Raționalizarea apei potabile pentru romașcani este o problemă extrem de gravă, în rezolvarea căreia s-a implicat și Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț. Pentru urgentarea soluționării a fost convocat și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, care a stabilit un grafic al acțiunilor ce trebuie întreprinse pentru a se depăși situația actuală, când apa potabilă este raționalizată, pentru toți locuitorii municipiului Roman.
În cursul zilei de joi, 28 noiembrie, președintele Consiliului Județean a mers la Captarea de Apă de la Pildești – Simionești, alături de reprezentanții Companiei Apa Serv și alți factori de decizie, pentru a vedea la fața locului cum trebuie procedat astfel încât populația să nu mai fie afectată de lipsa apei non-stop.
O primă decizie este că de la bugetul Consiliului Județean Neamț se vor asigura fonduri pentru decolmatarea unui canal parțial obturat, scopul fiind acela de a asigura cantitatea de apă necesară rețelei de alimentare.
„Această intervenție trebuie realizată în cel mai scurt timp și sper ca în luna decembrie toate rezervoarele care asigură necesarul de apă pentru cei 70.000 de locuitori din zonă să fie în parametri. Îi asigur pe romașcani că fac tot ce depinde de mine, pentru a avea apă curentă fără întrerupere!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

 
Pentru galerie foto consultați link-ul de mai jos:
Apă pentru romașcani