Acordul a fost semnat, în numele celor două părți, de Ion Asaftei, președintele Consiliului Județean Neamț, și Ion Ceban, primarul Chișinăului. Prezenți la eveniment au fost și cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Neamț, Adrian Păduraru și Dragoș Chitic.
„Este o mare bucurie pentru noi să avem acest acord de cooperare cu municipiul Chișinău, având în vedere caracterul special al relațiilor dintre România și Republica Moldova, conferit de comunitatea de limbă, istorie, cultură și tradiții. Prin semnătura pusă astăzi pe acest document oficial, ne dorim întărirea legăturilor de prietenie între județul nostru și municipiul Chișinău, între comunitățile de pe cele două maluri ale Prutului, fiind interesați să promovăm schimburile de bune practici și de experiență în domenii de interes reciproc. Acordul s-a semnat având în vedere prevederile Declarației comune privind instituirea unui parteneriat strategic între România și Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, semnată la București, în 27 aprilie 2010, precum și prevederile Planului de acțiune între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova pentru aplicarea Declarației comune, semnat la Iași, la data de 3 martie 2012. Nu în ultimul rând, prin acest acord urmărim sprijinirea colaborării economice la nivel local între agenții economici, având în vedere identificarea unor proiecte de dezvoltare economică și socială, proiecte care pot beneficia de susținerea financiară a UE. De asemenea, ne dorim încheierea unor parteneriate de colaborare pentru realizarea și finanțarea din bugetele locale a unor obiective de investiții în cele două unități administrativ-teritoriale, în conformitate cu legislațiile în vigoare în cele două state“, a declarat Ion Asaftei, președintele Consiliului Județean Neamț.
Ion Ceban, primarul municipiului Chișinău, a ținut să mulțumească pentru primirea călduroasă de care s-a bucurat în județul Neamț și și-a exprimat recunoștința față de autoritățile nemțene pentru tot efortul pe care îl depun astfel încât cetățenii din Republica Moldova care au ales să trăiască în zona noastră să se simtă foarte bine: „Mulțumesc autorităților publice locale pentru grija și atitudinea extraordinară pe care le manifestați față de cetățenii moldoveni, stabiliți aici, în județul Neamț. Și sunt foarte mulți care au ales să trăiască pe aceste meleaguri. Dorința mea este să îmbunătățim toate relațiile și să avem o foarte bună colaborare și la nivel administrativ. Așadar, vă adresez cele mai sincere mulțumiri și urări de bine pentru tot cea ce faceți. Vă asigur că vor urma multe proiecte interesante între județul Neamț și municipiul Chișinău, în urma acordului de parteneriat semnat în această frumoasă zi“, a precizat Ion Ceban, primarul municipiului Chișinău.
Acordul semnat astăzi, 3 septembrie 2023, la sediul Consiliului Județean Neamț, s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată.

FOTO

https://www.facebook.com/photo/?fbid=640291744905231&set=pcb.640291994905206