ROMÂNIA

JUDEŢUL  NEAMŢ

CONSILIUL  JUDEŢEAN

HOTĂRÂRE

privind aprobarea temelor de proiectare aferente unor obiective de investiții

de interes  județean

 

Consiliul Judeţean Neamţ;

Având în vedere prevederile art.44, alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, precum și ale art.4, alin.(2) din Hotărârea Guvernului nr.907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;

Examinând expunerea de motive nr.5.736/2019 a domnului Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ;

Văzând raportul de specialitate nr.5.736/2019 al Direcției investiții, programe și infrastructură județeană, precum şi rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate;

Luând act de dezbaterile din şedinţa plenului Consiliului Judeţean Neamţ;

În temeiul dispoziţiilor art. 91, alin.(3), lit. „f” şi ale art. 97 din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

 

HOTĂRĂŞTE:

 

Art.1: Se aprobă tema de proiectare aferentă obiectivului de investiții de interes județean „Racordarea la rețeaua publică de distribuție a energiei electrice pentru casă de tip familial P+E”, Săvinești, str.Grădinarilor, FN, conform anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2: Se aprobă tema de proiectare aferentă obiectivului de investiții de interes județean „Racordarea la rețeaua publică de apă-canal pentru Centrul zonal pentru persoane aflate în dificultate Roman”, conform anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3: Se aprobă tema de proiectare aferentă obiectivului de investiții de interes județean „Racordarea la rețeaua publică de distribuție a gazelor naturale pentru Centrul zonal pentru persoane aflate în dificultate Roman”, conform anexei nr.3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.4: Se aprobă tema de proiectare aferentă obiectivului de investiții de interes județean „Racordarea la rețeaua electrică pentru Centrul zonal pentru persoane aflate în dificultate Roman”, conform anexei nr.4 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.5: Direcţia investiții, programe și infrastructură județeană va dispune măsurile necesare aducerii la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

Art.6: Secretarul judeţului va asigura comunicarea prezentei hotărâri autorităţilor şi persoanelor interesate prin intermediul Serviciului gestionarea documentelor, evidența lucrărilor consiliului județean și editarea monitorului oficial al județului.

 

PREŞEDINTE

Ionel ARSENE

 

CONTRASEMNEAZĂ:

SECRETARUL  JUDEŢULUI

Bogdan BOSOVICI

 

 

Piatra Neamț

Nr. 59

Din 26 martie 2019

Anexe

  • anexa la HCJ nr. 59.PDF