venit să ne vedeţi! Să vă găsească Moşul cu sufletul curat! La mulţi ani!“, a fost mesajul lor, transmis prin vocea preşedintei Daniela Coman.
Răsplata pentru o astfel de evoluţie de excepţie a constat în pacheţele de fructe şi dulciuri, împărţite de către preşedintele Constantin Iacoban şi secretarul general Daniela Soroceanu. La fel au procedat şi cu voluntarii de la Şcoala „Elena Cuza“, care însoţiţi de câteva cadre didactice îşi desfăşoară activitatea la „Luceafărul“, primind şi ei aceleaşi daruri dulci.
03 decembrie 2015
Preşedintele CJ a eliberat baloane în memoria copiilor care au murit de SIDA.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a participat, joi, 3
decembrie, la conferinţa organizată de Centrul „Sancta Maria“, unde s-a marcat Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. La evenimentul organizat de către reprezentanţii centrului şi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ au mai participat secretarul general al CJ Neamţ, Daniela Soroceanu, şi Valeriu Andriţa, consilier în cadrul Cabinetului preşedintelui.
Constantin Iacoban i-a mulţumit Cristinei Păvăluţă, directorul DGASPC Neamţ, pentru invitaţie şi i-a felicitat pe toţi angajaţii centrului pentru îndeplinirea dificilei misiuni pe care o au, de a lucra zi de zi cu copii care au grave dizabilităţi. „Vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi pentru aceşti copii şi pentru familiile lor! Per ansamblu, lucrurile în domeniul persoanelor cu dizabilităţi sunt bine stăpânite şi dirijate şi nu vreau să folosesc superlative când spun asta. Sigur, ele pot fi îmbunătăţite. Şi ca să fie îmbunătăţite, trebuie să fie înţelese, trăite. Aceşti copii cu dizabilităţi au nevoie de grija noastră şi pentru asta trebuie să stăm lângă ei, să îi sprijinim! «Solidaritatea» trebuie să fie cuvântul de ordine şi vreau ca în 2015, prin Legea 350 care asigură finanţare pe proiecte de interes judeţean, să alocăm fonduri importante pentru proiecte sociale. Vor fi bani daţi de la bugetul judeţului, deci îi aşteptăm pe cei dornici să lucreze în acest domeniu“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban.
Daniela Soroceanu a vorbit şi în calitate de preşedinte al Colegiului Director al DGASPC, şi al Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Neamţ, punând accent pe faptul că în ultima vreme se înregistrează foarte multe cazuri de copii cu vârste tot mai mici şi cu boli extrem de grave, rare. „E o societate bolnavă şi foarte bolnavă. Constatăm că există boli necunoscute, cu cauze necunoscute, că sunt familii care au doi-trei copii în asemenea situaţii grave. Şi nu ştim care sunt cauzele acestor boli, nu ştim cum trebuie acţionat. Dacă nu facem prevenţie, nu vom putea îndrepta lucrurile! Este foarte important să ştim ce e de făcut, pentru că apar boli tot mai complicate. Avem copii care provin de pe Valea Muntelui, unde, teoretic, aerul este curat, mediul înconjurător ar trebuie să fie sănătos. Şi totuşi se întâmplă ceva şi lucrurile nu sunt în ordine. Ajungem să nu mai avem locuri pentru terapie pentru aceşti copii, care la 18 ani devin adulţi. Sunt lucruri care nu plac, dar care există. Este foarte bine că domnul preşedinte Iacoban s-a gândit ca la anul să fie alocate fonduri importante pentru susţinerea acestei categorii sociale, prin proiecte la Legea 350. Societatea trebuie să se implice mai mult în această zonă“, a declarat Daniela Soroceanu.
Directorul DGASPC, Cristina Păvăluţă, a mulţumit fundaţiilor care vin mereu în sprijinul acestor copii – Motivation şi Ariana.
În încheierea conferinţei, preşedintele CJ a mai adăugat că esenţial la români este să se schimbe mentalitatea. „Noi niciodată nu am fost foarte pregătiţi pentru astfel de cazuri! Să nu uităm că, zeci de ani, mai important a fost mielul fătat de oaie şi crescut o vreme în casă, decât copilul care se năştea şi creştea cum dădea Domnul…!“
Întâlnirea s-a încheiat cu eliberarea în aer a 50 de baloane, închinate memoriei copiilor care au murit de SIDA şi apoi s-au aprins lumânări în faţa Centrului Santa Maria.
02 decembrie 2015
Miercuri, la CJ, evenimente dedicate Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi.
Consiliul Judeţean găzduieşte, joi, 3 decembrie, de la ora 14, în Sala „Calistrat Hogaş“, întâlnirea anuală a reprezentanţilor instituţiei cu reprezentanţii organismelor neguvernamentale acreditate în domeniul protecţiei sociale şi a persoanelor cu dizabilităţi.
După cum a declarat Daniela Soroceanu, secretarul Consiliului Judeţean Neamţ, în cadrul evenimentului se va prezenta Raportul de activitate al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Neamţ şi al Comisiei pentru Protecţia Copilului Neamţ. În acelaşi timp, se va analiza activitatea reprezentanţilor organismelor neguvernamentale în cadrul acestor foruri decizionale şi se va proceda la desemnarea reprezentanţilor ONG-urilor ca membri în respectivele comisii.
3 decembrie a fost declarată Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi.
02 decembrie 2015
Preşedintele CJ, gazdă pentru un irlandez care ajută oameni săraci din Ştefan cel Mare.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, i-a primit, miercuri, 2 decembrie, pe reprezentantul Fundaţiei „Jacket off your back“ din Irlanda şi pe Sorin Ouatu – primarul comunei Ştefan cel Mare, unitate administrativ teritorială în care irlandezul desfăşoară activităţi de caritate. Scopul declarat al demersurilor sale este reducerea gradului de sărăcie în zonă şi pentru asta se implică în numeroase acţiuni de caritate, în care a cooptat autorităţile locale şi oameni cu spirit civic din zonă, dornici să îi ajute pe cei aflaţi în situaţii dificile.
Preşedintele Constantin Iacoban a discutat cu Kevin Kelly despre problemele societăţii româneşti, despre gradul de sărăcie în care trăiesc unii români, despre nevoia de ajutor care trebuie acordată altora şi despre problemele create de etnicii romi care în multe cazuri nu sunt stabiliţi într-un loc pentru a se putea face integrarea lor, ci sunt în continuă mişcare.
Kevin Kelly, prin fundaţia sa şi cu ajutorul celor de la Ştefan cel Mare, a reuşit, de câteva luni, să pună la punct trei locuinţe ale unor familii nevoiaşe. „Noi ajutăm oamenii care se zbat în sărăcie şi nu ne interesează politica. Vrem să pătrundem în cât mai multe ţări, să dăm o mână de ajutor acolo unde e nevoie şi să ştim că au case cât mai mulţi oameni. La Ştefan cel Mare am reuşit să avem rezultate pentru că noi şi autorităţile locale avem aceeaşi viziune, aceleaşi planuri şi astfel de oameni căutăm pe mai departe, pentru a ne putea atinge obiectivele fundaţiei. Ne bucură că am găsit la Ştefan cel Mare oameni care au lucrat pentru a fi puse la punct nişte locuinţe care aparţin unor familii sărace. Şi nu scapă interesului nostru nici copiii săraci, cu care trebuie lucrat, învăţaţi să muncească, să se descurce în viaţă, pentru că ei sunt viitorul. Mai avem multă muncă la Ştefan cel Mare, dar cred că în anul ce vine vom reuşi schimbări majore şi vom ridica «Steagul de bronz» – simbolul scăderii gradului de sărăcie în zonă. Noi avem trei steaguri – de aur, argint şi bronz – şi le fixăm în satele unde lucrăm. În funcţie de rezultate, fixăm steagul de o anumită categorie. La Ştefan cel Mare, la Primărie, deocamdată îl fixăm pe cel de bronz. Asta e reuşita actuală, dar lucrăm în continuare, pentru scăderea nivelului de sărăcie în zonă şi vom schimba şi steagul! Trebuie intervenit şi ca să ajungă investitorii străini acolo. În România nu e doar mizerie. Noi, vrând-nevrând, ne transformăm în jurnalişti, pentru că transmitem, prin reţelele de socializare, ceea ce vedem unde ajungem, ceea ce reuşim să facem şi prezentăm şi fapte bune, nu doar pe cele negative. Ştiu ce înseamnă România, am văzut aici cei mai frumoşi munţi, bogăţii precum Delta Dunării şi Marea Neagră şi vreau să ajung ziua în care când plec din Irlanda către această ţară minunată, să nu îmi mai spună irlandezii mei că mă duc să îi ajut pe ţiganii români, ci să ştie că vin la nişte oameni normali! Eu vreau să le arăt irlandezilor o comunitate normală şi voi face tot ce ţine de mine ca să mai trimit în zonă şi alţi prieteni, care să sprijine populaţia săracă din Ştefan cel Mare. Şi pe mine m-au trimis alţii“, a spus Kevin Kelly.
Sorin Ouatu, primarul comunei Ştefan cel Mare, a precizat că datorită ajutorului fundaţiei irlandeze, o familie cu nouă copii, care până în vară consuma apă strecurată pentru că nu avea o sursă de apă curată, are acum fântână în curte, iar locuinţa a fost placată, pentru că era într-o stare de degradare avansată. De asemenea, copiilor le-a fost creat un spaţiu de relaxare, un foişor unde atunci când este cald să poată sta şi să îşi facă temele. Pentru altele două familii sărace din comunitate, cu sprijinul irlandezilor s-au construit case noi. Şapte fraţi săraci au primit haine noi, iar patru dintre ei, care sunt elevi, erau, azi, de nerecunoscut la şcoală, de către colegi şi cadrele didactice. Şi pentru ca bucuria să fie resimţită de către toţi elevii satului, în prăznicarul bisericii din Ştefan cel Mare s-a pus masă pentru 150 de copii, care au luat prânzul împreună, cu ajutorul fundaţiei irlandeze. Primarul Sorin Ouatu a mai spus că a pornit din Irlanda un tir cu două mii de cadouri pentru copii, iar împreună cu preşedintele Consiliului Judeţena urmează a stabili în ce localităţi vor fi împărţite acestea.
„România are destule probleme date de sărăcie. Avem o sărăcie cronică, ea ţinând de nivelul scăzut al veniturilor din perioada trecută – şi mă refer la pensiile mici pe care le încasează vârstnicii. Din păcate, pentru pensionari nu putem face prea multe lucruri, în afara asigurării subvenţiei la căldură şi pentru medicamente. Chiar dacă aceşti oameni nu se plâng prea mult, ei trăiesc greu. Altă categorie de sărăcie e cea care se regăseşte la nivelul celor care nu se integrează în societate. Şi mă refer la romii care nu îşi şcolarizează copiii, care nu învaţă meserii, care refuză să se alinieze unor standarde. Din păcate, sunt mulţi care nu sunt stabili şi atunci nu pot fi nici ajutaţi ca să se integreze. Şi problema se întâlneşte şi în UE, nu doar în România. A treia categorie, unde şi ajutorul dumneavoastră contează foarte mult, este sărăcia în care căutăm să le oferim oamenilor oportunităţi pentru a trăi mai bine, să le asigurăm locuri de muncă , să îi îndrumăm să îşi promoveze produsele locale şi să şcolarizeze copiii. Suntem foarte interesaţi să accesăm proiecte europene şi să îi ajutăm pe oameni să conştientizeze că pot depăşi condiţia socială actuală. Consiliul Judeţean derulează un proiect de modernizare a Liceului Tehnologic Special de la Ştefan cel Mare. E şi acesta un pas în acea comunitate. Vă mulţumesc pentru că, iată, fără să ne ştim dinainte, reuşim să punem în aplicare măsuri cu acelaşi scop: creşterea nivelului de trai. Chinezii au un proverb: «Decât să îi dai unui om un peşte să îl mănânce, mai bine îl înveţi să pescuiască!» Aşa şi la noi – decât să le dăm oamenilor ceva de-a gata, mai bine îi învăţăm să muncească! Adică exact ce faceţi dumneavoastră“, a spus preşedintele Constantin Iacoban.
Completarea irlandezului s-a potrivit foarte bine: „Să îi învăţăm să mănânce toată viaţa peşte“.
02 decembrie 2015
Cu această ocazie, vă invităm la sediul instituţiei noastre, joi, 3 decembrie 2015, ora 14,00, Sala ”Calistrat Hogaş”, să participaţi la întâlnirea anuală a reprezentanţilor Consiliului Judeţean Neamţ cu reprezentanţii organismelor neguvernamentale acreditate în domeniul protecţiei sociale a copilului şi a persoanelor cu dizabilităţi.
În cadrul manifestării se va prezenta Raportul de activitate al Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Neamţ şi al Comisiei pentru protecţia copilului Neamţ. În acelaşi timp, se va analiza activitatea reprezentanţilor dumneavoastră în cadrul acestor foruri decizionale şi se va proceda la desemnarea reprezentanţilor O.N.G.-urilor ca membri în respectivele comisii.
01 decembrie 2015
Ospitalitatea autorităţilor nemţene, apreciată de fraţii de peste Prut.
Emilia Arcan, vicepreşedinta Consiliului Judeţean Neamţ, a primit mulţumirile delegaţiei din Raionul Orhei, care a răspuns invitaţiei CJ de a petrece alături de nemţeni Ziua Naţională a României. După mai multe vizite în judeţ, la obiective culturale, muzee, mănăstiri, marţi, 1 decembrie, oaspeţii din Orhei au fost primiţi, înainte de parada militară, la Consiliul Judeţean. Gazdă a fost vicepreşedinta Emilia Arcan, căreia i s-au alăturat consilierii judeţeni Gabriel Vişan, Dionisie Dumitraşcu, Mircea Pintilie, Radu Tudorel, Neculai Puşcaşu şi Adrian Bourceanu. De asemenea, au fost prezenţi prefectul şi subprefectul de Neamţ.
Vicepreşedinta Emilia Arcan le-a vorbit oaspeţilor despre ce presupune activitatea legislativului judeţean, despre importanţa datei de 1 decembrie şi despre bucuria pe care au avut-o autorităţile judeţene de a avea oaspeţi de Ziua Naţională. „Suntem fericiţi că vă avem oaspeţi şi sper să ne vedem de multe ori de acum încolo. Poporul român este în mare sărbătoare şi pentru că toţi simţim româneşte, iată suntem împreună la un astfel de moment. În numele Consiliului Judeţean Neamţ vă adresez cele mai alese urări, să vă bucuraţi în continuare de şedere plăcută şi să reveniţi cu drag pe meleagurile noastre!“, a declarat vicepreşedinta Emilia Arcan.
Apoi, pe rând, oaspeţi şi gazde, au schimbat idei, opinii, au făcut promisiuni legate de viitorul României şi al Republicii Moldova. Preşedintele Raionului Orhei, Tudor Golub, le-a mulţumit oficialităţilor nemţene pentru toate disponibilitatea şi ospitalitatea de care au dat dovadă de pe 28 noiembrie, când au ajuns la Piatra Neamţ şi a precizat că se simte român în ţara lui, în această vizită. Vicepreşedintele Raionului Orhei, Sergiu Miron, a accentuat faptul că românii de peste Prut simt că aparţin acestei naţii de când se nasc, nu doar la astfel de zile de sărbătoare şi a spus că fiecare trebuie să facă un pas spre valorificarea a ceea ce e comun românilor şi moldovenilor, pentru că aşa vor simţi că sunt alături unii de alţii. Consilierul judeţean Mircea Pintilie a transmis, prin prefect, un mesaj către Guvernul României, prin care a anunţat dorinţa fraţilor de pe malurile Prutului de a se uni. „Românii adevăraţi nu îşi lasă fraţii şi noi nu-i putem lăsa departe de ţara lor“, a spus Mircea Pintilie.
Ruslan Vascan, primarul comunei Vatici, a povestit că el a câştigat alegerile pentru că le-a vorbit oamenilor, în campania electorală, despre unirea cu România, despre integrarea în UE şi despre istoria falsă a sovieticilor, de care au aflat, cândva, copiii din Republica Moldova, că România ar fi un duşman al lor. „Ajutaţi-ne să ducem cartea românească peste Prut, să o citească românii de acolo, să se bucure de o şansă pe care nu au avut-o până acum! Moldova e un stat artificial, e fiul rătăcitor care trebuie să se întoarcă la ţara mamă, la România!“, a fost mesajul emoţionant al primarului moldovean.
Au răspuns acestei chemări, prin declaraţii optimiste, consilierii Neculai Puşcaşu, Adrian Bourceanu, Radu Tudorel, care au susţinut că 1 Decembrie trebuie să devină sărbătoarea românilor de pretutindeni, că relaţiile de colaborare trebuie intensificate, românii de peste Prut trebuie să fie sprijiniţi efectiv pentru a simţi că au fraţi de partea cealaltă şi că dotarea bibliotecilor din Republica Moldova cu carte românească va deveni o realitate.
Apoi, la propunerea lui Radu Tudorel, s-a stabilit ca la Festivalul Tradiţiilor şi Obiceiurilor de Anul Nou, de pe 17 decembrie, la Piatra Neamţ să fie prezentate şi tradiţii de peste Prut, de către o formaţie de 10 – 15 persoane, care să aducă obiceiurile de acolo pe meleaguri nemţene.
După aceste discursuri, oaspeţii şi gazdele s-au deplasat în centrul oraşului, unde au asistat la o paradă militară dedicată zilei de 1 Decembrie. „Să ne ţinem strâns de mână, să nu ne mai despartă nimeni!“, a spus, înainte de a ieşi din sala unde a avut loc întâlnirea, părintele Sergiu Matei, de la Mitropolia Basarabiei din cadrul Patriarhiei Române, membru al Comisiei pentru problemele cultelor în cadrul Consiliului Raional Orhei.
