Activitate intensă pe drumul ce leagă Harghita de Neamț, prin Bicazul Ardelean
Pe drumul județean DJ 127A, limita cu județul Harghita prin comuna Bicazul Ardelean, se realizează în prezent podețele și zidurile de sprijin, în cadrul lucrării de modernizare.
Investiția a început anul trecut, timp în care s-au executat șase poduri, cu o lungime totală de 60 de metri liniari. Urmează a se executa 18 podețe cu diferite lungimi, de la 1 la 2,5 metri, și ziduri de sprijin pe o lungime de 3,75 km.
„Pe acest sector pe care se intervine acum, ce se întinde pe 5,4 kilometri, nu a fost niciodată turnat asfalt. Prin această lucrare reușim să punem la punct o cale de legătură cu județul Harghita, care va fi impecabilă. Până acum, lățimea drumului de pământ era de 4 metri. După reabilitare, va ajunge la 8 metri, cu tot cu șanțuri și terasamente. Îmi doresc foarte mult să ducem cu bine proiectul la final, pentru că vom mai avea o ieșire din județ de care vom fi mândri! Fiecare zi trecută înseamnă noi pași în modernizarea infrastructurii rutiere nemțene“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

FOTO
Activitate intensă pe drumul ce leagă Harghita de Neamț, prin Bicazul Ardelean