Consiliul Județean Neamț a organizat la Roma, cu sprijinul Accademiei di Romania in Roma și al Ambasadei României în Italia, o expoziție de ii, cu prilejul zilei internaționale dedicate acestei piese vestimentare.

 

Deschiderea evenimentului a avut loc joi, 24 iunie, și a reunit mulți români care trăiesc în Italia și au vrut să vadă, în cadru festiv, frumusețea portului popular specific zonei Neamțului.

 

„Am avut parte de un eveniment special! Îi mulțumesc domnului profesor doctor Dinu Rudolf, director al Accademia di Romania in Roma, pentru mesajul deosebit pe care l-a adresat în deschiderea expoziției! Aceleași mulțumiri i le adresez și domnului George Miloșan, ministru consilier la Ambasada României la Roma, care ne-a fost alături la sărbătorirea iei nemțene.

Sunt fericit că evenimentul nostru a stârnit interesul multor români stabiliți în Italia, care trăiesc cu dorul de-acasă și de Ziua Internațională a Iei au admirat piese vestimentare deosebite, devenite simbol al țării, care pun în valoare istoria, prezentul, trăinicia și continuitatea neamului nostru.

Pentru a completa frumusețea cămășii românești am dus la Roma și dansuri tradiționale, printr-un grup de dansatori de la Ansamblul «Floricică de la Munte» al Centrului pentru Cultură și Arte «Carmen Saeculare», instituție subordonată Consiliului Județean Neamț.

Mă bucur că ziua de Sânziene a avut o semnificație deosebită pentru frații noștri care trăiesc în Italia, care și-au făcut timp pentru a se întâlni cu noi, cu exponate ale portului popular românesc și au avut ocazia de a descoperi județul Neamț, important leagăn al datinilor și obiceiurilor strămoșești.

Evenimentele de promovare a valorilor culturale și patrimoniului nemțean sunt o prioritate a mandatului meu de președinte al Consiliului Județean. Voi continua să fac din ținutul nostru o atractivitate pentru turiști și să facem cunoscute tradițiile noastre în țară și în străinătate“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

FOTO
Ia Neamțului, dusă la Roma