Zilele trecute au început lucrările pentru realizarea Complexul de Servicii pentru Persoane Adulte cu Handicap, în comuna Dragomirești, în vecinătatea Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Războieni.
În viitorul centru vor fi mutați asistații care în prezent trăiesc în spații neconforme cu normele UE, spații care au fost găsite imediat după producerea incidentului de la CIA Roman, când o bucată dintr-un tavan al unui dormitor s-a prăbușit din cauză că era o clădire veche, cu statut de monument istoric.
„Am identificat terenul, am urmat toate procedurile legale privind autorizarea și deja au început lucrările pentru viitorul complex. Conform proiectului, vor fi realizate un corp central, unul administrativ, o clădire anexă și șapte clădiri cu destinația de spații de cazare – 25 de camere – cu dependințele aferente. Valoarea totală a acestei investiții este de 11,7 milioane de lei.
Vreau ca oamenii cu nevoi speciale să beneficieze de condiții deosebite de îngrijire și tratament! Mă preocup continuu de problemele semenilor care au nevoie de sprijin și vreau să aibă condiții de trai cât mai bune!“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

VIDEO
Un nou proiect al Consiliului Județean: Complexul de Servicii pentru Persoane Adulte cu Handicap