Lucrările pe un drum extrem de important pentru economia și turismul nemțean, pentru că leagă județul nostru de Bacău, au ajuns la final. 20 de kilometri de drum, de la Săvinești la Costișa, limita cu orașul Buhuși, sunt „ca în palmă“.
În ultimele luni s-au executat lucrări de reparații ale stratului suport cu mixtură asfaltică, s-au așternut mai multe straturi bituminoase subțiri, executate la rece, cu scopul de a crește impermeabilizarea și rugozitatea îmbrăcăminții asfaltice și în ultimelezile s-au trasat marcajele rutiere.
„Drumul acesta este unul dintre cele mai tranzitate din județ, fiind ales atât de către transportatorii de marfă, cât și de turiști! Prin această amplă lucrare reușim să asigurăm condiții optime, de siguranță, tuturor participanților la trafic. Este unul dintre obiectivele mandatului meu de președinte al Consiliului Județean Neamț!“,a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.