Lucrările de modernizare a Drumului județean DJ 157H au fost inspectate, zilele trecute, de către președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene. Acest sector de drum leagă comuna Mărgineni de comuna Dochia și era într-o stare avansată de deteriorare, motiv pentru care șoferii nu îl puteau folosi, iar microbuzele care transportă elevii erau nevoite să ocolească prin localitatea Dochia.
„Am predat amplasamentul pentru reabilitarea acestui drum în octombrie anul trecut și în prezent s-a ajuns la faza de turnat stratul de binder și lucrările de consolidare a traseului.
Din cauza stării de degradare, în dese rânduri acest traseu era evitat de către conducătorii auto, iar elevii din Itrinești nu puteau ajunge la ore la școala din Mărgineni, unde sunt înscriși, fiind nevoiți să circule cu microbuzul școlar prin Dochia.
DJ 157H este un alt proiect care se derulează în județul Neamț conform graficului de execuție și pe care îl urmăresc îndeaproape, pentru realizarea unei lucrări de calitate!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Fondurile pentru modernizarea drumului sunt de 12,7 milioane de lei și provin din Programul Național de Dezvoltare Locală.

 
Pentru galerie foto consultați link-ul de mai jos:
Drumul județean DJ 157H, în plină modernizare