01 decembrie 2015
Preşedintele Consiliului Judeţean a depus o coroană la Monumentul Eroilor de la Nemţişor.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a depus, pe 1 decembrie, o coroană la Monumentul de la Nemţişor, care a fost realizat cu sprijinul legislativului nemţean. Şeful CJ Neamţ a mers împreună cu consilierul judeţean Vasile Nica şi cu Neculai Luca, preşedintele Asociaţiei Creştin Ortodoxe „În Munţii Neamţului“, de la care a pornit ideea realizării monumentului. Prin gestul de marţi, 1 Decembrie, autorităţile judeţene au cinstit memoria celor 14.000 de soldaţi care şi-au pierdut viaţa în al Doilea Război Mondial, în acel loc înregistrându-se cea mai mare pierdere de război de pe teritoriul României, în vara lui 1944. „Acest monument, pentru care Consiliul Judeţean Neamţ a alocat suma de 45.000 de lei, este aproape gata. Este o mândrie pentru noi, ca judeţ, să deţinem un astfel de obiectiv, prin care să ne amintim de eroii care s-au jertfit pentru ţară. În zona Nemţişor – Vânători Neamţ, s-au pierdut multe vieţi omeneşti şi asta s-a întâmplat nu doar în al Doilea Război Mondial, ci şi după data de 23 august 1944, pentru că trupele sovietice au mai ucis oameni până pe 10 septembrie, când au recunoscut armistiţiul. În plus, anul 2015 a fost declarat «Anul veteranilor de război» și trebuie să ne amintim că le datorăm şi lor sărbătoarea de 1 Decembrie, pentru că, de n-ar fi existat ei, nu aveam un astfel de moment în istoria naţională. Am avut trei motive pentru care mi-am dorit să ajung la Nemţişor. Cinstesc memoria eroilor noştri şi mă bucur pentru toţi românii, cărora le doresc sănătate şi să le dea Dumnezeu puterea să aibă parte de cât mai multe astfel de sărbători“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Schiţa Monumentului Eroilor de la Nemţişor a fost gândită şi desenată de către părintele Iustin Pârvu.
01 decembrie 2015
La mulţi ani români!Constantin IACOBAN,
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ
30 noiembrie 2015
Preşedintele CJ, printre oaspeţi din multe ţări, la un proiect al Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş“.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, şi Daniela Soroceanu, secretarul general al judeţului, au participat, luni, 30 noiembrie, la lansarea proiectului „SELFY – Save Earth’s Life For Youth“ („Salvaţi viaţa pământului pentru tânăra generaţie“), al cărui coordonator este Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş“. Evenimentul, găzduit de către unitatea de învăţământ pietreană, a reunit elevi şi profesori din Italia, Grecia, Portugalia, Letonia, Turcia, urmând să ajungă şi delegaţia din Germania. Partenerii de proiect din Insulele Reunion – Franţa nu au reuşit să ajungă la Piatra Neamţ din cauza problemelor ce ţin de siguranţa naţională din ţara lor.
Proiectul se adresează elevilor cu vârste între 14 şi 18 ani şi pune accent pe predarea ştiinţelor în combinaţie cu TIC (tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor), arta, muzica şi sportul.
Profesor Florin Irimia, directorul Colegiului Naţional „Calistrat Hogaş“, a declarat în deschiderea evenimentului că toate obiectivele din Proiectul SELFY sunt extraordinare, dar două dintre ele sunt cu totul deosebite, unul vizând promovarea unor soluţii economice pentru problemele de mediu din Europa, iar celălalt promovarea în rândul tinerilor a sentimentelor de dragoste faţă de natură şi faţă de omenire, în general. „Consider că este o bună oportunitate pentru voi toţi, cei prezenţi la această lansare, să vă cunoaşteţi mai bine, să vă faceţi planuri comune, să atingeţi obiectivele proiectului! Succes SELFY!“, a spus directorul Florin Irimia.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, le-a urat bun venit oaspeţilor din cele cinci ţări şi gazdelor nemţene. „Bine aţi venit la noi! Sunt bucuros să fiu alături de dumneavoastră şi mă bucur că judeţul Neamţ găzduieşte un eveniment atât de important şi că reprezintă România în acest context. Îmi este greu să vorbesc despre performanţele dumneavoastră, pentru că nu le cunosc în mod special, dar ştiu că tinerii care sunt astăzi aici, dincolo de activităţile pe care le vor desfăşura prin proiect, vor lega relaţii de prietenie şi vor cunoaşte România nu pe cale diplomatică, ci din viaţa de zi cu zi. Avem profesori de elită, avem elevi de excepţie, care sunt prietenii voştri şi ştiu că voi, împreună, veţi construi viitorul Europei. Dincolo de stelele care ne înconjoară pe toţi, rămâne la urma urmei conştiinţa noastră că Europa trebuie să fie unită, iar România, prin elevii şi profesorii ei, îşi doreşte să facă parte din această Europă. Le mulţumesc cadrelor didactice pentru implicarea în acest proiect! Le mulţumesc copiilor care au depus eforturi pentru a intra în această echipă şi vă doresc tuturor să vă simţiţi bine împreună, iar oaspeţilor le doresc să se întoarcă sănătoşi în ţările lor şi să povestească ce frumos este în România! Administraţia judeţeană nemţeană vă stă alături în aceste zile şi, dacă veţi avea nevoie de ajutorul nostru, nu ezitaţi să ni-l cereţi. Vă aşteptăm şi mâine, să sărbătorim împreună Ziua Naţională a României!“, a spus preşedintele Constantin Iacoban.
Daniela Soroceanu, secretarul general al Consiliului Judeţean, le-a vorbit celor prezenţi la eveniment în calitate de absolventă de Hogaş, de mamă de absolvent şi actual elev al acestui colegiu şi despre baza formării sale în această unitate de învăţământ.
De acest proiect beneficiază 208 elevi şi 80 de profesori din cele opt ţări partenere. La prima întâlnire, cea găzduită de Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş“, participă 52 de elevi – 26 din străinătate şi 26 din România, şi 12 profesori străini alături de 10 profesori români. Ultima zi a şederii oaspeţilor la Piatra Neamţ este sâmbătă, 5 decembrie.
30 noiembrie 2015
La mulţi ani, tuturor sărbătoriţilor zilei!Constantin IACOBAN,
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ
29 noiembrie 2015
Preşedintele Constantin Iacoban, alături de oameni din Borca nenorociţi de un incendiu.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, s-a deplasat, duminică, 29 noiembrie, în satul Pârâul Cârjei, din comuna Borca, unde un incediu de proporţii a mistuit două case şi a afectat parţial altele două. „Mi-a spus primarul de Borca despre această nenorocire şi am vrut să văd cu ochii mei limitele dezastrului. E o adevărată tragedie ce s-a petrecut şi sper să putem găsi o soluţie să îi ajutăm cumva pe oamenii care au rămas fără acoperiş deasupra capului. Să ferească Dumnezeu pe toată lumea de asemenea nenorociri!“, a spus preşedintele Constantin Iacoban.
Cea mai grea lovitură a primit-o o familie cu doi copii şi un al treilea în întreţinere, care avea o vilă evaluată la circa 300.000 de euro, pentru care a existat asigurare până în urmă cu două luni. Familia respectivă derula o afacere până vineri, 27 noiembrie, când s-a declanşat infernul de la o afumătoare. Toate cele cinci persoane au rămas în viaţă. „Familia aceasta a pierdut tot ce a agonisit în 25 de ani de muncă. Adulţii şi copiii au rămas cu hainele pe care le aveau pe ei în momentul declanşării nenorocirii. N-au apucat să salveze nimic. Eu am o soră care locuieşte în Italia şi care le-a pus la dispoziţie casa ei din Borca, pentru că nu au unde dormi după ziua de vineri. Nici nu ştiu cum vor merge copiii, miercuri, la cursuri, ei fiind elevi la Liceul Teoretic «Mihail Sadoveanu» Borca, unde mama lor este psiholog. Pierderea acestei familii este şi mai mare, pentru că şi a doua casă arsă integral îi aparţinea. Aceea însă nu era locuită, fiind achiziţionată mai recent“, a declarat primarul Geo Niţă, de la Borca.
Incendiul s-a propagat cu iuţeală pentru că în zonă casele sunt din lemn şi la mică distanţă unele de altele. Pe lângă cele două construcţii din care a rămas cenuşa, focul a mistuit acoperişul la o a treia casă, în care trăia un bătrân. Omul tocmai fusese externat din spital pentru că a avut probleme de sănătate şi când a coborât din autobuz a văzut flăcările care acaparaseră acoperişul locuinţei sale. Pentru că apa cu care a fost stins focul i-a afectat în totalitate interiorul casei şi bunurile pe care le avea acolo, bătrânul s-a mutat la o fiică. La a patra gospodărie unde a ajuns incendiul au fost afectaţi pereţii unei magazii.
Incendiul a fost anunţat la ora 15.47, vineri după-amiază, şi cele şapte autospeciale cu 80-90 de pompieri şi voluntari au intervenit până a doua zi, la ora 3. Sâmbătă, în zonă a revenit o maşină de pompieri, care a stins ultimele zvâcniri ale focului, iar ploaia ce a urmat a făcut ca incendiul să nu mai aibă forţă decât ca să fumege. „Dacă bătea vântul, e inimaginabil ce se putea întâmpla! Ar fi ars 20-30 de case din zonă. Personal le mulţumesc pompierilor de la Târgu Neamţ, serviciilor de voluntari de la Broşteni şi din Borca şi celor care au dat o mână de ajutor pentru limitarea pagubelor. Sper să le putem fi alături acestor năpăstuiţi. Le voi propune colegilor consilieri judeţeni să accepte acordarea unui sprijin financiar de la buget“, a mai spus preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
28 noiembrie 2015
Oaspeţi din Orhei la Consiliul Judeţean.
Consiliul Judeţean Neamţ are, pentru câteva zile, oaspeţi din Raionul Orhei, cu care legislativul nemţean este înfrăţit. Delegaţia a ajuns sâmbătă, 28 noiembrie, la Piatra Neamţ, la invitaţia autorităţilor judeţene, pentru a se bucura împreună cu pietrenii de Ziua Naţională a României. Fiind prima vizită oficială în Neamţ, reprezentanţii CJ au stabilit un program care să le permită celor din Orhei să vadă cît mai multe dintre frumuseţile judeţului.
Duminică, după micul dejun, fraţii de peste Prut vor vizita Muzeul de Istorie din Piatra Neamţ, Muzeul de Etnografie şi Folclor, Muzeul Cucuteni şi Curtea Domnească. De la prânz şi până seara vor vizita mănăstirile Bistriţa şi Pângăraţi, iar la lăsarea întunericului, în intervalul orar 17.30 – 18.00, delegaţia din Orhei va beneficia de o plimbare cu telegondola.
Luni, 30 noiembrie, este ziua rezervată unei deplasări spre Târgu Neamţ, în program fiind prinse vizitarea mănăstirilor Văratec, Agapia, Neamţ, Sihla, Sihăstria, Seminarul Teologic „Veniamin Costachi“, o întâlnire cu primarul comunei Vânători Neamţ, după care va urma o trecere pe la Cetatea Neamţ, Muzeul „Ion Creangă“ şi Casa Memorială „Veronica Micle“ Târgu Neamţ.
Marţi, 1 decembrie, la ora 11, delegaţia va fi primită oficial la Consiliul Judeţean, iar o oră mai târziu, toate oficialităţile din Neamţ şi Orhei vor participa la manifestările desfăşurate cu ocazia Zilei Naţionale a României.
Pe perioada vizitei, oaspeţii vor fi însoţiţi de către vicepreşedintele Consiliului Judeţean Emilia Arcan şi de câţiva consilieri judeţeni. „Îi asigur pe oaspeţi de tot respectul pe care îl purtăm fraţilor noştri de limbă şi credinţă strămoşească, păstrători ai tradiţiilor străbune, care, împreună cu românii de pretutindeni, promovează spre neuitare patrimoniul cultural şi afirmarea identităţii etnice a neamului nostru românesc.
Comunicarea şi asumarea unor acţiuni comune sunt elemente care nu trebuie ignorate. Avem, iată, din nou posibilitatea să ne împrospătăm agenda de lucru cu preocupările noastre de la nivelul celor două unităţi administrativ-teritoriale, să găsim soluţii şi să aducem noi propuneri pentru a cimenta bunele relaţii existente între judeţul Neamţ şi Raionul Orhei. Le doresc şedere plăcută în judeţul nostru şi să ne bucurăm cu toţii de marea sărbătoare a poporului român!“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
28 noiembrie 2015
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ a verificat personal starea drumurilor.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, s-a deplasat, sâmbătă, 28 noiembrie, pe mai multe trasee judeţene şi la sediul societăţii Drupo, pentru a se convinge că iarna nu creează probleme în trafic, iar societatea legislativului judeţean responsabilă de deszăpezire este pregătită să intervină. O primă prezenţă a preşedintelui Constantin Iacoban, însoţit de specialişti din Consiliul Judeţean, a avut loc pe drumul ce duce spre Bisericani, un traseu pe care se înregistrează mari probleme iarna şi trebuie intervenit cu prioritate, pentru a nu se întrerupe legătura dintre Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani şi Piatra Neamţ. „Drumul către Bisericani e de categoria viabilitate 1 şi asta înseamnă că trebuie intervenit pe el în trei ore de la înregistrarea unui fenomen meteorologic, în cazul de faţă fiind vorba de polei. Utilajele de la Drupo au intervenit pe tot traseul de cum s-a luminat, pentru combaterea poleiului care se formase spre dimineaţă. S-a dat cu material antiderapant, după care s-a îndepărtat zăpada şi nu au existat incidente“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
După deplasarea pe traseul respectiv, şeful legislativului judeţean a ajuns la sediul societăţii Drupo, unde a discutat cu administratorul special şi apoi a văzut utilajele din dotare. „Am vrut să mă conving că totul este în regulă şi că Drupo are cu ce interveni. Freza a pornit la prima cheie, celelalte utilaje sunt şi ele pregătite să iasă pe trasee şi cred că nu vom avea probleme când iarna se va instala de-a binelea. Am ajuns şi la Girov, unde este un stoc de material antiderapant al societăţii Drupo, şi este totul în regulă şi acolo. Pe drumul judeţean 208 G Girov – Hanu Ancuţei se circulă normal, în condiţii de iarnă. Utilajele de deszăpezire sunt în trafic, pentru a ţine situaţia sub control“, a mai precizat preşedintele Constantin Iacoban.
Un traseu pe care au apărut câteva probleme de iarnă este cel care duce spre comuna Tazlău, pe care, sâmbătă dimineaţă, din cauza poleiului dintr-o pantă, două tiruri au rămas blocate. S-a intervenit în scurt timp şi situaţia a fost rezolvată.
27 noiembrie 2015
26 noiembrie 2015
Despre acest program special, responsabilii de la depozit au discutat cu operatorii în urmă cu circa o săptămână. Decizia referitoare la programul depozitului din primele două zile ale săptămânii viitoare a fost anunţată şi printr-un afiş postat la intrarea în acest obiectiv.
La rândul lor, primăriile nemţene au fost informate de către operatorii cu care au încheiate contracte pentru trasnportul deşeurilor despre faptul că reluarea activităţii în unităţile administrativ-teritoriale va începe de miercuri, 2 decembrie, în program normal.
Încetarea activităţii la Depozitul judeţean de deşeuri nepericuloase Girov în zilele considerate sărbători legale este prevăzută în regulamentul de organizare şi funcţionare a acestui obiectiv.
25 noiembrie 2015
Consiliul Judeţean, preocupat de revitalizarea spaţiului rural.
Consiliul Judeţean Neamţ a organizat, miercuri, 25 noiembrie, conferinţa „Rolul diferitelor ocupaţii în turism în promovarea meşteşugurilor tradiţionale“, din cadrul proiectului „Meşterul turistic – Integrarea abilităţilor meşteşugăreşti în turismul local – alternativă viabilă de revitalizare a spaţiului rural“.
Conferinţa a adus la aceeaşi masă reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Neamţ – preşedintele Constantin Iacoban şi echipa de implementare a proiectului, ai Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est, ai organizaţiilor neguvernamentale, ai Camerei de Comerţ şi Industrie Neamţ, elevi şi cadre didactice din unităţi de învăţământ cu profil turism, agenţii de turism şi agenţi economici.
Proiectul urmăreşte valorificarea abilităţilor meşteşugăreşti ale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, şomeri din mediul rural şi orientarea lor către mici afaceri, ca lucrători independenţi, iniţiatori ai unor mici ateliere sau ocupaţii din sectorul turistic, interconectate cu domeniul meşteşugăresc.
Anca Afloarei, coordonator al programului pilot „Meşterul turistic – Integrarea abilităţilor meşteşugăreşti în turismul local – alternativă viabilă de revitalizare a spaţiului rural“, a prezentat pe scurt proiectul celor prezenţi la conferinţă, după care a coordonat discuţiile dintre participanţi.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, i-a încurajat, în discursul său, pe toţi cei care au abilităţi în domeniul meşteşugăresc şi şi-a exprimat optimismul în ceea ce priveşte viitorul meşteşugurilor tradiţionale.
„Participă la această conferinţă oameni importanţi din mediul economic al judeţului, reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie şi vreau să fac precizarea că de succesul unui proiect depinde foarte mult cine se implică în derularea lui. Consiliul Judeţean susţine proiectul, pentru că avem convingerea că el are un anume statut în contextul tuturor proiectelor, este unul care vizează dezvoltarea unui domeniu despre care s-a crezut că nu mai poate fi trezit la realitate. Dar nu e aşa, este unul foarte important, de care alte ţări s-au preocupat de mai multă vreme. Noi acum ne-am trezit, dar e bine şi aşa, numai să sprijinim meseriile tradiţionale, să le readucem în actualitate! Nu e simplu de făcut asta, pentru că generaţiile actuale nu prea ştiu despre meşteşugurile bătrânilor noştri, dar am certitudinea că, încetul cu încetul, lucrurile se vor aşeza pe un făgaş normal. E păcat să uităm de meserii importante şi să nu valorificăm un domeniu care, până la urmă, poate aduce bani. Avem materiile prime la îndemâna noastră, ce contează este să găsim oamenii potriviţi să le aleagă şi să lucreze cu ele! Prin acest proiect se vor identifica soluţii de revitalizare a valorilor autentice. Potenţial avem, şi când spun asta mă gândesc la toate zonele judeţului, fie ele de şes ori de munte“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
În judeţul Neamţ s-a aprobat Programul pilot de susţinere a promovării integrării meşteşugurilor în turismul local, ocazie cu care 325 de şomeri sau persoane fără un loc de muncă din comunele Tazlău, Farcaşa, Borca, Pipirig, Grinţieş, Dămuc, Răuceşti, Hangu, Borleşti, Podoleni, Boteşti, Mărgineni şi Poiana Teiului au beneficiat de serviciul de informare şi consiliere, 277 dintre aceştia au urmat programul de formare în competenţe sociale şi civice, iar 56 de persoane din Pipirig se califică în meseriile de broder şi traforator.
