Reabilitarea drumului DJ 157H se derulează conform graficului de execuție și în prezent se execută lucrări de excavație, pentru lărgirea platformei, urmând a se executa de acum lucrările de terasamente pentru fundație.
Conform proiectului, se vor realiza zece podețe, șapte kilometri de șanțuri betonate, 500 de metri de ziduri de sprijin. De asemenea, se va turna un strat de balast cu o grosime de 25 de centimetri și un altul, de 12 centimetri de piatră spartă.
„Dacă timpul ne va permite, în scurt timp se va întinde și primul strat de asfalt. Acest sector de drum vine în continuarea traseului Mărgineni – Itrinești, care a fost modernizat deja. După ce se vor termina lucrările pe el, o altă zonă a județului nostru va avea infrastructura rutieră impecabilă! “, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.