În cadrul proiectului de modernizare a drumului județean 127A, limita cu județul Harghita prin comuna Bicazul Ardelean, se realizează în prezent podețele și zidurile de sprijin. Lucrarea a început anul trecut și până acum s-au executat șase poduri, cu o lungime totală de 60 de metri liniari. Urmează a se executa 18 podețe cu diferite lungimi, de la 1 la 2,5 metri, și zidurile de sprijin, care se vor întinde pe o lungime de 3,75 km.
De asemenea, în momentul de față, se pregătește turnarea covorului asfaltic pe prima porțiune, de aproximativ 3 km.
„Acest drum, cu o lungime totală de 6 kilometri, nu a fost niciodată asfaltat. Prin această lucrare reușim să punem la punct o cale de legătură cu județul Harghita, care va fi impecabilă. Până acum lățimea drumului de pământ era de 3 metri, iar după reabilitare, va ajunge la 8 metri, cu tot cu șanțuri și terasamente.
Îmi doresc foarte mult să ducem cu bine proiectul la final, pentru că vom mai avea o ieșire din județ de care vom fi mândri! Fiecare zi trecută înseamnă noi pași în modernizarea infrastructurii rutiere nemțene“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

VIDEO
Activitate intensă pe drumul județean 127A, Bicazul Ardelean – Tulgheș – Harghita.