25 noiembrie 2015
Start la deszăpezire.
Prima zăpadă căzută peste judeţ a scos pe trasee utilajele care au împrăştiat material antiderapant pe drumurile judeţene. În cursul zilei de miercuri, 25 noiembrie, s-a intervenit pe traseul ce duce către Bisericani, pe DJ 155F Bistricioara – Durău şi pe Izvorul Muntelui. “Utilajele sunt pregătite pentru intervenţii pe timp de iarnă încă de la începutul lunii, aşa cum prevede contractul, care a fost încheiat anul trecut, pentru lucrările care se execută în sezonul rece din acest an calendaristic. Toate utilajele sunt dotate cu GPS, pentru a fi controlată deplasarea lor în teren, şi de miercuri, 25 noiembrie, la Drupo se va asigura serviciul de permanenţă, pentru a putea fi preluate toate problemele care se raportează din teritoriu.
În cazul în care temperatura aerului va coborî sub zero grade Celsius, utilajele vor acţiona pentru combaterea poleiului, în special în zonele predispuse acestui fenomen. De asemenea, vor interveni şi dacă grosimea stratului de zăpadă va impune acest lucru”, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Numerele de telefon de la dispeceratul unde pot fi anunţate problemele din trafic înregistrate pe drumurile judeţene sunt 0233 210214 şi 0233 215981.
25 noiembrie 2015
Preşedintele CJ a dat un raid la lucrările de pe drumuri, înainte de căderea zăpezii.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a efectuat, marţi după-amiază, o vizită la două lucrări prin care se modernizează tot atâtea drumuri judeţene, în comunele Dulceşti şi Ruginoasa.
Lucrarea din comuna Dulceşti se prelungeşte şi în Văleni şi presupune modernizarea drumului judeţean DJ 157A, pe o lungime de 12 kilometri. Investiţia a început în anul 2011. „În acest an au fost prevăzute sume pentru continuarea acestei lucrări din două surse – 953.000 de lei de la bugetul judeţului şi 459.000 de lei prin Ordonanţa 28. Am găsit echipele de muncitori făcându-şi treaba. Am avut noroc de toamnă lungă, care ne-a permis astfel de lucrări în infrastructura rutieră, dar de acum cred că va fi tot mai greu să se mai lucreze pe drumuri, pentru că nu mai permit condiţiile meteo. Tocmai de aceea am vrut să văd în ce fază rămâne proiectul acesta, înainte de intrarea în iarnă“, a declarat Constantin Iacoban.
O altă lucrare la care a ajuns şeful legislativului judeţean se realizează la Ruginoasa, pe DJ 157 I, în zona Bozienii de Sus – Ruginoasa. „Acolo, investiţia a început în anul 2008 şi acum e în curs de finalizare. Marţi, când am ajuns în zonă, echipele de la Drupo lucrau la realizarea unui şanţ betonat, care va avea o lungime de 300 de metri, şi a unui podeţ tubular. Dacă vremea ne va permite, vom face recepţia finală în acest an, la Ruginoasa“, a mai precizat preşedintele Iacoban.
La ora actuală, în judeţul Neamţ există 21 de lucrări de modernizare a infrastructurii rutiere, aflate în diverse faze de execuţie. Acestea au demarat în anul 2008, însă, din lipsă de finanţare, au fost realizate etapizat, în funcţie de câţi bani s-a alocat pentru fiecare.
24 noiembrie 2015
Preşedintele Constantin Iacoban, la şezătoare.
Evocarea la Biblioteca Judeţeană „G.T. Kirileanu“ a celei care a fost Elena Niţă Ibrian, considerată pionier al mâncării fără foc, a fost un prilej pentru preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban, de a le povesti participanţilor la momentul de aducerea aminte despre cum a cunoscut-o şi a lucrat la prima carte despre alimentaţia bazată pe crudităţi, sub semnătura evocatei.
Şezătoarea a avut loc în Sala Cupolă a Bibliotecii Judeţene „G.T. Kirileanu“, acolo unde s-a discutat despre personalitatea şi contribuţia Elenei Niţă Ibrian la pregătirea oamenilor pentru a trăi sănătos, s-au ascultat cântece interpretate de Viorica Luca, s-au recitat poezii semnate de Gabriela Mihaela Pruteanu în volumul „Dansând cu îngerii“ de către Dorina Macovei. Şi aşa cum trebuie să fie la o şezătoare, atmosfera din Sala Cupola a Bibliotecii Judeţene a fost una cu iz rustic, dat de iile purtate de către mai multe doamne prezente la eveniment şi de pereţii frumos îmbrăcaţi cu cusături specific moldoveneşti şi măşti tradiţionale. Preşedintele Consiliului Judeţean le-a povestit participanţilor la şezătoare despre momentele frumoase de care îşi aduce aminte când e vorba despre Elena Niţă Ibrian. „Mă pot mândri cu faptul că am cunoscut-o pe doamna Ibrian şi că am lucrat la prima ei carte de reţete de crudităţi. Eu lucram la Cooperaţie şi, pentru că terminasem «tehnologie alimentară», în anul 1985 am avut de lucrat la prima ei carte, bazată pe respectivele principii alimentare şi am organizat prima ei expoziţie culinară cu reţete de crudităţi. Numai că, pe vremea aceea, important era să găseşti produsele, nu mai avea nimeni grija să le mai combine. Acum e o adevărată cultură a combinaţiilor culinare, iar internetul nu mai termină cu dat sfaturi! Mă întreb ce s-ar fi întâmplat la acea vreme, dacă ar fi existat facilităţile tehnologiei de acum! Îmi amintesc şi cât s-a muncit ca să bată cineva la maşină cartea de reţete de crudităţi! Acum nici nu mai contează, important este că s-a realizat ceva, că în urma doamnei Ibrian au rămas atâtea cărţi şi că oamenii încep să se întoarcă la sfaturile ei, caută să trăiască sănătos. Mă bucură că în acest spaţiu frumos există atmosfera aceasta de mediu tradiţional, cu lucruri realizate manual. E important să avem astfel de frumuseţi în faţa ochilor şi nu iatagane turceşti sau mai ştiu eu ce, care nu au nici o legătură cu noi. La Piatra Neamţ e bine să avem lucrurile noastre, pentru că avem ce arăta! Aici arta e la noi acasă şi pentru asta trebuie să fim mândri şi totodată să ştim să ne punem în valoare printr-o astfel de zestre. Sunt frumoase şezătorile noastre, sunt dătătoare de bucurii şi de optimism. Le mulţumesc celor care s-au gândit ca din timpul lor să aloce puţin memoriei Elenei Niţi Ibrian şi să ne creeze o seară aşa frumoasă“, a declarat Constantin Iacoban, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
Elena Niţă Ibrian s-a născut pe 12 noiembrie 1921, într-o familie de ţărani. A rămas de mică fără mamă şi şi-a crescut cei opt fraţi până au ajuns la casele lor. De la mamă şi mai ales de la bunică a învăţat meşteşugul tapiseriei şi taina plantelor. La nici 25 de ani s-a îmbolnăvit de cancer şi, în ciuda operaţiei şi a tratamentelor, s-a simţit tot mai rău. Dar a auzit de la o cunoştinţă despre cura de sucuri de crudităţi care dădea rezultate bune în tratarea cancerului. A început să consume sucuri şi după cinci săptămâni şi-a revenit. Aşa că a început să studieze despre hrana vie şi tratarea bolilor prin metode naturale. A scris cărţi şi i-a sfătuit pe oameni despre cum să se trateze naturist, fără pretenţii financiare. A murit pe 9 septembrie, 2009, cu două luni înainte de a împlini 88 de ani.
24 noiembrie 2015
Doctorul Valeriu Andriţa, consilier personal la Cabinetul preşedintelui CJ.
Doctorul Valeriu Andriţa va deveni, de la începutul lunii viitoare, consilier personal al preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban. Sarcinile sale vor viza monitorizarea problemelor unităţilor sanitare din judeţul Neamţ. “Mă interesează să avem o radiografie clară a fiecărui spital din judeţul Neamţ, problemele cu care se confruntă aceste unităţi, cum poate interveni Consiliul Judeţean pentru soluţionarea lor. La fel de importante mi se pare problemele de sănătate ale copiilor instituţionalizaţi şi pentru asta domnul Andriţa va lua legătura cu toate centrele de plasament şi asistenţă socială din judeţ, care funcţionează sub coordonarea CJ, ca să avem situaţia la zi cu ceea ce se întâmplă în respectivele unităţi. De asemenea, solicitările pe care le primim de la spitale cu privire la diverse dotări, vor fi trecute prin mai multe filtre şi analizate, să vedem cât de justificată este fiecare cerere, dacă are cine lucra pe un aparat solicitat de un comitet director al unui spital, pentru că se poate să facem achiziţii şi să ne trezim că nu există specialişti care să lucreze cu respectivele dotări”, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
24 noiembrie 2015
Preşedintele CJ, în mijlocul „satului de altădată“.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a participat, luni, 23 noiembrie, la festivitatea de premiere şi la vernisajul expoziţiei concursului „Foto(etno)grafia“, organizat de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“. Evenimentul a reunit fotografi amatori sau profesionişti deţinători de imagini din etnografia nemţeană. Concursul, aflat la a treia ediţie, are ca scop scoaterea la lumină a documentelor vizuale despre satul de altădată şi stimularea fotografierii satului viu, din zilele noastre.
Preşedintele Constantin Iacoban i-a felicitat pe câştigătorii acestei ediţii şi i-a încurajat să nu renunţe la susţinerea frumuseţilor rurale, prin intermediul obiectivele aparatelor de fotografiat. „Aici, la acest eveniment, asistăm la o întoarcere în timp, ne aflăm în mijlocul culturii locale. Privind în jur, la aceste minunate fotografii, conştientizăm ce popor creator suntem şi în ce zonă pitorească trăim. Este o zonă care a fost privilegiată mereu, poate şi urmărită de ghinion, dacă mă gândesc la starea drumurilor de la noi, dar cu certitudine este şi invidiată de mulţi, datorită cadrului natural minunat care ne înconjoară. Avem ape, avem munţi, avem tot ce îi trebuie unui loc pentru a fi frumos. Vă mulţumesc tuturor celor care sunteţi implicaţi într-un fel sau altul în acest proiect – echipei organizatoare de la Centrul «Carmen Saeculare» şi concurenţilor – câştigători sau nu! Este un eveniment frumos, pe care Consiliul Judeţean l-a susţinut şi îmi doresc ca ediţiile viitoare să fie extins, astfel ca mesajul că se caută imaginea satului tradiţional şi dovezi ale locurilor noastre să ajungă până la marginea judeţului şi, în felul acesta, poate vom avea şi mai multă participare. Îmi doresc să ştie copiii din şcolile nemţene că pot veni într-o competiţie cu imaginea casei bunicilor lor şi cu poze în care oamenii satului dereticau prin bătătură, munceau la câmp, petreceau la şezătoare“, a declarat preşedintele Constantin Iacoban.
Apoi, împreună cu Carmen Nastasă, director al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“, preşedintele CJ Neamţ a împărţit premii şi diplome participanţilor la concurs.
Distincţiile s-au acordat pe trei secţiuni, fiecare având câte patru nominalizaţi.
Prima secţiune a fost „Fotografii de arhivă“ (materiale document păstrate în colecţii particulare), iar premiul I a fost obţinut de către Daniela Manolache, premiul II – Claudia Bizu, premiul III – Mihaela Gherghelescu, menţiune – Elena Morozan.
Secţiunea „Satul de altădată“ (secţiune consacrată arhitecturii tradiţionale – locuinţe, şcoli, biserici, inclusiv elemente de detaliu ale arhitecturii tradiţionale) i-a avut câştigători pe Ştefan Lucian Boboc – premiul I, Verginia Ursache – premiul II, Daniela Ursu – premiul III şi Lucian Andrei – menţiune. A treia secţiune a fost „Tradiţii“ (costume populare, obiceiuri, ocupaţii, industrie sătească, mijloace de transport tradiţionale, aspecte reprezentative din existenţa comunităţilor rurale), iar premiul I a fost obţinut de către Gabriela Pruteanu, premiul II – Ovidiu Slătineanu, premiul III – Ileana Hobincă, menţiune – Paula Andrei.
23 noiembrie 2015
Preşedintele CJ, vizitat de copii talentaţi în pictură.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a primit vizita a doi cursanţi ai Asociaţiei Culturale “Arte.ro”, câştigători ai unor impresionante premii în ţară şi în străinătate, şi a profesorului coordonator Cristina S. Petrariu. Mica delegaţie a venit la Consiliul Judeţean, dorind să îl cunoască personal pe preşedinte şi să îi mulţumească, în numele tuturor celor din asociaţie, pentru ajutorul acordat de către legislativul judeţean pentru ca elevii talentaţi, coordonaţi de către profesorul Cristina S. Petrariu să reuşească perfomanţa ca în cinci ani de când există “Arte.ro” să obţină peste 90 de premii importante în ţară şi în străinătate la concursuri de artă plastică. Preşedintele Constantin Iacoban a discutat cu cei doi copii talentaţi, Diana Gripcă şi Andrei Lungu Ailenei, i-a felicitat pentru realizări şi le-a transmis şi colegilor lor felicitările pentru cum reuşesc să se impună în unele dintre cele mai grele competiţii care antrenează tineri talentaţi. De asemenea, felicitări i-a adresat şi profesoarei Cristina S. Petrariu. “A fost o întâlnire specială, pentru că am dat mâna cu nişte copii talentaţi, cu suflete curate, cu aspiraţii frumoase. Ei sunt bucuria noastră, ei reprezintă viitorul şi în mâinile lor stă frumosul care ne încântă ochiul. Consiliul Judeţean a fost tot timpul alături de copii, iar dacă ei demonstrează că ajutorul nu a fost în zadar, le vom mai fi alături. Astfel de iniţiative trebuie susţinute, apreciate, încurajate. Îi mulţumesc şi doamnei Cristina S. Petrariu pentru totala implicare în acest proiect. Cu toţii, dacă nu ar fi dispuşi la sacrificii, nu ar da de gustul succesului. Şi din succesul lor luăm şi noi şi ne bucurăm că avem astfel de copii în preajmă!”, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
În luna septembrie, Asociaţia Culturală “Arte.ro” din Piatra Neamţ a primit nouă distincţii importante la “Bienala de Artă Internaţională pentru Copii, ediţia a XVI-a, din Evora, Portugalia”. Două eleve au primit medalie de argint şi alţi şapte colegi de-ai lor au luat menţiuni de onoare.
20 noiembrie 2015
Preşedintele CJ şi-a ţinut cuvântul: la sfârşitul săptămânii se redeschide Teatrul Teatrului.
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban, şi-a ţinut promisiunea făcută faţă de nemţeni, iar Teatrul Tineretului se redeschide, după o săptămână de pauză. Acesta a fost închis pentru lipsa autorizaţiei de siguranţă la incendii.
De luni dimineaţă şi până vineri după-amiază, la instituţia de cultură a fost forfotă mare, preşedintele Constantin Iacoban cerând ca la faţa locului să se prezinte proiectantul lucrărilor prin intermediul căruia a fost modernizat Teatrul Tineretului, reprezentaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Neamţ şi, împreună, cu pus în practică soluţiile necesare pentru obţinerea autorizaţiei PSI.
Vineri după-amiază încă se mai lucra pentru ultimele detalii – în principiu finisajele aferente schimbării a 12 uşi, după care urma să aibă loc ultimul control al celor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi să se poată emite autorizaţia PSI. „A fost o săptămână foarte grea, în care a trebuit să găsim soluţii pentru redeschiderea Teatrului Tineretului, dar, datorită implicării tuturor factorilor responsabili, am reuşit să rezolvăm o problemă serioasă, care afecta iubitorii de teatru. A fost necesar să fie montate 12 uşi antifoc şi să fie obţinut un aviz de la Compania Judeţeană Apa Serv pentru a se realiza un racord la reţeaua de distribuţie a apei. Important e că s-a reuşit să se rezolve toate problemele cu care cei de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă nu erau de acord şi că Teatrul Tineretului va avea autorizaţie de protecţie împotriva incendiilor, astfel că se redeschide pentru public“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Închiderea Teatrului Tineretului a fost decisă de către directorul acestei instituţii, care a ales o astfel de variantă pentru ca instituţia să nu fie amendată de către ISU.
Cum şansele obţinerii autorizaţiei după toate măsurile puse în practică în această săptămână sunt maxime, este posibil ca duminică, 22 noiembrie, Florin Piersic jr. să joace pe scena Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, aşa cum fusese stabilit anterior închiderii acestei instituţii. Depinde doar de cum se va mobiliza echipa care îi manageriază proiectul teatral.
20 noiembrie 2015
Consiliul Judeţean Neamţ ajută copiii instituţionalizaţi să picteze.
Consiliul Judeţean Neamţ doreşte să depună în cadrul programului “Idei din Ţara lui Andrei” proiectul “Marea Familie”, bugetul judeţului urmând să suporte suma de 2.875 de lei. Pentru asta, consilierii judeţeni vor avea de exercitat votul, în cadrul şedinţei ordinare, de săptămâna viitoare. Programul este iniţiat şi finanţat de OMV Petrom în parteneriat cu Fundaţia PACT şi încurajează iniţiativele sustenabile ale comunităţilor din întreaga Românie. Perioada de înscriere în cadrul competiţiei se va încheia pe 3 decembrie 2015, data anunţării câştigătorilor fiind 20 ianuarie 2016.
Conform Ghidului Participantului, pentru anul 2015, valoarea totală a granturilor oferite este de 200.000 de euro, maximul asigurat de OMV Petrom pentru un proiect fiind de 15.000 euro. Pentru proiecte cu buget de până la 15.000 de euro, contribuţia instituţiei participante în cadrul proiectului propus este de minimum 5% din valoarea acestuia, finanţatorul asigurând diferenţa de 95%.
