Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel-Vasilică Harpa, s-a întâlnit, vineri, 15 noimebrie, cu membrii Asociației Cluster Produs în Neamț.

Ședința de lucru s-a axat pe dinamizarea activităților producătorilor nemțeni și promovarea produselor tradiționale.

„Consider binevenită această întrevedere, în cadrul căreia am purtat primele discuții privind dezvoltarea unor relații mai bune de colaborare. Trebuie să ne aplecăm mai mult asupra beneficiilor acestei asociații și îmi doresc să se intensifice valorificarea resursei locale și a potențialului pe care îl au producătorii locali. Încurajez accesul la tehnologie, la dezvoltare și inovație și aștept ca numărul membrilor acestei asociații să crească.”, a declarat Daniel-Vasilică Harpa, Președintele Consiliului Județean Neamț.

FOTO:
https://www.facebook.com/photo/?fbid=903233638611039&set=pcb.903235125277557