Consiliului Județean Neamț a găzduit vineri, 29 martie, seminarul profesional “Buen Vivir” – Un viitor comun pentru o schimbare transformatoare, eveniment organizat în cadrul Zilelor Asistenței Sociale, ediția a XI-a, 2024.
La evenimentul care a reunit zeci de asistenți sociali din Neamț s-a dezbătut rolul asistentului social în vremurile actuale, problemele cu care se confruntă și importanța acestei categorii sociale, dar și implicarea de care dau dovadă asistenții sociali în îmbunătățirea vieții persoanelor care au nevoie de sprijinul celor din jur.
„Am participat astăzi la un eveniment deosebit, în cadrul căruia au fost sărbătoriți asistenții sociali nemțeni, oameni față de care am un respect special, având în vedere eforturile pe care le depun pentru a ușura existența unor semeni, care au nevoie de ajutorul celor din jur. Așa cum le-am transmis și la seminarul profesional găzduit de Consiliul Județean Neamț, principala lor activitate este de a aduce alinare celor în suferință, activitate care presupune muncă de detaliu și de substanță. Asistenții sociali sunt angajații care emit empatie, simpatie și dragoste și îi felicit pentru acest transfer de sentimente pe care îl asigură continuu. Nu e simplu ceea ce fac și de aceea în activitatea mea de președinte, o atenție deosebită o acord capitolului asistență socială, de care Consiliul Județean este responsabil“, a declarat Ion Asaftei, președintele Consiliului Județean Neamț.
Adrian Păduraru, vicepreședinte al forului legislativ nemțean, a pus accent, la rândul său, pe importanța muncii de asistent social. „Fără dumneavoastră, e greu de crezut că foarte mulți oameni aflați în suferință ar face față dificultăților vieții lor. Meritați din plin respectul fiecăruia dintre noi, cei care avem putere de decizie, și sunt convins că la fel văd lucrurile și familiile nemțenilor care au nevoie de ajutor“, a precizat vicepreședintele Adrian Păduraru.
Cei doi lideri ai Consiliului Județean le-au mulțumit președintei Nicoleta Ciocârlan și echipei de la Sucursala Teritorială Neamț a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România pentru diplomele de excelență care le-au fost înmânate.

Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=753937560207315&set=pcb.753938466873891