“Consiliul Judeţean Neamţ pregăteşte documentaţia de finanţare pentru proiectul <>, proiect care are ca scop asigurarea oportunităţii de exprimare prin mijloace artistice (pictură şi sculptură) a copiilor instituţionalizaţi sau proveniţi din cadrul şcolilor generale din municipiul Piatra Neamţ, cu aptitudini artistice. Artele pot fi considerate un instrument eficient de comunicare, altul decât cel verbal, motiv pentru care, pentru un impact puternic al proiectului, grupul ţintă va fi format din 100 de copii recrutaţi atât de la Centrele de Plasament Elena Doamna şi Ion Creangă din Piatra Neamţ, cât şi din şcolile gimnaziale din municipiul Piatra Neamţ”, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Principalele activităţi prevăzute a se realiza în cadrul acestui proiect presupun recrutarea grupului ţintă, stabilirea locurilor care urmează să fie pictate, pictarea unui autobuz, troleibuz sau microbuz care va fi pus la dispoziţie de Consiliul Judeţean, desfăşurarea atelierelor de creaţie – pictură şi sculptură cu tema “Marea Familie”, organizarea unui eveniment public pentru prezentarea lucrărilor realizate, în cadrul căruia vor fi premiaţi toţi cei 100 de copii.
Valoarea totală a proiectului este 57.500 lei, din care contribuţia Consiliului Judeţean Neamţ este de 2.875 lei.
20 noiembrie 2015
CJ poartă corespondenţă cu două primării urbane pe tema deşeurilor.
Consiliul Judeţean Neamţ a pregătit două adrese care au fost trimise către Primăria municipiului Roman şi către cea a oraşului Tîrgu Neamţ, prin care le pune în vedere faptul că riscă amenzi din partea Comisiei Europene pentru că pe terenuri care aparţin administraţiilor locale există depozite temporare situate în proximitatea depozitelor neconforme, închise prin proiectul SMID Neamţ. Aceste depozite temporare au atras atenţia reprezentanţilor Ministerului Fondurilor Europene, în timpul vizitei făcute zilele trecute în vederea recepţiei finale a obiectivelor de investiţie realizate prin SMID. Atât la Roman cât şi la Tîrgu Neamţ, depozitele închise prin proiect corespund din punct de vedere tehnic şi vizual. Există însă un prejudiciu major în domeniul poluării mediului înconjurător al investiţiilor realizate cu fonduri europene, adus de maldărele de deşeuri depozitate la voia întâmplării în aşa zise depozite temporare, care, culmea, au autorizaţie de mediu emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Neamţ.
“Vrem să atenţionăm două dintre primăriile judeţului – pe cea de la Roman şi pe cea de la Tîrgu Neamţ, că se expun riscului de a fi amendate dacă vor accepta existenţa depozitelor temporare în imediata vecinătate a depozitelor neconforme, pe care noi le-am închis prin Proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor Neamţ. Cele două depozite temporare au atras atenţia reprezentanţilor Ministerului Fondurilor Europene, care au precizat faptul că aspectul acestora poate aduce prejudicii majore în ceea ce priveşte poluarea mediului, fapt care poate atrage sancţiuni de la Comisia Europeană, ai cărei reprezentanţi şi-au anunţat vizita în perioada următoare, în judeţul Neamţ. Prin aceste adrese, Consiliul Judeţean atrage atenţia Primăriei municipiului Roman şi Primăriei oraşului Tîrgu Neamţ pentru a lua măsuri urgente cu privire la eliminarea finală a deşeurilor existente în depozitele temporare, la Depozitul Judeţean de Deşeuri de la Girov. Fac precizarea că monitorizarea post-închidere a depozitelor neconforme închise prin proiectul finanţat prin fonduri europene este în sarcina primăriilor. Ele au fost predate cu protocol de predare – primire de către Consiliul Judeţean, de aceea orice amendă va fi suportată din bugetul local al primăriilor care acceptă funcţionarea depozitelor temporare”, a declarat Constantin Iacoban, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
Depozitul închis de la Roman a fost predat Primăriei pe data de 11 decembrie 2014, iar cel de la Tîrgu Neamţ, pe data de 26 ianuarie 2015.
Ambele primării cu care CJ Neamţ poartă corespondenţă pe această temă au pus terenurile la dispoziţia opratorului pentru depozitare temporară a deşeurilor.
Potrivit prevederilor art. 52, alin.1) din Regulamentul de salubrizare a localităţilor din judeţul Neamţ, aprobat de către toate unităţile administrativ – teritoriale, “Depozitarea deşeurilor municipale este permisă numai în depozitul judeţean de deşeuri nepericuloase de la Girov, amenajat conform legislaţiei şi normelor tehnice în vigoare”.
În conformitate cu legislaţia de mediu, aceste depozite temporare reprezintă păstrarea pentru o perioadă limitată deşeurile în mod corespunzător în spaţii special destinate şi amenajate, până la preluarea şi transportul lor la locul de eliminare finală.
19 noiembrie 2015
La conferinţă sunt prezenţi Carmen Drăgan, secretar general al ANFP şi Adriana Cârciumaru, director în cadrul aceleiaşi instituţii.
Programul fiecăreia dintre cele două zile ale conferinţei presupune desfăşurarea a câte două sesiuni plenare – dimineaţa şi după-amiaza.
Sesiunea din prima parte a zilei de joi a fost cu tema „Soluţii inovatoare pentru creşterea calităţii administraţiei publice“ şi a fost susţinută de către Florian Hauser – ofiţer la Comisia Europeană, Caroline Rattier – directorul Consiliului General Regional din Franţa, Tural Alizade – consilier la Comisia Funcţii Publice Azerbaidjan, Aurelia Ţepordei – director Academia de Administraţie Publică Republica Moldova, Silvia Davidoni – director general Ministerul Afacerilor Externe, Cristina Panţâru – manager public, Florina Dragoş – şef serviciu ANFP şi Andreea Idriceanu Calev, director de comunicare Agenţia Română pentru Reciclare RoRec.
A doua sesiune plenară de joi este cu tema „Bune practici în promovarea integrităţii în administraţia publică“. Vor avea intervenţii reprezentanţii administraţiei publice locale din Galaţi şi Alba Iulia şi Radu Nicolai, director de program Centrul de Resurse Juridice. „Toate discuţiile sunt centrate pe Strategia Naţională Anticorupţie 2012-2015, la care a aderat şi Consiliul Judeţean Neamţ. Sunt abordate aspecte ce ţin de implementarea acestei strategii, de metodele care se folosesc, de vulnerabilităţile din domeniul administraţiei publice“, a declarat Daniela Soroceanu, secretarul general al Consiliului Judeţean Neamţ.
Participanţii la sesiunile plenare sunt împărţiţi pe ateliere de lucru, fiecare alegând unde să se înscrie, în funcţie de interesul manifestat. Tematicile atelierelor sunt: „Cooperare internaţională pentru modernizarea serviciilor publice“; „Mecanisme de eficientizare a activităţii interne şi consolidarea imaginii publice“ – participă reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, ai instituţiilor prefectului şi ai consiliilor judeţene. Cea de-a treia tematică este „Metode şi practici de stimulare a participării cetăţenilor la viaţa publică“ şi îl are ca moderator pe Răzvan Papuc, decan al Facultăţii de Administraţie şi Afaceri Bucureşti. „M-am înscris la al doilea atelier, cel cu mecanisme de eficientizare a activităţii interne şi consolidarea imaginii publice, pentru că mă interesează pentru buna funcţionare a CJ Neamţ. Este o temă de mare interes la ora actuală şi vreau să aflu informaţii din domeniul administraţiei publice din ţară şi străinătate“, a mai declarat secretarul general Daniela Soroceanu.
19 noiembrie 2015
Sala de Sport de la Liceu Tehnologic Special „Ștefan cel Mare“ a ajuns la faza montării învelitorii.
Desele vizite ale reprezentanţilor Consiliului Judeţean Neamţ pe şantierul de la Liceul Tehnologic Special „Ștefan cel Mare“ au urgentat nesperat lucrările la proiectul prin care în unitatea de învăţământ se fac reabilitări, modernizări şi altele, în valoare de peste 25 milioane de lei. Zilele acestea, se lucrează la montarea învelitorii pe sala de sport şi este în curs de finalizare zidăria la vestiare. Un progres major s-a înregistrat şi la terenul de sport, pe care au rămas de instalat îmbrăcămintea sintetică şi lămpile de iluminat. “Am revenit pe şantierul de la Liceu Tehnologic Special <>, pentru că nu ne permitem să lăsăm să treacă vreo zi bună de treabă, în care să nu avanseze lucrările. Până cum vreo lună şi jumătate, erau întârzieri foarte mari în derularea acestui proiect şi exista riscul de a nu putea deconta sumele eligibile, pentru că nu s-a respectat graficul de lucrări. După insistenţele noastre pentru urgentarea lucrărilor, se vede că s-au făcut progrese majore. Terenul de sport este gata din punct de vedere al construcţiei. Mai trebuie instalată îmbrăcămintea sintetică şi apoi vor fi montate lămpile de iluminat. Mai multă treabă este de făcut la sala de sport, unde s-a ajuns la montarea învelitorii şi e pe final realizarea zidăriei la vestiare. Estimăm totuşi că vom încheia proiectul acesta la termen, până pe 31 decembrie 2015. Esenţială este şi evoluţia vremii, care cel puţin până acum a ţinut cu noi”, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Proiectul are o valoare de 25.486.365,96 de lei, din care 19.495.342 lei reprezintă cofinanțarea nerambursabilă, 1.112.009,88 lei este contribuția Consiliului Județean, iar 4.879.014 lei reprezintă TVA. Durata de implementare este de 28 de luni, din august 2013 până în decembrie 2015.
Prin proiect se urmărește construirea unei săli de sport cu o suprafață de 777 de metri pătrați; reabilitarea și modernizarea a trei corpuri de clădire (cantină, școală și internat) și a centralei termice; amenajarea unui teren de sport exterior, cu o suprafață de 510 metri pătrați; amenajarea unui teren de socializare-recreere și joacă în aer liber cu o suprafață de 300 de metri pătrați; asigurarea de mobilier pentru sălile de clasă, camerele de cazare, sala de mese, bucătărie, ateliere și cabinete de specialitate, sală de sport și spații de socializare; asigurarea de echipamente IT și softuri specializate, cu materiale de instruire multimedia și programe informatice de gestionare a activității specifice; echipamente speciale de recuperare a beneficiarilor școlii; material didactic; echipamente pentru dotarea bucătăriei, sălii de mese și a spălătoriei și dotări și echipamente pentru sala de sport.
19 noiembrie 2015
Proiectul cu managementul deşeurilor menajere, apreciat de reprezentanţii AMPOS Mediu.
Consiliul Judeţean Neamţ a primit vizita reprezentanţilor Organismului Intemediar Regional Bacău, care au efectuat o vizită în teren, în cadrul Proiectului „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Neamţ” (SMID), în vederea recepţiei finale a contractului de lucrări “Proiectarea şi execuţia Staţiei de transfer Tîrgu Neamţ, a Staţiei de transfer Taşca, a Staţiilor de transfer şi sortare Cordun şi a platformelor de colectare a deşeurilor, judeţul Neamţ, România”.
Au fost vizitate obiectivele de investiţii Staţia de Sortare şi Transfer Cordun, Staţia de Transfer Tîrgu Neamţ şi în comuna Horia punctele de colectare a deşeurilor. Spre satisfacţia autorităţilor judeţene nemţene, obiectivele de investiţii se prezintă la un nivel tehnic apreciat de către reprezentanţii Ministerului Fondurilor Europene. “Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Neamţ este al treilea proiect pe ţară finalizat, ca nivel de investiţie, urmând ca operatorii care vor utiliza instalaţiile şi vor asigura colectarea şi transportul deşeurilor la depozitul judeţean să fie desemnaţi prin licitaţie deschisă în următoarele luni. Estimăm depunerea ofertelor în luna februarie 2016 pentru Zona II, şi martie – aprilie pentru zonele I, III şi IV”, a declarat Mihaela Popa, manager de proiect.
Zona I din acest proiect cuprinde municipiul Piatra Neamţ, oraşul Roznov şi 25 de comune învecinate; Zona II – municipiul Roman şi 25 de comune; Zona III – oraşul Tîrgu Neamţ şi 17 comune limitrofe, iar Zona IV – oraşul Bicaz şi 11 comune învecinate.
A doua parte a deplasării în judeţ a reprezentanţilor Organismului Intermediar Regional Bacău – Ministerul Fondurilor Europene a presupus o vizită pe contractul de lucrări “Construirea depozitului judeţean de deşeuri din Girov şi închiderea celor trei depozite neconforme de la Bicaz, Tîrgu Neamţ, Roman, judeţul Neamţ, România”. Delegaţia a ajuns la depozitele de la Roman şi Tîrgu Neamţ – închise şi ecologizate prin proiect, şi depozitul judeţean de la Girov. “Investiţiile din proiect – mă refer la partea de construcţii – au fost terminate conform graficului. Este un proiect extrem de important pentru judeţul Neamţ, aliniat la prevederile Uniunii Europene, care vizează creşterea calităţii vieţii, a gradului de civilizaţie, protecţia mediului şi, nu în ultimul rând, s-au asigurat locuri de muncă pentru oameni din judeţ. Valoarea totală a acestui proiect este de 121.864.079 de lei, fără TVA, din care, contribuţia bugetului judeţului la cheltuielile eligibile este de 6.703.000 de lei”, a declarat Constantin Iacoban, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
18 noiembrie 2015
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, alături de „Meşterul turistic”.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a participat, miercuri, 18 noiembrie, la conferinţa cu tema “Integrarea meşteşugurilor tradiţionale în turismul local/ regional”, din cadrul Proiectului “Meşterul turistic – Integrarea abilităţilor meşteşugăreşti în turismul local – alternativă viabilă de revitalizare a spaţiului rural”.
Având în vedere grupul ţintă din proiect – şomeri din mediul rural aflaţi în căutarea unui loc de muncă, preşedintele Consiliului Judeţean a vorbit despre şansa dezvoltării unei afaceri proprii de către aceştia. “Important este ca oamenilor să le rămână ceva în buzunar când termină treaba, pentru că pentru asta munceşte fiecare, ca să câştige ceva. De aceea vă încurajez să mergeţi pe linia deschiderii unei afaceri în acest domeniu. Sunt bucuros că unor persoane cu abilităţi meşteşugăreşti li se iveşte şansa unei pregătiri de specialitate şi sper că prin acest proiect, frumuseţile satului românesc vor dăinui datorită priceperii mâinilor lor. Onorant este şi faptul că judeţul Neamţ este judeţ pilot în acest proiect, alături de altele 11 din ţară. Asta înseamnă că aici e locul potrivit desfăşurării unor asemenea activităţi şi dezvoltării unor afaceri proprii în domeniul meşteşugurilor. Datorită celor care se implică în astfel de activităţi, turiştii care vor ajunge în judeţul nostru vor avea lucruri frumoase de văzut, produse realizate manual, specifice zonei”, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Anca Afloarei, coordonatorul programului pilot în judeţul Neamţ, a prezentat publicului aflat la eveniment informaţii legate de proiect. Proiectul urmărește valorificarea abilităților meșteșugărești ale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă/ șomeri din mediul rural și orientarea lor către mici afaceri, ca lucrători independenți, inițiatori ai unor mici ateliere sau în ocupații din sectorul turistic, interconectate cu domeniul meșteșugăresc.
În judeţul Neamţ s-a aprobat Programul pilot de susţinere a promovării integrării meşteşugurilor în turismul local, ocazie cu care 325 de şomeri sau persoane fără un loc de muncă din comunele Tazlău, Farcaşa, Borca, Pipirig, Grinţieş, Dămuc, Răuceşti, Hangu, Borleşti, Podoleni, Boteşti, Mărgineni şi Poiana Teiului au beneficiat de serviciul de informare şi consiliere, 277 dintre aceştia au urmat programul de formare în competenţe sociale şi civice, iar 56 de persoane din Pipirig se califică în meseriile de broder şi traforator. “În contextul unui vast potenţial turistic la nivelul judeţului Neamţ, format din multiple şi variate obiective antropice şi naturale, o bogată infrastructură de cazare şi alimentaţie publică şi existenţa unor meşteşuguri tradiţionale de valoare, Programul pilot este o iniţiativă concepută să permită şi să încurajeze persoanele din mediul rural să-şi îmbogăţească abilităţile şi competenţele vocaţionale şi antreprenoriale, în vederea facilitării accesului la ocupare în sectorul meşteşugurilor tradiţionale şi integrarea acestora în turismul local”, a mai spus preşedintele Constantin Iacoban.
Centrul funcţionează în sediul Consiliului Judeţean, unde au loc activităţi de informare, asistenţă şi promovare a persoanelor din grupul ţintă care doresc să dezvolte o mică afacere, utilizând meşteşugul învăţat în cadrul cursurilor de calificare derulate prin proiect.
18 noiembrie 2015
Drumurile judeţene, deszăpezite şi întreţinute la anu, de şase firme cu opt milioane de lei.
Consiliul Judeţean a alocat 8.023.674 de lei, fără TVA, pentru lucrările de întreţinere a drumurilor în anul 2016, lucrări care vor fi asigurate de către o asociere de şase firme, în care lider de proiect este SC Drupo Neamţ SA, societate aflată în reorganizare judiciară.
Conform precizărilor făcute de către preşedintele Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean, asocierea este reprezentată de către firmele Drupo Neamţ SA – lider, şi SC Darcons SRL, SC M&G Consulting SRL, Caius SRL, Aqua Park SRL şi Occidental Construct SRL. Această asociere este singura care a depus ofertă și se află în faza de evaluare din cadrul procedurii lansate de CJ pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziții Publice – SEAP, www.e-licitaţie.ro.
