A căzut cortina peste cea de-a 37-a ediție a Festivalului de Teatru — opt zile în care scena a devenit loc de întâlnire pentru emoție, talent și bucuria de a fi împreună prin artă. Spectacole memorabile, ateliere, prelegeri și dialoguri cu mari regizori și artiști au adus la Festivalul de Teatru aproximativ 6.000 de iubitori ai artei dramatice, dintre care peste 450 de copii la spectacole dedicate lor.
Publicul a răspuns cu săli pline și aplauze sincere unei ediții atent construite de directorul festivalului, prof. Paul Chiribuță, și de managerul Teatrului Tineretului, Andrei Merchea, alături de întreaga echipă care a făcut posibil acest eveniment.
Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, au fost prezentate primele concluzii și statistici ale festivalului, finanțat de Consiliul Județean Neamț cu suma de 1.100.000 lei.

„Am ales să nu particip la conferința de presă pentru că am simțit că aplauzele trebuie să ajungă acolo unde le este locul: la oamenii care au trăit acest festival zi și noapte și care i-au dat suflet. Conducerii Teatrului Tineretului și a festivalului, secretariatului literar, actorilor, tehnicienilor și tuturor celor implicați în organizare le datorăm această ediție de succes.
În aceste zile, Teatrul Tineretului nu a fost doar o scenă, ci un spațiu al emoției, al întâlnirilor care rămân în memorie și al speranței că arta poate aduce oamenii mai aproape unii de alții. Ecourile festivalului au depășit granițele județului și confirmă faptul că TT își recapătă locul meritat între cele mai valoroase și ambițioase teatre din România.
Vom continua să sprijinim cultura și oamenii care o slujesc cu pasiune, pentru că prin cultură ne spunem povestea, ne păstrăm identitatea și devenim cunoscuți mai departe de locurile în care trăim.” – a transmis președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa.

Foto
https://www.facebook.com/photo/?fbid=1321653260102406&set=pcb.1321653873435678