Vineri, 7 februarie 2025, a avut loc o nouă întâlnire a Adunării Generale a Acționarilor ADI Metropolitan Gaz, la care a participat și Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel-Vasilică Harpa.
Principalele teme de discuții s-au axat pe:
-conectarea noului spital de urgență la rețeaua de gaz;
– alimentarea cu gaz a consumatorilor non-casnici din toate cele 7 comune membre ale ADI Metropolitan Gaz (Războieni, Dragomirești, Ștefan cel Mare, Bodești, Dobreni, Girov, Gârcina), în special a tuturor centrelor sociale, școlilor, grădinițelor, dispensarelor și agenților economici din aceste zone;
– pregătirea pentru semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny” privind proiectul de alimentare cu gaz, cu o valoare de aproximativ 7 milioane de Euro.
“Noul spital rămâne și în contextul alimentării cu gaz, la fel cum am spus și acum câteva zile -când am purtat discuții privind alimentarea cu energie electrică-, una dintre cele mai mari provocări pentru mine și voi face tot ce este posibil pentru ca nemțenii să se poată bucura de el ! De asemenea, vreau ca toți cetățenii să poată beneficia de facilitarea accesului la rețeaua de gaz, pentru că asta înseamnă ridicarea standardului de viață.“- a declarat Daniel-Vasilică Harpa, în dubla calitate de președinte al Consiliului Județean Neamț și de președinte AGA al ADI Metropolitan Gaz.
Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=960547592879643&set=pcb.960547832879619