Conform contractului prevăzut în procedura de pe SEAP, câștigătoarele vor asigura deszăpezirea începând cu data de 1 ianuarie 2016 până la venirea sezonului cald şi apoi în sezonul rece care se va instala până la finele anului viitor. În sezonul cald tot aceste câştigătoare vor realiza lucrările curente de reparaţii şi întreţinere pe traseele judeţene. „Lucrările din sezonul cald din acest contract presupun întreţinerea părţii carosabile – întreţinere asfalt, plombări şi colmatarea fisurilor şi a crăpăturilor; asigurarea scurgerii apelor din zona drumurilor, precum şi prevenirea efectelor inundaţiilor; întreţinerea mijloacelor pentru siguranţa circulaţiei rutiere – întreţinerea bornelor, a parapeţilor elastici şi a celor rigizi; asigurarea esteticii rutiere, prin cosirea vegetaţiei ierboase şi tăierea arborilor şi a puieţilor. Prin acelaşi contract se va asigura întreţinerea curentă a podurilor, albiilor din zona podurilor şi a podeţelor“, a precizat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
În ceea ce priveşte activitatea de deszăpezire, conform caietului de sarcini, firmele vor interveni, pe timp de viscol, avertizat cu cod galben sau portocaliu, doar în situaţia în care vor fi în pericol vieţi omeneşti sau distrugeri materiale pe reţeaua de drumuri publice. Intervenţiile se vor efectua prin dispoziţia Comandamentului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ.
17 noiembrie 2015
Preşedintele CJ, în vizită la Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ierarh Nicolae“ Bicaz.
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban, a făcut o vizită la Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ierarh Nicolae“ Bicaz, unitate către care legislativul judeţean a alocat de curând fonduri pentru achiziţionarea de aparatură şi dotări. „Am făcut o vizită la spitalul din Bicaz pentru că avem tot interesul să ajutăm această unitate să vină în ajutorul oamenilor din oraş şi din comunele limitrofe. Consiliul Judeţean a alocat, de curând, cu sprijinul tuturor consilierilor, fonduri pentru ca această unitate să îşi poată procura aparatura de care are nevoie şi să mai facă unele investiţii necesare bunei funcţionări. Am vorbit şi cu primarul de Bicaz, şi cu managerul spitalului, cu medicul Letiţia Damoc, despre nevoile care mai sunt acolo şi cum mai poate ajuta Consiliul Judeţean acel spital. Anul acesta, de la bugetul judeţului au fost alocaţi, într-o primă fază, 200.000 de lei, iar acum circa două săptămâni, încă 450.000 de lei, căutând să onorăm toate solicitările autorităţilor locale care administrează unitatea spitalicească. Am înţeles că au nevoie mare de aparatură pentru urgenţe şi mobilier pentru această secţie. Doamna manager a susţinut că toate sumele alocate până acum vor fi cheltuite şi, dacă va mai avea nevoie, vom găsi soluţii să sprijinim Spitalul Bicaz. Vreau să fac precizarea că legislativul judeţean este alături şi de alte unităţi spitaliceşti din judeţ – de la Roman, Târgu Neamţ şi Bisericani. Consiliul Judeţean susţine semnificativ şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. Pentru toate aceste unităţi, dacă vom mai avea fonduri disponibile până la sfârşitul anului, iar ele vor avea capacitate de absorbţie, vom mai da bani pentru diverse investiţii“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
17 noiembrie 2015
Preşedintele CJ Neamţ, interesat de starea drumurilor înainte de venirea iernii.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, este preocupat de pregătirile pentru intrarea în sezonul rece atât pe drumurile comunale şi judeţene, cât şi pe cele naţionale. După mai multe discuţii purtate cu reprezentanţii societăţii Drupo pe tema activităţilor din această perioadă, preşedintele Consiliului Judeţean a avut o întâlnire şi cu conducerea Secţiei Drumuri Naţionale Neamţ. „Discuţiile au vizat pregătirile pe care le fac cel de la Drumuri Naţionale pentru intrarea în sezonul rece, având în vedere că în judeţ există drumuri naţionale care în perioada de iarnă se înzăpezesc şi creează disconfort în trafic. După cum mi-au spus, ei au început activitatea de pregătire pentru iarnă încă din luna septembrie, când au făcut reparaţii la asfalt, ca să se impermeabilizeze, pentru a nu sta pe suprafaţa lui apa provenită din topirea zăpezii, după ce se împrăştie sare în amestec cu nisip. Dacă ar rămâne fisuri în asfalt, de la fenomenul de îngheţ-dezgheţ, s-ar distruge drumul. În cadrul aceloraşi lucrări se montează panouri-parazăpezi, după ce au fost stabilite sectoarele de drum expuse înzăpezirilor. Ei au în vedere în special traseele Piatra Neamţ – Roman şi Piatra Neamţ – Târgu Neamţ – Fălticeni, pe care există sectoare expuse la vânt. Sunt în curs de montare a parazăpezilor, acţiunea depinzând de degajarea terenurilor de culturile agricole. Până când oamenii nu culeg culturile, nu se poate interveni pe proprietăţile lor. Potrivit legislaţiei, proprietarii sunt obligaţi să pună la dispoziţia celor de la Drumuri Naţionale terenurile, pe perioada 1 noiembrie – 31 martie“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Secţia Drumuri Naţionale administrează în judeţul Neamţ 406 kilometri de drumuri naţionale şi deţine patru baze de deszăpezire – trei în zona de munte, la Piatra Neamţ, Târgu Neamţ şi Călugăreni – Poiana Teiului, şi una la şes, la Roman.
16 noiembrie 2015
Drumul spre Staţia de transfer de la Taşca, inspectat de preşedintele CJ.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a făcut, luni, 16 noiembrie, o vizită pe şantierul de la Taşca, acolo unde se realizează drumul de acces la Staţia de transfer. După o inspecţie în zonă, şeful CJ Neamţ s-a declarat mulţumit de evoluţia lucrărilor. “Treaba merge bine şi esenţială este vremea care permite să se desfăşoare astfel de lucrări. Am vrut să văd în ce fază ne aflăm, pentru că la Taşca au fost finalizate şi Staţia de transfer, şi cea de sortare, acum ne aflăm în stadiul în care trebuie să punem la punct elementele de legătură: drumul de acces, racordurile la reţeaua de apă şi să ajungem cu lucrările la final, pentru că în orice zi se poate răci vremea atât de mult încât să nu mai putem înainta cu proiectul. Apreciez că drumul de acces la Staţia de transfer a fost realizat în procent de circa 65%”, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Staţia de transfer de la Taşca a fost realizată prin proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Neamţ şi are o capacitate de 9.000 de tone pe an. Valoarea acestei investiţii este de 3.104.714 lei, inclusiv TVA. Staţia de sortare a fost construită printr-un proiect Phare şi are o capacitate de 2.500 de tone pe an.
Drumul de acces la Staţia de sortare şi transfer are o lungime de 927 de metri şi o valoare de 2.017.253 de lei, inclusiv TVA. Această investiţie nu este eligibilă în cadrul proiectului şi este suportată din bugetul Consiliului Judeţean Neamţ.
16 noiembrie 2015
Vernisajul expoziţiei Salonului Naţional de Artă Naivă a avut loc, luni, 16 noiembrie 2016, la ora 13, la Pavilionul Expoziţional municipal, din bulevardul Republicii. Prezentarea artiştilor, precum şi aprecieri ale lucrărilor expuse au fost făcute de către criticul de artă Emil Nicolae. “Consiliul Judeţean susţine, pe lângă ceea ce este firesc – infrastructură rutieră, centre sociale, nenumărate proiecte, şi ceea ce înseamnă cultură. Asta presupune să sprijine inclusiv astfel de evenimente, cum e cazul Salonului de Artă Naivă”, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
16 noiembrie 2015
Preşedintele Constantin Iacoban a identificat soluţiile pentru redeschiderea Teatrului Tineretului.
Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ va fi redeschis pentru public în câteva zile, aşa cum a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce conducerea TT a anunţat încetarea activităţii din cauza lipsei autorizaţiei de siguranţă la incendiu. Pentru ca situaţia acestei instituţii de cultură să revină la normal, luni dimineaţă, 16 noiembrie, a avut loc o şedinţă convocată de către şeful legislativului judeţean, cu factorii responsabili de rezolvarea problemei cu care se confruntă instituţia de cultură: directorul TT, reprezentanţi ISU, specialişti din CJ Neamţ. „Am convocat o şedinţă la prima oră, în cadrul căreia am stabilit cum procedăm pentru ca lucrurile să revină la normal şi am găsit soluţiile cu care să se ajungă la obţinerea autorizaţiei de siguranţă la incendiu. Trebuie înlocuite trei uşi şi deja s-a dat comandă pentru cele noi, care sunt obligatorii, se lucrează la un mic proiect pe baza căruia să se facă un racord la reţeaua de apă, iar Compania Judeţeană Apa Serv ne va comunica printr-o adresă cum procedăm pentru a se asigura o presiune de două atmosfere în respective reţea interioară. Mai trebuie pus la punct un amănunt tehnic: pompele să pornească sincronizat în caz de necesitate. Acum pornesc manual, dar trebuie automatizată procedura. Este necesară o parolă pe care o cunosc cei care au montat pompele şi care va fi adusă şi la cunoştinţa persoanei de la TT responsabilă de funcţionarea acestora. Vreau să îi anunţ pe iubitorii de teatru că locul lor de suflet se va deschide în câteva zile şi că deficienţele nu sunt unele pentru care să nu poată fi găsite soluţii“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
15 noiembrie 2015
Teatrul Tineretului se va redeschide în câteva zile.
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban, se implică în problema închiderii Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ pe motiv de lipsă a autorizaţiei de securitate la incendii. După două zile în care instituţia a fost închisă, mâine, 16 noiembrie, va avea loc o şedinţă în care se vor analiza punctual motivele luării acestei decizii şi soluţiile necesare pentru depăşirea situaţiei. Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban, a precizat că luni, 16 noiembrie, la prima oră, va avea loc o discuţie cu persoanele cu putere de decizie, pentru a se face tot ce trebuie ca să se poată redeschide Teatrul Tineretului. „Luni, la ora 8, voi avea o întâlnire cu Liviu Timuş – directorul Teatrului Tineretului, cu lt. col. Mihai Mitrea – adjunct al inspectorului şef al ISU Neamţ şi şef al Serviciului Prevenire, cu un director din Consiliul Judeţean şi vom găsi soluţii pentru redeschiderea Teatrului! Nu se poate să rămână situaţia aşa, pentru că motivele care au dus la luarea deciziei de vineri, 13 noiembrie, nu sunt grave. Va veni şi arhitecta care s-a ocupat de restaurarea instituţiei, prin intermediul proiectului mult-discutat, să vedem şi ea ce are de spus, şi sper că într-o săptămână situaţia va reveni la normal. Nu putem închide o asemenea instituţie pentru că a fost pusă o uşă metalică în locul uneia care trebuie să fie de lemn ori pentru că nu corespund legislaţiei nişte sisteme de închidere! Le facem aşa cum cere legea şi redeschidem Teatrul Tineretului pentru public! Sunt prea simple lucrurile ca să nu le putem soluţiona! Decizia închiderii a fost luată pentru a se evita o amendă de la ISU. Situaţia nu e plăcută, dar vom găsi soluţii să o depăşim!“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
13 noiembrie 2015
Preşedintele CJ Neamţ, prezent la deschiderea Centrului de zi “Samariteanul”.
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, va participa, astăzi, 13 noiembrie, la ora 13, la inaugurarea Centrului de Zi “Samariteanul”.
Centrul aparţine Cultului Creştin Penticostal din Piatra Neamţ şi a fost construit pentru a veni în sprijinul semenilor aflaţi în nevoie, grupul ţintă fiind copiii, care vor putea lua masa acolo.
13 noiembrie 2015
CJ Neamţ, o imagine deosebită la Târgul de Turism al României.
Standul Consiliului Judeţean Neamţ se bucură de apreciere din partea vizitatorilor, în cadrul Târgului de Turism al României, care are loc, zilele acestea, la Romexpo Bucureşti.
„Participăm la acest eveniment pentru că ne interesează să atragem vizitatori în judeţ, pentru petrecerea timpului liber. Tema standului din această toamnă este «Bucură-te de iarnă în Neamţ» şi avem scopul de a promova obiectivele turistice pe care judeţul Neamţ le deţine în patrimoniu, precum şi de a asigura sustenabilitatea celor cinci proiecte implementate de către Consiliul Judeţean în perioada 2010-2013, cu finanţare din Programul Operaţional Regional 2007-2013. Noutatea faţă de ediţiile anterioare o constituie broşura-invitaţie «15 motive să vizitezi judeţul Neamţ», al cărei menire este de a mări vizibilitatea obiectivelor turistice semnificative din judeţ. Totodată, în cadrul târgului, se distribuie şi un calendar personalizat, pentru anul 2016, cu principalele evenimente turistice din cursul anului viitor“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
La deschiderea târgului, din partea Consiliului Judeţean Neamţ a participat vicepreşedintele Dan Manoliu, care le-a relatat celor prezenţi în stand despre datinile şi obiceiurile locului, despre ospitalitatea nemţenilor şi i-a invitat să vină în judeţul nostru şi să se bucure de frumuseţile iernii.
Despre frumuseţea judeţului a vorbit şi prefectul Vlad Angheluţă.
Pentru reprezentanţi ai instituţiilor naţionale şi pentru toţi cei care au participat la deschiderea TTR, angajaţii Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare“ au prezentat un program de colinde, jocul căiuţilor și al mascaţilor, capra, iar încheierea a fost cu o urătură.
Vizitatorii care trec pragul standului primesc broşuri turistice, precum „Vacanţă în Neamţ“, „Veşnicia s-a născut la sat“, „Judeţul Neamţ – destinaţia ta de vacanţă“, „15 motive să vizitezi judeţul Neamţ“. Alături de aceste broşuri se găsesc şi albume pentru vizitatori – „Ghidul turistic al judeţului Neamţ“, „Tradiţii şi artă populară în judeţul Neamţ“, „Pelerin la Mănăstiri Nemţene“, „Colecţii muzeale şi vestigii istorice în judeţul Neamţ“ şi „Arii naturale protejate“. Zece dintre cele mai frumoase legende ale Muntelui Ceahlău sunt făcute cunoscute celor interesaţi prin intermediul broşurii „Legendele Ceahlăului“. De asemenea, printre materialele de promovare se regăsesc hărţi, pliante şi DVD-uri care conţin filme cu obiectivele din judeţ.
În stand, pe toată durata târgului, este prezent meşterul popular Vasile Ciocârlan, din comuna Ştefan cel Mare, care confecţionează măşti tradiţionale autohtone. Acesta expune măşti şi face demonstraţii de meşteşug tradiţional pentru publicul care va vizita standul Consiliului Judeţean Neamţ.
Târgul de Turism al României este deschis în perioada 12-15 noiembrie 2015.
13 noiembrie 2015
CJ toarnă asfalt peste gropile din Tazlău.
Comuna Tazlău este prima unitate administrativ-teritorială care beneficiază de refacerea stratului de asfalt cu bani proveniţi din economiile de la deszăpezire din sezonul rece trecut. Consiliul Judeţean Neamţ a dispus ca în aceste zile să se efectueze lucrări de reparaţii pe un tronson cu o lungime de un kilometru pe DJ 156C Tazlău – Casa de Copii, iar în perioada imediat următoare se vor face aceleaşi lucrări în comunele Timişeşti şi Tămăşeni şi pe un alt segment de drum, tot în Tazlău, cel pe care se face legătura între judeţele Neamţ şi Bacău. „Pe 3 noiembrie s-a realizat procedura de achiziţie pentru refacerea unor sectoare de drum judeţean, prin aşternerea unui strat de covor asfaltic cu o grosime de cinci centimetri. După încheierea formalităţilor, specialiştii din Consiliul Judeţean au inventariat sectoarele de drum care au strictă nevoie de refacerea stratului de uzură, prin aşternere de covor asfaltic. Astfel, într-o ordine a priorităţilor şi importanţei, s-a stabilit ca în prima fază să se execute un kilometru de covor asfaltic pe DJ 156C Tazlău – Casa de Copii, iar lucrarea este în curs de execuţie. Până astăzi, 13 noiembrie, s-a aşternut covorul asfaltic şi urmează a se executa restul fazelor: marcaje rutiere şi completarea acostamentului cu balast“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Intervenţia pe tronsonul de un kilometru pe DJ 156C – Casa de Copii nu este singura din comuna Tazlău. În perioada următoare se va executa o lucrare şi pe DJ 156A, pe o lungime de circa doi kilometri. Covorul asfaltic se va turna pe traseul de la intrarea în judeţul Neamţ dinspre Bacău şi până în zona intersecţiei cu DJ 156C, care duce către centrul comunei. „Valoarea acestei prime lucrări, realizate deja, este de circa 200.000 de lei. Urmează să punem la punct legătura dintre judeţe şi apoi se vor repara sectoare de drum din comunele Timişeşi şi Tămăşeni. Fondurile provin din economiile care s-au făcut în sezonul rece trecut, la activitatea de deszăpezire“, a mai declarat preşedintele Constantin Iacoban.
Cele patru trasee pe care se va lucra în această toamnă înseamnă o suprafaţă totală acoperită cu asfalt de circa 24.000 de metri pătraţi. Valoarea integrală a lucrărilor este de 836.000 de lei, suma care a fost economisită la deszăpezire.
12 noiembrie 2015
Preşedintele CJ, din nou pe şantierul de la Liceul Tehnologic Special „Ștefan cel Mare“
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban, a făcut o nouă vizită la lucrările care se desfăşoară la Liceul Tehnologic “Ştefan cel Mare”, pentru a constata evoluţia proiectului de la o săptămână la alta. Concluziile sunt îmbucurătoare, după cum avea să declare după discuţiile purtate cu dirigintele de şantier şi cele văzute la faţa locului. “Ca o concluzie, se menţine trendul de urgentare a lucrărilor, profitându-se de vremea favorabilă desfăşurării şantierului, dar şi pentru că trebuie respectat termenul final de finalizare a proiectului. Mă bucură faptul că am reuşit să dăm avânt lucrărilor, pentru că proiectul acumulase foarte mari întârzieri şi dacă nu se respectă termenul de finalizare a lui, ne vedem nevoiţi să returnăm fondurile, ceea ce mi se pare de neconceput. Am fost săptămâna trecută pe şantier, am mers şi asta, voi merge şi de acum, până când vom vedea treaba gata”, a declarat Constantin Iacoban, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
Proiectul are o valoare de 25.486.365,96 de lei, din care 19.495.342 lei reprezintă cofinanțarea nerambursabilă, 1.112.009,88 lei este contribuția Consiliului Județean, iar 4.879.014 lei reprezintă TVA. Durata de implementare este de 28 de luni, din august 2013 până în decembrie 2015.
