Firma care a câștigat licitația pentru executarea unei părți a proiectului „Axa rutieră strategică 3: Neamț – Bacău – Reabilitare și modernizare axa de transport Piatra Neamț – Mărgineni – Făurei – Horia – Ion Creangă – Icușești – limită județul Bacău“ a început frezarea asfaltului existent, deteriorat, până la placa de beton, pe strada Izvoare. Următoarea etapă va fi spargerea și înlăturarea betonului și apoi executarea lucrărilor la partea de fundație a drumului.
„Au început lucrările pentru modernizarea străzii Izvoare și am fost la fața locului să văd cum se prezintă șantierul. Știu câte neplăceri a creat acest drum greu practicabil, ținut ani la rând într-o stare deplorabilă. Mă bucur că am reușit să preluăm această stradă de la Primăria Piatra-Neamț la Consiliul Județean și o modernizăm printr-un proiect cu finanțare europeană.
Îmi doresc să avem o infrastructură modernă şi durabilă și prin realizarea acestei rute din cadrul Axei rutiere strategice 3, care străbate o bună parte din Neamț, vom reuși să avem o legătură sigură și rapidă cu celelalte zone ale țării. De asemenea, vom avea parte de o circulaţie sigură şi vom reuși dezvoltarea județului nostru din punct de vedere economic“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Drumul care va fi modernizat prin acest proiect măsoară 70 de km, urmând a fi executate 104 poduri și podețe, 18 km de șanțuri betonate, 105 drumuri laterale ce vor fi amenajate pentru accesul la acest drum județean și 2,5 km rigole pentru scurgerea apei.
Valoarea totală a contractului este de 165,7 milioane de lei, din care 151.536.392.33 sunt fonduri europene.
VIDEO
Axa rutieră strategică 3