Începutul lui august a coincis în Neamț cu organizarea unui alt mare proiect finanțat de Consiliul Județean și implementat de Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”: Festivalul Internațional de Folclor „Ceahlăul”, ediția a XXV-a, care a avut loc în primele patru zile ale lunii.
După patru seri de spectacole extrem de apreciate de public, evenimentul a ajuns la final, cu promisiunea organizatorilor față de miile de spectatori prezenți în fața scenelor că vor urma noi ediții, cel puțin la fel de bune.
„Deși vara continuă din punct de vedere calendaristic, ne apropiem de marea sărbătoare a Schimbării la față, zi pe care străbunii noștri și calendarul popular au însemnat-o ca fiind momentul când vara se călătorește. Poate fi și un moment de retrospectivă pentru noi, ca administrație județeană, să analizăm evenimentele organizate în această vară pentru public. Vorbim de evenimente care au adus laolaltă mii de oameni dornici de a se bucura de o atmosferă specială, în acest ținut binecuvântat de Dumnezeu.
După o ediție de excepție a Festivalului «Vacanțe muzicale», care a pus în valoare strălucirea municipiului reședință de județ, după două evenimente deosebite organizate în minunatul oraș străbătut de Ozana – Zilele Cetății Neamț și B Zone Folk România, am încheiat apoteotic seria manifestărilor culturale din această vară, cu un festival internațional de folclor!”, a declarat Ion Asaftei, Președintele Consiliului Județean Neamț.

„Felicitări spectatorilor pentru câtă bucurie au emanat, pentru starea de bine care s-a văzut pe chipurile lor! Felicitări ansamblurilor care au evoluat și care au fost atât de frumos răsplătite de public cu aplauze! Nu în ultimul rând, felicitări Centrului pentru Cultură și Arte «Carmen Saeculare», instituție finanțată de Consiliul Județean Neamț, care a demonstrat, încă o dată, că are capacitatea de a organiza manifestări de amploare. Consiliul Județean Neamț va asigura finanțare pentru fiecare proiect care aduce plus valoare ținutului nostru! An de an susținem și creștem astfel de evenimente care, spre încântarea noastră, au devenit repere pentru cei care vor să se bucure de o atmosferă de neuitat, în Neamț!”, a precizat Răducu-Adrian Păduraru, Vicepreședintele Consiliului Județean Neamț.
Ansamblurile din afara țării care au participat la acest festival au provenit din Serbia, Polonia, Franța și Republica Moldova.

 

Foto
https://www.facebook.com/photo?fbid=832256412375429&set=pcb.832257049042032