Prin proiect se urmărește construirea unei săli de sport cu o suprafață de 777 de metri pătrați; reabilitarea și modernizarea a trei corpuri de clădire (cantină, școală și internat) și a centralei termice; amenajarea unui teren de sport exterior, cu o suprafață de 510 metri pătrați; amenajarea unui teren de socializare-recreere și joacă în aer liber cu o suprafață de 300 de metri pătrați; asigurarea de mobilier pentru sălile de clasă, camerele de cazare, sala de mese, bucătărie, ateliere și cabinete de specialitate, sală de sport și spații de socializare; asigurarea de echipamente IT și softuri specializate, cu materiale de instruire multimedia și programe informatice de gestionare a activității specifice; echipamente speciale de recuperare a beneficiarilor școlii; material didactic; echipamente pentru dotarea bucătăriei, sălii de mese și a spălătoriei și dotări și echipamente pentru sala de sport.
12 noiembrie 2015
Consiliul Judeţean face recensământul circulaţiei.
Consiliul Judeţean Neamţ, prin societatea Drupo, efectuează, săptămâna aceasta, în două etape, recensământul circulaţiei, acesta fiind finalul procedurii impuse de legislaţie în privinţa stabilirii gradului de solicitare a drumurilor publice. Procedura are loc la nivelul întregii ţări. Cele dintâi măsurători dintr-o serie de zece au fost efectuate în aprilie. Săptămâna aceasta, în Neamţ, s-a făcut o înregistrare a traficului pe 11 noiembrie, în intervalul orar 6-20, urmând ca a doua să se desfăşoare, sâmbătă, 14 noiembrie, în acelaşi interval orar. „Miercuri, 11 noiembrie, a avut loc în judeţul Neamţ una dintre etapele de înregistrare a circulaţiei rutiere pe drumurile publice. Înregistrarea circulaţiei rutiere se face periodic, o dată la cinci ani, şi are ca scop determinarea repartiţiei şi evoluţiei în timp a traficului de vehicule de marfă şi persoane pe reţeaua de drumuri publice interurbane din ţară şi stabilirea gradului de solicitare din trafic a acesteia. Se urmăreşte determinarea celor mai importante caracteristici ale traficului: intensitatea şi componenţa, necesare în fundamentarea şi proiectarea investiţiilor rutiere, a lucrărilor de întreţinere şi reparare a drumurilor, precum şi elaborarea de studii pentru evaluarea calităţii aerului prin estimarea emisiilor din traficul rutier şi a impactului asupra mediului“, a declarat Constantin Iacoban, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
În judeţul Neamţ, pe drumurile naţionale înregistrarea se face de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, prin secţia de Drumuri Naţionale Neamţ; pe drumurile judeţene de către Consiliul Judeţean, prin societatea Drupo Neamţ, iar pe drumurile comunale – în număr de trei – de către primăriile pe teritoriul cărora se află traseele.
Pe 11 noiembrie, înregistrarea s-a făcut pe durata a opt ore la drumurile naţionale, în intervalul orar 8-12 şi 14-18, şi 14 ore la drumurile judeţene şi comunale – în intervalul orar 6-20.
Pe drumurile judeţene au fost fixate 36 de puncte de înregistrare a traficului.
12 noiembrie 2015
Preşedintele Constantin Iacoban, alături de cadrele didactice interesate de perfecţionare.
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban, a participat la prezentarea ofertei de programe de formare continuă a Casei Corpului Didactic, pentru anul şcolar 2015-2016. Evenimentul a avut loc în Sala „Calistrat Hogaş“ a Consiliului Judeţean şi a fost coordonat de către profesor Florentina Moise Vasiliu, director al CCD Neamţ şi de către metodiştii acestei unităţi de învăţământ. Invitaţi au fost directorii şcolilor din judeţ şi cadrele didactice interesate de astfel de cursuri, autorităţile judeţene, reprezentate de preşedintele CJ Constantin Iacoban şi câţiva consilieri judeţeni şi inspectorii şcolari de la ISJ Neamţ.
Preşedintele Constantin Iacoban le-a mulţumit celor prezenţi în sală pentru interesul manifestat pentru pregătirea continuă, pentru că asta se răsfrânge, în final, asupra elevilor judeţului, care se bucură de o colaborare cu cadre didactice specializate. „Mă bucur să văd atâţia profesori la un loc, care au acelaşi interes: continua perfecţionare, pentru a putea fi pregătiţi să vină în faţa elevilor pe care să îi pregătească la rândul lor pentru viaţă! Sunteţi oameni ai culturii, oameni ai cărţii, oameni de care avem nevoie şi personal vă mulţumesc pentru ceea ce faceţi! Mă bucur că noi, cei de la CJ, putem colabora cu dumneavoastră, cu CCD şi că împreună putem fi alături de şcoala nemţeană. O felicit pe doamna director a Casei Corpului Didactic pentru iniţiativele pe care le are alături de colegii din instituţie şi apreciez că factorii de răspundere din învăţământul nemţean sunt interesaţi de proiecte şi programe menite să îmbunătăţească un domeniu esenţial al societăţii“, a declarat Constantin Iacoban, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
Mulţumiri şi felicitări metodiştilor de la CCD au fost adresate şi de către inspectorul şcolar general Viorel Stan.
După discursuri, directorul Florentina Moise Vasiliu a înmânat plachete reprezentanţilor instituţiilor cu care CCD colaborează. Apoi a urmat prezentarea ofertei de programe de formare acreditate ale CCD Neamţ şi lista cursurilor avizate.
Elevii Liceului de Artă „Victor Brauner“ au susţinut, atât la începutul cât şi la sfârşitul evenimentului, momente muzicale.
12 noiembrie 2015
Consiliul Judeţean sprijină buna funcţionare a spitalelor din Roman, Târgu Neamţ şi Bicaz.
Consiliul Judeţean Neamţ a alocat, prin şedinţa extraordinară de miercuri, 11 noiembrie, sume consistente pentru buna funcţionare a trei unităţi spitaliceşti din judeţ: Spitalul Municipal Roman, Spitalul Orăşenesc „Sfântul Dimitrie“ Târgu Neamţ şi Spitalul Orăşenesc „Sf. Ierarh Nicolae“ Bicaz.
Pentru unitatea din Târgu Neamţ, la propunerea preşedintelui Consiliului Judeţean, Constantin Iacoban, şi cu votul tuturor consilierilor judeţeni, s-a alocat suma de 250.000 de lei. „Consiliul Local al oraşului Târgu Neamţ ne-a solicitat sprijin financiar în vederea finanţării unor lucrări de reparaţii capitale, respectiv, înlocuirea tâmplăriei din lemn cu tâmplărie PVC cu geam termopan, la clădirile unde îşi desfăşoară activitatea ambulatoriul de specialitate şi pavilionul administrativ ale Spitalului Orăşenesc Sfântul Dimitrie Târgu Neamţ. Consider că sunt necesare aceste investiţii şi de aceea Consiliul Judeţean Neamţ va sprijini realizarea lor. Spitalul din Târgu Neamţ asigură servicii medicale de calitate cetăţenilor din oraş şi celor din comunele învecinate“, a declarat Constantin Iacoban, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
Altă unitate spitalicească pentru care s-au alocat fonduri de la bugetul judeţului este Spitalul Orăşenesc „Sf. Ierarh Nicolae“ Bicaz. Spitalului Bicaz i s-au mai dat în acest an 200.000 de lei, pentru dotarea cu aparatură şi echipamente, iar săptămâna aceasta s-a făcut o suplimentare a ajutorului acordat de la bugetul judeţului, cu încă 450.000 de lei. „Această unitate deserveşte circa 75.000 de locuitori, din care 66.360 sunt în comunele arondate şi circa 8.500 de locuitori sunt cetăţeni ai oraşului Bicaz. În acest spital, pentru buna desfăşurare a actului medical, mai sunt necesare dotări cu aparate şi echipamente medicale. De aceea, consilierii judeţeni au fost de acord cu suplimentarea sumei acordate iniţial, cu încă 450.000 de lei“, a mai declarat preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban.
Votul aleşilor judeţeni a fost şi în favoarea Spitalului Municipal Roman. Acolo va fi achiziţionat un aparat de radiologie Roentgen, cu grafie şi scopie, complet digital.
10 noiembrie 2015
Consiliul Judeţean montează şicane la intersecţia de la Girov.
Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban, a făcut, marţi, 10 noiembrie, o vizită, la Girov, la intersecţia dintre DN 15D Piatra Neamţ – Roman cu DJ 156A Roznov – Dobreni, loc în care vor fi montate noi limitatoare de viteză, în speranţa că participanţii la trafic vor ţine cont de ele şi se va reduce numărul de accidente din acea zonă. Preşedintele CJ a mers la faţa locului cu şeful Secţiei Drumuri Naţionale Piatra Neamţ, Stejărel Spiridonescu, cu care s-a pus de acord asupra măsurilor ce se impun, pentru fluidizarea circulaţiei şi scăderea incidentelor rutiere. “Locul acesta este unul în care au avut loc multe incidente pentru că participanţii la trafic nu respectă indicatoarele rutiere. Am venit însoţit de domnul director Stejărel Spiridonescu, pentru că este specialist în domeniu şi am vrut să alegem cea mai bună soluţie pentru a nu mai apărea probleme cu participanţii la trafic. Cele două drumuri care se intersectează au marcaje transversale, benzi rezonatoare, care îi atenţionează pe conducătorii auto că trebuie să reducă viteza, dar, din păcate, de multe ori sunt neglijate şi se produc accidente. Aşa că vom introduce şicane – noi semnalizatoare – care să îi oblige pe şoferi să reducă viteza, pentru că vor avea de depăşit nişte denivelări. Toate aceste marcaje se vor face cu avizul Poliţiei Rutiere, chiar dacă vor fi realizate de către Consiliul Judeţean”, a declarat Constantin Iacoban, preedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
10 noiembrie 2015
După o prezentare a judeţului, care a fost asigurată şi de către subprefectul Gheorghe Neculae, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ a intrat în dialog cu membrii delegaţiei, aceştia provenind din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Senatului, Camerei Deputaţilor, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică, Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, Ministerul Afacerilor Externe, Organizaţia de Tineret Partida Romilor “Pro-Europa”, Ministerul pentru Societatea Informaţională etc. Discuţiile au fost pe mai multe teme, în funcţie de instituţia de provenienţă a cursanţilor. Au fost adresate întrebări pe tema fondului forestier al judeţului, dacă există firmele care prelucrează lemnul, care sunt problemele legate de drumurile ce străbat Neamţul, starea în care se află fosta Platformă Chimică Săvineşti, asocierile cu judeţele vecine pentru realizarea de proiecte comune.
Preşedintele Consiliului Judeţean a răspuns punctual fiecărui interlocutor. “Marea problemă a judeţului Neamţ şi a Moldovei e că nu avem drumuri bune, care să ne lege de Vest. Acest lucru îngreunează activitatea multor firme, care produc în Neamţ şi transportă foarte greu. Asta nu înseamnă că nu se face mobilă şi la noi în judeţ, dar producătorii se confruntă cu probleme din cauza condiţiilor de transport. La fel se întâmplă şi cu turiştii, care nu ajung foarte uşor la noi, deşi cu siguranţă extrem de mulţi vor să se bucure de acest ţinut minunat. Iarna e şi mai greu de trecut munţii şi, ca să fim cinstiţi, e greu să ajungem şi până la Bacău, pentru că drumul e aşa cum e şi are câteo bandă pentru fiecare sens. Aţi întrebat despre fosta Platformă Chimică Săvineşti, care a fost un fel de facultate a chimiei româneşti! Din nefericire, a mai rămas molozul din ea şi o firmă româno – italiană, care funcţionează foarte bine. Problema cu asocierea dintre judeţe, pentru a implementa proiecte de interes comun nu ne este străină. Oficial ne-am asociat cu judeţul Harghita, dar am rămas cu partea oficială! La nivel de masterplan colaborăm cu Bacăul, pentru modernizarea unor drumuri judeţene care trec pe la noi şi se continuă în judeţul vecin, am implementat la nivel de regiune Nord – Est un proiect pentru dotarea inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă şi lista e deschisă pentru noi colaborări”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
După discuţiile purtate, oaspeţii au ţinut să precizeze faptul că judeţul Neamţ nu îşi poate pierde unele dintre cele mai mari valori pe care le deţine: datinile şi obiceiurile, pentru care mulţi turişti vin în zonă.
Autorităţile judeţene au pus la dispoziţia fiecărui cursant al Colegiului Naţional de Apărare câte o mapă de prezentare a judeţului: “V-am oferit câte un calendar, o broşură cu 15 destinaţii turistice din judeţul Neamţ şi un semn de carte cu imagini din zona noastră. Nu v-am pus un mouse, pentru că am convingerea că sunteţi dintre oamenii care citesc! Vă doresc să aveţi şedere plăcută în judeţul Neamţ, să vă întoarceţi pentru a vedea frumuseţile zonei şi să nu uitaţi că Moldova are «cu ce se bate» când e vorba de oameni de cultură, de «giganţi» ai culturii româneşti”, a mai adăugat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Cei 35 de membri ai delegaţiei au mers ulterior la sediul ISU Neamţ, unde au urmărit o simulare a unui exerciţiu de descarcerare şi au văzut dotările Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
09 noiembrie 2015
Judeţul Neamţ va avea statut reactualizat
Consiliul Judeţean Neamţ urmează să elaboreze, în perioada imediat următoare, „Statutul judeţului Neamţ“, o reactualizare macro – economică şi socială, în concordanţă cu Strategia de Dezvoltare a Judeţului Neamţ.
„Potrivit legislaţiei în vigoare, judeţul trebuie să deţină un statut, care să cuprindă date şi elemente specifice, care au rolul de a-l individualiza, în raport cu alte unităţi similare din ţară. În acest statut vor fi cuprinse informaţii despre întinderea teritoriului administrativ, delimitarea teritorială, localităţile componente, amplasarea acestora, distanţa dintre localităţile nemţene; informaţii despre populaţia judeţului, ocupaţia de bază, pe localităţile componente; informaţii despre autorităţile administraţiei publice locale şi sediul acestora; căile de comunicaţie existente şi categoria acestora şi date privitoare la principalele instituţii din domeniul educaţiei, culturii, sănătăţii, asistenţei sociale, presei, radioului, televiziunii şi altele asemenea. În statut mai trebuie cuprinse informaţii despre principalele funcţiuni economice, capacităţi de producţie diversificate din sectorul secundar şi terţiar, precum şi din agricultură şi servicii publice existente şi date despre partide politice şi sindicate, care îşi desfăşoară activitatea în judeţul Neamţ“, a precizat Constantin Iacoban, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
Pentru strângerea acestor informaţii, Consiliul Judeţean s-a adresat instituţiilor publice din judeţ, precum Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Neamţ, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ, Casa de Asigurări de Sănătate, Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia de Sănătate Publică, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, Direcţia Regională de Statistică Neamţ, Secţia Drumuri Naţionale Piatra Neamţ, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ, Camera de Comerţ şi Industrie, Autoritatea Electorală Permanentă, Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Instituţia Prefectului Judeţul Neamţ.
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Neamţ fac apel şi la persoanele fizice să transmită informaţii, în format electronic, pe adresa resurse.umane@yahoo.com, în cazul în care deţin date care să prezinte interes pentru viitorul Statul al judeţului Neamţ.
09 noiembrie 2015
13,245 milioane de lei, de împărţit pentru drumuri judeţene şi comunale.
Consiliul Judeţean Neamţ va distribui, săptămâna aceasta, 13,245 milioane de lei, bani cu care să se rezolve unele dintre problemele urgente de pe drumuri judeţene şi comunale. Fondurile au fost direcţionate prin hotărâre de guvern şi pentru a ajunge să fie utilizate pe traseele din judeţ trebuie dată aprobare de către consilierii judeţeni, care se vor reuni într-o şedinţă extraordinară, zilele viitoare. “Suma totală care trebuie împărţită este de 13.245.000 de lei şi cea mai mare parte va fi utilizată pentru realizarea de lucrări pe drumurile judeţene. Avem în vedere şi drumurile comunale, care au nevoie de intervenţii mai ales acum, în prag de iarnă. Dar interesul nostru este să fie într-o stare cât mai bună traseele judeţene, pentru că traficul e mare şi e nevoie să fie cât mai bine puse la punct, pentru a evita problemele care apar în sezonul rece din cauza stării proaste a căilor de circulaţie. Urmărim să încheiem lucrările începute şi dacă se va întâmpla să nu ne permită vremea să cheltuim întreaga sumă, diferenţa va fi utilizată după trecerea iernii”, a declarat Constantin Iacoban, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
09 noiembrie 2015
Preşedintele CJ Neamţ subscrie la Strategia Naţională Anticorupţie.
Constantin Iacoban, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, a dispus aprobarea Declaraţiei de aderare la valorile fundamentale, principiile, obiectivele şi mecanismul de monitorizare al Strategiei Naţionale Anticorupţie.
În baza acestui document, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ condamnă corupţia în toate formele în care se manifestă, aderă la valorile fundamentale, principiile, obiectivele şi mecanismul de monitorizare al Strategiei Naţionale Anticorupţie pe perioada 2012–2015. De asemenea, îşi exprimă, în mod ferm, angajamentul de continuare a eforturilor anticorupţie prin mijloacele legale şi administrative corespunzătoare şi împreună cu aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Neamţ adoptă toate măsurile necesare pentru evitarea situaţiilor de conflict de interese şi incompatibilităţi, declararea oricăror interese personale care pot veni în contradicţie cu exercitarea obiectivă a atribuţiilor de serviciu şi consideră interesul public mai presus de orice alt interes, în acord cu respectarea principiului transparenţei procesului decizional şi accesului neîngrădit la informaţiile de interes public. Pe baza aceleiaşi semnături, preşedintele Constantin Iacoban îşi asumă îndeplinirea măsurilor specifice ce ţin de competenţa exclusivă a instituţiei pe care o reprezintă. „Luând act de adoptarea prin Hotărârea Guvernului nr. 215 din 2012 a Strategiei Naţionale Anticorupţie pe perioada 2012–2015, a Inventarului măsurilor preventive anticorupţie şi a indicatorilor de evaluare, precum şi a Planului naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie 2012–2015 şi recunoscând importanţa obiectivelor Strategiei Naţionale Anticorupţie pe perioada 2012–2015 precum şi a mecanismului de monitorizare a acestuia, am dispus aprobarea Declaraţiei de aderare la valorile fundamentale, principiile, obiectivele şi mecanismul de monitorizare al Strategiei Naţionale Anticorupţie“, a declarat Constantin Iacoban, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
06 noiembrie 2015
Reabilitarea Liceului Tehnologic Special „Ștefan cel Mare“ se apropie de final
Proiectul „Reabilitarea și modernizarea Liceului Tehnologic Special Ștefan cel Mare“ a recuperat semnificativ din întârzierile înregistrate și, după cum a declarat Constantin Iacoban, președintele Consiliului Județean Neamț, până la finalizarea lucrărilor nu mai este mult. „Am făcut o vizită pe șantierul de la Liceul din Ștefan cel Mare și sunt mulțumit de ceea ce am găsit acum, comparativ cu ce era în urmă cu câteva săptămâni, când se înregistrau întârzieri foarte mari. Vremea a fost favorabilă executării lucrărilor de construire și am insistat să se urgenteze treaba, pentru că riscam să pierdem finanțarea, dacă nu respectam termenul limită de încheiere a proiectului, care este decembrie 2015. Acum, când mai e puțin de treabă, în special la interior, ne putem declara optimiști în legătură cu acest mare proiect din județ, pentru că ne vom încadra în termen. Mă bucură foarte mult faptul că niște copii cu nevoi speciale vor beneficia de condiții foarte bune de cazare, masă și de pregătire școlară. Datorită impactului pe care îl va avea, acest proiect i-a adus Consiliului Județean Neamț un premiu la Gala Premiilor de Excelență în Administrație“, a declarat Constantin Iacoban, președintele Consiliului Județean Neamț.
Proiectul are o valoare de 25.486.365,96 de lei, din care 19.495.342 lei reprezintă cofinanțarea nerambursabilă, 1.112.009,88 lei este contribuția Consiliului Județean, iar 4.879.014 lei reprezintă TVA. Durata de implementare este de 28 de luni, din august 2013 până în decembrie 2015.
Prin proiect se urmărește construirea unei săli de sport cu o suprafață de 777 de metri pătrați; reabilitarea și modernizarea a trei corpuri de clădire (cantină, școală și internat) și a centralei termice; amenajarea unui teren de sport exterior, cu o suprafață de 510 metri pătrați; amenajarea unui teren de socializare-recreere și joacă în aer liber cu o suprafață de 300 de metri pătrați; asigurarea de mobilier pentru sălile de clasă, camerele de cazare, sala de mese, bucătărie, ateliere și cabinete de specialitate, sală de sport și spații de socializare; asigurarea de echipamente IT și softuri specializate, cu materiale de instruire multimedia și programe informatice de gestionare a activității specifice; echipamente speciale de recuperare a beneficiarilor școlii; material didactic; echipamente pentru dotarea bucătăriei, sălii de mese și a spălătoriei și dotări și echipamente pentru sala de sport. „Vom reuși, prin proiect, să dezvoltăm infrastructura de învățământ profesional și tehnic la Liceul Tehnologic Special din comuna Ștefan cel Mare, în vederea transformării acestei unități de învățământ în campus preuniversitar pentru învățământ profesional și tehnic“, a mai declarat președintele CJ Neamț, Constantin Iacoban.
05 noiembrie 2015
CJ invită turiştii „Să se bucure de iarnă în Neamţ“
Consiliul Judeţean Neamţ va participa la a 34-a ediţie a Târgului de Turism al României, având ca scop atragerea vizitatorilor în judeţ, pentru petrecerea timpului liber. Deschiderea oficială a târgului va avea loc, joi, 12 noiembrie, la ora 11, la Centrul Expoziţional Romexpo Bucureşti. „Participăm la târg cu tema «Bucură-te de iarnă în Neamţ» şi avem scopul de a promova obiectivele turistice pe care judeţul Neamţ le deţine în patrimoniu – Cetatea Neamţ, muzee, case memoriale – celelalte obiective din judeţ – mănăstiri, biserici, muzee populare, arii protejate, zone de agrement – precum şi de a asigura sustenabilitatea celor cinci proiecte implementate de către Consiliul Judeţean în perioada 2010 – 2013, cu finanţare din Programul Operaţional Regional 2007 – 2013. Noutatea faţă de ediţiile anterioare o constituie broşura – invitaţie: «15 motive să vizitezi judeţul Neamţ», al cărei scop este de a mări vizibilitatea obiectivelor turistice semnificative din judeţ. Totodată, în cadrul târgului, se va distribui şi un calendar personalizat, pentru anul 2016, cu principalele evenimente turistice din cursul anului viitor“, a declarat Constantin Iacoban, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
Standul Consiliului Judeţean Neamţ se va găsi în Pavilionul C3 al Centrului Expoziţional Romexpo. Autorităţile judeţene urmăresc prin această participare la evenimentul din Capitală promovarea turismului de iarnă din judeţul Neamţ şi posibilitatea petrecerii Sărbătorilor de Iarnă după tradiţiile zonei noastre.
Cei care vor trece pragul standului vor primi broşuri turistice, precum „Vacanţă în Neamţ“, „Veşnicia s-a născut la sat“, „Judeţul Neamţ – destinaţia ta de vacanţă“, „15 motive să vizitezi judeţul Neamţ“. Alături de aceste broşuri se vor găsi şi albume pentru vizitatori – „Ghidul turistic al judeţului Neamţ“, „Tradiţii şi artă populară în judeţul Neamţ“, „Pelerin la Mănăstiri Nemţene“, „Colecţii muzeale şi vestigii istorice în judeţul Neamţ“ şi „Arii naturale protejate“. Zece dintre cele mai frumoase legende ale Muntelui Ceahlău vor fi făcute cunoscute celor interesaţi prin intermediul broşurii „Legendele Ceahlăului“. De asemenea, printre materialele de promovare se vor regăsi hărţi, pliante şi DVD-uri care conţin filme cu obiectivele din judeţ.
„În stand, pe toată durata târgului, va fi prezent meşterul popular Vasile Ciocârlan, din comuna Ştefan cel Mare, care confecţionează măşti tradiţionale autohtone. Acesta va expune măşti şi va face demonstraţii de meşteşug tradiţional pentru publicul care va vizita standul Consiliului Judeţean Neamţ“, a mai declarat preşedintele Constantin Iacoban.
Târgul de Turism al României va fi deschis în perioada 12 – 15 noiembrie 2015.
04 noiembrie 2015
CJ Neamţ va turna asfalt din economiile de astă iarnă
Consiliul Judeţean Neamţ va turna asfalt, în perioada imediat următoare, pe patru drumuri judeţene, cu fonduri care provin din economiile din activitatea de deszăpezire din sezonul rece trecut.
Cele patru trasee pe care se va lucra imediat ce se vor încheia procedurile pentru stabilirea firmei care va executa lucrarea sunt: DJ 156A – limita cu judeţul Bacău (doi kilometri), DJ 156C Tazlău – Casa de Copii (un kilometru), DJ 201C Tămăşeni (trei sute de metri liniari) şi DJ 159 Bahna (şapte sute de metri liniari). Suprafaţa totală care va fi acoperită cu asfalt în viitorul apropiat este de circa 24.000 de metri pătraţi. „În anul 2015, Consiliul Judeţean Neamţ, în calitate de administrator al reţelei de drumuri judeţene, a avut în derulare contractul nr. 18.463/2014, prin care au fost contractate lucrări de întreţinere şi reparaţii în valoare totală de 8.400.000 de lei. Din activitatea de iarnă, aferentă anilor 2014 – 2015, s-a realizat o economie de 836.000 de lei, valoare cu care s-a diminuat contractul menţionat. Pentru asigurarea stării de viabilitate a drumurilor judeţene, s-a organizat procedura de achiziţie pentru realizarea, din aceste economii, a unor lucrări de reînnoire a îmbrăcăminţilor rutiere, prin covoare bituminoase, în grosime de cinci centimetri. Suprafaţa totală estimată a se acoperi cu asfalt din aceste economii este de circa 24.000 de metri pătraţi – aproximativ patru kilometri lungime. Lucrările vor fi realizate în zonele care au fost inventariate ca fiind cu probleme. Specialiştii Consiliului Judeţean Neamţ au stabilit că se va interveni pe DJ 156A, DJ 156C Tazlău – Casa de Copii, DJ 201C Tămăşeni şi DJ 159 Bahna.
În data de 3 noiembrie 2015 a avut loc şedinţa de deschidere a ofertelor, la care s-au prezentat trei societăţi de construcţii, care au licitat pentru atribuirea acestui contract. Procedura este în curs de evaluare şi urmează a se stabili câştigătorul“, a declarat Constantin Iacoban, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
Lucrările vor fi începute în cel mai scurt timp, pentru a se putea profita de condiţiile climatice favorabile din această perioadă a anului.
04 noiembrie 2015
Instalaţia de climatizare a noului bloc operator, adaptată condiţiilor tehnice.
Conducerea Consiliului Judeţean Neamţ, a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ şi ai proiectantului clădirii în care va funcţiona noul bloc operator al celei mai mari unităţi sanitare din judeţ au luat decizia ca instalaţia de climatizare a celor cinci săli de operaţie să fie montată pe o platformă exterioară, pentru siguranţă în exploatare, şi nu deasupra acoperişului, aşa cum se prevăzuse iniţial. Decizia s-a luat de către factorii de răspundere în cadrul unei şedinţe de analiză a stadiului lucrărilor privind realizarea blocului operator. „Am decis schimbarea amplasamentului centralelor de condiţionare a aerului de pe terasa imobilului, aşa cum a fost prevăzut în proiectul iniţial, pe o platformă exterioară. Împreuncă cu proiectantul iniţial al clădirii şi cu conducerea Spitalului Judeţean am agreat noua variantă, pentru că fiecare dintre cele cinci săli de operaţie va avea instalaţie de climatizare proprie, care înseamnă echipamente şi accesorii de mari dimensiuni şi nu ar fi putut fi susţinute de acoperiş. În cel mai scurt timp posibil va începe execuţia acestei platforme metalice. Urmează a fi emis un proiect tehnic pentu realizarea ei. De asemenea, pentru punerea în siguranţă a sălilor de operaţie, s-a luat decizia de realizare a unui proiect tehnic de şarpantă şi învelitoare la clădirea în cauză. La următoarea şedinţă de rectificare bugetară vor fi asigurate sumele necesare realizării acestei lucrări“, a declarat Constatin Iacoban, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
03 noiembrie 2015
Preşedintele CJ, pe şantier la Podoleni
La o zi de la vizita pe care a făcut-o pe şantierul de la Roman, unde este în desfăşurare un proiect de ce vizează „Extinderea şi Modernizarea Staţiei de Epurare Ape Uzate Roman”, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Constantin Iacoban, a făcut o nouă deplasase, pe şantierul de la Podoleni, unde este în construcţie o staţie de tratare a apei uzate, care va deservi aglomerarea Săvineşti – Roznov.
După ce a văzut cum stau lucrurile la Podoleni, şeful Consiliului Judeţean Neamţ a declarat: „Nu e îmbucurător ce am găsit acolo! Din păcate, există mari întârzieri şi nu ştiu cum vor fi recuperate. Dorinţa e să se termine tot ce e de făcut din partea de finanţare europeană şi să rămână de realizat lucrările care se execută din cofinanţare. Dar treaba stă mult mai slab ca la Roman, la proiectul privind staţia de modernizare de acolo. Proiectul de la Podoleni are întârzieri de execuţie şi am vrut să discut cu cei care realizează lucrarea la faţa locului, să vedem ce soluţii pot fi găsite. Proiectul este de mai multe luni în monitorizare, dar nu sunt mulţumit de progresele făcute. Aşa că după vizita de la Podoleni pot spune că veştile sunt pe jumătate îmbucurătoare. E grav pentru că sunt probleme tehnice acolo, au apărut infiltraţii!”, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Alături de preşedintele CJ, pe şantierul de la Podoleni a mers şi directorul general al Companiei Judeţene Apa Serv, Ionuţ Dughir.
Conform contractului, proiectul ar trebui să se încheie la sfârşitul acestui an.
03 noiembrie 2015
Președintele Iacoban promite ajutor și viitoarelor ediții ale Festivalului de Teatru „Pledez pentru tine(ri)“
Consiliul Județean Neamț va susține noi ediții ale Festivalului de Teatru „Pledez pentru tine(ri)“, după cum a anunțat președintele Constantin Iacoban, în cadrul unei conferințe de presă susținute marți, 3 noiembrie. Președintele Iacoban consideră că, susținând astfel de evenimente, județul are de câștigat prin imaginea pe care și-o face în țară și prin faptul că iubitorilor de cultură li se oferă șansa de a se bucura de manifestări culturale de înaltă calitate, la ei acasă. „Consiliul Județean Neamț are o politică specială privind cultura și încercăm să cuprindem cât mai mulți oameni în astfel de activități. Există și excepții, când vorbim despre vârfuri, cum e cazul Festivalului de Teatru sau al Vacanțelor muzicale, care se adresează unui consumator de elită. Festivalul de Teatru, dincolo de acțiunea în sine, înseamnă o parte artistică, înseamnă trupe, înseamnă emoție! Iar clădirea Teatrului Tineretului nu este doar emblema municipiului Piatra Neamț, ci a județului în sine, e o construcție arhitecturală deosebită, de care trebuie să avem cu toții grijă. Cred că i-am putea compara frumusețea cu cea a muntelui Ceahlău! Muntele cu natura și formele sale mărețe, Teatrul cu arhitectura și emoția pe care o produce. Ca autorități, trebuie să încurajăm și să sprijinim Festivalul de Teatru. E adevărat că acest act cultural costă bani și e foarte greu de conservat, pentru că acesta este specificul spectacolului teatral! Consumul psihic, emoția trec într-o seară, iar efortul celor implicați e greu de cuantificat. De asta e greu de finanțat cultura în ansamblu. Și, dincolo de manifestarea artiștilor, e nevoie de săli de teatru, de spectatori, este nevoie de asigurarea unui confort pentru toți cei implicați în actul în sine. Vă asigur că Teatrul Tineretului din Piatra Neamț își va continua drumul pe care trebuie să îl parcurgă și îi vom susține activitatea pe viitor“, a declarat președintele Constantin Iacoban.
O altă măsură care vine în sprijinul instituției de cultură este angajarea a 20 de persoane pentru buna funcționare a Teatrului, solicitare pentru care legislativul județean și-a dat acceptul. „Trebuie să rămânem în circuitul național, să ne menținem prestigiul național și să atragem personalități naționale care să vină la Piatra Neamț. Am convingerea că, încetul cu încetul, vom satisface tot mai multe gusturi, în sala Teatrului vor veni tot mai multe categrii de persoane și că la ediția viitoare a Festivalului se va juca și pentru publicul din Roman. Consiliul Județean va sprijini evenimentul. Felicit întreaga echipă a Teatrului Tineretului pentru munca depusă spre buna desfășurare a ediției din acest an“, a mai spus președintele Consiliului Județean Neamț, Constantin Iacoban.
02 noiembrie 2015
Președintele CJ, prezent pe șantierul de la Stația de Epurare Roman.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Constantin Iacoban, și-a început săptămâna cu o vizită pe șantierul unde se implementează proiectul „Extinderea și modernizarea Stației de Epurare Ape Uzate Roman“, proiect la care înregistraseră mari întârzieri. Vizita de luni a fost însă una optimistă pentru conducerea județului, care a constatat o îmbunătățire a ritmului lucrărilor și chiar a întrezărit șansa de a se respecta calendarul proiectului. „Am mers la Stația de Epurare a Apelor Uzate de la Roman, împreună cu domnul Ionuț Dughir, directorul Companiei Județene Apa Serv, și am găsit o situație mult îmbunătățită față de ceea ce a fost până acum. Din discuțiile purtate cu cei de pe șantier am înțeles că până la sfârșitul acestui an lucrările ar putea fi realizate în procent de circa 90% și vor rămâne de pus la punct cele care se asigură din procentul de cofinanțare. Am văzut o dorință de a se face treabă cu simț de răspundere, de a se încheia proiectul la termen. La momentul actual cred că s-a realizat cam 50% din lucrare și până pe la 90% s-ar putea face până se termină acest an. Desigur, încă este în întârziere lucrarea, dar față de ceea se ce înregistra acum câteva luni, e de apreciat recuperarea. Eu mă declar optimist pentru că la fața locului au fost aduse multe utilaje cu care se va lucra, dar care încă nu au fost puse pe direcție. După ce va începe treaba cu ele, recuperarea întârzierilor va fi vizibilă“, a declarat Constantin Iacoban, președintele Consiliului Județean Neamț.
Proiectul „Extinderea și modernizarea Stației de Epurare Ape Uzate Roman“ are o valoare de 42.994.113 lei, fără TVA, și a fost câștigat de firma Passavant Roediger Gmbh. Constructorul a intrat în vizorul autorităților încă de la începutul lucrării, pentru că o perioadă mai lungă a neglijat obligațiile din contract, în ciuda amenințărilor cu rezilierea.
Proiectul constă, în principal, în măsuri de reabilitare a captărilor de apă, a stațiilor de clorinare, a conductelor de aducțiune și a rezervoarelor, construirea și reabilitarea stațiilor de pompare și extinderea sistemelor de distribuție a apei, precum și extinderea sistemelor de colectare a apei uzate, incluzând construirea stațiilor de pompare, extinderea și reabilitarea stațiilor de epurare apă uzată. Populația beneficiară a proiectului va fi de aproximativ 237.000 locuitori. Proiectul „Extinderea și modernizarea Stației de Epurare a Apelor Uzate Roman“ are termen de finalizare data de 9.12.2015.
30 octombrie 2015
Preşedintele Consiliului Judeţean anunţă punerea în funcţiune a celui mai performant computer tomograf la Spitalul Judeţean
Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a organizat o conferinţă de presă, vineri, 30 octombrie, în cadrul căreia a anunţat punerea în funcţiune a uneia dintre cele mai importante achiziţii ale Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ – computerului tomograf. În prezenţa medicilor Ioan Lazăr – manager al unităţii spitaliceşti şi a directorului medical Silviu Berzea, preşedintele Consiliului Judeţean a anunţat faptul că, de la începutul lunii noiembrie, pacienţii vor avea la dispoziţie cel mai performant computer tomograf existent pe piaţă. De marţi, 3 noiembrie, aparatul va scana primii pacienţi, în prezenţa medicilor nemţeni şi a unor specialişti în imagistică şi radiografie, iar de pe 5 noiembrie va începe activitatea sub supravegherea cadrelor medicale nemţene.
„Aparatul este de ultimă generaţie, are toate softurile întâlnite la momentul actual, ceea ce face ca acest computer tomograf să rămână de actualitate şi în următorii 10-12 ani. Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ are unsprezece medici radiologi care vor lucra pe tomograf. Este o achiziţie extrem de importantă pentru judeţul Neamţ şi reprezintă doar o parte dintre marile dotări ale spitalului, pentru că până la sfârşitul lunii noiembrie se va inaugura noul bloc operator, iar în 2016 se vor face importante modernizări în incinta unităţii spitaliceşti. În ultimii ani, investiţiile în sănătatea nemţeană au fost majore, iar Consiliul Judeţean va rămâne alături de spital pentru ca, împreună cu conducerea lui, să căutăm soluţii să îmbunătăţim activitatea din acest domeniu. Cred eu că primii şi cei mai grei paşi au fost făcuţi deja, iar investiţiile vor continua, fie că vor fi făcute din fonduri europene, fie de la bugetul judeţului sau din sponsorizări. Ţin să urez succes medicilor care vor lucra cu computerul tomograf, în viitorul bloc operator şi în orice secţie a spitalului şi le adresez rugămintea de a căuta să fie alături de pacienţi şi, prin înalta pregătire profesională, să îi scape pe oameni de suferinţele care îi aduc în unitatea spitalicească“, a declarat Constantin Iacoban, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ.
29 octombrie 2015
Consiliul Județean, gazdă pentru o delegație olandeză.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Constantin Iacoban, a primit, joi, 29 octombrie, vizita reprezentanților Alianței Provinciilor din Olanda de Nord, care, însoțiți de către directorul general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est, au ținut să poarte o scurtă discuție pe baza Programului Comun de Specializare Inteligentă Olanda de Nord – România de Nord-Est. Prin acest program comun de lucru, autoritățile intenționează să se obțină o schimbare valorică a regiunilor de dezvoltare, definirea unor procese și proiecte interconectate, gestionarea programului printr-un comitet de coordonare cu reprezentare, din ambele regiuni, din partea societății civile, a mediului de afaceri, a sectorului cunoașterii și a administrației publice.
„Reprezentanții Provinciilor din Olanda de Nord colaborează de mai multă vreme cu Regiunea Nord-Est și au ținut ca, în cadrul vizitei din perioada 26-30 octombrie pe care o efectuează în această zonă, să vină și la Consiliul Județean Neamț, pentru o discuție protocolară, legată de principalele elemente pe care se va baza cooperarea. Este vorba despre definirea unui program de dezvoltare comun, bazat pe valorificarea cunoașterii și stimularea inovării în companii. Se dorește, de asemenea, dezvoltarea unui set de proiecte axat pe creșterea competitivității și valorificarea superioara a resurselor. Partenerii olandezi au apreciat mobilizarea echipelor noastre, încrederea manifestată și interesul pe care l-au găsit pentru susținerea unor colaborări concrete, în viitorul program de lucru comun“, a precizat Constantin Iacoban, președinte al Consiliului Județean Neamț.
27 octombrie 2015
Presedintele CJ Neamț, în mijlocul unor copii talentați
Constantin Iacoban, președintele Consiliului Județean Neamț, s-a aflat, marți, 27 octombrie, în mijlocul a două sute de copii, proveniți din cinci școli nemțene, care au expus lucrări de pictură în cadrul expoziției „Culorile toamnei nemțene“.
Vernisajul expoziției, care va rămâne la dispoziția publicului până la începutul lunii viitoare, s-a desfășurat la Centrul Expozițional de pe Bulevardul Republicii din Piatra Neamț. Organizatori ai evenimentului au fost Consiliul Județean Neamț și Asociația Centrul de Ajutor și Integrare Socială Neamț. Consiliul Județean a sprijinit realizarea acestei activități asigurând finanțare în valoare de 15.000 de lei, pe baza prevederilor Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.
Prin acest proiect, cinci școli cooptate în proiect – Școala gimnazială nr.1 Piatra Neamț, Școala gimnazială „Nicolae Iorga“ Pângărați, Școala gimnazială „Gheorghe Săvinescu“ Crăcăoani, Școala Gimnazială „Dumitru Almaș“ Negrești și Liceul teoretic „Gh. Ruset-Roznovanu“ Roznov – au primit câte 500 de lei, bani cu care au achiziționat materiale didactice necesare lucrărilor de pictură. Copiilor, două sute în total, le-au fost asigurate, în două etape, cadouri motivante. Pentru început au primit pachete în valoare de câte 12 lei, constând într-un bloc de desen, acuarele și pensoane, iar ieri, după vernisaj, au primit alte cadouri, în valoare de 32 de lei fiecare, constând în rechizite cu care să își întrețină pasiunea pentru pictură, după cum a precizat Daniela Gherghel, președinta Asociației Centrul de Ajutor și Integrare Socială.
Președintele Constatin Iacoban a analizat cu mare atenție fiecare lucrare de pe simeze și i-a felicitat în mod deosebit pe micii artiști. „Consiliul Județean a finanțat acest proiect din banii noștri, de la bugetul județului, deci cu toții vă sprijinim, pentru ca să vă remarcați prin talentul pe care îl aveți! Desigur, esențial este și suportul pe care vi-l asigură cadrele didactice îndrumătoare. Sunt foarte încântat să văd o concretizare a banului public în ceva atât de frumos! Nu e ușor să aduni multe lucruri frumoase la un loc, așa cum s-a întâmplat azi! Și asta vi se datorează vouă, tinerilor artiști, cărora vă mulțumesc în mod deosebit! Mulțumesc și cadrelor didactice care s-au implicat în proiect și celorlalte persoane care au contribuit la această frumoasă realizare“, a spus președintele Consiliului Județean Neamț, Constantin Iacoban.
27 octombrie 2015
Dotări consistente pentru ISU Neamț, prin Consiliul Județean
Constantin Iacoban, președinte al Consiliului Județean Neamț, a participat la conferința de închidere a Proiectului „Îmbunătățirea capacității și calității sistemului de intervenție în situații de urgență în condiții de iarnă, cod SMIS 48572“. Județul Neamț a fost partener în acest proiect, alaturi de celelalte cinci județe din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est. Prin acest proiect, județului Neamț i-au fost alocate trei autofreze, două autospeciale pentru descarcerare, șase autospeciale de stins incendii echipate cu accesorii de prim-ajutor și descarcerare, o autoscară modernă cu nacelă, patru ambulanțe, două autospeciale cu funcții multiple și o autoșenilată împreună cu un vehicul pentru transportarea acesteia.
„Aceste utilaje au însumat un procent de 15% din valoarea totala a proiectului, derulat în Regiunea Nord-Est. Toate sunt extrem de importante și necesare județului Neamț, pentru că așa se va reuși reducerea timpilor și intervenția propriu-zisă în situații de urgență. România este o țară cu risc ridicat în caz de dezastru – cutremure, inundații – iar o evaluare a serviciilor pentru situații de urgență a evidențiat faptul că acestea nu au capacitatea de a gestiona accidente majore din doua motive: infrastrucutra bazelor operative este deteriorată sau inexistentă, iar echipamentele au durata de utilizare depășită, cu repercusiuni asupra capacității de a face față în mod eficient unui accident major. Prin aceste noi dotări se îmbunătățește semnificativ activitatea ISU Neamț“, a declarat Constantin Iacoban, președinte al Consiliului Județean Neamț, instituție prin care s-a derulat proiectul
26 octombrie 2015
CJ Neamţ s-a evidenţiat din nou la Gala Premiilor de Excelenţă
Consiliului Judeţean Neamţ i-a fost acordat „Premiul de excelenţă pentru cele mai importante proiecte de dezvoltare a serviciilor sociale“. Festivitatea de premiere a avut loc la Braşov, în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Galei Premiilor de Excelenţă „Administraţie.ro“, eveniment organizat de Portalul Naţional de Administraţie Publică www.Administratie.ro împreună cu Oameni şi Companii, având ca partener Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
În cadrul galei au fost premiate cele mai importante proiecte derulate în acest an de către instituţiile administraţiei publice.
Constantin Iacoban, preşedintele instituţiei premiate, consideră că meritul revine întregii echipe a Consiliului Judeţean. „Acest nou premiu pe panoplia Consiliului Judeţean Neamţ este o încununare a muncii în echipă, a perseverenţei şi o dovadă că în administraţia judeţeană se munceşte şi se implementează proiecte extrem de importante. De data aceasta, la evaluarea activităţii CJ Neamţ a contat, în mod deosebit, proiectul care vizează «Reabilitarea şi modernizarea Liceului Tehnologic Special Ştefan cel Mare», proiect aflat acum spre finalul derulării. Ţin să îi felicit pe colegii mei care se implică în aceste proiecte şi întreaga echipă a Consiliului Judeţean, pentru că, în felul acesta, reuşim să obţinem succese apreciate pe plan naţional“, a declarat Constantin Iacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ.
Proiectul „Reabilitarea şi modernizarea Liceului Tehnologic Special Ştefan cel Mare“ are ca scop creşterea calităţii infrastructurii de educaţie pentru învăţământul profesional şi tehnic, asigurându-se condiţii necesare unui proces educaţional la standarde europene şi îmbunătăţind accesul la educaţie şi formare profesională a elevilor cu nevoi speciale şi a celor din mediul rural, din judeţul Neamţ. În viitorul apropiat, aceasta unitate şcolară va deveni campus preuniversitar pentru învăţământul profesional şi tehnic.
Proiectul prevede construirea unei săli de sport de 777 metri pătraţi, reabilitarea şi modernizarea cantinei, şcolii, internatului şi a centralei termice, amenajarea unui teren de sport exterior cu suprafaţa de 510 metri pătraţi, amenajarea unui teren de socializare-recreere şi joacă în aer liber cu suprafaţa de 300 metri pătraţi, dotarea cu mobilier a sălilor de clasă, a camerelor de cazare, a sălilor de mese şi a bucătăriei, a atelierelor şi cabinetelor de specialitate, a sălii de sport şi a spaţiilor de socializare.
Prin proiect vor fi asigurate echipamente IT şi softuri specializate, plus materiale de instruire multimedia şi programe informatice de gestionare a activităţii specifice, precum şi echipamente speciale de recuperare pentru beneficiarii şcolii etc.
Valoarea totală a proiectului este de 25.486.365,96 de lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 19.495.342,07 lei, contribuţia CJ Neamţ este de 1.112.009,88 lei, iar taxa pe valoarea adăugată – TVA este de 4.879.014,01 lei. Proiectul are termen de finalizare la începutul lui decembrie 2015.
Compartiment Relaţii cu Publicul şi Mass-media
22 octombrie 2015
22 octombrie 2015
20 octombrie 2015
19 octombrie 2015
12 octombrie 2015
01 octombrie 2015
“În această zi de sărbătoare, 1 octombrie 2015, sunt alături de persoanele vârstnice din judeţul Neamţ, pe care adesea le numim “Seniorii noştri” şi cărora le transmit multă sănătate, bucurii şi fericire alături de cei dragi.”
Să ne fiţi mereu aproape cu experienţa şi devotamentul dumneavoastră spre binele nostru, al tuturor!
Domnul Preşedinte Constantin Iacoban va fi prezent la manifestările ce se vor organiza cu această ocazie în zilele de 1, 2 şi 3 octombrie 2015.
16 septembrie 2015
14 septembrie 2015
10 septembrie 2015
01 septembrie 2015
În consecință, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean din data de 31.08.2015 a fost aprobat un proiect de hotărâre prin care a fost repartizată suma de 7.947.000 lei în vederea finanțării cheltuielilor privind drumurile județene și comunale.
31 august 2015
În data de 31 august 2015, domnul Constantin lacoban, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, a organizat o întâlnire de lucru privind implementarea proiectului ,,Sistem Informatic Integrat pentru Gestionarea Activităţii şi Serviciilor de Administraţie Publică la Nivelul Regiunii Nord din Judeţul Neamţ”, cod SMIS 48425.
Principalele probleme abordate au fost:
– Stadiul derulării proiectului;
– Semnarea protocolului de colaborare între fiecare UAT şi ANAF;
– Completarea Formularului P2000 (privind patrimoniul administrat)
Primăriile Tîrgu Neamţ şi Bălţăteşti nu au demarat activitatea de semnare a protocolului şi nici pe cea de completare a declaraţiei P2000.
Primăriile Agapia, Bodeşti, Brusturi, Crăcăoani, Drăgăneşti, Grumăzeşti, Tupilaţi, Petricani, Răuceşti, Ţibucani, Timişeşti, Urecheni şi Vânători-Neamţ au semnat protocolul cu ANAF, dar nu au completat declaraţia P2000.
În cadrul şedinţei s-au stabilit măsuri concrete pentru respectarea prevederilor
din proiect.
Au participat reprezentanţii celor 15 UAT-uri beneficiare, Olimpia Iuliana Adam – director executiv al Direcţiei Proiecte şi Programe de Dezvoltare, Daniela Pârău – manager proiect, Maria Nicoleta Stelea – asistent manager, Irina Mariana Ilie – responsabil financiar, Răzvan Socea, Vasile Mureşan, Ovidiu Lozonschi şi Comel Galbăn – responsabili tehnici.
07 august 2015
06 august 2015
06 august 2015
05 august 2015
31 iulie 2015
https://www.cjneamt.ro/massmedia/Lists/Evenimente/Attachments/54/FOTO 10.JPG
https://www.cjneamt.ro/massmedia/Lists/Evenimente/Attachments/54/FOTO 2.JPG
https://www.cjneamt.ro/massmedia/Lists/Evenimente/Attachments/54/FOTO 3.JPG
https://www.cjneamt.ro/massmedia/Lists/Evenimente/Attachments/54/FOTO 4.JPG
https://www.cjneamt.ro/massmedia/Lists/Evenimente/Attachments/54/FOTO 5.JPG
https://www.cjneamt.ro/massmedia/Lists/Evenimente/Attachments/54/FOTO 6.JPG
https://www.cjneamt.ro/massmedia/Lists/Evenimente/Attachments/54/FOTO 7.JPG
https://www.cjneamt.ro/massmedia/Lists/Evenimente/Attachments/54/FOTO 8.JPG
https://www.cjneamt.ro/massmedia/Lists/Evenimente/Attachments/54/FOTO 9.JPG
15 iulie 2015
La eveniment au participat președintele Consiliului Județean Neamț, domnul Constantin Iacoban, reprezentantii localităților beneficiare: Târgu Neamț, Agapia, Bălțătești, Bodești, Brusturi, Crăcăoani, Drăgănești, Grumăzești, Tupilați, Petricani, Răucești, Țibucani, Timișești, Urecheni, Vînători Neamț precum și reprezentanții S.C. SOFTLINE INTERNATIONAL S.R.L. (leaderul asocierii), S.C. EUROPEAN FUNDS INVEST S.R.L., S.C. GREENSOFT S.R.L. și S.C. ADVANCED TECHNOLOGY SYSTEMS S.R.L., părți semnatare ale contractului.
09 iulie 2015
05 iulie 2015
28 iunie 2015
11 iunie 2015
10 iunie 2015
10 iunie 2015
08 iunie 2015
25 mai 2015
– drumuri: 10.820.242,40 lei
– alimentare cu apă – canalizare: 1.000.000,00 lei
– reabilitare obiective din domeniul educaţiei: 11.492.062,22 lei.
Lista de finanţare cuprinde 59 de obiective, de pe raza a 40 de localităţi ale judeţului.
Pentru operativitatea semnării contractelor de finanţare dintre M.D.R.A.P. şi unităţile administraţiei publice locale au fost convocaţi primarii pentru completarea documentelor, acestea urmând a fi trimise centralizat către minister.
Primarii au luat la cunoştinţă despre importanţa acţiunii, urmând a emite ordinele de începere a execuţiei lucrărilor şi stabilirea măsurilor pentru respectarea prevederilor legale privind calitatea acestora.
La rândul său, Consiliul Judeţean Neamţ este semnatarul a două contracte ce vizează modernizarea drumurilor Tazlău – Casa de Copii şi Podoleni – Negriteşti.
21 mai 2015
18 mai 2015
9 mai 2015
8 mai 2015
6 mai 2015
5 mai 2015
29 aprilie 2015
2 aprilie 2015
26 martie 2015
25 martie 2015
24 martie 2015
09 martie 2015
– Situaţia şi stadiul implementării proiectului major ”Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Neamţ
– Situaţia şi stadiul implementării proiectului de interes judeţean ”Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Neamţ”
– Informare cu privire la elaborarea Ghidului solicitantului pentru acordarea de finanţări nerambursabile în anul 2015
– Propuneri şi măsuri cu privire la activitatea Societăţii Comerciale NEAMŢ TURISM S.A.Soluţiile identificate în cadrul acestei întâlniri se vor concretiza în proiecte de hotărâre ce vor fi supuse spre analiză şi aprobare plenului Consiliului Judeţean Neamţ la următoarea şedinţă. Având în vedere că această întâlnire nu s-a desfăşurat conform procedurilor prevăzute în Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, facem precizarea că nu au fost convocaţi reprezentanţi ai mass-media, dar nici nu a fost îngrădită participarea acestora.
19 februarie 2015
19 februarie 2015
La invitaţia F.C. Ceahlăul Piatra Neamţ, Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ a participat la prezentarea echipei de fotbal şi a noii conduceri tehnice.
18 februarie 2015
13 februarie 2015
12 februarie 2015
10 februarie 2015
2 februarie 2015
2 februarie 2015
2 februarie 2015
23 ianuarie 2015
23 ianuarie 2015
21 ianuarie 2015
19 ianuarie 2015
De asemenea, domnul preşedinte Constantin Iacoban a avut o întâlnire cu domnul Mihai Armeanu, liderul de echipă AT şi doamna Mihaela Popa, Manager al proiectului ”Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Neamţ”, întâlnire în cadrul căreia s-a analizat evoluţia proiectului şi problemele curente de la nivelul delegării operării depozitului judeţean de deşeuri de la Girov.
Împreună cu compartimentele de specialitate ale Consiliului Judeţean Neamţ, domnul preşedinte Constantin Iacoban a discutat proiectele de hotărâre care vor fi incluse în şedinţa următoare de plen.